Sfânta Serafima din Sezenovo

Zi specială de sărbătoare: 13 februarie (+1877)

   Sfânta Serafima, din botez numită Eufimia Morgaceva, s-a născut la 14 septembrie 1806, în satul Nisne-Lomov din Eparhia de Riazan, într-o familie numeroasă de țărani. Ea a refuzat să se căsătorească, iar părinții ei nu au influențat-o în acest sens, văzând tendința ei firească spre singurătate.

   Când avea optsprezece ani, a plecat într-un pelerinaj la Kiev, iar pe drum a primit binecuvântare de la zăvorâtul și înainte-văzătorul Ioan din Sezenovo. El a sfătuit-o să nu rămână la Kiev, spunându-i cum cotețele și găinile vor avea nevoie curând de ea, pentru a le veghea. Prin aceasta, el a prezis viitorul ei ca stareță a Mânăstirii Sezenovschi.

   La întoarcerea acasă, a învățat să citească și să scrie și a început să parcurgă Sfintele Scripturi, în timpul liber. Preotul ei de parohie, Petru, și zăvorâtul Ioan au ghidat-o în ce privește viața duhovnicească.

   Într-o zi, un câine a mușcat-o de picior și nu mai putea să meargă, lăsând-o pe ascetă fără nicio speranță de recuperare. În timp ce familia ei lucra pe câmp, Eufimia se afla singură în casă, iar un bărbat i s-a arătat și i-a spus că se va face bine. El a dispărut îndată, iar când familia ei s-a întors, a găsit-o pe Eufimia vindecată.

   În 1825, toate rudele ei au decis să se mute în provincia Samara. Ioan Zăvorâtul a sfătuit-o să rămână acolo unde era, așa că a rămas. Tristă că a fost separată de familia ei, Eufimia a început să se roage cu lacrimi, iar o voce necunoscută i-a spus: "Nu te teme!".

   Cu inimă îndurerată, și-a ascultat păstorul, pe care l-a vizitat în Sezenovo, și a rămas în satul natal. Acolo, străinii luaseră deja în stăpânire casa ei. Țăranii i-au construit o chilie mică, dar din anumite motive nu au putut să-i dea și o sobă până în primăvară, iar ea a petrecut iarna fără cuptor. În cele din urmă, în primăvară, chilia ei a fost aranjată.

   Eufimia își părăsea chilia doar pentru a se închina și pentru a-l vizita pe Ioan Zăvorâtul. Își petrecea timpul rugându-se și citind, în chilia ei. Pentru mâncare, ea împletea și torcea pentru săteni, primind doar atât cât ei puteau să-i dea ca plată. Uneori, Părintele Petru și alți oameni buni îi aduceau de mâncare. Așa a trăit până în anul 1833, când și-a construit o altă chilie mai mare, unde a luat o bătrână cu care a locuit până în 1840.

   În 1838, Zăvorâtul Ioan a construit o biserică în Sezenovo, în cinstea Icoanei Kazan a Maicii Domnului. El a încredințat construcția, bătrânei Daria, care locuia în Sezenovo, iar Eufimia a fost trimisă să strângă donații pentru acest sfânt lăcaș. Un an mai târziu, binecuvântatul zăvorât s-a mutat la cele veșnice. În toamna anului 1840, Eufimia s-a mutat într-o chilie mică, în Sezenovo. Avea, pe atunci, vârsta de 34 de ani.

   Eufimia a fost iubită de toți, pentru simplitatea și atitudinea amabilă față de ei. La acel moment, viitoarea stareță începuse deja să arate semne ale darului înțelepciunii. În Kozlov, vizita adesea casa văduvei Pridoroghina. Avea o fiică, Ana, care avea douăzeci de ani. Eufimia a numit-o "Trezorerie" și, dându-i banii strânși în geantă, i-a spus: "O, draga mea trezorerie, ia banii și ascunde-i!". Treisprezece ani mai târziu, în 1855, Ana Pridoroghina intra în Mânăstirea Sezenovschi și, atâta timp cât Eufimia a fost stareță, ea a fost trezoriera ei, mai apoi devenind stareță a Mânăstirii Troekurov. Numele ei de monahie era Anfisa.

   Când Eufimia își luase rămas bun de la părinți, nici măcar nu știa unde se vor stabili ai ei și dacă se vor mai vedea vreodată. După șaptesprezece ani, în timp ce strângea bani într-o biserică din regiunea Samara, a ajuns accidental în satul în care locuiau ai săi și i-a întâlnit. Bucurie, lacrimi, istorisiri - toate s-au contopit într-una, iar drept urmare, iubitul ei frate Ignatie, care era necăsătorit, a mers ca rătăcitor prin locurile sfinte, a participat la deschiderea Mânăstirii din Sezenovo și apoi a devenit ieromonah al Mânăstirii Dimitriev din Eparhia de Riazan.

   Datorită eforturilor Eufimiei, Mânăstirea Sezenovschi a fost deschisă în 1849, iar în 1853 a fost redenumită drept Mânăstirea Ivano-Kazan. Domnul a ajutat-o vizibil pe Eufimia în lucrarea ei. Astfel, când Daria o trimisese să comande cei mai buni artiști pentru iconostas, Eufimia avea doar 30 de ruble. Cu toate acestea, în scurt timp ea aducea șaptezeci de icoane mari. 

   Apoi, au avut nevoie de ustensile bisericești, și din nou nu erau bani. Eufimia a ales ustensilele necesare, în magazin, și a cerut să îi fie păstrate până când avea să strângă suma necesară. A doua zi, a trecut accidental pe lângă acest magazin, iar proprietarul i-a sugerat să ia acele lucruri, pentru că un domn venise în urma ei și plătise pentru ele.

   Când bătrâna Daria a refuzat să fie stareța mânăstirii, Eufimia a fost cea aleasă. A fost tunsă în schimă, cu numele de Serafima, a fost așezată mai târziu stareță și i s-a acordat o Cruce pectorală. Ea a întemeiat Biserica Sfânta Treime în mânăstire, peste o fântână construită de bătrâna Daria cu binecuvântarea zăvorâtului Ioan. La nivelul inferior au fost îngropați zăvorâtul Ioan și bătrâna Daria; mai târziu, tot aici a fost înmormântată și Maica Serafima.

   Lăcașul era înconjurat de chiliile surorilor, tot acolo aflându-se și un orfelinat cu o școală elementară, unde copiii studiau și meșteșugurile. Dincolo de gard, se mai aflau două case mari de oaspeți.

   Stareței Serafima i s-a încredințat o datorie mare și dificilă: nu mai viețuise vreodată într-o mânăstire, dar trebuia nu doar să construiască mânăstirea și bisericile, ci și să stabilească rânduiala mânăstirească pentru surori. Cu blândețea ei, a reușit să le obișnuiască pe toate cu ascultarea corespunzătoare, astfel încât fiecare soră să-și îndeplinească îndatoririle nu doar fără cârtire, ci chiar cu bucurie.

   Sfânta Serafima își mărturisea dragostea față de fiecare persoană: plângea pentru toți cei îndurerați, încercând să-i mângâie și să-i ajute pe cei săraci. Ea și-a ascuns postirea și, când devenea vizibil epuizată, spunea: "S-a întâmplat să mă îmbolnăvesc". Nu s-a despărțit de metanierul de rugăciune, iar rugăciunea inimii nu i-a părăsit buzele.

De la ora șase seara citea Viețile Sfinților, apoi mergea la Vecernie. După aceea, singură, se ruga toată noaptea. Adesea mergea să se roage la mormintele zăvorâtului Ioan și bătrânei Daria.

   Ultima dată când Sfânta Serafima a intrat în biserică a fost pe 23 noiembrie 1876, apoi nu și-a mai părăsit chilia. Pe timpul iernii, s-a împărtășit deseori cu Sfintele Taine.

   A fost tunsă în marea schimă, cu numele de Eutimia, cu puțin înainte de a se muta la Domnul. Mutarea sa la Domnul a avut loc pe 14 septembrie, în anul 1877.

   În anul 1930, sovieticii au închis Mânăstirea Sezenovschi Ivano-Kazan și sfântul lăcaș a ajuns în ruină. În anul 2005 au fost găsite locurile de înmormântare ale Dariei și Sfintei Serafima, începând reconstrucția mânăstirii.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna decembrie 2024.