Sfântul Artemie din Verkola, tânărul cel drept

Zi de cinstire aparte: 20 octombrie (și 23 iunie)

Sfântul Artemie s-a născut în anul 1532, din părinții evlavioși Cosma și Apolinaria, în satul Verkola (pe malul râului Pinega, în ținutul Dvina al Rusiei). A fost crescut în duhul evlaviei creștine și al fricii de Dumnezeu. Încă de la vârsta de cinci ani, a început să se îndepărteze de obiceiurile specifice vârstei copilăriei: nu se juca, era liniștit, blând, temător de Dumnezeu și ascultător față de părinți, ajutându-l cu sârguință pe tatăl său la muncile gospodărești, pe cât îi permiteau puterile.

Într-o zi, pe când avea 12 ani, Artemie și-a însoțit tatăl la câmp. Pe neașteptate, un tunet puternic a răsunat și un fulger l-a lovit pe băiat, care a căzut mort pe loc. Acest eveniment a avut loc la 23 iunie 1545. Din cauza superstițiilor legate de caracterul nefast al unei astfel de morți premature, Artemie nu a avut parte de o slujbă de înmormântare și de o înmormântare corespunzătoare. Trupul său a fost așezat într-o poiană din pădure, fără a fi îngropat în pământ; deasupra i s-a ridicat un adăpost din lemn, iar în jurul său a fost construit un gard. Cu timpul, băiatul ar fi fost, fără îndoială, uitat, însă Dumnezeu a binevoit să-l descopere lumii ca fiind făcător de minuni, vrednic de o cinstire egală cu cea a marilor nevoitori.

Treizeci și doi de ani mai târziu, în 1577, un diacon local pe nume Agatonik, în timp ce culegea fructe de pădure, a zărit o lumină ce izvora din locul unde fusese așezat trupul tânărului. Diaconul s-a apropiat și a văzut, cu uimire, că trupul băiatului nu prezenta niciun semn de stricăciune; dimpotrivă, părea că acesta doarme. Deasupra băiatului strălucea o lumină puternică. Diaconul a alergat în cel mai apropiat sat și le-a povestit preotului și sătenilor despre cele descoperite. Aceștia au mers cu toții să vadă cu ochii lor și au constatat că totul era întocmai cum relatase diaconul. Țăranii au dus trupul Sfântului Artemie în curtea din fața Bisericii "Sfântul Nicolae".

Fusese un an cumplit pentru întreaga regiune. O epidemie gravă de gripă făcea ravagii; unii oameni își pierduseră deja viața. Fiul unuia dintre țăranii din Verkola, Calinic, se îmbolnăvise și el. Căutând alinare pentru fiul său, Calinic s-a rugat cu putere Domnului Iisus Hristos, Preasfintei Fecioare, Sfântului Nicolae și tânărului Artemie. El s-a închinat la sfintele moaște ale tânărului și a luat o bucată din scoarța de mesteacăn care acoperea sicriul. Întors acasă, a așezat această bucată de scoarță pe pieptul fiului său, iar băiatul s-a vindecat pe loc. Tatăl a povestit minunea celorlalți săteni, care, la rândul lor, au luat bucăți de scoarță de mesteacăn și le-au așezat pe bolnavii din casele lor. Și aceștia s-au vindecat, iar în scurt timp nu a mai rămas nici urmă de epidemie.

Prin rugăciunile Sfântului, mulți bolnavi au primit vindecare, în special cei care sufereau de afecțiuni oculare. Un anume Ilarion, locuitor din Holmogor, își pierduse vederea și căzuse în deznădejde. În ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni, Dreptul Artemie i s-a arătat celui suferind, ținând un toiag în mâna sa stângă și o Cruce în cea dreaptă. Făcând semnul Sfintei Cruci asupra lui cu Crucea, i-a spus: „Ridică-te, Hristos te vindecă prin mâna slujitorului Său Artemie. Mergi la Verkola, închină-te la racla sa și povestește totul preotului și țăranilor”. Bolnavul s-a vindecat pe loc.

În anul 1584, oamenii recunoscători, care îl cinsteau pe cuviosul tânăr, au mutat sfintele moaște ale acestuia din curtea bisericii într-un Paraclis pregătit special pentru ele. În semn de mulțumire pentru vindecarea fiului său, Atanasie M. Pașkov, comandant militar din Monjensc, a ridicat o biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Artemie, ocrotitorul ceresc al dreptului tânăr.

La 6 decembrie 1619, sfintele moaște ale Sfântului Artemie au fost descoperite și mutate în acea biserică. Treizeci de ani mai târziu, după ce biserica a ars, sfintele moaște au fost găsite din nou. În 1649, în timpul domniei Țarului Alexei Mihailovici, pe acel loc a fost ridicată o mănăstire, iar sfintele moaște ale Sfântului au fost mutate acolo.

Dumnezeu a preamărit sfintele moaște ale dreptului său prin minuni, iar în 1639, Mitropolitul Ciprian al Novgorodului cel Mare a emis o dispoziție ca „stareții, preoții și diaconii din zonă să consemneze [acele minuni]”. A fost întocmită o relatare a vindecărilor, care a fost prezentată Mitropolitului. În anul următor, Mitropolitul a aprobat o „Slujbă completă de sărbătorire a Dreptului Artemie”.

În 1918, sovieticii necredincioși au tăiat sfintele moaște în bucăți și le-au aruncat într-o fântână, el dobândind astfel titlul de Mucenic.

Philip Zimmerman, un iconograf stabilit în Johnstown, Pennsylvania, a avut o viziune cu Sfântul Artemie. Acestuia i s-a cerut să picteze Icoana Sfântului „pentru toți copiii”. Cu binecuvântarea Părintelui John Namie, administrator de atunci al „Antiochian Village”, a fost ales un loc pentru construirea unui Altar din piatră destinat Icoanei finalizate. Altarul se află în partea dreaptă a intrării în Biserica Sfântul Ignatie.

Sfântul Artemie a avut și o soră — pe Sfânta Cuvioasă Parascheva din Pirimin (28 octombrie) — care a devenit, de asemenea, cunoscută ca făcătoare de minuni.

Despre cei doi Sfinți frați am găsit, de asemenea, informații - suplimentate prin istorisirea mai multor minuni - în periodicul englezesc "Sfântul Ciprian", nr. 255-257 / iulie–decembrie 1993, pp. 189-192, în periodicul în limba engleză "Cuvântul Ortodox", vol. 10, nr. 2 (55) / martie–aprilie 1974, pp. 44–51 și în "Tebaida Nordului", trad. Petros Boțis, ediția a III-a, Atena 1985, pp. 286–289. Aceste lucrări fac referire la vechile surse rusești care au stat la baza redactării lor. În ele, se arată:

<< FRAȚII — Sfinții lui Dumnezeu, tânărul Artemie și fecioara Parascheva, vlăstare cucernice ale pământului rusesc — reprezintă exemple grăitoare de sfințenie ascunsă. Rămânând neobservați de ochii oamenilor — Sfântul Artemie, de fapt, a fost profund neînțeles de consătenii săi și, poate, chiar de părinții săi — și cunoscuți doar de Domnul Cel Atoatevăzător, ei au fost cinstiți de El, după trecerea lor la cele veșnice, printr-o serie de semne minunate și evenimente extraordinare, prin care Dumnezeu — cu adevărat „Minunat întru Sfinții Săi” — S-a preaslăvit.

Sfântul Artemie s-a născut în satul Verkola, pe malul râului Pinega, în regiunea aflată la nord de râul Dvina.

„Pinega este un râu de vis... seamănă cu un lac mic, liniștit și netulburat, iar stuful și nuferii săi din abundență rămân cu calm și nemișcați la suprafața apei”.

În acest ținut de tundră — „cea mai periculoasă regiune din Europa” — s-a născut Artemie, în anul 1532, din părinți țărani, Cosma și Apolinaria.

Potrivit Sinaxarului, încă de la vârsta de cinci ani, el a dat dovadă de o purtare diferită de cea a unui copil obișnuit. Iubea liniștea și era nespus de ascultător; se distingea prin frica de Dumnezeu și era de o smerenie și o curăție neobișnuite. La vârsta de doisprezece ani, în timp ce își ajuta tatăl la muncile câmpului, Artemie a fost lovit de trăsnet și a murit pe loc, la 23 iunie 1545.

Sinaxarul englezesc, referindu-se la împrejurările morții sale, remarcă faptul că „astfel, Atotînțeleptul și Milostivul Dumnezeu a rânduit să primească sufletul Dreptului Său slujitor în lăcașurile Împărăției Sale Cerești”.

Sătenii, oameni simpli și superstițioși, au interpretat modul morții sale drept o pedeapsă dumnezeiască — un semn că Dumnezeu era mâniat pe Artemie. Prin urmare, l-au lăsat neînmormântat în pădure, acoperindu-i trupul doar cu ramuri.

Ne putem imagina cu ușurință cum opinia satului a influențat familia sa, deja temătoare de Dumnezeu și de o evlavie deosebită. În această atmosferă de venerare și tăcere, tremurând în fața lui Dumnezeu, a crescut Parascheva — sora Sfântului Artemie. Ea a dobândit sfințenie, fără ca măcar să-și dea seama. Retrasă din lume, dar înconjurată de frumusețile primăverii nordice înfloritoare și ocrotită în timpul gerurilor năprasnice ale iernii, ea a devenit Sfântă și Făcătoare de Minuni deoarece, asemenea fratelui ei, a fost vas ales al lui Dumnezeu.

În anul 1577, la treizeci și doi de ani de la mutarea la Domnul a lui Artemie, un eveniment uluitor a răsturnat părerea anterioară lumească — și lipsită de duh — a celorlalți.

Un sătean pe nume Calinic, citeț la Biserica Sfântul Nicolae, a mers în pădure să culeagă ciuperci. O lumină nepământească, plutind deasupra locului unde „se odihnea” trupul lui Artemie, l-a îndemnat să se apropie — în ciuda gardului care fusese ridicat acolo — și să descopere cu uimire că sfintele moaște rămăseseră neputrezite. Sătenii, cuprinși de superstiții, au primit evenimentul fără vreun interes special; pur și simplu au luat sfintele moaște, le-au așezat într-o raclă și le-au pus în pridvorul bisericii parohiale. Totuși, Domnul pregătise pentru regiune o încercare mare și grea, menită să ducă la recunoașterea și proclamarea sfințeniei slujitorului Său. Chiar în anul descoperirii — 1577 — o epidemie a lovit regiunea întinsă a Dvinei de Nord, secerând multe vieți, în special în rândul femeilor și al copiilor.

Atunci, tatăl disperat al unui băiat aflat pe moarte s-a gândit să invoce mijlocirea puțin cunoscutului Artemie. S-a grăbit către biserică, s-a închinat la sfintele moaște și, la plecare, a luat câteva frunze din ramurile care încă acopereau racla. Când, ulterior, și-a binecuvântat fiul bolnav cu ele, copilul s-a vindecat pe loc și complet. Această primă minune a fost urmată de o a doua — mai mare și mai însemnată — când, prin mijlocirea Sfântului Artemie, Dumnezeu a ascultat rugăciunile locuitorilor, iar epidemia a încetat.

Descoperirea sfințeniei lui Artemie de către Însuși Dumnezeu a atras mulțimi de suferinzi la racla sa din lemn, aflată în biserica parohială modestă a satului. Noi minuni — precum cea a săteanului Pavlos, a cărui față fusese răsucită spre spate — i-au determinat pe locuitori să construiască un Paraclis special la Biserica Sfântul Nicolae; acolo, în anul 1584, au așezat sfintele moaște, într-o raclă folosită pentru a acoperi prețioasa sfântă relicvă.

Prin intermediul acestora, au fost consemnate, de asemenea, vindecări.

În anul 1601, cucernicul Pangratie a dus o parte din sfintele relicve la Veliki Ustiug, unde s-a dovedit a fi făcătoare de minuni. Printre vindecările din acea perioadă, consemnările menționează însănătoșirea unui copil paralizat, redobândirea vederii de către țăranii Andrei și Irina, precum și vindecarea unei țărăci bolnave, pe nume Maria.

În anul 1619, sfintele moaște ale Sfântului Artemie au fost examinate de Mitropolitul Macarie al Novgorodului, care a dat binecuvântarea pentru mutarea lor în biserică, la sărbătoarea din 6 decembrie 1620 (sau 1610).

Din acel moment, a început să se țină o evidență a minunilor Sfântului; drept urmare, informațiile despre cei vindecați sunt destul de numeroase.

În același an în care a avut loc examinarea sfintelor moaște, Mitropolitul carie relata:

„O raclă ce conținea sfintele moaște bine-mirositoare ale unei fecioare a fost descoperită în Biserica "Sfântul Gheorghe" din Pirimin, iar un credincios a avut următoarea vedenie: i s-a arătat o fecioară frumoasă care i-a spus că o cheamă Parascheva; că bolnavii trebuie să vină la această biserică și să se roage Sfântului Gheorghe și noii Sfinte făcătoare de minuni, Parascheva, și că vor primi ajutor acolo”.

Într-adevăr, binecuvântata Parascheva s-a dovedit a fi făcătoare de minuni, iar sfintele sale moaște au fost ulterior așezate într-un paraclis special.

Sfânta Parascheva, sora Sfântului, s-a retras în liniștea vieții monahale după aflarea sfintelor moaște neputrezite ale Sfântului Artemie. Nu se știe dacă a intrat într-o mănăstire sau a ales viața de pustnică, și nici anul trecerii sale la cele veșnice nu este consemnat. Știm însă, din surse istorice, că a trecut la Domnul ca „Sfântă Fecioară”.

Revenind la Sfântul Artemie, printre minunile consemnate legate de acesta, următoarele sunt reprezentative.

- Ilarion Artemiev din Holmogori a relatat autorităților bisericești din Verkola că își pierduse vederea și că se rugase Sfântului pentru redobândirea ei. „Chiar în acea clipă”, a consemnat el, „mi-am recăpătat vederea și am avut o viziune cu Sfântul Artemie îmbrăcat în veșminte albe, ținând o cruce în mâna dreaptă și un toiag mic în cea stângă. «Bătrâne», mi-a spus el, «de ce suferi? Ridică-te. Hristos te vindecă prin slujitorul Său. Mergi la Verkola să te închini la racla mea și vestește preotului și sătenilor cele întâmplate». Rostind aceste cuvinte, m-a luat de mână — ca și cum m-ar fi îndemnat să fac acest lucru — și apoi a dispărut”.

- Patriciu Ignatiev, din satul Kivokuria, suferea de o boală cronică încă din copilărie. Auzind despre puterea mijlocirilor Sfântului Artemie, s-a rugat acestuia, promițând să se închine la racla sa, și a fost vindecat pe loc. Totuși, din pricina unei neglijențe insuflate de cel rău, nu și-a ținut făgăduință făcută atunci. Drept urmare, după câțiva ani, boala a revenit cu o intensitate și mai mare. Ignatiev a apelat din nou la Sfântul Artemie și, încă o dată, Sfântul l-a vindecat. Nefericitul, nerecunoscătorul și neglijentul Patriciu a fost apoi pedepsit cu asprime, fiind lovit din nou de aceeași suferință dureroasă și de pierderea vederii. Pocăit, a mers la Verkola, s-a închinat la sfintele moaște și a fost vindecat.

- În martie 1636, guvernatorul regiunii, Atanasie Paskov, a trecut prin Verkola fără a se opri să se închine la sfintele moaște ale Sfântului. Deodată, fiul său, Ieremia, s-a aflat în primejdie de moarte. Cuprins de spaimă, dregătorul și-a dus imediat copilul la biserică, iar acesta a fost vindecat pe loc. În semn de recunoștință și mulțumire, a ridicat o biserică din lemn în cinstea Sfântului Mucenic Artemie, în poiana din pădure unde fuseseră găsite sfintele moaște.

- Simeon Kazarinov, în timp ce călătorea cu corabia pe Marea Arctică, de la Mangazeia spre Arhanghelsk, a fost salvat de la înec, invocând mijlocirea Sfântului Artemie.

Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, Mitropolitul Ciprian al Novgorodului a examinat sfintele moaște pentru a doua oară, a semnat registrul minunilor și a dăruit bisericii o Slujbă în cinstea Sfântului (nu se știe dacă a compus-o el însuși).

În anul 1648, Țarul Alexei Mihailovici a emis un ordin scris către guvernatorul regiunii, Anișkov, dispunând ca sfintele moaște să fie așezate într-o raclă nouă. De asemenea, a autorizat construirea unei mănăstiri pe locul descoperirii acestora. O gravură în cupru din secolul al XIX-lea dezvăluie faptul că mânăstirea dispunea de clădiri și facilități importante.

În anul 1649, sfintele moaște au fost așezate în Biserica Sfântului Mucenic Artemie, ridicată de Pașkov. Acolo, au fost în pericol de a pieri în incendii, în trei rânduri, până când, în anul 1793, a fost construită o biserică din piatră închinată Sfântului.

Dintre Icoanele Sfântului care s-au păstrat până în zilele noastre, se remarcă în mod deosebit o Icoană mare din secolul al XIX-lea, realizată în stil popular; aceasta înfățișează opt scene din viața și minunile sale. S-a păstrat chiar și așa-numita „Icoană Stroganov” (secolul al XVII-lea) — o lucrare de o măiestrie artistică excepțională — care îl înfățișează pe Sfântul Artemie alături de Sfântul Vasile Blajinul al Moscovei, cel nebun pentru Hristos.

Sfântul Artemie a avut distincția de a fi primul care a suferit mucenicia din mâinile ateilor, în timpul persecuției sovietice împotriva Bisericii. În anul 1918, bolșevicii au distrus mănăstirea, iar sfintele sale moaște — ciopârțite cu sabia — au fost aruncate într-o fântână din localitate.

Pomenirea aparte a Sfântului Artemie se face pe 23 iunie și pe 10 octombrie, în timp ce pomenirea aparte a Sfintei Parascheva se face pe 28 ale aceleiași luni.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.