Sfântul Cuvios Cuprie din Palestina

Zi de cinstire aparte: 24 septembrie

   Sfântul Cuprie a fost găsit nou-născut de călugării Mânăstirii Sfântului Teodosie din Palestina. Zăcea pe un morman de bălegar (în greacă „kopria”), unde mama sa l-a lăsat în timpul unei invazii a agarenilor (musulmani).

   Călugării l-au luat pe copil, l-au numit Cuprie, l-au hrănit cu lapte de capră și l-au crescut în mânăstirea lor.

   Sfântul Cuprie a primit mai târziu tunsura monahală și și-a petrecut întreaga viață în mânăstirea sa.

   Atingând un înalt grad de virtute și darul facerii de minuni, Sfântul Cuprie s-a mutat la Domnul în pace, la vârsta de nouăzeci de ani.

   Dincolo de cele din Sinaxar, mai găsim cuvinte legate de viața Sfântulu Cuprie, în Mineiul Sfântului Dimitrie al Rostovului:

   Sfântul Cuprie s-a născut pe o grămadă de bălegar, lângă Mânăstirea Sfântului Teodosie cel Mare, începătorul vieții monahale de obște. Mama sa a fugit de persecuția agarenilor, împreună cu mulți alții, pentru a căuta refugiu la zidurile mânăstirii Sfântului. 

   Când agarenii s-au retras, călugării au părăsit mănăstirea și au găsit un nou-născut, pe bălegar. Din porunca starețului lor, Sfântul Teodosie cel Mare (11 ianuarie), l-au luat pe copil și l-au numit Cuprie.

   Copilul a fost hrănit cu lapte de capră. Pentru aceasta, călugării au ales în mod special o capră deosebită din turmă. Ori de câte ori pruncul cerea de mâncare, capra se despărțea de turma de oi printre care păștea, cobora de pe munte și, după ce hrănea pruncul, se întorcea la turmă. A continuat așa până când pruncul a început să mănânce și altfel de hrană.

   Când tânărul Cuprie ajunsese la vârsta maturității, Sfântul Teodosie cel Mare îl îndrăgea deja în mod aparte. Prin viața sa evlavioasă, a devenit curând lăcaș al Duhului Sfânt. Chiar și animalele sălbatice îl ascultau.

   Astfel, într-o zi, a văzut un urs mâncând legume din grădina mănăstirii. Sfântul l-a prins pe animal și l-a scos din grădină, interzicându-i să mai intre.

   Altădată, urca muntele cu un măgar, pentru a duce lemne de foc la mânăstire. Începuse să strângă lemne de foc, timp în care ursul l-a mușcat pe măgar de coapsă. Atunci, Sfântul Cuprie a așezat lemnele de foc pe spatele ursului, zicându-i: „Acum trebuie să lucrezi până când măgarul își va reveni”.

   Ursul l-a ascultat și a cărat lemne de foc și apă, până când măgarul și-a revenit; abia atunci a scutit călugărul fiara.

   O vreme, Sfântul Cuprie a slujit la bucătăria mânăstirii. Într-o zi, mâncarea din cazan a început să fiarbă și să dea pe dinafară. Negăsind o lingură prin apropiere, Sfântul a început să strângă spuma, cu mâna goală. Apoi, tot cu mâna, a amestecat mâncarea din cazan, domolind astfel fierberea, iar el a rămas complet nevătămat.

   Sfântul a ajuns la vârsta de 90 de ani și a strălucit printre călugări, ca soarele. A fost socotit vrednic să primească sfânta hirotonie și s-a împodobit cu toată virtutea.

Adesea, retrăgându-se într-un loc ascuns, se ruga fierbinte lui Dumnezeu. Sfântul Teodosie cel Mare, care se mutase deja la cele veșnice, îi apărea uneori și, stându-i aproape, cânta rugăciuni împreună cu el.

   Arătându-i-se și pentru ultima dată, i-a spus: „Iată, Cuprie, ți-a venit vremea să părăsești această viață trecătoare; vino la noi în locul de odihnă pregătit pentru tine”.

   La scurt timp după această apariție, Sfântul minunat, după o scurtă boală și luându-și rămas bun de la ceilalți asceți, s-a îndreptat către Domnul.

   Sfântul Cuprie a trecut la Domnul în jurul anului 530.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna ianuarie 2026.