Sfânta Prințesă Ana de Cașin

Zi de cinstire aparte: 2 octombrie

   Sfânta Ana a fost fiica Prințului Dimitrie Borisovici de Rostov și strănepoata Prințului Vasile al Rostovului. Încă din fragedă copilărie, Ana a fost crescută cu strictețe creștină. A fost învățată virtuțile smereniei și ascultării. Învățătorul ei a fost Sfântul Ignatie, Episcop al Rostovului (mutat la Domnul în anul 1288), care s-a remarcat pentru altruismul și pacifismul său.

   Ca toate fiicele împărătești din vremea aceea, Ana a învățat diferite moduri de brodat. Când Prințesa Ana a crescut, Prințesa Xenia de Tver, a doua soție a Marelui Prinț Iaroslav de Tver, a trimis ambasadori la Rostov cu o cerere de a o căsători pe Ana cu fiul său, Mihail. Trimișii au avut succes, iar Ana a devenit soția Prințului Mihail.

   Căsătoria Prințesei Ana cu Prințul Mihail a avut loc pe 8 noiembrie 1294, în Catedrala "Schimbarea la Față" din Tver. Pentru a sărbători acest eveniment, locuitorii orașului Cașin au construit Biserica "Sfântul Mihail" și porțile triumfale ale Kremlinului local până la drumul Tver-ului, numind porțile tot „Ale lui Mihail”. În Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Cașin a fost instituită o sărbătoare specială, care s-a celebrat anual pe 8 noiembrie.

   Sfânta Ana și Mihail au avut cinci copii: Teodora (mutată la Domnul pe când era copilă), Prințul Dmitrie al Tverului (1299–1326), Prințul Alexandru de Tver (1301–1339), Prințul Constantin de Tver (1306–1346), Prințul Vasile de Cașin (mutat la Domnul după anul 1368)

   În anul 1294, tatăl ei a murit, iar în 1295 un incendiu teribil a distrus Tver-ul. La scurt timp după aceea, prima fiică a Anei și a lui Mihail, Teodora, s-a îmbolnăvit grav și a murit copilă. În 1296, un alt incendiu le-a distrus palatul, iar Prințul și Prințesa abia că s-a reușit sa fie salvați. În anul 1317, a izbucnit un război între soțul ei și Prințul Iurie al Moscovei.

   În anul 1318, Prințesa și-a luat rămas bun pentru totdeauna de la soțul ei, care a fost chemat în Hoardă, unde a fost chinuit cu brutalitate până la moarte, pe 22 noiembrie 1318. Abia în iulie anul următor, Ana a aflat despre martiriul soțului ei. Aflând că rămășițele lui Mihail fuseseră duse la Moscova, a trimis o delegație acolo, iar trupul soțului ei a fost mutat la Tver și înmormântat în Catedrala "Schimbarea la Față".

   În anul 1325, fiul ei cel mare, Dimitrie, a fost chinuit în Hoardă. În anul 1327, al doilea fiu al ei, Alexandru, înfrângea armata tătară, care devastase principatul. Drept răzbunare, Hanul Uzbeg a adunat o nouă armată și a distrus Tver-ul; Prințul Alexandru a fost forțat să se ascundă în Pskov. Timp de zece ani, Ana nu și-a văzut fiul, iar în 1339, Prințul Alexandru și fiul său, Teodor, au fost uciși de Hoardă.

   După moartea soțului ei, Ana s-a retras la Mânăstirea Sofia din Tver și a primit tunderea monahală sub numele de Eufrosina. În anul 1365, fiul cel mic al Prințesei, Vasile, singurul ei copil rămas în viață până atunci, o implora pe mama sa să se mute în principatul său. În Cașin a fost construită Mânăstirea "Adormirea Maicii Domnului", iar acolo Sfânta a primit Schima, cu numele de Ana. A adormit în Domnul, pe 2 octombrie 1338.

   Minunile au  început sa se savârșească la mormântul Sfintei Ana în 1611, în timpul asedierii Cașin-ului de către forțele poloneze și lituaniene. Totodată, un mare incendiu a avut loc în oraș, care s-a stins fără a provoca prea multe pagube. Sfânta, îmbrăcată în Schima monahală, i s-a arătat lui Gherasim, un paznic grav bolnav al Catedralei Adormirii Maicii Domnului. Ea a promis că acela se va însănătoși, dar s-a plâns: „Oamenii nu arată respect fața de mormântul meu. Îl ignoră și, totodată, memoria mea! Nu știți că implor pe Domnul și pe Maica Sa să izbăvească orașul de dușmani și să fiți cruțați de multe greutăți și rele?”. Ea i-a poruncit să spună clerului să se îngrijească de mormântul ei și să aprindă o lumânare acolo, în fața Icoanei lui Hristos cea Nefăcută de Mână Omenească.

   La Sinodul din 1649 s-a decis dezgroparea sfintelor sale moaște , pentru venerarea generală și canonizarea Sfintei Prințese Ana. Dar în 1677, Patriarhul Ioachim a propus Sinodului de la Moscova ca venerarea ei în toată Rusia să fie întreruptă, din cauza Schismei Vechilor-Credincioși, care foloseau numele Sfintei Ana de Cașin în scopuri proprii; când a fost înmormântată, mâna ei fusese așezată făcând semnul Sfintei Cruci cu două degete, în loc de trei, la fel ca Vechii-Credincioși. Cu toate acestea, amintirea Sfintei Ana, care primise cununa slavei de la Hristos, nu a putut fi ștearsă prin decret. Oamenii au continuat să o iubească și să o venereze, iar multe minuni au avut loc la mormântul său.

   Pe 12 iunie 1909 a avut loc a doua ei canonizare, iar ziua de sărbătoare a devenit respectată la nivel universal. În acel an, o comunitate monahală i-a fost dedicată în Groznîi. Un an mai târziu, o biserică a fost sfințită în numele ei, la Sankt Petersburg. Viața sa o descrie ca pe un model de frumusețe duhovnicească și curăție și un exemplu pentru generațiile viitoare.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna mai 2026.