Sfinții Cuvioșii noștri Părinți Ioan, Moise, Antioh și Antonin, asceții din Deșertul Siriei

Zi de cinstire aparte: 23 februarie

   Acești patru Sfinți Cuvioși Părinți au viețuit în munții de lângă Cir, în Siria, ca asceți sub cerul liber, în secolul al V-lea.

   Ioan a fost prieten și ucenic al Sfântului Limnie (22 februarie), și de la el a fost inspirat să urmeze exemplul de a trăi la margine de munte, sub cerul liber, purtând o piele de capră, îngreunat cu lanțuri grele și trăind doar cu pâine și sare.

   Moise, Antioh și Antonin au îmbrățișat și ei același tip de viețuire. Toți acești oameni erau încă în viață când Episcopul Teodoret scria relatarea sa despre modul de viețuire și exemplul lor.

Astfel, Episcopul Teodoret al Cirului, sirianul, nota:

   Limnie a strâns pe mulți care erau lipsiți de vedere și erau nevoiți să cerșească. Zidind locuințe pe ambele părți, la est și la vest, el i-a chemat să viețuiască acolo și să cânte imnuri lui Dumnezeu, spunându-le celor care îl vizitau să le asigure hrana de care aveau nevoie.

 

    El însuși, imobilizat la mijloc, îndemna ambele grupuri la imnuri. Pot fi auziți continuu cântând imnuri Domnului; iar el continuă să arate o asemenea omenie față de semenii săi. Vremea încercărilor sale sub cerul liber este asemenea cu cea a Marelui Iacov: și-au încheiat deja al treizecișioptulea an.

 

   Iar Ioan a îmbrățișat cu tărie acest mod de viețuire, un om cunoscut, pe lângă alte virtuți, pentru blândețe și bunătate. Șlefuind o creastă aspră, predispusă la furtuni și orientată spre nord, el a petrecut deja douăzeci și cinci de ani acolo, expus atacului condițiilor dure ale vremii. Toate celelalte lucruri -neputând să trecem prin toate pe rând - mâncarea, îmbrăcămintea și greutățile de fier, sunt la fel ca în cazul asceților [Limnie și Talasie], descrise mai sus.

 

   El este atât de înălțat deasupra tuturor lucrurilor omenești, încât nu culege nicio mângâiere de la ele. O dovadă clară în acest sens, o voi aduce imediat. Când o persoană binevoitoare plantase un migdal chiar lângă patul lui, care cu timpul devenise copac, oferindu-i umbră și ospătându-i ochii, el a poruncit să fie tăiat, pentru a-l opri să se bucure de orice ușurare venită de la acela.

 

   Această viață a fost îmbrățișată și de Moise, care se nevoiește pe un vârf înalt de deal, dincolo de satul Rama; de Antioh, un bărbat în vârstă care a zidit o incintă pe un munte de nelocuit; și de Antonin, care într-un trup îmbătrânit se luptă la fel cu tinerii.

 

   Au aceeași îmbrăcăminte, mâncare, stat în picioare, rugăciune, nevoințe de toată noaptea și de toată ziua; nici durata, nici bătrânețea, nici slăbiciunea fizică nu le depășește rezistența, ci păstrează în sine dragostea de nevoință în plină înflorire.

 

   Dumnezeu, Arbitrul virtuții, are nenumărați concurenți în munții și câmpiile noastre; nu ar fi ușor să îi numărăm, cu atât mai puțin să înregistrăm viața fiecăruia. Așa că, după ce le-am oferit suficient câștig celor ce doresc să sporească, mă voi întoarce la o altă parte a istorisirii, cerând totodată să am parte și de binecuvântarea acestor oameni.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna martie 2025.