Sfânta Fericită Cleopatra și fiul ei, Ioan, din Egipt

Zi de cinstire aparte: 19 octombrie

Sfânta Cleopatra și fiul ei, Ioan, proveneau din așezarea Edra, de lângă Muntele Tabor, din Palestina. Ea a fost contemporană cu Sfântul Mucenic Var și a fost martoră a pătimirilor de bunăvoie ale acestuia.

După execuție, Sfânta Cleopatra a dus trupul Sfântului Mucenic în țara sa și l-a înmormântat cu evlavie.

Sfânta Cleopatra avea un singur fiu, pe Ioan, iubit al său, care ajunsese la rang de ofițer. Spre marea durere a mamei sale, Ioan a murit pe neașteptate. Cu lacrimi de durere, Cleopatra s-a îndreptat către sfinele moaște ale Sfântului Mucenic Var, rugându-l pe Sfânt să-i redea fiul.

Var și fiul ei i s-au arătat Cleopatrei în vis, strălucind în veșminte luminoase și purtând cununi pe cap. Ea a înțeles că Domnul îl primise pe fiul ei în Împărăția Cerurilor și a aflat, astfel, mângâiere.

În urma acestei apariții, Sfânta Fericită Cleopatra a început să trăiască lângă o biserică pe care o ridicase deasupra sfintelor moaște ale Sfântului Mucenic Var și ale fiului ei, Ioan, săvârșind multe fapte bune.

Și-a împărțit averea săracilor și și-a petrecut timpul în rugăciune și post. După șapte ani, a adormit întru Domnul.

Despre Sfântul Mucenic Var și Cuvioasa Cleopatra, la Sfântul Nicolae Velimirovici:

Sfântul Var era un ofițer roman în Egipt și, în același timp, creștin în taină. Când șapte învățători creștini au fost aruncați în temniță, Var i-a vizitat, asigurându-le cele necesare și slujindu-le cu râvnă. El îi admira pe acești Mucenici și se întrista că, din pricina fricii, nu putea deveni el însuși Mucenic pentru Hristos. Bărbații lui Dumnezeu l-au încurajat, iar Sfântul Var a hotărât să meargă împreună cu ei spre a fi supus chinurilor.

Unul dintre acești bărbați ai lui Dumnezeu a murit în temniță, astfel încât, atunci când eparhul cel rău a poruncit să-i fie aduși Mucenicii în față, mai rămăseseră doar șase. El a întrebat despre cel de-al șaptelea. Sfântul Var i-a răspuns: „Eu sunt al șaptelea”.

Guvernatorul, cuprins de furie, a început prin a-l tortura pe Var. A poruncit să fie biciuit cu nuiele uscate, fiind dezbrăcat, iar apoi a dispus să fie legat de un copac și tăiat în bucăți, până când Sfântul și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Trupul său a fost aruncat într-o groapă de gunoi. O femeie din Palestina pe nume Cleopatra, văduva unui ofițer, se afla acolo împreună cu fiul ei, Ioan. Ea a luat în taină sfintele moaște ale Sfântului Var, din groapa de gunoi, și le-a îngropat în casa sa. Apoi, a cerut permisiunea eparhului să transporte trupul soțului său răposat, din Egipt în Palestina. Fiind soția unui ofițer, eparhul i-a acordat imediat permisiunea. Totuși, binecuvântata creștină Cleopatra nu a luat trupul soțului ei, ci sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Var. Astfel, ea a dus sfintele moaște ale Mucenicului la Edras (satul ei natal), lângă Muntele Tabor, și le-a îngropat acolo cu cinste.

Mai târziu, a ridicat o biserică închinată Sfântului Var, iar acesta i se arăta adesea din lumea de dincolo, strălucind precum un înger al lui Dumnezeu.

Când văduva binecredincioasă Cleopatra a ridicat o biserică în cinstea lui, i-a chemat pe Episcop și pe preoți să o sfințească. Un mare număr de creștini s-a adunat pentru această sărbătoare, căci tot ținutul îl cinstea pe Sfântul Var, ca pe un mare tămăduitor și făcător de minuni.

După săvârșirea slujbelor, această evlavioasă binefăcătoare a mers înaintea sfintelor moaște ale Sfântului Var și s-a rugat: „Te rog, tu, cel ce ai îndurat multe suferințe pentru Hristos, mijlocește pe lângă Dumnezeu pentru ceea ce Îi este Lui plăcut; iar pentru mine și pentru singurul meu fiu, cere ceea ce ne este de folos”.

Ioan, fiul Cleopatrei, era pregătit să intre în armată. Chiar când ea ieșea din biserică, Ioan s-a îmbolnăvit. A fost cuprins de o febră puternică, starea sa agravându-se neîncetat până când, pe la miezul nopții, a și murit. Îndurerată și cuprinsă de revoltă, mama a mers la mormântul Sfântului Var și a grăit cu asprime: „O, Sfinte al lui Dumnezeu! Așa mă ajuți tu pe mine?”; și a mai rostit multe cuvinte în plânsul ei amar, până când, sleită de puteri, a adormit ușor.

Sfântul Var i s-a arătat împreună cu fiul ei, Ioan. Amândoi străluceau precum soarele, purtând veșminte mai albe decât zăpada, încinse cu brâie de aur, și având pe cap cununi minunate. Sfântul lui Dumnezeu i-a spus: „Nu te-ai rugat tu, oare, să mijlocesc pe lângă Dumnezeu, pentru ceea ce Îi este Lui plăcut și ceea ce este de folos ție și fiului tău? M-am rugat lui Dumnezeu, iar El, în bunătatea Sa nespusă, l-a primit pe fiul tău în oastea Sa cerească. Dacă dorești, iată-l: ia-l și înrolează-l în armata împăratului pământesc”.

Auzind acestea, tânărul Ioan l-a îmbrățișat pe Sfântul Var și a spus: „Nu, Stăpâne, nu asculta de mama mea și nu mă trimite înapoi în lumea plină de nedreptate și fărădelege din care m-ai izbăvit”.

Trezindu-se din vis, Cleopatra a simțit o mare bucurie în inimă și a ieșit din biserică. A trăit lângă biserică timp de șapte ani, iar Sfântul Var i se arăta adesea împreună cu Ioan.

Despre Sfântul Mucenic Var și Cuvioasa Cleopatra, cu Sfântul Dimitrie al Rostovului:

În vremea domniei nelegiuitului Maximian, împăratul romanilor, trăia în Egipt un ostaș viteaz pe nume Varus, care Îi slujea în taină Împăratului Cerului. De frică, și-a ascuns, o vreme, credința în Adevăratul Dumnezeu, dar mai târziu a mărturisit-o în văzul Cerului și al pământului, devenind o priveliște pentru îngeri și oameni.

Pe atunci, Maximian a pornit o prigoană împotriva creștinilor și a dat un decret în toate provinciile imperiului său, poruncind ca acei creștini care nu aduceau jertfă zeilor să fie uciși. Când această hotărâre a fost făcută cunoscută în ținutul Egiptului, sângele creștinilor a curs fără milă; toți cei ce se închinau Ziditorului, și nu făpturilor, erau supuși la felurite chinuri. Var, creștin în taină, îi cerceta noaptea pe credincioșii întemnițați pentru mărturisirea lui Hristos, mituindu-i cu aur pe străjeri pentru a-i îngădui să intre în celulele unde aceștia erau ținuți. El le lega rănile Sfinților Mucenici și le spăla sângele, le dădea să mănânce, le săruta rănile și îi ruga să mijlocească pe lângă Hristos ca să Se milostivească de el.

S-a întâmplat ca șapte învățători creștini, pustnici, să fie aduși înaintea dregătorului Egiptului. Când Principele i-a cercetat, i-a găsit neclintiți în credință. După ce i-a supus biciuirii, a poruncit să fie aruncați în temniță, înlănțuiți. Aflând aceasta, Var a alergat în timpul nopții la temnița unde erau ținuți Sfinții. După ce a dat mult aur străjerilor, a primit îngăduința de a-i vizita pe Sfinți. Var le-a dezlegat mâinile și le-a scos picioarele din butucii care îi țineau, apoi le-a pus mâncare înainte. I-a rugat să mănânce, căci rămăseseră flămânzi timp de opt zile, de când fuseseră lăsați în închisoare fără hrană. A căzut la picioarele lor și le-a sărutat, lăudându-i pentru suferințele îndurate și zicând: „Fericiți sunteți, o, buni și credincioși slujitori ai Domnului! Veți intra întru bucuria Domnului vostru, căci v-aţi împotrivit până la sânge (Evrei 12:4). Fericiți sunteți, o, buni luptători; dreapta Celui Preaînalt v-a împletit cununi în Ceruri. Ați alergat cu stăruinţă în lupta care v-a stat înainte (Evrei 12:1) și știu cu siguranță că, mâine, suferințele voastre vor lua sfârșit. Fericiți sunteți, o, purtători de chinuri ai lui Hristos; Împărăția Cerurilor vă este deschisă, căci pătimiți împreună cu Hristos, Cel Ce a pătimit pentru noi, precum spune Apostolul: «Dacă pătimim împreună cu El, împreună ne vom și preamări» (Romani 8:17). Vă rog, o, Sfinți slujitori ai lui Dumnezeu, rugați-vă lui Hristos pentru mine, ca să Se milostivească de mine, căci doresc să pătimesc pentru El, dar nu am puterea să o fac. Mă tem de chinurile cumplite pe care văd că le-ați îndurat”.

Sfinții au răspuns: „Iubitule, nimeni dintre cei fricoși nu poate dobândi desăvârșirea, după cum nici cel ce nu seamănă nu poate secera. Tot astfel, cel ce nu voiește să pătimească, nu primește cunună. Adu-ți aminte de cuvintele scrise în Evanghelie: «de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri» (Matei 10, 33). Dacă te temi de chinurile trecătoare, nu vei scăpa de cele veșnice. Dacă te temi să-L mărturisești pe Hristos pe pământ, nu te vei bucura de vederea feței Sale în Ceruri. Așadar, vino, frate, și pășește alături de noi pe calea muceniciei, care duce la Stăpânul Ce privește spre luptele noastre. Pătimește împreună cu noi, căci nu vei mai găsi curând o ceată asemenea nouă”,

Auzind acestea, inima lui Var s-a aprins de dragoste pentru Dumnezeu și a dorit să îndure chinuri pentru Iisus Hristos. A petrecut întreaga noapte în rugăciune împreună cu Sfinții Mucenici și a ascultat cu bucurie învățătura lor.

Venind dimineața, slujitorii dregătorului au sosit la închisoare, pentru a-i scoate pe Sfinții Mucenici înaintea judecății. Intrând în temniță, l-au văzut pe Var șezând alături de prizonieri și ascultându-le cuvintele cu zdrobire de inimă. Mirându-se, l-au întrebat: „Ce cauți aici, Var? Ți-ai pierdut mințile, dând crezare basmelor pe care le spun acești oameni nelegiuiți? Nu te temi că cineva va spune aceasta dregătorului sau vreunuia dintre nobili? Îți vei pierde și rangul militar și viața!”.

Var a răspuns: „Cel ce mă va pârî dregătorului îmi este binefăcător. Să știți că, dacă alegeți să mă acuzați, sunt gata să să mor pentru Hristos, împreună cu ceilalți creștini de aici”,

Astfel, slujitorii au fost reduși la tăcere. Ei au scos șase dintre Mucenici din închisoare, dar pe al șaptelea l-au lăsat în urmă, căci slăbise atât de mult din pricina rănilor, încât a murit și a trecut la Domnul, lăsând locul său liber pentru Var, care avea să-i desăvârșească pătimirea. Sfinții au fost duși în lanțuri înaintea dregătorului, care ședea cu trufie pe scaunul de judecată și încerca să-i silească să aducă jertfă idolilor. Deoarece nu au consimțit, au fost dezbrăcați și bătuți fără milă, peste rănile pe care le aveau deja. Astfel, peste răni s-au adăugat alte răni și peste lovituri alte lovituri, dar ei au îndurat suferința, ca și cum n-ar fi fost nimic, spunând doar: „Suntem creștini”.

Atunci dregătorul a întrebat: „Nu erau șapte oameni? Acum nu sunt decât șase. Unde este al șaptelea?”.

Chiar în acea clipă a intrat Sfântul Var și a zis: „Eu sunt al șaptelea. Cel despre care ai vorbit și-a încheiat deja alergarea și a plecat la Hristos, lăsându-mă pe mine să-i desăvârșesc pătimirea. Sunt pregătit să-ți dau tot ceea ce el îți datora. Doresc să-i iau locul în rândul acestor Mucenici nobili care pătimesc pentru Hristos, căci sunt creștin”.

Auzind acestea, dregătorul i-a întrebat pe slujitorii săi: „Cine este acest om?”.

Ei au răspuns: „Este ostașul Var, comandantul detașamentului din Tiana”.

Dregătorul a rămas uimit și i-a spus lui Var: „Ce demon te-a îndemnat să te dai pierzării? De ce alegi să renunți la rangul tău militar și la onorurile care te așteaptă, atrăgând asupra ta nenorocirea?”.

Fericitul Var a răspuns: „Prefer Pâinea Care S-a pogorât din Cer și Potirul cu Dumnezeiescul și Preascumpul Sânge al Domnului meu, în locul onorurilor și prețuirii tale. Nu socotesc nimic mai scump decât pe Hristos al meu: nici bunăvoința ta, nici rangul meu, nici marile onoruri și nici chiar viața însăși”. „Socotesc o mare cinste să pătimesc pentru Hristos, și un câștig să pierd toate pentru El”.

Atunci, dregătorul și-a îndreptat privirea plină de mânie asupra celor șase Sfinți Mucenici și a zis: „Voi sunteți pricina, nelegiuiților amăgitori! Voi l-ați momit pe acest ostaș al Împăratului, luându-i mințile, prin vrăjitoriile voastre! Vă jur pe marii mei zei că vă voi da morții chiar înainte de a face la fel cu el, răzbunând astfel necinstea adusă zeilor noștri. Nu sunteți vrednici să rămâneți în rândul celor vii, căci huliți zeii și îi duceți pe alții în rătăcire”.

Sfinții au răspuns: „Nu noi l-am amăgit pe Var, ci l-am izbăvit de amăgire. Nu noi l-am făcut să-și piardă mințile, ci i le-am redat. Dumnezeu i-a dăruit putere și îndrăzneală pentru luptă, ca împreună cu noi să biruiască puterea voastră slabă și pe cea a zeilor voștri. În scurtă vreme, îi veți vedea curajul ostășesc, căci l-am înscris în oastea îngerilor. Vă lăudați că ne veți nimici? Să știți că dorința noastră este să ne punem viața pentru Domnul a toate”.

Dregătorul a zis: „Vă voi tăia în bucăți pe loc, dacă nu vă veți pleca și nu vă veți închina zeilor Egiptului!”.

Sfinții au răspuns: „Zeii care n-au făcut cerul și pământul vor pieri” (Ieremia 10:11).

Vrând să stârnească și mai tare mânia dregătorului, fericitul Var a zis: „Cel nebun grăiește nebunii, zice proorocul Isaia. Iată, trupurile noastre zac întinse înaintea ta. Fă cu ele ce voiești”.

Cuprins de mare mânie, dregătorul a poruncit ca Var să fie spânzurat de un copac, spre a-l supune chinurilor. Iar celor șase Sfinți le-a zis: „Vom vedea cine va birui pe cine: voi pe noi, în timp ce îndurați chinurile, sau noi pe voi, în timp ce vi le pricinuim. Cu adevărat vă spun: dacă, prin răbdarea voastră, mă veți birui, mă voi lepăda de zeii mei și voi crede în Hristosul vostru”.

Sfinții i-au răspuns: „Încearcă-ți puterea asupra unuia dintre noi și, dacă vei reuși să-l învingi, vei putea spera să-i birui și pe ceilalți”.

Pe când începeau să-l chinuiască pe Var, acesta le-a spus Sfinților Mucenici: „O, sfinți purtători de chinuri! Binecuvântați-mă pe mine, robul vostru, ca să am parte de soarta voastră. Rugați-L pe Stăpânul Hristos pentru mine, să-mi dăruiască răbdare, căci El știe că firea noastră este neputincioasă. «duhul este osârduitor», precum este scris, «dar trupul este neputincios» (Matei 26:41).”

Sfinții și-au ridicat ochii spre cer și s-au rugat cu ardoare pentru Var, în timp ce slujitorii au început să-i lovească tot trupul cu nuiele și bâte. În timp ce sfântul era bătut, dregătorul a zis: „Spune-ne acum, Var, ce folos îți aduce Hristosul tău?”.

Var a răspuns, cu bărbăție: „Mai mult decât primești tu de la zeii tăi”.

Sfinții au strigat către Var: „Îmbărbătează-te, Var, și să se întărească inima ta, căci Hristos stă nevăzut înaintea ta și te întărește!”.

Var a răspuns: „Cu adevărat, simt ajutorul Hristosului meu, căci aceste chinuri mi se par nimic”.

Apoi, l-au sfâșiat cu gheare de fier. Când sfinții mucenici au văzut cum îi cad măruntaiele, au plâns. Văzându-i plângând, prigonitorul a strigat cu glas puternic: „Iată, sunteți învinși! Ați fost doborâți și plângeți de frică în fața chinurilor! Ce mai trebuie, pentru a recunoaște că Hristos nu vă poate scăpa din mâinile noastre, pentru a-L părăsi și a vă închina zeilor noștri?”.

Sfinții au răspuns: „Ești o fiară, nu un om! Nu suntem învinși, ci vom birui prin puterea lui Iisus, Cel Care ne întărește. Nu plângem de frică în fața chinurilor, ci din dragoste firească pentru fratele nostru, pe care vrei să-l ucizi cu cruzime bestială. În duh ne bucurăm pentru el, căci o cunună a fost deja pregătită pentru nobilul pătimitor”.

Atunci, dregătorul a poruncit să fie duși înapoi în temniță. Văzându-i pe Sfinți întorși în închisoare, Var le-a strigat, din locul unde era spânzurat și torturat: „Învățătorii mei! Rugați-vă pentru mine încă o dată lui Hristos, căci sunt pe cale să mă despart de trup. Vă mulțumesc, căci m-ați făcut moștenitor al vieții veșnice”.

Sfântul Var a îndurat chinurile timp de cinci ore, apoi, în suferință, și-a dat sufletul său cinstit și sfânt în mâinile Domnului. Crezând că mai este în viață, chinuitorii au continuat să lovească și să chinuiască trupul său neînsuflețit. Când au văzut că murise deja, s-au minunat și, potrivit poruncii prigonitorului, l-au aruncat în afara cetății, în locul unde erau lăsate leșurile animalelor pentru a fi devorate de câini.

În acea cetate trăia o văduvă pe nume Cleopatra, originară din Palestina. Soțul ei, un ofițer, murise în Egipt, iar ea avea un fiu pe nume Ioan, care era încă un copil mic. Când Sfântul Var era torturat, ea privea de departe suferințele lui, suspinând și bătându-se cu pumnii în piept, căci era creștină. Când trupul Mucenicului a fost aruncat în afara cetății, ea s-a sculat noaptea, a luat câțiva dintre slujitorii săi și a mers să ridice trupul mult-pătimitor al Sfântului Var. L-a adus la locuința sa, unde i-a săpat un mormânt, chiar în încăperea în care aceasta locuia.

A doua zi dimineața, dregătorul a poruncit să fie scoși din temniță ceilalți Mucenici și, după ce i-a supus unor chinuri îndelungate, aceștia au fost decapitați. Și trupurile lor au fost aruncate în afara cetății, fără a fi îngropate, însă au fost ridicate în timpul nopții și încredințate pământului, de către creștini care își păstrau credința în taină.

În fiecare zi, Cleopatra tămâia și aprindea lumânări la mormântul Sfântului Var, pe care îl socotea mare mijlocitor și rugător înaintea lui Dumnezeu. După câțiva ani, când prigoana a slăbit în intensitate, ea a început să se gândească cum s-ar putea întoarce în țara natală și cum ar putea lua cu sine sfintele moaște ale Sfântului Var. A hotărât să trimită un dar dregătorului; acesta a fost dus de un sol care i-a transmis, din partea ei, următoarele cuvinte: „Soțul meu a fost ofițer și a murit aici, în slujba împăratului. Încă nu a avut parte de o înmormântare cuvenită, căci nu se cade ca un ofițer și un om de rang înalt să fie îngropat într-o țară străină. Eu, fiind văduvă și străină în aceste locuri, doresc să mă întorc în patria mea, pentru a trăi alături de neamul meu. De aceea, stăpâne, îngăduie-mi să iau rămășițele iubitului meu soț și să le duc în țara mea natală, spre a le oferi o înmormântare cuviincioasă, alături de strămoșii mei; căci doresc să rămân împreună cu soțul meu și după moarte”.

Femeia a transmis acest mesaj, pentru ca ceilalți creștini să nu bănuiască faptul că scotea din cetate sfintele moaște ale Sfântului Mucenic, temându-se că aceștia ar putea-o împiedica să ia acea comoară sfântă. Dregătorul a primit darul și i-a împlinit cererea, însă ea a luat rămășițele Sfântului Var, în locul celor ale soțului său. Asemenea unei vițe, ea le-a dus din Egipt (cf. Psalmi 79:8) în Palestina, în satul ei Edras, aflat lângă muntele Tabor, și le-a înmormântat acolo, alături de strămoșii săi. În fiecare zi mergea la mormântul lui, îl tămâia și aprindea lumânări. Văzând aceasta, ceilalți creștini din localitate au început să o însoțească la locul unde odihnea Sfântul. Își aduceau și bolnavii, care primeau vindecare la mormântul Sfântului Var, pentru rugăciunile acestuia. În scurt timp, toți creștinii din împrejurimi au aflat despre Sfântul Var și au început să meargă cu credință la mormântul său.

Văzând cum creștinii se adunau să se roage la mormântul Sfântului, Cleopatra a hotărât să ridice o biserică închinată acestuia. Construcția a început curând. Între timp, fiul ei ajunsese la vârsta maturității, iar Cleopatra dorea ca el să primească o funcție în armata imperială. Prin mijlocirea unor persoane, a cerut ca fiul ei să fie numit ofițer, iar rugămintea i-a fost îndeplinită. Fiul ei a primit numirea în armată și însemnele gradului, chiar în perioada în care se construia biserica, însă Cleopatra a spus: „Fiul meu nu va începe să slujească Împăratului în armată, până când casa lui Dumnezeu nu va fi finalizată. Intenția mea este ca el să fie aici, pentru a ajuta la mutarea sfintelor moaște ale Sfântului în biserică. După ce aceasta se va fi făcut, el va putea pleca să slujească Împăratului”.

După terminarea bisericii, Cleopatra a chemat episcopi, preoți și călugări, a scos din mormânt sfintele moaște ale Mucenicului și a poruncit să fie așezate pe un catafalc de mare preț. Ea a pus centura militară și uniforma fiului său peste sfintele moaște, pentru ca acestea să fie sfințite de rămășițele Sfântului. S-a rugat cu ardoare Sfântului Var să-i fie ocrotitor fiului ei, iar toți episcopii și preoții de față și-au dat binecuvântarea asupra tânărului. Mulțime nenumărată de creștini se adunase de asemenea acolo și, însoțiți de aceștia, Cleopatra și fiul ei au dus catafalcul cu sfintele moaște, la biserică. Biserica a fost sfințită, iar rămășițele Sfântului au fost așezate sub Altar. Apoi, s-a săvârșit Sfânta Liturghie. Cleopatra a căzut în genunchi înaintea sfintelor moaște ale Sfântului Var și s-a rugat astfel: „Te rog, o, purtătorule de chinuri al lui Hristos: cere de la Dumnezeu ceea ce este de folos mie și singurului meu fiu. Nu îndrăznesc să cer nimic mai mult, decât ceea ce Însuși Domnul voiește, căci El știe ce ne este de trebuință. Facă-se voia Lui cea bună și desăvârșită întru noi!”.

După încheierea slujbei, s-a pregătit un ospăț bogat pentru cei prezenți, la care Cleopatra și fiul ei i-au servit pe oaspeți.

Cleopatra i-a spus fiului ei să nu mănânce nimic până seara, când masa avea să se sfârșească, și abia atunci să guste din ceea ce va rămâne. În timp ce servea, tânărul s-a simțit dintr-odată rău și s-a dus să se întindă în pat. Când toți oaspeții s-au ridicat de la masă, Cleopatra și-a chemat fiul, ca să împartă cu ea mâncarea rămasă. Însă Ioan nu a putut nici măcar să răspundă, căci ardea de febră puternică. Văzând cât de bolnav era fiul ei, Cleopatra a spus: „Viu este Domnul, că nu voi pune mâncare în gură, până nu voi afla ce se va întâmpla cu copilul meu!”.

S-a așezat lângă el și a încercat să-i potolească arșița febrei; dar propriul ei pântece ardea și mai tare decât trupul lui, iar inima îi sângera de durere pentru singurul ei fiu. La miezul nopții, tânărul a murit, lăsând-o pe mama sa să plângă fără mângâiere. Jelind cu amar, s-a grăbit spre biserica Sfântului Var; a căzut în genunchi în fața mormântului său și a strigat: „O, slujitorule al lui Dumnezeu! Oare așa mi-ai răsplătit marile osteneli pe care le-am îndurat pentru tine? Acesta este ajutorul pe care mi-l dai, mie, celei care mi-am părăsit soțul din pricina ta și mi-am pus nădejdea în tine? Ai îngăduit să moară singurul meu fiu; m-ai lipsit de singura mea mângâiere și mi-ai luat lumina ochilor! Cine mă va hrăni acum la bătrânețe? Cine îmi va închide ochii când voi muri? Cine îmi va așeza trupul în mormânt? Mai bine ar fi fost să mor eu, decât să-mi văd iubitul fiu pierind în floarea vârstei, ca o floare veștejită înainte de vreme. Ori dă-mi înapoi fiul, așa cum odinioară Elisei i-a redat fiul femeii șunamite (cf. IV Regi 4), ori ia-mă de aici fără întârziere, căci nu mai pot îndura această durere amară”.

Cleopatra a rămas plângând lângă mormântul Sfântului, apoi a adormit pentru scurtă vreme, istovită de oboseală și de durere. În somn, l-a văzut pe Sfântul Var în vis. El îi ținea fiul de mână și amândoi străluceau precum soarele. Veșmintele lor erau mai albe decât zăpada și erau încinși cu brâie de aur; pe capete purtau coroane de o frumusețe nespusă. Văzând aceasta, fericita Cleopatra a căzut înaintea lor, dar Sfântul Var a ridicat-o și i-a spus: „O, femeie, de ce strigi către mine? Crezi oare că am uitat faptele bune pe care le-ai săvârșit pentru mine în Egipt și pe drumul către acest loc? Îți închipui că am rămas nepăsător atunci când mi-ai luat trupul dintre leșurile animalelor și l-ai așezat într-un sicriu? Oare nu am ascultat întotdeauna rugăciunile tale? Mă rog neîncetat pentru tine înaintea lui Dumnezeu. M-am rugat mai întâi pentru rudele tale, alături de care m-ai îngropat, ca să le fie iertate păcatele, iar acum l-am trecut pe fiul tău în oastea Împăratului Ceresc. Nu m-ai rugat tu aici, la mormântul meu, să cer de la Dumnezeu ca ție și fiului tău să vi se dăruiască tot ceea ce este după voia Sa și spre binele vostru? Așadar, m-am rugat Bunului Dumnezeu, iar El, în bunătatea Sa nespusă, a binevoit să-l numere pe fiul tău în ceata cerească. Iată, vezi că fiul tău stă acum lângă Tronul Domnului. Dacă dorești, ia-l și trimite-l să slujească unui rege muritor și pământean, de vreme ce nu voiești ca el să slujească Împăratului Ceresc și Veșnic”.

Tânărul, care stătea lângă Var și îl îmbrățișa, a strigat: „Nu, stăpâne! Nu da ascultare mamei mele și nu îngădui să fiu întors în lume, care este plină de minciună și de tot felul de fărădelegi, și din care m-ai izbăvit când ai venit la mine. Nu mă lipsi, părinte, de partea cu Sfinții și de locașul din mijlocul lor”.

Atunci, tânărul s-a întors către mama sa și a zis: „De ce mă plângi astfel, mamă? Am fost înscris în oastea lui Hristos Împăratul și mi s-a îngăduit să stau înaintea Lui împreună cu îngerul... De ce ceri acum să fiu îndepărtat din Împărăție și dus în stare de umilință?”.

Când fericita Cleopatra a văzut că înfățișarea fiului ei era asemenea celei a unui înger, a spus: „Ia-mă cu tine, ca să fim împreună”.

Sfântul Var a răspuns: „În acest loc, ești alături de noi. Mergi în pace, iar după o vreme, când va porunci Domnul, vom veni și te vom lua”.

După ce a spus aceasta, Sfântul a devenit nevăzut. Când s-a trezit Cleopatra, inima ei era plină de fericire și bucurie nespuse, și le-a istorisit preoților visul său. Aceștia i-au îngropat fiul lângă mormântul Sfântului Var, iar Cleopatra nu a mai plâns, ci s-a bucurat întru Domnul. Mai târziu, și-a împărțit averea celor nevoiași și a renunțat la lume. A trăit lângă Biserica Sfântului Var, slujindu-L pe Dumnezeu în rugăciune și post, ziua și noaptea. În fiecare Duminică, atunci când se ruga, Sfântul Var i se arăta în mare slavă, împreună cu fiul ei.

După ce a trăit astfel, plăcut lui Dumnezeu, timp de șapte ani, fericita Cleopatra a trecut la cele veșnice. Trupul ei a fost așezat în Biserica Sfântului Var, lângă fiul ei Ioan, iar sfântul ei suflet și-a găsit sălașul în Ceruri, împreună cu Sfântul Var și cu Ioan. Acolo, stă acum în prezența lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

"Urmând pașilor mucenicilor, te-ai luptat pentru slava lui Hristos; legat fiind de o grindă, ai fost vindecat prin Pomul Vieții, iar mijlocirile tale ne veselesc sufletele".

"L-ai urmat pe Hristos și ai băut paharul Său; ai primit cununa muceniciei, Sfinte Var. Te bucuri împreună cu îngerii: roagă-te neîncetat pentru sufletele noastre".

Sfântul Var este cinstit în mod deosebit de creștinii ortodocși ruși, ca ocrotitor al celor care au murit în afara credinței creștine ortodoxe, încă nebotezați.

În anul 2008, după lucrările de restaurare, în Catedrala "Arhanghelului" din Kremlin a fost deschis Paraclisul închinat Sfântului Var. Acest paraclis fusese construit în secolul al XVII-lea, deoarece în acea perioadă — numită „Vremea Tulburărilor” — mulți copii mureau fără a fi botezați. Patriarhul Ermoghen a binecuvântat, la acea vreme, pomenirea Sfântului Var, pentru a ușura soarta acelor copii. Din acea perioadă datează Canonul către Sfântul Var.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.