Sfinții Mucenici Andrei, Ioan și fiii lui Ioan: Petru și Antonin din Siracuza, martirizați în Africa

Zi de cinstire aparte: 23 septembrie

   Sfinții Mucenici Andrei și Ioan și fiii lui Ioan, Petru și Antonin, au pătimit în secolul al IX-lea, pe vremea crudului conducător african Ibrahim. După capturarea și distrugerea orașului sicilian Siracuza, Ibrahim i-a luat ostatici și i-a dus în Africa, pe Sfântul Ioan și pe cei doi fii ai săi, Petru și Antonin, pe care i-a obligat să studieze limba și științele arabe.

   Când tinerii au crescut, prințul Ibrahim i-a îndrăgit atât de mult pentru înțelepciunea și viața lor virtuoasă, încât l-a numit pe Antonin responsabil cu finanțele, iar pe Petru administrator principal al său. Însă, aflând că tinerii mărturiseau în ascuns credința în Hristos, Ibrahim a fost cuprins de furie, ordonând să fie legați cu cătușe de fier și bătuți cu nuiele.

   După biciuire, l-au pus pe Sfântul Antonin pe un măgar, l-au legat cu curele, apoi l-au purtat prin oraș, bătându-l și ridiculizându-l cu insulte. Martirul a răbdat toate insultele, mulțumind lui Dumnezeu. Sfântul Petru a fost aruncat în închisoare, după ce a fost bătut, crâncen, cu nuiele.

   S-a emis, imediat, un ordin de arestare a lui Ioan, tatăl Sfinților Mucenici. Brutalul Ibrahim l-a apucat de gât cu mâna stângă, iar cu dreapta l-a înjunghiat. Au aruncat trupul neînsuflețit al tatălui, împreună cu trupurile fiilor săi, într-un foc mare.

   Cât despre Sfântul Andrei, chinuitorul l-a supus înfometării, după care l-a străpuns cu o suliță în piept. Când Mucenicul a început să-I mulțumească lui Dumnezeu, Ibrahim l-a înjunghiat din nou. În timp ce zăcea pe moarte din cauza rănii, l-au decapitat, pe Mucenic, cu sabia.

   Despre acești Sfinți Mucenici, în alte scrieri mai vechi găsim cele de mai jos:

   Pe când împăratul Vasile Macedoneanul îi conducea pe romani, în anul 867, toată Africa se găsea sub autoritatea agarenilor și condusă de sălbaticul și crudul Ibrahim. Mergând la luptă împotriva locuitorilor din Siracuza, care este o metropolă de pe insula Sicilia, i-a luat prizonier pe Ioan împreună cu cei doi fii ai săi, Petru și Antonie, care erau tineri. Băieții tineri au fost dați unui învățător agarean, pentru a învăța literele necesare. 

   Când tinerii au ajuns la o vârstă bărbătească și i-au întrecut pe ceilalți în minte și virtute, tiranul i-a admirat pentru superioritatea lor, așa că l-a făcut pe Antonie genikon (responsabil de serviciul general al finanțelor, impozitelor și veniturilor generale, servind totodată și ca instanță pentru cazurile financiare) și pe Petru sakellarion (funcționar însărcinat cu atribuții administrative și financiare). În secret însă, ei erau creștini, deși în public se prefăceau că aparțin religiei agarenilor (musulmani). Nu au putut să țină secret acest lucru până la sfârșit, de aceea, când Ibrahim a aflat despre asta, s-a înfuriat și a pus să se lege picioarele Sfinților, în butuci, și să fie bătuți cu nuiele cu spini.

   Astfel, fericitul Antonie a primit patru sute de lovituri la picioare și, în timp ce era rănit de acestea, Îi mulțumea lui Dumnezeu. După aceasta, a fost pus pe un măgar și legat de șa cu frânghii, apoi a fost plimbat prin oraș. Petru a fost dezbrăcat și bătut cu nuiele, pe burtă și pe spate. Apoi, el și fratele său Antonie au fost aruncați în închisoare. Tiranul i-a scos, după aceea, din închisoare și i-a bătut cu bâte, aspru, peste mâini și umeri. De asemenea, le-a bătut degetele și palmele. Apoi coapsele și picioarele lor au fost zdrobite, iar carnea lor s-a făcut ca lutul.

   Tiranul a chemat, mai târziu, un cuprar, căruia i-a poruncit să facă un clește aprins și cu acesta i-a chinuit cumplit. În acest fel, bravii atleți ai Domnului s-au desăvârșit cu aceste chinuri foarte dureroase și au primit cununile muceniciei. Tiranul inuman l-a adus, apoi, înaintea sa pe tatăl lor Ioan și l-a înjunghiat. În acest fel, trupul celui de trei ori binecuvântat a fost așezat peste cel al fiilor săi, dându-și sufletul sfânt în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, necredinciosul a aprins un foc și a ars trupurile Mucenicilor.

   Fericitul Andrei era bătrân și a stat înaintea pângăritului Ibrahim. Mărturisindu-și cu îndrăzneală credința în Hristos, a fost mai întâi aruncat în închisoare. Acolo a rămas mulți ani, până când a ajuns înfometat, însetat și chinuit de toate celelalte greutăți ale închisorii. În cele din urmă, neavând cum să-l facă să se lepede de credință, ce a făcut fiara feroce? S-a urcat pe un cal și, luând o suliță, l-a pus pe Sfânt în fața sa. Apoi, alergând cu calul, l-a lovit pe Mucenic în piept cu sulița. Când l-a auzit pe Sfânt strigând din inimă, cu glas de mulțumire către Dumnezeu, însetatul de sânge s-a întors din spate și l-a lovit pe Mucenic cu o altă suliță. Curajosul luptător a căzut la pământ. Apoi, a fost decapitat și și-a dat sufletul sfânt în mâinile lui Dumnezeu și s-a înălțat biruitor la Ceruri.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna ianuarie 2026.