Sfânta Muceniță Domnina cu fiicele sale, din Siria

Zi de cinstire aparte: 4 octombrie

   Sfânta Domnina a fost o femeie care a avut două fiice pe nume Verina (Sfântul Ioan Gură de Aur o numește Vernichi sau Verenis) și Prosdochia.

   Acestea și-a upărăsit casa și familia, s-au stabilit în Edessa, în câmpia Mesopotamiei.

   Tatăl Verenisei și soțul ei, care erau păgâni, le-au dus pe femei la Hieropolis, în Siria.

   Odată, mai mulți soldați s-au oprit lângă ele să se odihnească și să mănânce. Acolo, aceia s-au îmbătat cu vin. Profitând de această ocazie, femeile au fugit, dar s-au înecat în râu.

   Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Domnina s-a oprit în mijlocul râului și și-a tras fiicele sub apă cu ea, ferindu-le astfel de a fi pângărite de soldați.

   Sfântul Ioan a lăudat-o pe Domnina pentru curajul ei, iar pe Verenis și Prosdochia pentru ascultarea lor.

   Din alte surse, mai aflăm următoarele:

   Aceste trei femei, o mamă și cele două fiice ale sale, au fost cinstite în omilii, de către Eusebiu de Emesa și de Sfântul Ioan Gură de Aur, de unde și primim informații despre viețile și martiriul lor. 

   În timpul persecuției sub Dioclețian, în anul 302, Domnina, pentru a scăpa, a fugit din Antiohia cu cele două fiice ale sale, Vernis și Prosdis, și s-au refugiat în orașul Edessa.

   Pe când se afla în Edessa, soțul Domninei, tatăl fiicelor, care era un păgân zelos, le-a urmărit cu o ceată de soldați. Le-a capturat și le-a dus la Hierapolis, într-un loc pe lângă care curgea un râu. În timp ce soldații mâncau și beau, acestea au intrat pe ascuns în râu și s-au lăsat pradă curenților apei. Stând în mijlocul râului, cu fiicele de o parte și de alta a sa, după ce s-au rugat, Sfânta Domnina s-au lăsat sub apa râului, iar astfel s-au înecat, sau mai degrabă au fost botezate într-o viață nouă de către mama lor.

   Prin aceasta s-a salvat pe sine și, în special, pe fiicele ei fecioare, scăpând de a fi pângărite de soldații beți. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom: 

   „Nu se temea de chinuri, ci de ochii plini de poftă ai necredincioșilor. Nu se temea că cineva i-ar putea străpunge coastele, ci se temea că cineva ar putea distruge fecioria fiicelor sale”.

   Sfântul Hrisostom explică în continuare: 

   „[Domnina] a îndurat chinuri mult mai mari în râu [decât ar fi îndurat pe mal]. Ideea mea, așa cum am început să spun, este că a fost cu adevărat mult mai crud și mai dureros decât să vadă carnea biciuită, să-și înece propriii copii, adică fiicele sale, cu propria sa mână, și să le vadă sufocându-se, și a fost nevoie de o credință mult mai mare ca, decât să rabde chinuri, să poată să țină mâinile copiilor săi și să-i tragă după ea în curenții râului. Căci nu era același lucru durerea de a-și privi [fiicele] pătimind grav din mâinile altora, cu cea de a deveni ea însăși ca o slujitoare a morții, să se lupte cu fiicele sale în locul unui călău”.

   Și Eusebiu își încheie predica sa, cu următorul îndemn: 

   „Acestea sunt jertfele voastre, acestea sunt mamele și fiicele Bisericii, comorile bune, comorile cele mai frumoase, minunile cinstite. 

   Bărbați, să nu fiți biruiți de femei. Femei, să nu rămâneți mai prejos de surorile voastre”.

   Sfântul Ioan Gură de Aur ne informează, în continuare, că raclele și sfintele lor moaște se aflau în Antiohia și i-a îndemnat pe ascultătorii săi să meargă des la mormintele acelora și să le venereze și să le ceară mijlocirea, deoarece au mare îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.

   Despre Eusebiu, știm că și-a ținut predica în jurul anului 335. Sfântul Ioan Gură de Aur și-a ținut predica în jurul anului 391.

   În Sinaxarul din Constantinopol se spune că era vorba de soțul Vernisei și de tatăl ei, dar Sfântul Ioan Gură de Aur și Eusebiu spun că fiicele erau amândouă fecioare și că era vorba doar de tatăl lor, adică soțul Domninei.

   Sfântul Ioan Gură de Aur mai folosește unele imagini legate de această mamă care i-a înecat pe cei doi copii ai săi pentru a-i salva. El scrie: 

   „Mama i-a botezat. Da, și femeile botează cu astfel de botezuri, la fel de sigur și femeile botezau în acea vreme și deveneau preotese. 

   Căci ea aducea jertfă, iar scopul ei a devenit hirotonirea ei. Într-adevăr, ceea ce a fost cel mai uimitor, este că nu a avut nevoie de Altar când a săvârșit jertfa, nici de lemne, nici de foc, nici de cuțit. Căci râul s-a făcut toate - Altar și lemne și cuțit și foc și jertfă și botez”.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna mai 2026.