Sfinții Cuvioși Zebin, Polihronie, Moise și Damian din Siria

Zi de sărbătorire aparte: 23 februarie

Despre Sfinții Cuvioși Zebin, Polihronie, Moise și Damian, Episcopul Teodoret al Cir-ului, din Siria, a lăsat scris cele traduse mai jos :

   Zebin este lăudat chiar și astăzi de cei care au avut privilegiul de a-l vedea. Se spune că, ajungând la adâncă bătrânețe a practicat aceleași munci, până la mutarea sa la Domnul, fără a fi obligat de marea povară a bătrâneții să schimbe vreuna dintre cele din tinerețea sa. El a depășit, se spune, pe toți oamenii din vremea sa în râvna la rugăciune; petrecând toată ziua și noaptea cu ea, nu numai că nu a ajuns cumva să se sature, ci a fost mișcat de un dor și mai aprins. 

   Le spunea doar câteva cuvinte celor care veneau să-l vadă, pentru că nu suporta să-și mute gândul în jos, dinspre Cer; și deîndată ce se elibera de ei, se adresa din nou în rugăciune, ca și cum nu s-ar fi putut separa nici măcar pentru scurt timp de Dumnezeul universului. Când bătrânețea nu i-a mai permis să suporte fără durere nevoința statului în picioare încontinuu, el a folosit un toiag ca sprijin pentru sine și se rezema în el când cânta imnuri Domnului și se ruga.

   Împodobit cu buna primire de străini, pe lângă alte calități bune, el le spunea multora dintre cei care veneau să-l vadă, să rămână până seara; dar ei, temându-se de privegherea lui de toată noaptea, se scuzau cu lipsa de timp și, astfel, scăpau de acele nevoințe. El a fost, de asemenea, foarte admirat de marele Marun, care le spunea tuturor celor care îl vizitau, să se grăbească să culeagă binecuvântarea Bătrânului, numindu-l tată și învățător și numindu-l model al oricărei virtuți. El ceruse chiar să împartă același mormânt, dar acest lucru nu a fost permis de cei care i-au luat sfântul trup și l-au dus în locul menționat mai sus. Binecuvântatul Zebin s-a mutat la Domnul înaintea lui și a primit ritualurile obișnuite, în satul de lângă el - se numește Citica. Ei au zidit un Altar mare pentru racla sa, căci el revarsă vindecări celor care se apropie cu credință. Acum, împarte același acoperiș cu Mucenicii care s-au nevoit în Persia și sunt cinstiți de sărbători noi anuale.

   Învățătura sa a fost împlinită de marele Polihronie; și dumnezeiescul Iacov spunea că acest om i-a dat prima sa tunică din păr. Dar eu, care nu l-am văzut niciodată - pentru că a ajuns la sfârșitul vieții înainte de sosirea mea - văd în acest vestit Polihronie filosofia dumnezeiescului Zebin; căci ceara nu primește amprenta inelelor de sigiliu într-atât încât a purtat Polihronie semnele lui Zebin. Știu clar acest lucru, comparând ceea ce a făcut primul, cu istorisirile despre acesta din urmă; căci în aceeași măsură arde de dor după Dumnezeu și este mai presus de toate cele pământești. Deși legat de trup, el are un suflet înaripat și zboară prin aerul de jos și de sus, se înalță mai sus decât Cerurile și se bucură continuu de vederea lui Dumnezeu. El nu poate suporta niciodată să-și mute gândul de acolo, dar chiar și atunci când vorbește cu vizitatorii simte ceea ce se află deasupra.

   Am aflat de privegherea lui de toată noaptea și de statul în picioare, din următoarele. Văzându-l nevoindu-se în același timp atât cu bătrânețea, cât și cu slăbiciunea, și nefiind îngrijit, l-am convins prin rugăciuni repetate să ia doi tovarăși și să se bucure de mângâiere de la ei. Când a cerut doi oameni remarcabili în virtute care viețuiau singuri într-un alt refugiu, i-am convins pe acei oameni minunați să aleagă, înainte de orice altceva, să aibă grijă de omul lui Dumnezeu. După ce au stat cu el pentru o perioadă scurtă de timp, au încercat să scape, pentru că nu puteau suporta să stea toată noaptea. Când l-am implorat pe omul lui Dumnezeu să își potrivească munca la slăbiciunea trupului, el mi-a răspuns: 'Nu numai că nu-i oblig să împartă cu mine încontinuu statul în picioare, ci le spun adesea să se întindă. Dar ei au zis: Cum am putea să ne întindem, fiind oameni sănătoși și medii la vârstă, când cineva îmbătrânit în nevoință rămâne în picioare și disprețuiește slăbiciunea trupului? Așa am aflat de nevoința de noapte a acestei persoane, pentru mine vrednică de venerare.

   Acei [doi] oameni au dobândit [și ei], cu timpul, o asemenea virtute, încât urmăresc aceeași filosofie cu acest mare om. Moise - pentru că acesta este numele său - a continuat până acum să aibă grijă de tatăł și de stăpânul său și să primească o amprentă exactă a virtuții care strălucește din acest suflet evlavios. Damian - acesta este numele celuilalt - se trage dintr-un sat aflat nu departe - numele său este Niara. El a găsit o colibă mică lângă Treier, și acolo viețuiește, urmărind același mod de viață, având ca rezultat faptul că cei cu cunoaștere exactă atât a acestui om, cât și a celuilalt, găsesc că văd sufletul marelui Polihronie într-un alt trup; pentru că există aceeași simplitate, blândețe, modestie, mângăiere a vorbei, dulceață în comuniune, trezvie a sufletului și înțelegere a lui Dumnezeu, și aceeași stare, muncă, priveghere, hrană și sărăcie după legea dumnezeiască - căci în afară de un coșuleț care conține linte înmuiată, în chilie nu se mai află nimic. El a obținut un astfel de câștig, din însoțirea marelui Polihronie.

   Dar eu, lăsându-l pe ucenic, mă voi întoarce la învățător, pentru că, din izvor pârâul își revarsă apele. Polihronie, după ce, odată cu celelalte patimi, a alungat și ambiția din sufletul său și a călcat tirania laudei, s-a arătat întotdeauna dornic să-și ascundă ostenelile. Nu putea suporta să poarte fiare grele, temându-se să nu-și facă vreun rău din aceasta, prin faptul că sufletul ar putea ajunge să se aprindă de mândrie. Dar, spunându-i cuiva să-i aducă o rădăcină foarte grea de stejar, ca și cum ar avea nevoie de ea pentru vreun alt scop, el și-o așeza noaptea pe umeri și se ruga cu această povară, și la fel în timpul zilei când se bucura de timp liber; dacă cineva venea și bătea la ușă, o ascundea într-un loc. Cineva care a văzut-o, mi-a spus; și dorind să descopăr cât de mare era greutatea, am văzut că abia o puteam ridica folosindu-mi ambele mâini. Văzându-mă, mi-a spus să o pun jos; dar eu, dimpotrivă, l-am rugat să i-o iau de acolo, pentru a înlătura obiectul nevoinței sale. Dar când am văzut că începea să sufere din această cauză, am cedat dorinței sale biruitoare.

   Ca urmare a acestor lucrări, harul dat de Dumnezeu înflorește în el și multe minuni se săvârșesc prin rugăciunile sale. Când acea secetă cumplită îi mistuia pe oameni și îi împinsese la rugăciune, un mare număr de preoți a venit să-l vadă. Printre ei, era unul din regiunea Antiohiei, pus să păstorească multe sate. El i-a implorat pe cei mai în vârstă dintre cei prezenți, să-l convingă pe acest om să-și întindă mâna peste un vas cu apă, dar ei i-au răspuns că nu va consimți. Când a urmat rugăciunea, și această - pentru mine inspirată - persoană se ruga, omul s-a așezat în spatele lui și a întins vasul în mâinile sale: un jet a țășnit dintr-o dată, astfel încât doi sau trei dintre cei prezenți și-au întins mâinile și le-au tras înapoi pline de ulei.

   Cu toate acestea, deși din el ieșeau astfel de raze de har, fiind plin de tot felul de înfăptuiri și strângând în fiecare zi roadele filosofiei, el este atât de smerit în duh încât îi îmbrățișează de ambele picioare pe cei care vin să-l vadă, în timp ce își pleacă fruntea la pământ, fie că acela este soldat, meșteșugar sau țăran. Voi relata ceva care poate demonstra atât simplitatea cât și modestia lui. Un om demn, care fusese repartizat la guvernarea provinciei și trimis în Cir, a vrut să se bucure cu mine de vederea acestor mari atleți. După ce am trecut pe la ceilalți, am ajuns și noi să-l vedem pe acesta a cărui virtute o relatăm acum. Când am spus că vizitatorul ce se afla cu mine era un guvernator și, de asemenea, un susținător al dreptății și iubitor al celor evlavioși, omul inspirat de Dumnezeu a întins ambele mâini pentru a-i cuprinde ambele picioare: 'Vreau', a spus el, ‘să vă adresez o rugăminte’. Când celălalt, extrem de incomodat, l-a implorat să se ridice și a promis că va face tot ce îi va cere - pentru că a presupus că cere ceva în numele unuia dintre supușii săi - omul inspirat de Dumnezeu a zis: 'Așa, din moment ce ai promis și ți-ai confirmat promisiunea cu un jurământ, roagă-te lui Dumnezeu, cu seriozitate, în numele meu'. Celălalt, lovindu-și fruntea, a implorat să fie eliberat de jurământul său, ca un ins nevrednic să-i ceară Stăpânului ceva chiar și în numele său. Ce cuvinte ar fi suficiente ca elogiere a acestui om care are o astfel de smerenie a duhului, de pe un asemenea pisc al filosofiei?

Dragostea lui pentru muncă nu a suferit atingere de necazurile de orice fel care au căzut asupra lui; ci, deși afectat de diferite boli, el perseverează în aceleași nevoințe. Cu greu, și după recurgerea repetată la multe argumente, am construit această chilie mică, făcând puțină căldură pentru trupul său complet înghețat. Mulți oameni i-au oferit în mod repetat bani în viața lor, sau i-au lăsat moșteniri când au murit, dar el nu a primit niciodată nimic de la nimeni, ci îi acuza că ar fi prețul jertfei lor.

   Marele Iacov i-a trimis o mantie din păr de capră pe care i-o adusese cineva, dar chiar și pe aceasta a trimis-o înapoi, considerând-o o acoperire prea mare și prea bine făcută - pentru că folosește întotdeauna haine extrem de simple și de ieftine. Într-o asemenea măsură consideră sărăcia mai de dorit decât orice împărăție, încât nu are întotdeauna hrana esențială. Știu acest lucru, mergând adesea să-i cer binecuvântarea și negăsind nimic altceva decât două smochine uscate, singurele. Căile dulci ca mierea ale omului sunt preadorite, de cei care le văd, și extrem de minunate pentru cei care aud despre ele. Știu că niciun om, chiar și dintre cei care iubesc în mod special batjocura, nu a aruncat vreodată un reproș asupra lui; în schimb, toți îl laudă și îl preamăresc, iar când îl vizitează nu le mai vine să plece.

De la istorici, mai aflăm alte date legate de cele de mai sus;
   

- Zebin a fost un pustnic din apropiere de Critical (localitate neidentificată) din regiunea Cir-ului. El s-a mutat la Domnul, înainte de sosirea lui Teodoret în Cir (423).

- Data martiriului acelor Mucenici din Persia amintiți în text nu este cunoscută, dar se știe despre persecuția persană asupra creștinilor în timpul lui Teodoret.

- Sfântul Polihronie, ca ucenic al lui Zebin încă în viață, a fost un ascet, la momentul scrierii, de cel puțin douăzeci de ani. De reținut că el se bucura de o reputație specială nu doar în Cir, ci și în regiunea Antiohiei.

- Există încă și acum un sat numit Niara, la douăzeci de km sud-est de Cir.

- Data acelei secete excepționale nu se cunoaște; este cel mai probabil aceeași cu cea menționată la cap. 26.19 la Teodoret.

- Provincia peste care guverna omul de vază care l-a însoțit pe Teodoret la Sfânt, era Eufratensis, care se întinde pe malul vestic al Eufratului.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna martie 2025.