Sfânta Cuvioasă Doroteea din Cașin

Zi de cinstire aparte: 24 septembrie

   Sfânta Doroteea de Cașin s-a născut în 1549, într-o familie nobilă. Nu ne-au parvenit informații despre numele său dinainte de a deveni călugăriță sau despre locul nașterii sale. Știm însă că, de la vârsta de doisprezece ani, a trăit într-un climat de tulburări civile, iar zona a fost supusă rebeliunilor, invaziilor și ciumei.

   Mai târziu, s-a căsătorit cu Teodor Ladighin și au locuit la nord de Moscova, în regiunea în care se află orașul Cașin. Au avut un fiu pe nume Mihail. Soțul său a fost ucis la începutul secolului al XVII-lea apărând orașul într-o luptă împotriva invadatorilor polonezi și lituanieni. La acea vreme, Sfânta avea aproape șaizeci de ani.

   După ce a suferit această pierdere cumplită, Sfânta Doroteea a decis să părăsească lumea și să intre în mânăstirea de maici închinată Întâmpinării Domnului, în Cașin. În acea mânăstire, se aflau sfintele moaște ale Sfintei Ana din Cașin (2 octombrie). Mânăstirea fusese jefuită odată cu orașul, așa că acolo condițiile erau deloc ușoare.

   Sfânta Doroteea a construit o mică chilie, din ruine, și acolo s-a angajat în nevoințe ascetice. A descoperit Icoana Maicii Domnului din Korsun (9 octombrie), între dărâmături, și a păstrat-o în chilia sa. Această Icoană a devenit, mai târziu, cunoscută pentru minunile sale.

   Nu s-a mutat la o altă mânăstire când a îmbătrânit, ci a preferat să rămână în semi-sălbăticia din jurul orașului Cașin. A încercat să-i ajute pe cei care sufereau în acea perioadă, încurajându-i și mângâindu-i. Banii care i-au mai rămas după moartea soțului ei au fost folosiți pentru restaurarea mânăstirii și pentru a-i ajuta pe săraci.

Sfânta Doroteea trăise odată în lux, iar acum se afla în sărăcie, îndurând necazuri și dureri, cu mare răbdare. Se ruga neîncetat pentru soțul ei, pentru mânăstirea sa și pentru orașul Cașin.

   Odată ce pericolul a trecut, celelalte călugărițe au început să se întoarcă la mânăstire. Viața sfântă și virtuoasă a Sfintei Doroteea a inspirat și alte femei să devină călugărițe. Toate o doreau ca stareță, dar Sfânta Doroteea a refuzat această slujbă, preferând să trăiască umilă, ca simplă călugăriță. Pentru tot restul vieții sale, însă, a fost un exemplu pentru surori.

   În 1615, Sfânta Dorotea a primit Marea Schimă și și-a intensificat nevoințele duhovnicești. A adormit în Domnul la vârsta de aproximativ optzeci de ani, pe 24 septembrie 1629, după ce a trăit în mânăstire mai bine de douăzeci de ani. A fost înmormântată în partea de nord a bisericii mânăstirii. O piatră comemorativă albă a fost așezată deasupra mormântului ei, iar inscripția a rămas clar lizibilă până în secolul al XX-lea. Multe minuni s-au săvârșit la mormântul Sfintei, pentru cei care i s-au rugat cu credință.

   Părintele Serafim Rose istorisește mai multe despre Sfânta Doroteea:

   S-a născut în 1549, în prospera perioadă de început a domniei lui Ivan al IV-lea (cel Groaznic), și a trecut la cele vesnice în 1629, în timpul domniei pașnice a primului țar Romanov, Mihail Teodorovici; dar întreaga sa viață, începând de la vârsta de doisprezece ani, s-a aflat în toiul celor mai îngrozitoare condiții de rebeliune, anarhie, foamete, ciumă și invazie străină.

   Această Sfântă călugăriță din timpuri recente, a fost de sânge nobil, iar unii spun că era din familia prinților Korkodinov, dar nici locul nașterii, nici numele de dinainte de primirea tunderii monahale nu ne sunt cunoscute. A fost dată în căsătorie lui Teodor Ladighin și cu acesta a avut un fiu, Mihail; au locuit în regiunea aflată la nord de Moscova, unde se găseste orașul Cașin. În primul deceniu al secolului al XVII-lea, Cașinul a fost pustiit de polonezii și lituanienii invadatori, iar soțul Sfintei Doroteea a căzut pe câmpul de luptă în apărarea orașului.

   Așa se face că, pierzându-și soțul și fericirea pământească în mijlocul cumplitelor nenorociri venite asupra tărâmului rusesc, Sfânta Doroteea, deja o femeie de vârstă matură, a hotărât să părăsească lumea și să caute, în rugăciuni și nevoințe, nu o fericire trecătoare, atât de adesea întunecată de diverse rele, ci mai degrabă o binecuvântare cerească și veșnică. Prin inspirație dumnezeiască, și-a ales un refugiu liniștit și mântuitor de suflete în Mânăstirea "Întâmpinarea Domnului" din Cașin. 

   Această mânăstire, renumită pentru păzirea sfintelor moaște ale Sfintei Ana de Cașin, Prințesă schimonahie și făcătoare de minuni (†1368, 2 octombrie și 12 iunie), tocmai fusese pustiită împreună cu orașul, și câte nevoințe, lipsuri și lupte i-au stat în față când a intrat în ea! Cu mare efort și-a făcut o chilie smerită și închisă în mijlocul ruinelor și aici s-a dedicat rugăciunii, postului, ascultării și altor lupte sfinte cunoscute numai de Dumnezeu. Aici, printre cenușă, a găsit o Icoană mare a Maicii Domnului din Korsun, pe care a păstrat-o în chilia sa și care, mai târziu, a devenit cunoscută pentru săvârșirea a numeroase minuni.

   Întregul teritoriu unde se afla odinioară acest cătun liniștit se prezenta ca o adevărată sălbăticie de păduri întunecate, crânguri de mesteacăn nesfârșite și lacuri și iazuri pustii, pline de păsări și animale sălbatice care umblau liber. Aceasta a fost și țara natală a unor Sfinți foarte stimați, viețuitori ai deșertului, pe care Sfânta Doroteea nu a putut decât să-i păstreze foarte dragi inimii sale; căci nu s-a retras, pentru a-și mângâia bătrânețea, la una dintre mânăstirile bine așezate, care abundau la acea vreme la Moscova, ci a ales liniștea sălbăticiei din Cașin, pentru care se pregătise toată viața. 

   La doar 12 km de Cașin viețuise Sfântul Macarie de Koliajin (+1483), care avea obiceiul să cutreiere pădurile ca un nou Adam, printre fiare sălbatice care mergeau cu el ca niște oi. Nepotul său, Sfântul Paisie de Uglici (1504), i se alăturase încă din copilărie și a atins asemenea înălțimi încât Preasfânta Născătoare de Dumnezeu l-a vizitat când se ruga cu ucenicul său, Sfântul Adrian, și cu Sfântul Casian (1504), prietenul Sfântului Nil de Sora. 

   Nu departe se afla și Lacul Soligher, unde trăia Sfântul Nil (1554), pe insulița Stolbensk. Un alt originar din Cașin, Sfântul Sava de Visera (1460), întorcându-se de la Muntele Athos, a devenit stâlpnic. Toți acești oameni îngeri întemeiați au răspândit parfumul vieții lor pretutindeni și au inspirat mari fapte ascetice. Toate acestea au constituit moștenirea duhovnicească a Sfintei Doroteea, în lăcașul ei drag, și i-au înălțat mintea către vederi și gânduri dumnezeiești mai înalte.

   În același timp, ea s-a străduit să-i ajute pe numeroșii locuitori ai orașului și împrejurimilor, care trăiau în mari necazuri și nenorociri. Prin cuvintele sale mângâietoare, prin bunătatea ei din inimă și prin daruri bănești, se străduia să-i ajute pe toți și să-i încurajeze și să-i ridice pe toți cei care sufereau în acele vremuri apăsătoare. Toate bunurile care i-au rămas după moartea soțului ei, fie le-a cheltuit pentru restaurarea mânăstirii, fie le-a împărțit săracilor. Pentru sine nu păstra nimic altceva decât rugăciunea, lacrimile și nevoințele. 

   Fiind obișnuită cu traiul în mijlocul bogăției și abundenței, acum nici măcar nu știa unde să-și găsească pâinea cea de toate zilele și era nevoită să îndure tot felul de lipsuri și nevoi. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, a răbdat totul, cu mărime sufletească și cu credință fermă în Pronia Dumnezeiască. În chilia sa mică, având o singură fereastră, se afla ascunsă de ochii oamenilor, acolo plângând, se ruga și suspina înaintea Domnului Dumnezeu, zi și noapte, pentru propria mântuire și a semenilor săi. În special se ruga pentru soțul ei, pentru orașul suferind și pentru sfânta mânăstire. Un singur lucru căuta: cele mai grele și dureroase nevoințe, pentru a-și curăța sufletul de păcate și a se pregăti pentru veșnicia binecuvântată.

   Domnul a ascultat rugăciunea fierbinte a Sfintei Doroteea pentru restaurarea Mânăstirii Întâmpinării Domnului. La scurt timp după ce s-a așezat între ruine, acestea au început să rezoneze de bucurie duhovnicească, surorile încetul cu încetul întorcându-se la mânăstire după ce pericolul a trecut. Zvonurile despre viața duhovnicească înaltă a Sfintei Doroteea și despre faptele ei de milostenie au atras la mânăstire multe alte fecioare și femei care căutau mântuirea sufletelor lor. Astfel, mânăstirea a fost reînființată și, când s-au adunat suficiente surori, a fost nevoie de o stareță pentru ele. Dar Sfânta Doroteea, care prin nenumăratele sale nevoințe, lupte și daruri, fusese responsabilă cu restaurarea mânăstirii, ura toată slava și onorurile din afară și, în marea sa smerenie, a refuzat cu hotărâre înalta poziție de stareță, preferând să-și continue viața ascetică în chemarea de simplă călugăriță. Asa, pentru tot restul vieții sale, Sfânta a slujit tuturor ca un exemplu de dragoste de muncă, răbdare, jertfă de sine și de încredințare a dragostei și încrederii în Dumnezeu. Întreaga ei viață a izvorât mirul marilor femei care s-au luptat pentru credință în vechimea creștină, precum și al celor care au precedat-o în patria sa: Sfânta Ana de Cașin, Sfânta Eufrosina, mare ctitoriță de mânăstiri din Poloțk (+1173, 23 mai), Sfânta Fevronia de Murom (+1228, 25 iunie), Sfânta Eufrosina (+1250, 25 septembrie), marea fecioară ascetă din Suzdal, fiica Sfântului Mihail de Cernigov, și altele.

   O astfel de viață a dus această Sfântă femeie, apropiată zilelor noastre. Căci nu vremurile sunt de vină, dacă nu vedem acum abundența de bărbați Sfinți și de femei Sfinte care au înflorit în secolele anterioare; ci mai degrabă voința noastră rea, lipsa de hotărâre și lipsa de credință. Dar Iisus Hristos este Același ieri, azi și în veci (Evrei 13:8).

   În anul 1615, Sfânta Doroteea a primit Marea Schimă Îngerească și și-a intensificat osteneala în ascetism și evlavie. În cele din urmă, după douăzeci de ani de nevoințe în Mânăstirea "Întâmpinarea Domnului", Sfânta Doroteea a ajuns la sfârșitul vieții sale mult suferinde, în al optzecilea an al vieții. În ajunul sărbătorii marelui și Sfântului inspirator al nevoințelor monahale din nordul Rusiei, Sfântul Serghie de Radonej, pe 24 septembrie 1629, Sfânta Doroteea a adormit în pace în Domnul. Din acea zi, ea a stat înaintea Domnului, cu candela aprinsă a iubirii înflăcărate pentru Dumnezeu și cu untdelemnul faptelor bune făcute pentru aproapele ei și al harului Duhului Preasfânt pe care l-a dobândit prin viața sa sfântă. A trecut de la moarte la viața pregătită tuturor celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, dintr-o locuință pământească într-una cerească, unde are și mai multă îndrăzneală de mijlocire înaintea Celui Atotputernic.

   Sfintele rămășițe ale Sfintei Doroteea au fost înmormântate lângă biserica principală a Mânăstirii Întâmpinarea Domnului, în partea de nord. Deasupra mormântului a fost ridicat un monument din piatră albă, cu stâlpi sculptați în ea, iar inscripția de pe acest monument a supraviețuit într-o stare aproape perfectă, până în secolul al XX-lea.

   Sfânta Doroteea a rămas în duh alături de mânăstire, chiar și după adormirea sa. Amintirea ei s-a păstrat cu sfințenie, de către surori, până în zilele noastre. Multe au fost minunile de vindecare și ajutorul minunat săvârșite la mormântul ei, pentru cei care au venit cu credință la mijlocirea sa înaintea lui Dumnezeu. O listă a acestor minuni a fost păstrată în mânăstire. Dar amintirea ei a devenit deosebit de venerată peste două secole de la adormirea sa, datorită aparițiilor sale înaintea stareței Antonia din mânăstirea Sfintei.

   Stareța Antonia Mezențova (†1875, 26 ianuarie) era cu adevărat sfântă. Fiică duhovnicească a marelui Sfânt din secolul al XIX-lea, preotul Petru de Uglci, a fost atât de pătrunsă de adevăratul duh monahal ortodox, încât Sfânta Ana de Cașin i se arăta și îi spunea care dintre surori ar trebui tunsă în marea schimă.

   Stareța Antonia fusese călugăriță la o mânăstire din Suzdal și, la îndemnul nașei sale, acceptase să se transfere la Mânăstirea "Întâmpinarea Domnului" din Cașin. Însă, ucenica de doar 20 de ani a fost profund întristată când a părăsit prima ei mânăstire, unde se odihneau sfintele moaște ale cuvioasei prințese Sofia (soția lui Ioan al IV-lea), presupunând că va fi lipsită de harul pe care îl cunoscuse acolo, căci Sfânta Sofia-Solomonia din Suzdal (1542, 16 decembrie) făcuse multe minuni mari în Mânăstirea sa închinată Acoperământului Maicii Domnului, care fusese întemeiată și condusă duhovnicește de marele Sfânt Eftimie din Suzdal, prieten al Sfântului Serghie din Radonej.

   Dar apoi, după ce s-a rugat cu lacrimi, noaptea, s-a văzut în vis cum intra în Mânăstirea Întâmpinării, în Cașin, pe care nu o mai văzuse înainte; dar din cauza mulțimii mari de oameni, nu reușea să intre în mânăstire. După multe eforturi, a intrat în cele din urmă și, fiind uimită de numărul mare de pelerini, a întrebat motivul pentru care se întâmpla asta; i s-a spus că sfintele moaște ale Sfintei Doroteea (despre care nu auzise niciodată) erau deschise pentru canonizare. Această viziune a întrerupt durerea viitoarei starețe Antonia și i-a dat asigurarea că exista o dreaptă care odihnea și în Mânăstirea Întâmpinării și că mutarea sa acolo, în 1839, nu se întâmpla fără voia lui Dumnezeu.

   După anii petrecuți în mânăstire, ucenica Alexandra (așa cum se numea pe atunci) a intrat într-o perioadă deosebit de dificilă, de încercări duhovnicești. Într-o zi din acea perioadă, când nu dormise de câteva nopți din cauza tristeții, a mers la biserica mânăstirii, pentru Utrenie și, după ce s-a așezat pentru a citi catisma, a căzut într-un somn ușor. Deodată, o călugăriță necunoscută s-a așezat în fața ei, după ce aceea ieșise pe ușa din nord a Altarului. Ținea în mâna dreaptă o cruce de lemn și o lumânare din ceară aprinsă, iar în mâna stângă o cădelniță fumegândă. Mantaua îi era strânsă și atârnată peste brațul stâng. S-a așezat chiar în fața ucenicei Alexandra și i-a îndreptat o privire pătrunzătoare, ca și cum i-ar fi văzut durerea interioară. 

   Imediat, ucenica s-a ridicat, dar necunoscuta călugăriță dispăruse deja și nimeni din jurul ei nu o văzuse; iar în inima ei a simțit un sentiment de bucurie de nedescris, ca și cum nu ar fi fost niciodată tristă. Când s-a întors la chilie, după Utrenie, s-a grăbit să schițeze cu creionul pe hârtie călugărița pe care o văzuse, pe care a recunoscut-o ca fiind Sfânta Doroteea, pe care o venera profund și pe care o chema adesea în rugăciune. La câțiva ani după aceasta, a pictat Icoana Sfintei Doroteea în statură completă, exact așa cum o schițase în acea dimineață sub impresia acelei minunate apariții, adăugând doar bisericile Mânăstirii Cașin și alte clădiri, în spatele Sfintei Doroteea.

   Mai târziu, Maica Antonia a devenit Stareță a Mânăstirii Sfintei Doroteea și, din respect față de Sfântă, a dorit să arate o venerație specială memoriei sale. De multe ori, când îl vizita pe Sfântul ei Stareț, Părintele Petru cel Nebun pentru Hristos din Uglici, auzea de la el aceste cuvinte de mustrare: „Doroteea nu este cinstită printre voi!”. Acest lucru a întristat-o ​​profund pe Maica Antonia și, în cele din urmă, l-a întrebat pe Stareț ce ar trebui să facă pentru a o venera pe Sfântă. El a răspuns tăios și hotărât: „Zidiți un paraclis!”. În ascultare de Sfântul ei Stareț, ea a ridicat o mică biserică, din foi de tablă, într-o singură dimineață, în vara anului 1857, temându-se că cineva ar putea spune Episcopului local și acesta ar putea interzice construcția dacă ea ar fi fost în curs de desfășurare. Episcopul, însă, când a aflat despre aceasta, a aprobat această venerare a Sfintei Doroteea, iar în 1870, Stareța Antonia a putut construi un paraclis mai mare, din piatră, peste sfintele moaște ale Sfintei.

   În acei ani, Sfânta Doroteea a apărut de multe ori și a făcut multe minuni în mânăstirea sa. O călugăriță, Maica Serafima, iubea să petreacă miezul nopții cu însoțitoarea ei de chilie în biserica mânăstirii. Într-o noapte, au mers la biserică la miezul nopții și, spre uimirea lor, au văzut o călugăriță ciudată rugându-se lângă o fereastră, chiar dacă biserica fusese încuiată și nimeni nu putea intra.

    Altădată, la miezul nopții, au văzut în biserică o lumină extraordinară, toate lumânările ardeau și o călugăriță se ruga în fața Altarului. Multe alte surori au avut, de asemenea, parte de astfel de apariții ale Sfintei Doroteea.

(Din "Tebaida de Nord", Obștea Sfântului Gherman din Alaska, 1995)

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna ianuarie 2026.