Sfântul Antim din Chios

Zi de cinstire specială: 15 februarie

Sfântul Antim (Arghir K. Vaghianos) s-a născut la 1 iulie 1869 în apropierea Sfântului Luca din Livadion, în Chios. Părinții săi, oameni drepți și cu virtuți, Constantin și Arghira, au avut grijă să îi ofere copilului o educație creștină. Tânărul Arghir a fost înzestrat, de Duhul Sfânt, cu darul înțelepciunii; el a fost rânduit de Dumnezeu să strălucească precum un vas ales și să devină mare îndrumător, care să-i conducă pe alții la Hristos. Întreaga sa sporire, încă din copilărie, s-a datorat influenței puternice și profunde a mediului său familial creștin.

Duminica, Arghir și familia sa participau la slujbe, în Mânăstirea Nea Moni, închinată Sfinților Nicantie, Ioan și Iosif. Când avea opt ani, l-a întâlnit pe Sfântul Nectarie, care era diacon la acea vreme. După ce a vorbit cu tânărul Arghir, acesta din urmă avea să-i zică starețului Pahomie:

"Părinte stareț, vezi acel copil? Într-o zi va deveni sfânt".

Arghir avea puțină educație și se limita la cunoștințele simple de școală primară. Deci, fără cunoștințe teoretice lumești, dar cu bunăvoință, discernământ duhovnicesc și cu dorire deosebit de puternică după viața duhovnicească, el a sporit continuu în viețuirea în virtute, cu darul prețios al credinței de nezdruncinat.

Iubirea dumnezeiască l-a determinat să renunțe la lume și la agitația ei zgomotoasă și să intre în viața monahală, în care a strălucit în virtute. Punctul de pornire, pentru el, pe calea monahismului, a fost vizita sa la Schitul Sfinților Părinți din Chios, pentru restaurarea propriei sale Icoane, făcătoare de minuni, a Preasfintei Fecioare “Ajutătoarea”. Din acel moment, această Icoană a rămas parte integrantă a întregii sale vieți. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a devenit sursă de putere netrecătoare pentru el, în nevoințele sale grele ulterioare și, totodată, i-a fost izvor de răcorire și răgaz.

Îndrumător în viața ascetică, i-a fost Cuviosul stareț Pahomie din Schit, de care a fost tuns în schima mică și care i-a și pus numele Antim.

El s-a supus starețului Pahomie și, prin rugăciune și postire neîncetate, prin nevoințele aspre pe care le-a întreprins prin voia lui Dumnezeu, a sporit puternic în asceză și virtute. Nevoințele sale fizice și duhovnicești l-au epuizat și s-a îmbolnăvit. Așa încât, cu binecuvântarea Părintelui Pahomie, s-a întors acasă, pentru recuperare. Sfântul Antim, însă, nu și-a abandonat lupta. Imediat ce s-a însănătoșit cât de cât, s-a retras într-o mică chilie (colibă) izolată, pe proprietatea tatălui său, în Livadia, în Chios, și și-a continuat nevoințele duhovnicești. În același timp, a lucrat ca cizmar, pentru a-și ajuta părinții săraci și pentru a arăta milă celor care erau nevoiași.

În chilia sa, prin rugăciune neîncetată și prin cercetarea Vieții marilor asceți, el s-a întărit și a avansat în formarea sa duhovnicească, dar a provocat și furia celui rău. S-a luptat cu fermitate, având parte de încercări numeroase, biruind împotriva celui rău, cu rugăciunea aprinsă, în fiecare zi urcând pe scara binecuvântată a virtuților și sfințeniei. În anul 1909, la vârsta de patruzeci de ani, a fost tuns în marea schimă, de către Ieromonahul Andronic, succesorul Părintelui Pahomie.

Ascet plin de virtuți, Sfântul Antim era vas ales și gata pentru slujirea preoțească, dar Episcopul locului a refuzat să-l hirotonească, din cauza lipsei de pregătire. În 1910, a fost invitat în Adramitia, în Asia Mică, de către nașul său, Ștefan Diomataris, exact în acest scop. Hirotonirea Sfântului, de către Episcopul Smirnei, nu a fost un eveniment obișnuit. În cazul său, au existat semne de întărire dumnezeiască. Un cutremur, fulgere, tunete și o ploaie toprențială au avut loc la acea oră sfântă. Candelele se legănau, iar una dintre ele a și căzut. După hirotonire, totul a redevenit calm și liniștit, cu bucurie de la Dumnezeu. Aceste fenomene fizice au mărturisit faptul că Dumnezeu era mulțumit de hirotonirea acestuia.

Atâta timp cât a rămas în Adramitia, a strălucit orbitor prin virtuțile și sfințenia sa, prin care îi vindeca pe cei din regiune, posedați de duhuri rele, lucru pe care colegii săi preoți nu l-au putut face. Strălucirea sa duhovnicească a stârnit patima geloziei, în rândul coslujitorilor săi. Dorind să-i scape de această ispită, Sfântul a părăsit Adramitia, în 1911, și a mers la Muntele Athos, unde călugării aghiorâți i-au acordat, de bunăvoie, multă cinste.

Întorcându-se în Chios, a fost făcut preot pentru casa de leproși, devenită nou cadru pentru virtuțile și activitățile sale de milostenie. Icoana Ipapanti (a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - Întâmpinarea Domnului), protectoarea spitalului pentru leproși, s-a concentrat în toate actele sale de bunătate.

Preasfânta Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Antim, a făcut nenumărate minuni de vindecare a neputințelor credincioșilor, atât a celor al căror nume a rămas consemnat, cât și a celor care rămân necunoscuți. Această instituție pentru nefericiții leproși devenise centru duhovnicesc, de sănătate fizică și mentală. Întreaga sa slujire în casa pentru leproși a demonstrat credința sa profundă și darurile sale valoroase.

Aici se dezvăluie măreția Sfântului. Ca preot al acelei biserici, Sfântul Antim era întotdeauna întâlnit cu leproșii: mânca împreună cu ei, le vorbea și îi împărtășea cu Preacuratele Taine.

În această atmosferă sfântă, el și-a imaginat înființarea unei mânăstiri pentru adăpostirea călugărițelor care fugiseră acolo din Asia Mică, în urma schimbului de populații (1922-1924). La acea vreme, mulți greci din Asia Mică au fost trimiși în Grecia, iar mulți turci din Grecia au plecat în Turcia.

În 1927, după ce a avut parte de o apariție a Maicii Domnului, a primit binecuvântarea de a construi o astfel de mânăstire. El a zidit, de asemenea, sfântul lăcaș închinat Icoanei Maicii Domnului “Ajutătoarea”, în anul 1930. Din acel moment, s-a stabilit în Mânăstirea plină de evlavie față de Preasfânta Maică a Domnului și acolo a sporit în viața de asceză, plină de virtuți și sfințenie, prin mijlocirea și ajutorul Maicii Domnului, și și-a păstorit turma, cu mare dragoste, întărindu-i și mângâindu-i cu graiul său dulce și simplu, vindecând bolile și scăpându-i de necazuri pe cei care apelau la el.

După slujirea de-a lungul vieții, ajuns la vârsta de 90 de ani, cu o demnitate care amintea de marii asceți ai deșertului, pe 27 ianuarie 1960 săvârșea Sfânta Liturghie Dumnezeiască, iar cu câteva zile mai târziu se muta la Domnul, cu pace.

Sfântul Antim a fost canonizat de Biserica din Constantinopol, pe 13 august 1992.

Din alte surse, mai aflăm că:

• Sfântul Antim își părăsise școala primară mai devreme decât era rânduit, pentru a deveni deja cizmar;
• Călugărul stareț Pahomie a fost duhovnic al Sfântului Nectarie;

• Singurul ajutor al Sfântului Antim, în încercările sale duhovnicești, a fost Icoana Maicii Domnului dăruită de mama sa, cunoscută mai târziu sub numele de Panaghia Voitia (Ajutătoarea), care a început curând să facă minuni, atrăgând mulți la schitul său.

  

• După ce a primit numele de Antim, de la Cuviosul Pahomie, i s-a dat ascultarea construirii Mânăstirii Sfântului Constantin dar, cum am amintit mai înainte, s-a îmbolnăvit;
• În coliba de acasă, petrecea nopți întregi în rugăciune, uneori trăind doar cu pâine și apă, perioade lungi de timp, luate și acestea abia la două zile;
• "Nici măcar un minut", spunea el mai târziu, "nu m-am odihnit și am petrecut nouăsprezece nopți treaz, în rugăciune".
• A devenit inspirat prin citire din Viețile marilor asceți și, în acest fel, a reușit să biruiască în fiecare asalt al celui rău. La sfârșitul acestei nevoințe, a căzut în extaz, iar duhul său a fost purtat în Rai, în mijlocul corurilor îngerești, în timp ce el repeta neîncetat: “Doamne, miluiește!”

• 

• Unii dintre pacienții săi recuperați au devenit călugări sau călugărițe (cum a fost și cazul Cuviosului Nichifor leprosul cel nevăzător). Treizeci și opt de oameni au fost scăpați din mâna duhurilor rele, prin postul și rugăciunile sale înaintea Icoanei Maicii Domnului.

• 

• Când Sfântul Antim a primit permisiunea de a întemeia mânăstirea, în 1927, acest lucru a fost întărit prin tragere la sorți, de trei ori, după Sfânta Liturghie. El a construit mănăstirea, în anul 1930, care s-a deschis cu treizeci de călugărițe și a crescut rapid, în ciuda opoziției multora care spuneau că întemeierea unei astfel de comunități nu era o idee realistă. Mânăstirea Panaghia Voitia, așa cum a ajuns să fie cunoscută, a găzduit curând optzeci de călugărițe și a căpătat renume în întreaga Grecie, ca model de viață monahală. Părintele Antim a slujit ca preot al călugărițelor și a continuat să primească mulți credincioși - adesea șaizeci sau șaptezeci pe zi - care veneau la el pentru rugăciune sau sfat. El a continuat această slujire timp de mai bine de treizeci de ani, făcând multe minuni de vindecare.

• 

   

• 

   

• 

   

• 

Sfintele moaște ale Sfântului Antim se află, astăzi, în biserica din interiorul mânăstirii pe care a întemeiat-o și încă fac minuni, împreună cu Sfânta Icoană Panagia Voitia.

Câteva dintre zicerile Sfântului Antim:

"Umilința aduce toate virtuțile”.

- "Ce fac oamenii când se murdăresc pe mâini și pe față? Deschid robinetul și permit apei să le curețe petele. Ar trebui să facem același lucru. Numai că ar trebui să deschidem doi robineți: ochii noștri, astfel încât să curgă din abundență lacrimi de pocăință, care să spele toate otrăvurile acestei lumi, care au infectat și murdărit sufletele noastre nenorocite".

- "Maica Domnului este singura Maică a creștinilor. Și, cine nu o cheamă? Întrucât suferințele omenirii sunt multe în această lume deșartă, nicăieri altundeva nu putem găsi cu toții alinare, cu excepția Maicii Domnului. Când gândul vine brusc și-ți aduce întuneric, unde să mergi ca să fii dezlegat din acel întuneric? La Maica Domnului. Toți Sfinții sunt ajutoarele noastre, dar mai presus de toți se află Maica Domnului.

Dânsa are darul unei mari milostiviri. Are mare dragoste pentru omenire, mai ales pentru cei păcătoși. Din acest motiv, nu încetează niciodată să mijlocească la Fiul Său, iar Fiul Se bucură tare când Maica Sa mijlocește pentru omenire. Pentru aceasta, El ne-a dăruit pe Maica Sa, pentru ca noi să O avem izvor de mântuire".

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna februarie 2025.