Sfântul Apostol Andrei - călătoriile misionare

Jurnalistul, scriitorul și comentatorul grec de politici internaționale George Alexandrou discută despre cartea sa „Cel care a ridicat crucea în ghețuri” - un studiu fundamental al surselor primare, tradițiilor și relatărilor dintr-o gamă largă de culturi - dedicată slujirii apostolice a Sfântului Apostol Andrei.

- George, te rog spune-ne cum ai început să scrii această carte?

- La comanda editorilor, colectam material pentru o carte despre sfinții karelieni. Așa am ajuns la Mânăstirea Noul Valaam din Finlanda. Starețul m-a ajutat în toate felurile, acordându-mi acces nelimitat la arhivele mânăstirii și permițându-mi să fac copii oricărui material de care aș fi putut avea nevoie. Soția mea - este din Ucraina, dar de origine rusă - și cu mine am finalizat numeroase traduceri acolo, iar la întoarcerea în Grecia, am început să scriem cartea. Până atunci, realizasem deja că ar trebui să încep cu viața Sfântului Andrei.

- Oare tradiția că Sfântul Apostol Andrei a vizitat Karelia persistă și astăzi?

- Da, acest lucru este confirmat de călugării Mânăstirii Valaam din Rusia, de unii călugări ai Mânăstirii Noul Valaam din Finlanda, precum și de localnici - atât ruși, cât și karelieni. O Icoană a Sfântului Apostol Andrei este așezată în centrul Icoanei „Soborul Sfinților Karelieni”, adăpostită în Mânăstirea Noul Valaam.

După ce am început să scriu, am început să primesc informații disparate despre Sfântul Andrei, literalmente din toată lumea. În cele din urmă, editorul meu, Sofia Orianidou, a spus: „Nu mai scrieți despre viețile Sfinților karelieni și scrieți mai întâi despre Sfântul Andrei”. M-am simțit nevrednic să fiu autor al unei cărți despre marele Apostol al lui Hristos și m-am consolat cu aceasta: da, sunt un păcătos, chiar, s-ar putea spune, un mare păcătos, dar s-a întâmplat să fiu ales să scriu această carte; și din moment ce a funcționat, așa trebuie să fac. Am simțit o obligație interioară pe care nu o puteam evita. Sunt nevrednic să scriu despre el, dar a trebuit, așa că le cer tuturor să mă ierte.

Drept urmare, m-am apucat de treabă. Au apărut numeroase surse și mulți oameni s-au arătat dornici să mă ajute — informațiile veneau de peste tot: texte și tradiții orale din nordul Rusiei, Asia Centrală, Europa de Est, Etiopia și chiar din Pakistan, de la reprezentanți ai poporului local kalaș.

Textele lor vorbeau despre prezența unui mesager de la Dumnezeu pe nume "Indrain". În cartea mea, citez această tradiție, în limba originală. Dealtfel, în străromână, numele Apostolului sună foarte asemănător - "Indrean". În timpul lucrării mele, am adunat multe tradiții locale, tot ce am putut găsi. A fost dificil la început, desigur, dar apoi s-a dovedit că nu vom duce lipsă de materiale.

— Ai spus că părea că cineva îți scoate pur și simplu informațiile în cale.

— Da, dar la început era dezorganizat, haotic. Pur și simplu informații împrăștiate, din diferite părți ale lumii. În plus, nu am vrut să transform legendele în tradiții. Am căutat să verific informațiile conținute în aceste surse, să văd unde ducea calea. Era ca și cum aș fi lucrat la un „puzzle” imens care trebuia asamblat. Am scris deja aproximativ o mie de pagini din cartea despre Sfântul Andrei, citând surse primare, compilate în aproximativ cincizeci de limbi și dialecte. Cartea în sine, desigur, este în greacă și se numește „Cel care ridicat crucea în ghețuri”.

- Cu ce ​​limbi ați lucrat?

- Tradiții și texte orale referitoare la viața Sfântului Andrei au fost găsite în dialectele greacă veche, greacă modernă, pontică și calabreză, georgiană, abhază, armeană, slavă bisericească veche, sârbă, rusă, ucraineană, română, kalaș, baganda, kurdă, etiopiană (giz și amharică), coptă, arabă, aramaică, turcă, iraniană, bulgară, engleză veche, engleză modernă, germană, italiană, latină, albaneză, finlandeză, kareliană, aramaică și diverse alte dialecte. Printre acestea, s-au numărat surse primare care nu-l menționau direct pe Sfântul Andrei. Din acestea, am extras informații despre lumea în care a trăit. Acest lucru a necesitat traduceri din ebraică, samariteană, bantu, cușitică, teso și san, tokarică, sanscrită, chineză, mongolă, coreeană, gotică, suedeză, norvegiană, poloneză, tadjică, sogdiană și alte limbi. Am avut norocul să găsesc traducători printre populațiile locale din multe țări, precum și printre cercetătorii care m-au ajutat în munca mea. Mulțumiri speciale soției mele, Olga, deoarece munca ei cu materiale în limbi slave a stat la baza întregului studiu. Am primit un ajutor enorm din partea renumitului profesor de teologie dogmatică, Megas Faranthos, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice și al Bisericii Grecești, care poartă dialoguri cu romano-catolicii și alte Biserici și religii. El are încredere în mine ca cercetător, este interesat de această muncă și îmi oferă asistență. Îmi amintesc că mi-a spus: în primul rând, nu critica tradițiile pe care le studiezi; fie le accepți, fie le respingi, dar nu critica, nu este treaba ta. Și în al doilea rând, alege un principiu de lucru; lasă-ți adversarii să-ți conteste interpretarea și concluziile, dar nu principiul în sine. Și principiul meu s-a dovedit a fi acesta: accept toate dovezile cât mai adevărate posibil, fie că este vorba de operele Sfinților Părinți, tradiția orală din Uzbekistan, un text copt din Etiopia, descoperirile arheologice ale unui savant chinez sau chiar numai visul cuiva. Ideea mea a fost să adun toate informațiile disparate, dintr-o varietate de surse, să le așez cap la cap și să văd cum informațiile despre călătoriile Sfântului Andrei din aceste diverse surse se aliniază cronologic și geografic și cum, continuând comparația aleasă, o piesă a „puzzle-ului” se potrivește cu o alta. La început, voiam pur și simplu să știu dacă tot ce este dezvăluit în surse s-a și putut întâmpla. Intenționam să aflu asta, comparând o perioadă spațială și temporală a vieții Sfântului Andrei cu altele. Apoi, descoperind contradicțiile, puteam aprecia calea pe care a urmat-o, de fapt, Apostolul.

Întrebarea era: este posibil, punând tradiții disparate, una lângă alta, să călcăm pe urmele Sfântului Andrei cu vreun grad de certitudine? Cea mai puternică dovadă, în care mi-am pus principala speranță, au fost relatările scrise timpuriu despre șederea Apostolului într-o anumită zonă, coroborate cu o tradiție orală, separată, chiar din acea zonă. Continuând să lucrez în această direcție, am descoperit că, din punct de vedere al timpului și al geografiei, tradiția din Kazahstan, spre exemplu, corespunde cu tradiția sogdiană (Uzbekistanul de astăzi), tradiția sogdiană cu cea partă (Persia), iar cea partă cu cea siriană. Era ca un tren, ale cărui vagoane se succedau secvențial și precis. Și, în final, am rămas cu o singură perioadă neclară - o perioadă de douăzeci de ani din viața Sfântului Andrei, din momentul în care s-a întors din Valaam-ul finlandez la Marea Neagră, până când a plecat la Sinope, iar de acolo în Patras, unde îl aștepta cununa muceniciei.

- Și ați reușit să aflați unde a fost în acești douăzeci de ani?

- Da, am făcut-o. Am descoperit o tradiție locală, conform căreia Sfântul Andrei a trăit timp de douăzeci de ani într-o peșteră din Dervent (România), călătorind prin teritoriul actualelor Românii, Moldova și Bulgaria. Dar cel mai uimitor lucru a fost că, conform acestei tradiții românești timpurii, anii pe care i-a petrecut acolo s-au suprapus perfect cu perioada de douăzeci de ani care fusese o gaură căscată în secvența armonioasă a tuturor mărturiilor colectate anterior.

Piesele individuale ale „puzzle-ului” - tradițiile locale ale bulgarilor, românilor, etiopienilor și arameenilor, sirienilor, copților și chiar tradițiile bisericești grecești și latine - se îmbină pentru a forma o imagine coerentă a vieții Sfântului Andrei. Dar, pentru a vedea această imagine, trebuie să urmărești pas cu pas cronologia și evenimentele conținute în tradiții. Și în final, am rămas cu o singură pagină goală din viața Sfântului Andrei. Declarația de la Arbroath - un document scoțian din secolul al XIV-lea care declară independența Scoției față de Anglia - spune că însuși Apostolul Andrei i-a învățat pe scoțieni credința creștină. Istoricii resping această posibilitate, dar trebuie să subliniez că ea este, teoretic, foarte posibilă.

— Cine a semnat această declarație și când?

— Reprezentanți ai nobilimii scoțiene. În 1320. Acesta este un fapt interesant, deoarece niciun alt text antic din Scoția nu menționează ceva similar despre Sfântul Andrei. Există doar legende, despre șederea sa în acest ținut. Tradiția general acceptată este că în secolul al IV-lea, Sfântul Regulie - posibil un călugăr din Patras - a adus o particulă din sfintele moaște ale Sfântului Apostol în Scoția, la Catedrala Sfântul Andrei. Sfântul Andrei este Sfântul protector al Scoției. Și faptul că sfintele sale moaște se aflau aici, este neîndoielnic. Acestea au dispărut din Catedrală, în timpul Reformei calviniste. O altă legendă susține că sfintele moaște au fost aduse aici de un oarecare stareț, în secolul al VIII-lea, dar dacă e să dăm crezare membrilor nobilimii scoțiene, Sfântul Apostol însuși a vizitat acest loc, în timpul vieții sale. Chiar la sfârșitul cărții, am vrut pur și simplu să analizez cât de posibil este acest lucru.

Multă vreme am crezut că pur și simplu nu existau rute de călătorie care să lege acest punct din Scoția de locurile pe care Andrei le vizitase cu siguranță. Dar, apoi, am aflat de un popor cunoscut sub numele de „oamenii focilor”. Acești vânători de foci locuiau pe coasta Mării Baltice, în zona vizitată de Sfântul Apostol Andrei de multe ori. Ei desfășurau un comerț maritim cu diverse țări, de la Scandinavia până la Insulele Hebride, Orkney și Shetland, precum și cu nordul Scoției - acum, locul unde au fost păstrate sfintele sale moaște timp de secole, poartă numele Sfântului Apostol Andrei.

Până în secolul I după Hristos, romanii cuceriseră sudul Marii Britanii. Popoarele britanice din nord - scoțienii și picții - simțeau o presiune intensă din partea Romei. Comerțul spre sud le era blocat, așa că și-au îndreptat atenția în altă parte și au început să exploreze ruta istorică prin Norvegia, Danemarca și Suedia. Grecii antici au cartografiat această rută. În jurul anului 330 înainte de Hristos, Pythias din Marsilia trecea pe aici. Probabil că a vizitat și Islanda și Groenlanda. Firește, nu pot spune cu siguranță că Sfântul Andrei a călătorit cu „oamenii focilor”. Dar această rută a existat. Și, dacă Andrei a vizitat într-adevăr Scoția, trebuie să se fi întâmplat după expediția sa în ținuturile baltice și înainte de șederea sa în România.

Pe lângă această posibilitate fragilă, mi s-a părut că Sfântul Apostol nu avea nicio altă șansă să viziteze Scoția. Și apoi, pe neașteptate, s-a descoperit ceva care dovedește că o astfel de posibilitate era, până la urmă, absolut reală. Potrivit autorilor greci antici, exista o rută pe care comercianții greci călătoreau de pe coasta baltică peste continent. De pe țărmurile Tauridei grecești, urcau pe râuri rusești - Nipru, Dvina și altele - până în zona unde se află acum Sankt Petersburg. Iar legendele rusești vorbesc despre vizita Apostolului Sfânt Andrei în aceste locuri. După aceasta, încercând să evite iarna rusească grea, grecii nu se mai întorceau pe aceeași rută, ci navigau de-a lungul Mării Baltice, cumpărând chihlimbar pe parcurs, apoi se îndreptau spre Scoția, spre Cornwall, în căutarea unui comerț profitabil cu metale. Din Cornwall, ruta lor se întindea la sud de Peninsula Iberică până la Gibraltar și dincolo, pe lângă orașele grecești de atunci Marsilia, Nisa, Antibes și Monaco, până la Roma, Sicilia și Grecia. De aceea, sursele slave antice indică faptul că Apostolul Sfânt Andrei a plecat din Rusia, spre Roma. Nu cred că a ajuns la Roma, altfel tradițiile latine ar fi relatat cu siguranță acest lucru. Din motive discutate în detaliu în carte, cred că s-a întors în ținuturile germanice, unde romanii stabiliseră o nouă rută care lega Marea Baltică de Dunăre. Și, pe Dunăre, ar fi putut naviga spre România.

- Poate că unele dintre triburile pe care le-a vizitat în Europa de Est au migrat în Scoția sau au făcut comerț cu ea, și de acolo a apărut această tradiție?

- Da, există o teorie conform căreia aristocrații scoțieni erau descendenți ai sciților, dar consider această teorie dubioasă. Declarația de la Arbroath menționează vizita Sfântului Andrei în Scoția. Așa este.

- Ce cred creștinii scoțieni moderni despre asta?

- Ei cred că tradiția Arbroath se bazează pe transferul unei părți din sfintele moaște ale Sfântului Apostol din Patras, de către Sfântul Regulie, în secolul al IV-lea (sau de către un stareț necunoscut în secolul al VIII-lea?), dar nu pot să nu cred că originile acestei tradiții sunt mult mai vechi. Declarația de la Arbroath este un document important, compilat într-o perioadă în care tradițiile orale erau tratate cu mare grijă și precauție. Este puțin probabil ca cei care au compilat să fi putut confunda atât de repede prezența personală a Sfântului Apostol, cu faptul că sfintele sale moaște se aflau acolo. Din păcate, nu există dovezi care să susțină faptul afirmat în Declarația Arbroath, așa că putem vorbi doar despre o posibilitate, nu despre o certitudine.

- Cum a putut Sfântul Andrei să călătorească atât de ușor și liber prin ținuturi locuite de popoare atât de diverse în tradițiile, stilurile de viață și modurile lor de gândire?

- Era un om umil și simplu, iar pentru un om simplu, aproape nimic nu este imposibil. Dacă ar fi fost un învățat arogant, un european până în măduva oaselor, nu ar fi avut niciodată încredere în acești oameni. Și-ar fi găsit propria cale de a călători, precum Pythias, care a construit o corabie și a navigat de la Marsilia până în Groenlanda. Deși îi respecta, Pythias încă nu avea încredere în localnici, deoarece el însuși era grec, iar ei erau barbari.

Mi-am reconstituit cartea, ca să zic așa, din resturi. Vorbește despre sciți, despre vechii scoțieni și despre Africa din epoca romană. Este vorba despre Sfântul Andrei însuși și despre lumea pe care a întâlnit-o în timpul călătoriilor sale: slavi, farisei, epicurieni, stoici, nord-africani, triburi nomade finlandeze, dinastia Han din China, mongoli, turci... Editorul meu m-a întrebat: nu scrieți doar viața Sfântului Andrei. Spuneți-ne despre locurile pe care le-a vizitat și despre popoarele pe care le-a văzut acolo. Pe măsură ce am început să descriu aceste locuri, mi-am dat seama că va trebui să povestesc întreaga epocă, arătându-i cititorului cum, spre exemplu, Siberia și Karelia erau conectate cu Asia Centrală, Africa și Scoția, astfel încât să-și poată imagina mai clar cum era lumea în acele vremuri.

— Ne-ați putea indica traseul parcurs de Sfântul Andrei?

— Conform tradițiilor locale, el a predicat mai întâi samaritenilor din Iudeea, și, de asemenea, în Gaza. După ce a părăsit Gaza, Sfântul Andrei a mers în orașul palestinian Lida, unde Sfântul Gheorghe avea să primească, mai târziu, martiriul, apoi în Antiohia și, de acolo, în Edessa — astăzi Urfa, în Turcia — unul dintre centrele vieții creștine din vremurile apostolice. Regele Abgar al Edessei s-a încreștinat, iar aici a apărut Icoana Mântuitorului, cea nefăcută de mână omenească. Conform surselor istorice, unul dintre primele regate creștine de pe pământ ar fi putut apărea aici - poate încă din anii 34 sau 35 după Hristos. Unele legende spun că după Edessa, în anul 36 după Hristos, Sfântul Andrei s-a dus în orașul grecesc Bizanț - viitorul Constantinopol, unde l-a numit pe primul Episcop: Sfântul Stahie (31 octombrie), dintre cei șaptezeci de Ucenici ai Domnului. Sfântul Andrei a predicat apoi în Bitinia, Cappadocia și Galatia, precum și pe teritoriul Pontului grecesc, adică în nordul Turciei de astăzi. Apoi, conform tradiției, a călătorit în Georgia, Armenia și, mai departe, în Caucaz. Aceasta a pus capăt primei sale campanii și s-a întors la Ierusalim.

A doua sa călătorie a fost complet diferită. Din Ierusalim, a urmat același traseu, dar, după ce a trecut pe lângă Antiohia, s-a îmbarcat pe o corabie care naviga spre Efes pentru a-l întâlni pe Sfântul Ioan. Pe drum, a petrecut câteva zile în Cipru. Locul unde a așteptat corabia pentru a-și continua călătoria se numește acum Capul Sfântul Andrei. Nu se știe dacă a interacționat cu localnicii de acolo. Conform legendei cipriote, echipajul și pasagerii sperau să-și refacă rezervele de apă potabilă aici, dar locul era uscat și pustiu, și nu exista apă. Andrei a coborât, apoi, pe țărm și a început să se roage, și s-a rugat până când un izvor a țâșnit din stâncă. După Efes, s-a întors în Antiohia, apoi a mers la Niceea, a rămas acolo o vreme și apoi a vizitat din nou Pontul și Georgia. Conform legendei, traseul său a dus, apoi, prin Kurdistan spre Partia (Persia) și spre Deșertul Gedrosia (Balochistanul de astăzi), aproape de coastă și de ceea ce, acum, este granița dintre Pakistan și Iran. Chinocefalii locuiau acolo la acea vreme.

— Cine erau acești chinocefali?

— Acesta este un subiect foarte interesant, deoarece chinocefalii sunt menționați în multe texte timpurii. Tradus literal, cuvântul înseamnă „oameni cu capete de câine”. Ei sunt menționați și de compilatorul Vieții Sfântului Macarie cel Mare. Potrivit acestuia, acest trib trăia în deșert, mult dincolo de Siria. Istoricul bizantin Țețis i-a numit locuitori ai Indiei, din care făcea parte pe atunci Pakistanul de astăzi. Viața în liba greacă a Sfântului Hristofor - unii cercetători cred că era originar din această regiune - spune că Sfântul a ajuns pe teritoriul Imperiului Roman după ce a traversat întregul Deșert Persic. Iar Marco Polo spune că chinocefalii locuiau pe coasta Oceanului Indian. Aceștia ar putea fi aceleași triburi primitive pe care Alexandru cel Mare le întâlnea în drumul său spre coastă, lângă Deșertul Gedrosian. Cunoaștem chinocefalii în principal din lucrările celebrului geograf, farmacolog și istoric din secolul al V-lea înainte de Hristos, Ctesias din Cnidos. Lucrările sale au fost luate în serios de Părinții Bisericii Bizantine, cum ar fi Patriarhul Fotie. În cartea lui Ctesias, „Indica”, folosită de Patriarhul Fotie, există un text dedicat tribului indian al chinocefalilor. Folclorul - etiopian, slav, persan, arab, armean, grec și altele - vorbește despre întâlnirea dramatică a lui Alexandru cel Mare cu chinocefalii.

- De aceea am văzut adesea icoane grecești antice, care îl înfățișau pe Sfântul Hristofor cu cap de câine. La început, m-au șocat; mi s-a părut blasfemie. Am fost nedumerită vizavi de ce gândeau grecii când au creat astfel de icoane. Nimeni nu mi-a putut explica motivul unei astfel de imagini. Viața Sfântului Hristofor spune doar că era atât de aprig la înfățișare, încât împăratul Decius, când l-a văzut prima dată, a căzut de pe tron ​​de frică. Credeți că există o legătură aici?

— Cu siguranță. Sursele pe care le-am consultat spun că Sfântul Hristofor, părăsind ținutul său natal, a traversat deșertul persan. Am propria mea teorie despre asta, deși textele vechi nu oferă o astfel de explicație, întrucât presupun că cititorul este deja familiarizat cu numele și realitățile acestei regiuni. Conform unor surse, Sfântul Andrei a vizitat nord-estul Pakistanului, unde, după cum se știe, trăiau triburi care obișnuiau să-și taie obrajii de la gură până la ureche, astfel încât toți dinții să fie vizibili. Marco Polo, văzând acești oameni, i-a numit chinocefali. El spunea că seamănă cu câinii de rasă mastif, adică animale cu bot plat, asemănător cu al unei fețe umane, și nu ca botul alungit al unui câine. Așadar, își tăiau obrajii, își ascuțeau dinții și urechile și modelau craniile copiilor lor într-o formă anume, astfel încât, atunci când creșteau, să aibă un aspect feroce. Toate acestea erau făcute pentru a intimida dușmanii și a se proteja de raiduri și invazii ostile, care îi afectau foarte mult pe locuitorii acelor zone. În Africa subsahariană, de-a lungul malurilor Amazonului și în Noua Guinee, se pot întâlni încă triburi ai căror membri sunt pur și simplu terifianți la aspect. Au obiceiul de a da fețelor o expresie înfricoșătoare, în diferite moduri. De asemenea, își modifică forma craniilor, dinților, obrajilor...

După cum reiese din textele siriace menționate anterior, în urma vizitei Apostolului Sfânt Andrei, aceste triburi și-au recăpătat aspectul uman normal. Cred că asta înseamnă că, după botez, pur și simplu au încetat să-și mai desfigureze înfățișarea. Deuteronomul interzice acest lucru, iar Sfântul Andrei, fiind moștenitorul tradiției biblice, cu siguranță a făcut-o. El le-a explicat acest lucru chinocefalilor.

Textele siriace spun, de asemenea, că Apostolul Sfânt Andrei a fost îngrozit când i-a văzut prima dată. A intrat în panică și s-a repezit înapoi către corabie, dar când a ajuns la ea, a mirosit a parfum de tămâie și și-a dat seama că Domnul Însuși îi îndreptase corabia spre acele țărmuri. La început, s-a întors chiar către Dumnezeu cu aceste cuvinte: „De ce m-ai adus aici?”. Dar s-a dovedit că localnicii erau amabili și ospitalieri - un popor primitiv obișnuit.

Chiar și astăzi, cei care au interacționat cu „triburi barbare” cu obiceiuri ciudate (din perspectivă europeană) vorbesc despre ele în același mod. Dacă văd că îi tratezi bine, îți răspund. Nativii din Noua Guinee, Amazon și junglele africane arată adesea dragoste și tandrețe autentice față de străinii care vin să locuiască împreună cu ei. Acesta a fost și cazul Apostolilor. ***Adevăratele probleme ale Apostolilor nu au apărut în lumea „sălbatică”, ci în lumea „civilizată”.

Apoi, conform surselor siriene, Andrei a călătorit prin Pakistan și Afganistan, de-a lungul Drumului Mătăsii, până la Sogdiana (Samarkand și Bukhara de astăzi), situată lângă granița cu vestul Chinei - în chineză, So-Yok, care înseamnă „provincii antice”. Întrebarea este, cum a ajuns în Sogdiana? Anterior, se credea că nu ar fi putut face acest lucru. Dar după ce istoricii au aflat despre Drumul Mătăsii, a devenit clar că era destul de simplu. Toți cercetătorii timpurii ai vieții sale spun că Andrei a vizitat Asia Centrală, dar nu oferă detalii specifice despre șederea sa acolo. Aceasta înseamnă că, fie unele texte nu au supraviețuit, fie nu i s-a întâmplat nimic special Sfântului Andrei, acolo. De obicei, sunt consemnate doar evenimente care implică dificultăți și aparente minuni, în timp ce relatarea unei călătorii calme și pașnice s-ar putea să nu fi supraviețuit.

— Cât de departe era Sogdiana, de locul din China unde au fost descoperite recent inscripții creștine și situri funerare datând din secolul I după Hristos?

— Nu. Mormintele au fost găsite în altă parte a Chinei. Dar este posibil ca Sfântul Tadeu (unul dintre cei șaptezeci de Ucenici ai Domnului) să fi fost un ucenic de sorginte chineză, care în tradiția siriacă este numit Sfântul Hagai (Agheu). Conform tradiției, Hagai a predicat în Partia, Sogdiana și Asia Centrală: Uzbekistan, Afganistan, Pakistan, Iran și India. El a descoperit mormântul Apostolului Sfânt Toma în sudul Indiei și, după ce a venerat sfintele moaște frumos mirositoare ale Sfântului Toma, s-a mutat și el la Domnul. În sursele chinezești, el poate apărea sub numele de Wang Hai. Un fapt important: autorii chinezi scriu că era producător de mătase, iar mătasea era produsă pe atunci exclusiv de chinezi. Prin urmare, este posibil ca Sfântul Hagai să fi fost primul Ucenic al lui Hristos în China. Cât despre mormintele descoperite recent, acestea datează din anul 75 după Hristos, ceea ce înseamnă că datează cu adevărat din epoca apostolică.

Mai mult, pe coasta Mării Galbene, lângă Shanghai, există tradiții păstrate despre vizita Apostolului Toma în China. Teoretic, această posibilitate nu este exclusă, întrucât regiunea în care se află acum Kazahstanul - se învecinează cu Mongolia și China - a fost leagănul hunilor, sciților orientali și sakașilor. Regele indian Gundafor, care l-a întâlnit pe Sfântul Toma, era rege al sakașilor; imperiul său se întindea din Siberia până în China și India. Aceste rute erau bine cunoscute oamenilor. Strămoșii bulgarilor moderni, care i-au urmat pe huni, aveau chiar și o biserică închinată Apostolului Sfânt Andrei, deși, din cauza invaziilor străine, au fost nevoiți ulterior să reînvețe credința creștină.

Trebuie amintit că există trei tradiții separate despre predicarea Sfântului Andrei în China de Vest, Asia Centrală și Asia de Est. Una dintre aceste tradiții provine din Kazahstan, a doua din Siria, iar a treia este comună printre bulgarii din stepele rusești, care au migrat prin Grecia și s-au stabilit în cele din urmă în Italia. Acolo, au construit numeroase biserici, în satele lor, în cinstea Apostolului Sfânt Andrei. Conform lui Epifanie, un călugăr și istoric din Constantinopol din secolul al IX-lea, Sfântul Andrei a călătorit și în nordul Chinei, în ținutul sciților massageți și masaki (între Mongolia, Kazahstan și Munții Altai, originea bulgarilor și turcilor de astăzi), al ungrienilor și trocharienilor, precum și în Munții Khalbin (Siberia).

Romanii, evreii și grecii nu foloseau această rută - din Sogdiana până în ținutul massageților. Triburile nomade o foloseau însă, pentru a colecta tribut de la chinezi pentru protecția lor de-a lungul Drumului Mătăsii. Conform legendelor locale, Sfântul Andrei a venit aici și, se pare, nomazii l-au acceptat, chiar dacă erau considerați cei mai sălbatici dintre toate popoarele existente pe atunci. Nu cred că a fost tratat rău, altfel ar fi existat relatări scrise despre încercările pe care le-ar fi îndurat aici. Aceasta era Sciția răsăriteană, iar chinezii se temeau foarte tare de sciții orientali.

— Un locuitor din Ural mi-a spus recent că, conform unei legende siberiene răspândite, Apostolul Sfânt Andrei a ajuns în locul din Ural unde se află acum satul Kazanskoye și a profețit că, într-o zi, creștinismul va fi răspândit în aceste ținuturi. Există o biserică închinată lui, în satul Kazanskoye.

— Da. Există legende despre predicile Apostolului Sfânt Andrei în Altai. Sfântul Andrei s-a întors din Altai și, judecând după informațiile conținute în textele locale, Sfântul Andrei a urmat un alt traseu - spre Marea Caspică, peste stepe, unde, conform numeroaselor relatări orale și scrise timpuriu, a predicat alanilor. De acolo, a mers în Kurdistan, unde a scăpat la limită de martiriu. Apoi, s-a întors la Ierusalim.

Conform legendei, Sfântul Andrei a pornit în a treia sa călătorie misionară, după Primul Sinod Apostolic din anul 49 după Hristos. Acesta este singurul interval de timp posibil pentru călătoria sa în Africa. Sursele istorisind despre călătoria sa prin Africa sunt tradițiile copte etiopiene, precum și apocrifele grecești, care au ajuns până la noi datorită eforturilor Sfântului Grigore de Tours, care a retranscris aceste relatări în latină. Dacă Sfântul Andrei a călătorit într-adevăr în Africa, trebuie să fi existat un motiv special pentru aceasta, întrucât Africa nu a fost inclusă, inițial, în lista teritoriilor care i-au fost atribuite pentru predicare. El a moștenit Bitinia, Grecia și Sciția de est.

— Când spui „atribuit”, te referi la teoria conform căreia Apostolii au tras la sorți pentru a decide cine va merge și unde?

— Da, dar cred că nu doar sorții au decis lucrurile. Cel mai probabil aveau un plan specific; este puțin probabil să fi pornit pur și simplu prin pustietate. Tradițiile copte indică faptul că a călătorit în ținuturile berberilor („barbari”), dar nu știm exact care teritorii, deoarece berberii locuiau în oaza Siwa din Egipt, în Maroc, Mauritania, Mali și Niger. Ei erau strămoșii kabililor (tuaregilor) moderni, care trăiau în Algeria. Poate că a vizitat pur și simplu o anumită locație, în ceea ce este acum Egiptul. Din aceleași surse, aflăm că, după aceasta, a călătorit în țara antropofagilor - o regiune foarte specifică din regiunea Marilor Lacuri, la granița dintre Tanzania, Uganda, Rwanda și Congo. Se știe că acolo exista un vulcan, așa că cred că este vorba despre Lacul Kyoga. Dar, din nou, aceasta este opinia mea personală. Sursele mai relatează că s-a îndreptat spre o prăpastie din apropierea Zimbabwe-ului. Conform informațiilor obținute în secolul trecut, în acele vremuri îndepărtate, arabii himiariți călătoreau din Yemen în Mozambic și Zimbabwe, vechiul Ofir, de unde se presupune că Hiram a obținut aur pentru regele Solomon (Cartea a treia a Regilor 10, 11). Această rută ar fi putut fi cunoscută evreilor, fenicienilor și arabilor, dar nu și grecilor sau romanilor.

— Și cine sunt antropofagii?

— Conform apocrifelor copte, „Faptele Sfântului Andrei și ale Sfântului Matia (Matei)” — acea istorisire extraordinar de colorată și fantastică — în timpul celei de-a treia călătorii misionare, Andrei a primit ordine — fie de Sus, fie de la alți Apostoli — să meargă să-l ajute pe Apostolul Sfânt Matei, care fusese capturat de antropofagi, de canibali.

— Deci, această apocrifă istorisește despre Apostolul Sfânt Matei capturat de canibali și despre trimiterea Sfântului Andrei în ajutorul său?!

— Da, deși unele versiuni ale apocrifelor vorbesc despre Sfântul Matia, majoritatea surselor vorbesc în mod specific despre Apostolul Matei, deoarece Sfântul Matia a mers în Georgia, iar Apostolul Sfânt Matei în Alexandria și Etiopia. Sursele copte confirmă acest lucru, destul de clar. Unii cercetători sugerează că „țara canibalilor”, menționată în multe texte antice, se afla de fapt în Pont, în regiunea Sinope — în ceea ce este acum nordul Turciei. Dar acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla niciodată. La urma urmei, Pontul și Sinope sunt Grecia antică. Singura bază pentru o astfel de presupunere este relatarea lui Pausanias, un savant și geograf din secolul al II-lea după Hristos, care a fost martor la vânzarea de organe umane uscate sau altfel conservate, în unele mici hanuri grecești de provincie ale vremii. Dar chiar și atunci, și chiar și în locuri îndepărtate de centrele culturale, astfel de practici ar fi fost considerate comportamente antisociale în Grecia.

— Înțeleg. Dar cât de mult putem avea încredere în aceste apocrife?

— După cum am spus deja, nu avem cum să ne întoarcem în timp și să stabilim cu certitudine dacă ceea ce este descris într-o anumită apocrifă s-a întâmplat cu adevărat, sau dacă aceste istorisiri - în esență adevărate - au fost distorsionate de editări ulterioare sau chiar inventate în întregime. Opiniile Sfinților Părinți în această privință diferă. Cred că Sfântul Andrei ar fi putut vizita Africa. Și în cartea mea, încerc să susțin acest lucru, cu fapte. Dar sarcina mea principală, după cum vă amintiți, a fost să examinez toate tradițiile, fără a încerca să judec fiabilitatea sursei și să stabilesc dacă ar fi putut călători fizic într-o anumită locație și, dacă da, cum se corelează aceasta cu timpul și geografia celorlalte călătorii ale sale.

— Ar fi putut Sfântul Andrei să ajungă, cu adevărat, în Africa?

— Tradițiile spun că Sfântul Andrei, după ce a părăsit Etiopia, a mers în țara canibalilor și, în principiu, o astfel de posibilitate este destul de reală, deoarece, potrivit lui Ptolemeu, țara antropofagilor se afla dincolo de Capul Prasum. Acesta se întinde în mare, între Zimbabwe și Tanzania. Istoricii africani cred că acesta este Capul Delgado, în Mozambicul de astăzi. Această așezare veche era loc de întâlnire pentru comercianții indonezieni, cușiți, arabi, greci și alți comercianți. Ruta, până acolo, era bine cunoscută și utilizată pe scară largă. O hartă desenată de Ptolemeu arată, de asemenea, țara antropofagilor. Conform mai multor surse, această zonă era locuită de tribul bantu. Grecii antici credeau că țara antropofagilor se afla la sud de Sahara, între Rwanda și Uganda de astăzi. Textele copte vorbesc despre Prasuma, Rhapta și „țara în care trăiesc antropofagii”. Descrierea zonei și a societății antropofage reflectă viața tribului bantu din Tororo, Uganda, de lângă Muntele Elgon și Lacul Victoria, la 480 km sud de Etiopia. Textul identifică clar această locație: „Între Munții Lunii și țara Barbariei”. Conform textului copt, Sfântul Andrei a călătorit din Barbaria în țara antropofagilor - oferă chiar și coordonate vechi de longitudine și latitudine. În sursele grecești și copte antice, țara antropofagilor se numește Myrmadona, iar în limba bantu modernă, „Emere Muntuna” - „locul unde oamenii își găsesc mâncarea”.

La sfârșitul istorisirii, Sfântul Andrei îl eliberează pe Sfântul Matei și se luptă cu Amaiel, zeul-demon al tribului. Sfântul Andrei s-a luptat întotdeauna cu cel rău și cu demonii, în timpul campaniilor sale misionare, dar demonul din țara antropofagilor era deosebit de puternic, iar Apostolul nu-l putea învinge singur. L-a rugat pe Dumnezeu să-l trimită pe Arhanghelul Mihail în ajutor. Arhanghelul a apărut și, cu eforturile lor unite, l-au învins pe Amaiel. Acesta a fost un eveniment atât de important, încât oamenii au încetat să mai slujească demonilor și s-au convertit la creștinism. Conform „Faptelor lui Andrei și Matia” din coptă, întâiul Episcop dintre localnici - foști antropofagi - a fost Sfântul Platon. Interesant este că, în acele părți, astăzi, oamenii numesc spiritele rele „amayebe”. De asemenea, știu, ca jurnalist, că în Congo (Zair) există o sectă foarte ciudată printre forțele de gherilă, ai cărei membri sunt învățați că „pentru a câștiga putere, trebuie să mâncăm oameni”. Și exact asta fac - se hrănesc cu carne omenească. Numele acestei secte, „Amayei-Amayei”, provine, evident, de la numele demonului învins (Amaiel).

—Există vreo tradiție legată de creștinismul timpuriu în Africa subsahariană?

—Niciodată, în afară de Etiopia, nu au existat istorisiri despre vizita Sfântului Andrei pe continentul negru sau despre creștinismul timpuriu în general. Până de curând, nu existau înregistrări scrise în Africa subsahariană. La început, am ezitat chiar să și scriu despre această mică sectă care revenise la canibalism. Am considerat că ar fi o insultă la adresa poporului bantu. Dar, apoi, mi-am dat seama că nu era nevoie să-mi fac griji pentru asta. Este important să înțelegem că însuși cel rău se ridică împotriva poporului bantu. Ei sunt binecuvântați cu harul special al lui Dumnezeu și, în mod firesc, cel rău încearcă să-i îndepărteze de Dumnezeu, să le distorsioneze setea sufletului de a se uni cu Domnul prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. La urma urmei, milioane de africani se convertesc, acum, la creștinism.

În bisericile ortodoxe bantu, veți găsi o credință reală, vie, care Îi permite Domnului să facă minuni. În ce-i privește pe africanii ortodocși, minunile pătrund în viața lor de zi cu zi. Minunile sunt ceva obișnuit pentru ei, iar ei înșiși, cu mare credință în bunăvoința lui Dumnezeu, acceptă cu ușurință ceea ce este extrem de dificil pentru noi, cum ar fi moartea sau boala. Minunile sunt ceva obișnuit pentru ei, dar ei nu caută și nu așteaptă minuni. Dealtfel, protestanții văd și ei minunile în acest fel, acceptând atât minunile care s-au întâmplat, cât și pe cele care nu s-au întâmplat, ca pe manifestări ale voinței lui Dumnezeu.

Dacă Sfântul Andrei a fost cu adevărat acolo, s-ar fi putut întoarce prin Etiopia, apoi să parcurgă ruta spre Meros, în sus pe Nil și până la Ierusalim. Această rută era bine cunoscută de greci și arabi.

— Există dovezi că Andrei a predicat în Etiopia?

— Da, manuscrisele copte conțin tradiții locale despre acest lucru. Există, de asemenea, relatări în tradițiile bisericești timpurii care sunt greu de înțeles astăzi. Timp de secole, acestea au fost considerate simple legende, dar când examinezi datele geografice pe care le conțin, vezi că descrierile regatelor etiopiene și meroitice din acea vreme reflectă realitatea, cu o acuratețe uimitoare.

După Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei a părăsit Ierusalimul și a pornit în ultima sa călătorie. Tradiția spune că a vizitat din nou Pontul, apoi a mers în Georgia și la Marea Azov, iar de acolo în Crimeea, iar mai apoi în susul Niprului, până la Kievul de astăzi și ținuturile sciților de la Marea Neagră. În Crimeea, a trăit într-o comunitate creștină de greci din Sevastopol și Cherson, pe care o organizase. Din regiunea Niprului, de unde se află acum Kievul, trebuia să călătorească spre nord, de-a lungul râului, până la ceea ce sunt acum Moscova și Novgorod, și apoi spre Lacul Ladoga - spre Valaam. Nu există înregistrări scrise, timpurii, despre acest lucru, dar este foarte probabil, întrucât navele comerciale navigau din Crimeea spre nordul Rusiei și spre Carelia - spre Lacul Ladoga. Acesta era un traseu relativ ușor. Abundența de monede romane și bizantine, care se găsesc încă în Valaam și în Carelia, atestă comerțul înfloritor cu ținuturile sudice.

Există o legendă locală, despre expediția Sfântului Andrei în Solovki, unde au fost descoperite artefacte foarte vechi. Există monede care îl înfățișează pe Apostol, dar este imposibil să se susțină că a vizitat de fapt insulele, pur și simplu doar pentru că astfel de monede au fost găsite pe Insulele Solovețki. Cu toate acestea, este, de asemenea, posibil. În ceea ce privește tipul de călătorie, Sfântul Andrei ar fi putut călători de la Valaam la Solovki cu păstori de reni, care călătoreau de la Solovki la Ladoga iarna și se întorceau vara.

În ciuda lipsei unor texte foarte vechi, istorisirile din Ladoga și Valaam nu sunt legende, ci tradiții. Acest lucru este susținut de un text rusesc din secolul al XI-lea și de tradițiile din Valaam. De la Valaam, traseul său a dus cel mai probabil la Marea Baltică, apoi poate la Scoția și, înapoi, la Marea Baltică, deși nu știm cu siguranță. Apoi, prin ceea ce este acum Polonia și Slovenia, în România, unde s-a stabilit timp de douăzeci de ani. În cele din urmă, Sfântul Andrei s-a întors în Grecia, unde și-a încheiat zilele pământești.

Putem urmări ruta de întoarcere a celei de-a patra călătorii misionare a sa, datorită tradițiilor despre Andrei - în Polonia și Belarus - care datează din acea vreme. Vizita sa este relatată chiar și în Germania, dar acest lucru pare complet dubios.

— De ce a stat Andrei în România atât de mult timp?

— La început, nu am înțeles nici eu însumi. Dar, acum cred că s-a întâmplat așa pentru că vechii români erau deosebit de apropiați de el, datorită concepțiilor lor monoteiste. Josephus Flavius ​​susține că clericii lor semănau cu cei ai esenienilor: virgini, vegetarieni stricți, nici măcar nu mâncau legume - doar semințe și nuci, precum asceții creștini din deșert. Aveau o societate liberă, fără sclavi, iar femeile se bucurau de drepturi egale cu bărbații, spre deosebire de lumea greco-romană. În acele vremuri, o societate care nu folosea munca sclavilor era unicat. Cercetările arheologice și tradițiile românești indică faptul că acești oameni au acceptat creștinismul în primul secol, chiar de la Apostolul Sfânt Andrei. Era firesc să se simtă ca acasă printre clericii lor, iar aceștia l-au primit cu inimile deschise și s-au convertit la Hristos.

Tradițiile etiopiene vorbesc despre Sfântul Andrei ca despre un vegetarian foarte strict. Acest lucru este destul de probabil, deoarece dintre cei doisprezece Ucenici cei mai apropiați ai Domnului, aproape toți aveau soții, iar doar Sfinții Andrei și Ioan Evanghelistul erau virgini.

Cred că Sfântul Andrei a trăit în România timp de douăzeci de ani pentru că a iubit acest pământ mai mult decât orice în lume, cu excepția lui Hristos și a vieții cu El. Cred că Domnul i-a dat acest pământ ca o mângâiere, căci Sfântul Andrei a lucrat neobosit, ducând Vestea Bună oamenilor din atâtea țări și a îndurat atâtea greutăți. De câte ori fuseseră el și predicile sale respinse și forțat să plece disperat, mai ales în țările slave, unde încă se practicau sacrificii umane.

Vă puteți imagina cât de obosit era Andrei de toate acestea și cum, ajungând într-o țară în care sclavia nu exista, unde evreii și grecii erau întâmpinați cu respect egal, iar bărbații și femeile erau tratați în mod egal, unde clerul respecta vegetarianismul strict și ducea o viață solitară, Apostolul s-a găsit perfect potrivit? Acolo putea să-i învețe pe oameni credința, fără nicio ezitare. La urma urmei, oamenii de acolo credeau că religia pe care o aducea nu era doar una mai bună decât a lor, ci și o extensie naturală a aceleia. Douăzeci de ani este mult timp și este de înțeles de ce este amintit în România mai mult decât oricine altcineva. Tradiția spune că, din România, a plecat în Crimeea - la Herson, și de acolo la Sinope, Macedonia, și a predicat pe scurt în Epir (nordul Greciei, sudul Albaniei). Totuși, în ciuda dovezilor scrise ale predicării în Epir, acest lucru nu este confirmat de tradițiile locale. Relatările despre celelalte călătorii pe care le-am descris aici sunt confirmate atât de texte, cât și de tradițiile orale.

Din Epir, a mers în Tesalia, Lamia și de acolo la Loutrakion și Corint. În Loutrakion, pelerinilor li se arată peștera în care a trăit. După Corint, a predicat timp de un an sau doi în Peloponez, unde și-a încheiat viața pământească la bătrânețe.

Realizând toate aceste cercetări, am ajuns la concluzia că martiriul său nu ar fi putut avea loc în timpul lui Nero. Există două tradiții grecești diferite, cu privire la această chestiune. Conform primei convingeri, Sfântul Andrei a fost răstignit sub Nero; conform celei de-a doua, sub împăratul Domițian sau în timpul domniei lui Traian, la începutul secolului al II-lea. Cred că ultima afirmație este cea adevărată. Dealtfel, se aliniază și tradiției românești și este în concordanță cu alte surse care relatează viața Sfântului Andrei.

În versiunea Faptelor lui Andrei revizuită de Sfântul Gheorghe de Tours, se spune că, cu puțin timp înainte de mutarea sa la Domnul, Apostolul a avut un vis: fratele său, Apostolul Petru, și Evanghelistul Ioan se aflau în Rai. Aceasta înseamnă că Sfinții Petru și Ioan se poate să fi fost deja plecați la Domnul, până atunci. Acest lucru este afirmat și de Sfântul Epifanie și Pseudo-Abdia, Episcop al Babilonului (sau de un istoric care scrie sub numele său?). Conform Sfintei Scripturi, Sfântul Andrei este mai tânăr decât fratele său Petru, deoarece Petru este întotdeauna menționat primul. În orice societate civilizată, textele îl menționează mai întâi pe cel mai mare, apoi pe cel mai mic. Dar, se pune întrebarea: dacă Sfântul Andrei este mai tânăr, atunci de ce este întotdeauna mult mai în vârstă decât Petru în icoane, practic un bătrân? Chiar și „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci îl înfățișează pe Sfântul Andrei, ca pe un bătrân. Totuși, Leonardo a folosit icoane anterioare, drept model. În Mânăstirea Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, de pe Muntele Sinai, unde se păstrează cele mai vechi icoane care au supraviețuit, Sfântul Andrei este, de asemenea, înfățișat ca un bătrân. De obicei, îi înfățișăm pe oameni așa cum au fost văzuți ultima dată. Prin urmare, toată lumea și-l amintește pe Sfântul Andrei ca pe un bătrân. Doar Sfântul Ioan Teologul apare tânăr în icoane, pentru că Domnul l-a binecuvântat, spunând: să rămână până Voi veni. Ceilalți Apostoli și chiar Domnul Însuși sunt înfățișați la vârsta la care au trecut la cele veșnice.

— Spuneți-ne, vă rugăm, despre Sfântul Andrei însuși. Ce ați aflat despre el?

— Comparând tradițiile kurdă, valaamită, etiopiană și persană, vedeți același om. Acest lucru este foarte important. Apar trăsături de caracter foarte distincte. Consultând o mare varietate de tradiții, pot spune cu certitudine: da, este el, același Andrei. Am citit un număr incredibil de texte, din întreaga lume, și am învățat să-l simt. Acum știu chiar și din cuvintele cui este scrisă această sau acea mărturie - oameni care l-au cunoscut personal sau nu. Era un om neconvențional, ciudat...

— Ciudat sau unic, spre deosebire de alții?

— Da, unic, s-ar putea spune... Dar și ciudat. Avea obiceiul de a ridica peste tot cruci mari de piatră și fier. Umbla cu un toiag imens, în vârful căruia se afla o cruce. Era modest și avea puțini ucenici. Nu predica mulțimilor, precum Petru sau Pavel, ci de obicei aduna grupuri mici, precum bătrânii. De asemenea, poseda un simț al umorului remarcabil. De exemplu, unele surse ne spun cum, când a văzut pentru prima dată băile slave din Novgorod, le-a scris prietenilor: „Slavii sunt atât de ciudați - se torturează cu crengi de mesteacăn”. [O mătură de baie este un mănunchi de crengi de plante legate, fiind folosită în saune, pentru masaj cu mătură, aromatizare aer, pulverizarea apei pe plita de saună, generarea de abur și alte funcții. O mătură poate fi făcută din ramurile aproape ale oricărui copac sau arbust care este suficient de flexibil, fără spini și nu emite substanțe lipicioase sau dăunătoare. Cele mai comune sunt mesteacănul, stejarul, arinul și pinul.] Găsea acest lucru amuzant și râdea. Este imposibil să ni-l imaginăm ca fiind un profesor strict. Era un om blând, foarte umil și deschis la latura umoristică a vieții. Ca mediteranean, era fascinat de tradițiile neobișnuite ale altora.

Desigur, era și un om care văzuse multe în timpul său. Călătorise alături de crescători de reni și huni, conversase cu filozofi greci și comercianți ruși, se întâlnise cu oficiali chinezi și vizitase triburi primitive din nordul Pakistanului și pe berberii din deșertul Sahara.

Ne putem imagina cât de multe știa și cât de vastă era rezerva sa de înțelepciune practică. Nu doar dumnezeiască, ci și lumească, omenească. Umil, a găsit un teren comun cu toți cei pe care i-a întâlnit. Nu a fost un cuceritor, nu a fost un explorator - pur și simplu trăia cu ei, era unul dintre ei. A pescuit, a mâncat, și-a îngrijit grădina și a călătorit cu ei, în orice mod era la îndemână: pe jos, cu barca, pe cămile, călărind pe elefanți și cu sania trasă de reni. Imaginați-vă, doar, ce trebuie să fi văzut.

Important este că a experimentat tot ce făceau ei. Fără smerenie (umilință), nu putem împărtăși experiența altcuiva; o putem doar povesti, putem doar relata despre ea, de la distanță. Apostolul Sfânt Andrei, simțindu-se egal cu ei, a dobândit aceeași experiență cu ei, iar ei au împărtășit viața și experiența lui, de la el.

Datorită modestiei sale, Andrei nu a pășit niciodată alături de Sfinții Petru, Iacov și Ioan, în ciuda faptului că era „Întâiul chemat”. Nu a căutat niciodată să fie primul nicăieri, decât atunci când avea nevoie să mijlocească la Domnul pentru alții. Evanghelia conține trei exemple, în acest sens. Prima dată când niște greci au venit la o sărbătoare și l-au întrebat pe Apostolul Filip dacă îl pot vedea pe Iisus, Filip, neștiind ce să facă cu ei, s-a întors către Sfântul Andrei. Iar Sfântul Andrei a mers cu el la Domnul. Nu se temea să-L întâlnească pe Dumnezeu față în față și știa că Hristos este Dumnezeu; el a fost primul care a înțeles acest lucru și L-a urmat. El a fost, de asemenea, primul misionar - i-a spus fratelui său, Petru, despre Hristos. A doua oară când îl vedem adresându-se lui Iisus, este înainte de minunea hrănirii oamenilor cu cinci pâini și doi pești. Sfântul Andrei a întrebat, atunci, ce să facă, cum să hrănească oamenii. De obicei, el păstra un profil discret și doar atunci când alții, apropiații săi, aveau nevoie, Îi cerea ajutorul Domnului. A treia oară, în Evanghelia după Marcu, el, împreună cu Sfinții Petru, Iacov și Ioan, I se adresează lui Iisus cu o întrebare despre semnele vremurilor din urmă.

În tradițiile secolelor al II-lea și al III-lea, Sfântul Andrei este portretizat ca fiind atât de umil, încât credea că fiecare persoană pe care o întâlnea era Însuși Hristos. Apostolii nu aveau aroganța atât de caracteristică grecilor și romanilor. Nici măcar aroganța evreilor nu le era caracteristică. Ei conversau atât cu filosofi greci, cât și cu barbari. Se știe că Andrei nu avea nimic împotriva filosofiei grecești. Dimpotrivă, îi plăcea să converseze cu filosofii; printre studenții săi se număra chiar și matematicianul și filosoful grec Stratocles, primul Episcop de Patras. Stratocles era, probabil, un fost pitagoreic, întrucât pitagoreicii erau cei care îmbinau matematica și filosofia într-un tip special de misticism.

Cred că cheia de înțelegere a sufletului Sfântului Andrei este, în primul rând, modestia sa și, în al doilea rând, capacitatea sa de a vedea Chipul lui Hristos în fiecare persoană.

— Spune-mi, unde a fost respinsă predica sa?

— Tradițiile copte relatează că, pe lângă țara antropofagilor, a fost persecutat în Kurdistan; legendele arabe spun chiar că ar fi murit acolo. Dacă aceste legende se bazează pe evenimente reale, atunci eu cred că persecutorii săi l-au abandonat, crezându-l mort. Se pare că sănătatea sa fizică remarcabilă l-a salvat; și-a revenit și a părăsit în ascuns țara. Poate că a făcut acest lucru, pentru a-și proteja ucenicii rămași, de necazuri.

Apoi, a fost persecutat în Sinope din Pont, Salonic și în orașul Chalandritsa de lângă Patras. În Salonic, autoritățile romane au eliberat animale sălbatice în arena unde era ținut Andrei. Ca grec, mă consolează faptul că, în timpul tuturor acestor persecuții, grecii locali l-au protejat: o rebeliune a izbucnit în Salonic, iar romanii au fost forțați să-l scoată din arenă.

Persecuția împotriva Sfântului Andrei în lumea greco-romană este ușor de explicat. Creștinismul era mai mult decât o simplă religie, pentru păgâni. Nu putem înțelege ce simțeau atunci când vedeau bărbați, femei, sclavi, nobili, evrei (chiar și farisei), barbari, cărturari, foști preoți păgâni, bolnavi și schilodiți, ca să nu mai vorbim de căsătoriile dintre toți acești oameni diverși, toți așezați la aceeași masă. Aceasta era o încălcare a absolut tuturor normelor sociale, o răsturnare a unei ordini stabilite.

— La ce vârstă a fost martirizat Apostolul Andrei?

— Conform tradiției romane, în care am mai multă încredere, avea peste 85 de ani, poate chiar în jur de 95. Acest lucru se întâmpla între anii 95 și 105 după Hristos. Dacă e să corelăm data mutării sale la Domnul, cu visul în care l-a văzut pe Apostolul Ioan în Rai, ajungem la anii 102-103 după Hristos, adică în timpul domniei împăratului Traian, nu a lui Domițian, așa cum se crede cel mai adesea. În România, de exemplu, se cântă încă cântece populare, despre întâlnirea dintre împăratul Traian și Sfântul Andrei.

Sfântul Apostol Andrei este unic, spre deosebire de oricine altcineva. S-a lăsat răstignit, la bătrânețe. Totuși, ar fi putut cu ușurință să evite moartea, dacă i-ar fi spus Maximilei, soției proconsulului roman, să-l urmeze pe soțul ei. Dar nu a putut merge împotriva adevărului, așa că Egheat, proconsulul, l-a condamnat la moarte. După ce a fost răstignit, o mulțime imensă de creștini s-a adunat la palatul lui Egheat, iar acesta a fost forțat să anuleze execuția. Cu toate acestea, Sfântul Andrei însuși nu le-a permis soldaților să se apropie pentru a-l da jos de pe cruce. Sfântul Andrei fusese ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul și nu a făcut compromisuri în această viață. Dacă ar fi simțit că Egheat și-ar fi regretat cu adevărat acțiunile, cu siguranță ar fi coborât de pe cruce, dar Apostolul nu își dorea să facă un serviciu unui om care ar fi obținut un avantaj politic din asta. Nu, nu dorea să moară pe cruce; pur și simplu a arătat dragoste creștină pentru Egheat, încercând să-l încurajeze să săvârșească o faptă de iubire. Aceasta era esența confruntării caracteristice acelor vremuri. Astfel, Andrei a luptat împotriva celui rău. Nu din dragoste pentru martiriu, ci din dragoste pentru Hristosul său, a mers la moarte, și acesta este cel mai important lucru.

— Ce s-a întâmplat cu sfintele sale moaște? Este adevărat că au fost mutate, ulterior, la Constantinopol?

- Da, au rămas la Patras timp de câteva secole, apoi, în anul 357, au fost mutate la Constantinopol, împreună cu sfintele moaște ale Apostolului Luca, de către Artemius, comandantul șef bizantin. Acest lucru se întâmpla în același timp în care, conform tradiției, Sfântul Regulie aducea o parte din sfintele moaște ale Sfântului Andrei în Scoția. După jefuirea Constantinopolului, cruciații au dus sfintele moaște ale Sfântului Andrei la Amalfi (în Italia). Dar slăvitul cap al Apostolului a rămas în Patras, până în secolul al XV-lea. În secolul al XV-lea, ultimii conducători ai Patrasului, înainte de invazia turcă, l-au dăruit Papei. În anul 1964, Biserica Catolică l-a returnat ortodocșilor, iar acesta a fost păstrat în noua Catedrală Ortodoxă "Sfântul Apostol Andrei" din Patras. Pe lângă cap, s-au păstrat mai multe fragmente mici din sfintele sale moaște. Acestea se află în Amalfi. În anul 1969, Papa a donat câteva fragmente Catedralei Catolice "Sfântul Marcu" din Edinburgh. În plus, călugării Mânăstirii "Sfântul Apostol Andrei" de pe insula Cefalonia, în largul coastei Peloponezului, păstrează piciorul Apostolului, iar un mic fragment din capul său este păstrat în Schitul "Sfântul Apostol Andrei". Crucea Sfântului Andrei a fost luată din Grecia, de către Ducele de Burgundia, în timpul cruciadelor. În anul 1968, crucea s-a întors la Catedrala Ortodoxă din Patras.

— Se știe că romanii și grecii au avut întotdeauna legături strânse, de-a lungul secolelor. Există descendenți ai grecilor bizantini, în sudul Italiei de astăzi? Ar fi putut, strămoșii lor, să-l fi întâlnit personal pe Sfântul Andrei?

- Da, încă mai există destui greci care locuiesc în sudul Italiei. Poate că Sfântul Andrei a fost în Calabria — în sudul Italiei. Există un sat foarte vechi, acolo, numit San Andrea Apostolo d'Ionio (Sfântul Andrei, Apostolul Ioniei). Există, de asemenea, destule biserici, acolo, în cinstea Sfântului Andrei.

Sfântul Grigore de Tours menționează, de două ori, că ucenicul Sfântului Andrei, primul Episcop de Patras, Stratocle, era din Italia. Există o legendă veche despre Sfântul Andrei înviind oameni care muriseră într-un naufragiu. Acești oameni au navigat, din Italia la Patras, pentru a-l întâlni. Prin urmare, este foarte probabil ca, dacă nu Andrei însuși, atunci cel puțin Stratocle să fi avut legături cu Calabria.

— Ați locuit în acea zonă o perioadă, nu-i așa?

— Da, asta face parte din istoria mea personală. Prietenul meu apropiat, Antonio Mauro, locuiește în sudul Italiei. A fost ateu, radical de stânga și activist pentru drepturile omului, timp de mulți ani. Am locuit împreună, o vreme, în Bova Marina. Au fost zile minunate! El este ateu, eu sunt ortodox. Dar am călătorit des împreună și chiar am relatat despre războiul din Serbia - el ca observator străin, iar eu ca jurnalist. Acum câțiva ani, când călătoream împreună la Atena, mi-a sugerat brusc: „Hai să mergem, mai bine, la Salonic”. În Salonic, a spus: „Ce crezi, Giorgio, ar trebui să mă botez?” - hai să mergem în Athos. Zis și făcut. Multe lucruri ciudate și neobișnuite s-au întâmplat atunci în Athos. La Mânăstirea Vatoped se întâmpla să fie un călugăr, Părintele Dimitrie, care le făcea cateheză italienilor, în limba lor maternă. Multe minuni mici s-au întâmplat în Vatoped, iar una majoră. După botez, Antonio a mers în încăperea lui și s-a culcat să se odihnească. Între timp, ca naș al lui, m-am dus să-i cumpăr un cadou. Voiam să-i dau o icoană cu Sfântul Antonie cel Mare, dar vânzătorul a spus: „Nu avem o icoană cu Sfântul Antonie acum, avem o icoană cu Apostolul Andrei”. Așa că am cumpărat icoana Sfântului Andrei, iar când m-am întors, Antonio arăta ciudat. L-am întrebat: „Ce s-a întâmplat?”. El a spus: „Nimic”. Apoi, i-am dat icoana și, când a văzut-o, a izbucnit brusc în lacrimi. Și, iată ce mi-a spus: se pare că, chiar aici, în fața lui, pe acest perete, tocmai văzuse un om, un om real, viu, iar acest om îi spusese: „Antonio, trebuie să lupți”. Antonio a răspuns: „Părinte, m-am luptat toată viața mea”. Apoi, acest om a spus: „Fii puternic și luptă”. Chestia e că Antonio nu știa ce se va întâmpla cu el după botez, dacă totul va fi bine. Se simțea foarte bine, dar încă avea îndoieli. Când a văzut silueta pe perete, a crezut că este doar imaginația lui, dar apoi, privind icoana - exact aceeași imagine pe care tocmai o văzuse - și-a dat seama că se întâmplase ceva incredibil.

Timpul a trecut. Am cumpărat o mică parcelă de pământ în Bova Marina. Și într-o zi, în timp ce Antonio lucra acolo, cultivând pământul, Apostolul Andrei i s-a arătat din nou. Ținea un toiag imens. Antonio nu știa că Andrei purta un toiag. L-a văzut doar pentru o clipă, dar a fost uimit că Sfântul care i se arătase era același care îi apăruse atunci, imediat după botezul său.

A mai trecut puțin timp și am dat peste o carte despre istoria orașului Bova Marina. Am fost uimiți să citim că, în urmă cu câteva secole, catolicii scoseseră fragmente din sfintele moaște ale Sfântului Andrei, din biserica ortodoxă din Bova Marina, și le aruncaseră pe un câmp. Făcuseră asta, atunci, pentru că Sfântul Andrei este Sfântul ocrotitor al Constantinopolului și doreau să rupă toate legăturile cu Constantinopolul și cu această regiune vorbitoare de limbă greacă din sudul Italiei, astfel încât întregul popor să se convertească la catolicism. Nimeni nu știa unde fuseseră aruncate sfintele moaște; ar fi putut fi oriunde în vecinătatea orașului Bova Marina.

- Inclusiv pe propriul tău teren.

- Poate că da. Numai Dumnezeu știe.

— Te simți apropiat de Sfântul Andrei?

— Uneori, simt asta foarte acut. Uneori, am această senzație persistentă. Nu m-am gândit să caut informații, mărturii specifice, și știu că acest gând nu a venit de la sine. Și aproape întotdeauna, informațiile pe care le caut - fragmente noi din viața Apostolului Andrei - sunt găsite. Când adunam material pentru carte, o rudă de-a mea mi-a spus că a avut un vis: un călugăr pe care îl cunoștea, de la Mânăstirea Noul Valam din Finlanda, era cu starețul acelei mânăstiri. A fost surprinsă să vadă cum arăta starețul, pentru că în acel vis, nu semăna deloc cu starețul Serghie. Bărbatul pe care îl visase era mare, înalt, cu un nas mare. Nu i-am povestit niciodată despre înfățișarea Apostolului Andrei, dar s-a dovedit că starețul pe care îl visase era exact așa cum este descris Sfântul Andrei în legendele antice. Dar cel mai important, în vis el era starețul Mânăstirii finlandeze Valaam, îl văzuse în vechiul Sevastopol și că știa (așa cum de obicei știi ceva într-un vis!) că era și Mitropolit al Traciei. Ea nu avea nicio idee, atunci, că Sfântul Andrei era luminătorul Traciei, că vizitase vechiul Sevastopol și, s-ar putea spune, era într-adevăr starețul Mânăstirii finlandeze Valaam, întrucât el a fost cel care a dus creștinismul acolo. Toate acestea, desigur, ar fi putut fi o simplă coincidență, dar cred că visul merită totuși atenție. Auzind despre aceasta, am sunat la Mânăstirea finlandeză Valaam. M-am dus la mânăstire, să-i spun călugărului că ruda mea visase totul, dar mi-au spus că nu se afla acolo; plecase recent la Muntele Athos, la Schitul Sfântului Apostol Andrei!

— Da, chiar există ceva în asta. Și cum descriu sursele antice înfățișarea Sfântului Andrei?

— În toate tradițiile și în cartea lui Max Bonnet, care a compilat un comentariu la cartea Sfântului Grigore de Tours, „Faptele lui Andrei” (M. Bonnet, Monumenta Germanica Historica, Greg. Turon. II, pp. 821-847), apare descris ca un bărbat foarte înalt, ușor cocoșat, cu sprâncene stufoase care se întâlneau la puntea nasului, un nas mare, păr creț și o barbă neagră, grizonată, care se despărțea la capăt. Ruda mea l-a văzut, în visul ei, cu ochi albaștri și gât scurt, un om cu o forță fizică enormă. Este clar că avea nevoie disperată de putere, întrucât a călătorit în toată lumea, trăind în cele mai grele condiții - de la minus patruzeci de grade Celsius, pe Valaam în Finlanda, până la plus cincizeci de grade Celsius în Caucaz, deșerturile Orientului Mijlociu și Asia Centrală. Ne putem imagina ce fel de om era. A rămas pe cruce, fără să moară, mai mult de trei zile, chiar dacă era deja foarte bătrân.

— S-a schimbat atitudinea sau sentimentul dumneavoastră față de Sfântul Andrei, de când ați început să scrieți cartea despre călătoriile sale? Te-a schimbat această carte?

— Sunt același păcătos. Nu mă pot schimba. Pur și simplu sunt fericit că scriu această carte, dar sunt și îngrijorat, chiar jenat, că eu sunt cel care o face. Vreau doar să o scriu și, în același timp, parcă fug de ea, de frică de o responsabilitate atât de enormă. Vedeți dumneavoastră, trebuie să o scriu și, când termin, o voi lăsa imediat deoparte; această sarcină este prea mare pentru mine.

Viața Sfântului Apostol Andrei m-a uimit. Un om smerit, aparent neînsemnat, a fost întâiul pe acest pământ chemat de Domnul. Ce a văzut Hristos în el, cu privirea Sa dumnezeiască? Cu siguranță sufletul lui Andrei era special, excepțional, din moment ce Domnul Însuși a venit la el. Dintre femei, El a ales-O pe Maria, iar dintre bărbați, pe Andrei.

Traducere Lăcașuri Ortodoxe, 

după un interviu pentru Revista "Drumul spre Emmaus".

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna august 2026.