Sfânta Eupraxia, Prințesă de Pskov

Zi de cinstire aparte: 16 octombrie

Sfânta Eupraxia, Prințesă de Pskov (Eufrosina, în lume) a fost fiica Prințului Rogvol'd Borisovici de Poloțk și mătușa Sfântului Prinț Dovmont-Timotei (20 mai). A fost, de asemenea, soția Prințului Iaroslav Vladimirovici al Pskovului.

Prințul Iaroslav, însă, a fugit din Pskov în Livonia (Letonia și Estonia din prezent), unde s-a căsătorit cu o altă femeie, germană. Apoi, împreună cu cavalerii teutoni a făcut mai multe incursiuni în ținuturile rusești, iar în anul 1231 cucerea Izborsk.

După plecarea soțului ei, Eufrosina s-a dedicat faptelor evlaviei. În anul 1243, a construit o mânăstire pe malurile râului Velika și a închinat-o Sfântului Ioan Înaintemergătorul Domnului. Se crede că a devenit stareța acesteia.

Invitată în Livonia pentru a se întâlni cu fostul ei soț în orașul Odenpa (Capul Ursului), Sfânta Eupraxia a fost ucisă (8 mai 1243) de un fiu vitreg, mai precis, de fiul născut din Iaroslav cu soția sa germană. A fost înmormântată în biserica mânăstirii pe care a întemeiat-o.

La zece zile după martiriul Sfintei Eupraxia, s-a produs o minune la mormântul ei, când a izvorât mir dintr-o Icoană a Mântuitorului. Icoana a fost numită „Mântuitorul Izvorâtor de Mir”.

Sfânta Eupraxia apare în două Icoane. Într-una, este înfățișată rugându-se alături de Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat. Cealaltă Icoană se află lângă Icoana făcătoare de minuni a Mântuitorului.

Sfânta Eupraxia este pomenită în mod aparte pe 16 octombrie, fiind data martirizării sale, dar mai este cinstită în mod special și în A Treia Duminică după Rusalii, în cadrul Soborului Sfinților din Pskov.

Icoană: Sfânta Eupraxia (stg) și Sfânta Eufrosina de Poloțk

Cronicile mânăstirii amintesc:

Mânăstirea Sfântul Ioan Înaintemergătorul Domnului (Mânăstirea Ivanovski) a existat în Pskov din secolul al XII-lea până în anul 1923. Era situată în regiunea Zaveliki. Această mânăstire este cea întemeiată în anul 1243 de Prințesa Eufrosina (Rogvoldovna) - care mai târziu a luat numele monahal Eupraxia (cea Sfântă) - și care a fost ucisă de soțul ei, Prințul Iaroslav Vladimirovici de Pskov (cunoscut în istorie pentru trădarea orașului, în 1240).

De asemenea, în Biserica Sfântul Ioan Înaintemergătorul, din cadrul mânăstirii, sunt înmormântate: Prințesa Natalia (nora Sfântului Prinț Timotei, soția fiului său David), Marta de Pskov, călugărița Vasa, Golenduha, călugărița Iulia, Ana, Iuliana, Maria, Alexandra, Eufrosina, Sofia și Elena.

În anul 1510, în urma încorporării Pskovului în statul moscovit, Vasile al III-lea a acordat mânăstirii o cartă care scutea viețuitorii acesteia (inclusiv pe țăranii din satele afiliate) de jurisdicția și taxele locale, plasându-i în schimb sub autoritatea judiciară directă a Prințului însuși.

În toamna anului 1615, regele suedez Gustav a asediat Pskovul; după ce și-a stabilit armata pe Dealul Sniatnaia și în regiunea Zavelikie și a ocupat poziții și în interiorul zidurilor Mânăstirii Ivanovski. Din această locație, timp de trei zile, tunurile inamice au tras asupra zidurilor cetății: au fost trase „700 de ghiulele incendiare și nenumărate ghiulele din fontă”.

În anul 1764, Bisericile "Sfântul Ilie" și "Sfântul Ștefan" din Zavelikie au fost plasate sub administrația mânăstirii, iar călugărițe din mai multe mânăstiri închise au fost transferate acolo.

În anul 1915, mânăstirea găzduia 135 de surori. În anul 1923, biserica a fost închisă.

Data general acceptată a construcției catedralei este începutul anilor 1140. Pe baza propriilor cercetări, S. P. Mihailov o datează în 1124–1127.

În iulie 1944, în timpul luptelor pentru eliberarea Pskovului de sub invadatorii naziști, o parte a catedralei a fost distrusă de focul de artilerie și de un incendiu.

În perioada 1949–1959, a avut loc restaurarea bisericii, pe baza unui proiect al lui P. M. Maximov. Au fost restaurate acoperișul, turlele, deschiderile originale ale ferestrelor și ușilor și formele istorice ale crucilor de lemn de deasupra turlelor. În 1957–1958, turnul clopotniță și gardul din jur au fost demontate. În 1962, cimitirul a fost complet nivelat, iar piața din fața catedralei a fost pavată cu asfalt.

Cercetările și restaurarea Catedralei Sfântul Ioan Înaintemergătorul au continuat în anii 1970 și 1980, sub conducerea arhitectului S.P. Mihailov. În 1978, a fost descoperit un tezaur de monede și icoane.

În 1991, biserica a fost retrocedată Bisericii Ortodoxe Ruse; fosta clădire a brutăriei *Prosfora* a fost, de asemenea, transferată parohiei. Pe 7 iulie 1991, a avut loc prima slujbă, cu noul paroh, Părintele Vladimir (Andreev).

În perioada 1993–2006, noul preot paroh Andrei (Davidov), a înființat o școală de pictură de icoane, pentru parohie; fiind el însuși pictor de icoane, a pictat fresce în pronaos și o parte din nava principală a catedralei. Urmând proiectul arhitectului S.P. Mihailov (anii 1980), a instalat și pictat un iconostas cu două niveluri, în stil bizantin.

În februarie 2007, biserica și aripa adiacentă au fost transferate Mânăstirii Kripețki. Episcopul Eusebiu l-a numit pe Arhimandritul Damaschin (Sahniuk), stareț al Mânăstirii Kripețki, în funcția de paroh.

Pe 3 aprilie 2009, a avut loc sfințirea și ridicarea a șase clopote – turnate la Turnătoria Anisimov din Voronej, având o greutate cuprinsă între 7 și 320 kg. Sfințirea acestora a fost săvârșită de Mitropolitul Eusebiu.

Biserica a fost construită de meșteri din Novgorod, folosind plăci de calcar locale și cărămidă subțire în stil roman. Are trei cupole și o linie a acoperișului care urmează curbura bolților interioare. Catedrala Sfântul Ioan a fost studiată pe larg de către cercetători proeminenți în arhitectură și arhitecți restauratori.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.