Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată

(4 octombrie)

Astăzi, când se aduce în discuție subiectul femeilor „Nebune-întru-Hristos” (ascete care se prefac nebune, din dragoste pentru Hristos), ne amintim de obicei de Sfintele Xenia din Sankt Petersburg sau Matrona din Moscova. Totuși, Fericita Parascheva de la Diveevo — cunoscută mai ales sub numele de Pașa din Sarov — care a trăit până la vârsta de 120 de ani și a fost venerată în întreaga Rusie, a fost, dintr-un motiv oarecare, uitată pe nedrept. Și totuși, atât Cuviosul Serafim de Sarov, cât și Nicolae al II-lea au ținut seama de cuvintele ei. A fost cea care i-a profețit ultimului Țar rus apropiata naștere a unui moștenitor mult așteptat, precum și distrugerea Rusiei și a Dinastiei Regale, devastarea Bisericii și o mare vărsare de sânge.

FOTO: Această femeie binecuvântată a fost uitată pe nedrept: odinioară era venerată la fel de mult ca Sfintele Matrona din Moscova și Xenia din Sankt Petersburg.

Sfântul Cuvios Serafim — care o binecuvântase să îmbrățișeze nevoința nebuniei întru Hristos încă de când aceasta ajunsese în Sarov în pelerinaj împreună cu soțul ei (despre care spunea: „El este la fel de «nebun» ca și mine”) — le amintea oamenilor:

„Puțini sunt adevărații fericiți și nebuni-întru-Hristos; majoritatea celor care cutreieră Rusia — și care și-au asumat de bunăvoie această nevoință măreață și anevoioasă — sunt indivizi decăzuți, călăuziți de vrăjmașul neamului omenesc. Însă adevărații fericiți se recunosc după puritatea și sfințenia privirii — inexplicabile în cuvinte — care pătrund în inima omului; după felul lor de viață; și, mai presus de toate, după caracterul inimitabil al vorbirii lor, care este același la toți”.

Arhimandritul Serafim (Ciceagov) — stareț al Mânăstirii Sfântul Eftimie din Suzdal, autor al lucrării "Cronica Mânăstirii Serafim-Diveevo" și cel care a cunoscut-o bine pe Pașa din Sarov — își amintea:

„Privirea ei blândă umple sufletul tuturor de o bucurie nespusă. Ochii ei — copilărești, blânzi, luminoși, profunzi și limpezi — sunt atât de grăitori, încât orice îndoială cu privire la puritatea, dreptatea și marea ei nevoință duhovnicească dispare. Aceștia mărturisesc că toate ciudățeniile ei — vorbirea alegorică, mustrările aspre și gesturile neobișnuite — nu sunt decât un înveliș exterior care ascunde, în mod voit, o smerenie profundă, blândețe, iubire și milă. Îmbrăcând uneori sarafane, ea — asemenea unui copil lipsit de viclenie — iubește nuanțele de roșu aprins și poartă uneori mai multe sarafane deodată; face acest lucru, de pildă, atunci când întâmpină oaspeți de seamă, sau pentru a prevesti bucurie și veselie celui care vine să o vadă”,

FOTO: Fericita Parascheva, lângă pridvorul chiliei sale

Cu toate acestea, viața Irinei — fiică a unor iobagi aparținând moșierilor Bulâghin din satul Nikolskoe, districtul Spasski, regiunea Tambov — a început într-un mod cât se poate de obișnuit pentru sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. La vârsta de șaptesprezece ani, stăpânii au căsătorit-o; a trăit alături de soțul ei timp de cincisprezece ani, înainte ca cei doi să fie vânduți familiei Schmidt. Cinci ani mai târziu, Irina a rămas văduvă. Nu avea copii și a refuzat categoric să se recăsătorească, astfel că stăpânii au păstrat-o în gospodărie, ca menajeră.

Apoi, două bucăți de pânză de in au dispărut din gospodărie. Stăpânii au declanșat o anchetă riguroasă: șeful poliției locale a sosit, însoțit de soldați, și a interogat menajera, cu atâta brutalitate, încât i-a sfâșiat urechile. Pânza a fost în cele din urmă găsită... însă Irina fugise deja de la stăpânii ei cei „fără de Dumnezeu”.

Aceștia au emis un mandat de căutare, iar un an și jumătate mai târziu, fugara a fost găsită la Kiev, parcurgând drumul pe jos și cerșind milostenie în numele lui Hristos. A fost aruncată în închisoare și apoi escortată, înapoi, la stăpânii săi, sub pază. Cu toate acestea, a evadat din nou.

Până când să fie dusă înapoi a doua oară, depusese deja în taină voturile monahale, sub numele de Parascheva, și primise binecuvântarea Bătrânilor din Kiev de a-și asuma nevoința ascetică a „nebuniei întru Hristos”.

FOTO: Fericita Pașa din Sarov (în centru), pe pridvor, alături de Arhimandritul Serafim (Ciceagov) și de însoțitoarea ei, Monahia Serafima. Fotografie din anii 1890.

Firește, nu mai era potrivită pentru munca în gospodărie, iar stăpânii au alungat-o în stradă, lăsând-o doar cu hainele de pe ea. Timp de cinci ani a rătăcit prin sat, devenind ținta batjocurii tuturor, înainte de a dispărea – se refugiase în pădurea Sarovului, unde și-a săpat o mică peșteră și a viețuit timp de... aproape 30 de ani.

Mergea uneori pe jos până la Sarov și Diveevo, în timp ce țăranii din împrejurimi și pelerinii o vizitau în pădure, pentru a-i cere rugăciuni și a-i oferi milostenie.

Totul s-a sfârșit tragic: atrași de perspectiva presupusei averi a pustnicei, niște tâlhari au atacat-o și au bătut-o până aproape de moarte. Fericita Pașa a fost găsită plină de sânge; a suferit din cauza rănilor timp de un an întreg și nu s-a mai refăcut niciodată complet.

În toamna anului 1884, a ajuns la Mânăstirea Diveevo și a rămas acolo, pentru tot restul vieții – o perioadă de 31 de ani.

FOTO: Țarul Nicolae al II-lea o vizitează pe Fericita Pașa din Sarov. Pictură murală în Biserica „Icoanei Kazan” a Mânăstirii Diveievo

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, numele Praskoviei Ivanovna era cunoscut nu doar în rândul poporului de rând, ci și în cercurile de la curte. Multe personalități de rang înalt care vizitau Mânăstirea Diveievo considerau că este de datoria lor să o viziteze pe această femeie binecuvântată. S-au păstrat numeroase relatări despre darul ei al înainte-vederii.

În 1903, în timpul canonizării Cuviosului Serafim, familia imperială a vizitat-o ​​pe Pașa din Sarov. Fericita a prevestit atât nașterea apropiată a unui moștenitor, cât și distrugerea Rusiei și a Dinastiei. După aceasta, Țarul i-a cerut adesea sfatul. Cu puțin timp înainte de trecerea sa la cele veșnice, binecuvântata femeie se ruga adesea în fața portretului său, întrevăzând apropierea martiriului său.

Schimonahia Parascheva a trecut printr-un sfârșit îndelungat și dureros, părăsind această lume la 5 octombrie 1915. Avea vârsta de 120 de ani. A fost înmormântată lângă Altarul Catedralei „Preasfânta Treime” din Mânăstirea Serafim-Diveevo.

În anul 2004, în timpul festivităților prilejuite de împlinirea a 250 de ani de la nașterea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, ea a fost canonizată.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.