Sfântul Cristea, grădinarul din Albania

Zi de cinstire specială: 12 februarie

   Sfântul nou Mucenic Cristea (Kristo, Christos) a fost albanez, lucrător într-o grădină de legume. La vârsta de patruzeci de ani, a decis să meargă la Constantinopol pentru a căuta prilej mai bun de negoț.

   Într-o zi, el a ajuns să negocieze cu un turc care dorea să cumpere toate merele sale, dar nu au putut cădea de acord asupra unui preț. Turcul s-a înfuriat și a început să spună despre Cristea că acesta și-ar fi exprimat dorința de a deveni musulman. Sfântul Cristea a fost dus în fața autorităților, fiind găsiți între timp și martorii mincinoși care să depună mărturie cum că el și-ar fi declarat cu adevărat intenția de a se converti.

   Sfântul Cristea a negat totul. Mărturia lui a fost, însă, neluată în seamă, întrucât era creștin, martorii musulmani contrazicându-l.

   Sfântul a fost bătut și chinuit a doua zi, dar a rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos. Kaisarios Dapontes, un cunoscut călugăr și autor, l-a vizitat pe Sfântul Cristea și l-a eliberat din cazne în locul în care era înlănțuit. I-a oferit de mâncare, dar Sfântul a refuzat să mănânce. "De ce să mănânc?" - a întrebat el. "Nu mă aștept să mai trăiesc, așa că pot la fel de bine să mor flămând și însetat, pentru Hristos”.

   Refuzând să se lepede de credința ortodoxă, Sfântul Cristea a fost condamnat la decapitare. Înainte de execuție, Sfântul i-a dat lui Dapontes o bucată de metal specială și i-a spus să o vândă și să folosească banii pentru a-i face slujbele de pomenire.

   Pe 12 februarie 1748, Sfântul Cristea Grădinarul a fost ucis, primind astfel cununa slavei nepieritoare de la Hristos.

   De la Sfântul Nicodim Aghiorâtul, aflăm mai multe amănunte decât din sinaxare, privind răspunsul Sfântului Cristea dat cu curaj înaintea judecătorului: 

"Sunt creștin. Nu am spus niciodată nimic despre vreo convertire la Islam. Îmi este imposibil să renunț la credința mea Ortodoxă, chiar dacă ar trebui să sufăr o mie de rele".

   După aceasta, tot de la Sfântul Nicodim, aflăm că judecătorul a ordonat ca Mucenicul să fie biciuit aspru. Mai apoi, legat fiind, a fost lovit puternic în cap, iar pe când se afla în închisoare a fost pus la alte cazne, prins într-o presă de lemn.

   În acel moment, călugărul învățat Kaisarios Dapontes se afla în aceeași închisoare, din motive politice. El a fost și cel care a înregistrat acest martiriu. Când l-a văzut pe Mucenic strâns în menghina de lemn, a încercat să-l mângâie.

   Călugărul a reușit chiar să-l și elibereze, în ascuns, din menghină. El i-a oferit mâncare, zicând: "Ia o bucată și te întărește". Martirul a clătinat din cap, fără să vrea să guste, zicând: "De ce să mănânc? Nu mă aștept să mai trăiesc. Prin urmare, pot la fel de bine să mor pentru Hristos al meu, și flămând și însetat".

   Martirul i-a dat călugărului o bucată dintr-un metal special, pe care o avea la centură. L-a implorat să o dea Bisericii, pentru ca preoții să săvârșească Dumnezeieștile Liturghii și să-l pomenească după mutarea sa la Cer.

   În aceeași zi, turcii l-au scos pe martir din închisoare și l-au ucis prin decapitare. Astfel, fericitul a primit cununa muceniciei, în ziua de 12 februarie, a anului 1748. "Slavă lui Iisus Hristos, pururea! Amin" - încheie relatarea sa, Sfântul Nicodim.

   Deși această relatare de final este luată din Noul Martirologiu al Sfântului Nicodim, autorul original, de la care a fost ea luată, a fost călugărul Kaisarios Dapontes, scriitor și poet renumit, care a trăit din 1714 până în 1784.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna decembrie 2024.