Sfinții Cuvioși Părinți și Maici din Pustiul Klarjeti

Zi de cinstire aparte: 5 octombrie

Timp de secole, regiunea Tao-Klarjeti din sud-vestul Georgiei a fost cunoscută pentru sfințenia, unitatea și puterea sa duhovnicească. Viața culturală și credința din Kartli au fost aproape stinse de dominația arabo-musulmană din secolele VIII-X. Tao-Klarjeti, însă, care fusese pustiit de o epidemie de holeră și de urmările invaziilor islamiste, s-a umplut de noi biserici și mănăstiri, devenind o destinație pentru mulți asceți creștini. Sfântul Eftimie Takașvili scria că „fiecare mănăstire includea o școală și un seminar unde se predau credința creștină, filosofia, greaca și alte limbi străine, cântarea, caligrafia, artele plastice, confecționarea ornamentelor și alte discipline. Nenumărați preoți, traducători, miniaturiști și împodobitori și-au dezvoltat meșteșugul în aceste școli”.

Rugăciunile monahilor din Tao-Klarjeti s-au înmulțit și s-au înălțat spre Ceruri, ca o tămâie sfântă. Au fost scrise lucrări hagiografice, au fost compuse imnuri originale și au fost traduse texte teologice.

Literatura acestei perioade a fost complet impregnată de duhul poporului georgian. Tao-Klarjeti a revigorat sufletul poporului georgian și i-a îndrumat pe cei rătăciți, înapoi, pe calea cea dreaptă.

Sfântul Grigorie de Handța, un preot de mare virtute și înțelepciune, s-a aflat în fruntea acestei renașteri duhovnicești. A fost un bun păstor al turmei sale și ctitorul multor biserici. Viețile Sfântului Grigorie de Handța și ale celorlalți Sfinți Părinți și Maici din Tao-Klarjeti sunt relatate în lucrarea Sfântului Gheorghe Merciuli, „Viața Sfântului Grigorie de Handța”. Gheorghe Merciuli s-a nevoit în pustiul Handța, în secolul al X-lea. A primit numele de „Merciuli”, însemnând „teologul” sau literalmente „cunoscătorul legii”.

Gheorghe Merciuli a oferit Bisericii inclusiv "Viața Sfântului Patriarh Nerse al III-lea", armean de origine. Nerse a mărturisit credința ortodoxă și s-a nevoit în Tao-Klarjeti, alături de Părinții georgieni. În acea vreme, mulți armeni ortodocși au fugit în Tao-Klarjeti, după ce au fost exilați din patria lor. În prima jumătate a secolului al VII-lea, Sfântul Nerse a pus bazele Bisericii Ișhani și a lucrat acolo, în sfințenie.

Sfântul Patriarh Ilarion a fost întemeietorul și starețul Bisericii Țarostavi și ucenic al lui Grigorie de Handța. A ajuns la Mânăstirea Handța împreună cu Părintele său duhovnicesc, Sfântul David, starețul Mânăstirii Mițnațori, și cu Sfântul Zaharia, ziditorul Bisericii Beretelta. Cei care au fost martori ai unității și evlaviei Părinților au părăsit și ei lumea, pentru a li se alătura în jertfa lor pentru Dumnezeu. La mijlocul secolului al IX-lea, Sfântul Ilarion a fost întronizat ca Patriarh de Kartli, în semn de recunoaștere a înțelepciunii și sfințeniei sale. El l-a urmat pe Gavriil al II-lea (cca. 830-850) și a fost succedat de Arsenie I „cel Mare” (cca. 860-887) în acest rol extrem de onorabil.

Sfântul Ștefan de Tbeti a fost primul Episcop de Tbeti. A fost un scriitor și hagiograf important în Biserica vremii sale și o figură strălucită a școlii literare Tao-Klarjeti. Sfântului Ștefan îi este atribuită scrierea narațiunii "Martiriul Sfântului Gobron".

Încă din copilărie, Sfântul Zaharia de Anci a fost plin de dragoste și frică de Dumnezeu. Strict în disciplina sa, dar liber de orice constrângere a acestei lumi, a dus o viață de păstor precum Sfântul David Psalmistul. În copilărie, Sfântul Zaharia își aduna prietenii și relata cu precizie cuvintele și scenele la care fusese martor în biserici și mănăstiri. Odată, Episcopul de Anci a observat această distracție neobișnuită și a relatat că a văzut un stâlp de lumină coborând din Ceruri și apărând peste capul Sfântului Zaharia.

Când a ajuns la o vârstă matură, Sfântul Zaharia a devenit liderul spiritual al fraților săi. Prin rugăciunile sale, s-au săvârșit multe minuni: a oprit prăbușirea zidului de piatră al unei clădiri care cădea, a alungat păsările și lăcustele supărătoare din via mânăstirii și a ucis doi șerpi veninoși care îi țineau pe frații săi, speriați, departe de vie. Plin de bună-credință și virtute, Sfântul Zaharia a fost ulterior hirotonit Episcop de Anci.

Sfântul Macarie de Anci a slujit tot ca Episcop de Anci, după mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie de Handța în 861.

Sfântul Ezra de Anci, din nobila familie Dapanciuli, s-a nevoit pe calea sfințeniei, în secolul al X-lea.

Sfântul Sava de Ișhani a fost vărul și unul dintre cei mai apropiați tovarăși ai Sfântului Grigorie de Handța. Împreună cu alți doi prieteni, Hristofor și Teodor, tânărul Sava l-a însoțit pe Grigorie de Handța la Klarjeti, în căutarea vieții ascetice. La început, tinerii călugări s-au stabilit la Mânăstirea Opița și au lucrat acolo cu mare zel, iar apoi s-au mutat la Handța.

Odată, Sfântul Sava a făcut un pelerinaj cu Sfântul Grigorie, în Bizanț și, acolo, a învățat tipicul mănăstirilor locale. În drumul de întoarcere spre Tao-Klarjeti, Dumnezeu le-a arătat voia Sa, ca Sava să restaureze Biserica Ișhani, care fusese distrusă de invadatorii arabo-musulmani. Sfântul Sava a dorit să înceapă imediat această sfântă sarcină, dar și-a continuat drumul cu Sfântul Grigorie, la insistențele acestuia din urmă.

Mai târziu, Grigorie a desemnat doi călugări să-l ajute pe Sava să restaureze biserica și i-a trimis pe cei trei la Ișhani. Prin harul lui Dumnezeu, frații au restaurat biserica și mânăstirea, iar numărul călugărilor care s-au nevoit acolo s-a înmulțit. În scurt timp, starețul lor, Sfântul Sava, a fost hirotonit Episcop de Ișhani.

Sfântul Ioan Noul Mucenic pentru Hristos s-a nevoit la Mânăstirea Handța. În timp ce călătorea spre Ierusalim în pelerinaj, sarazinii l-au capturat la Bagdad și au încercat să-l tortureze ca să renunțe la credința creștină. Dar, vărsându-și sângele, Sfântul Ioan și-a demonstrat fidelitatea neschimbată față de Credința Mântuitorului nostru.

Sfântul Teodor, Întemeietorul Mânăstirii Nețvi, și Sfântul Hristofor, Întemeietorul Mănăstirii Dviri a Sfântului Chiric, au fost fii duhovnicești ai Sfântului Grigorie de Handța și primii oameni care i s-au alăturat în sfintele sale nevoințe.

Cu Sfântul Grigorie au lucrat mai întâi la Opiza și, mai târziu, la Mânăstirea Handța. Acești Sfinți Părinți au călătorit în Abhazeti, pentru a spori credința în acea regiune, iar pe drumul lor, în Samțhe, un aristocrat pe nume Mirian le-a încredințat îngrijirea și creșterea fiului său, Arsenie, în vârstă de șase ani (mai târziu Sfântul Patriarh Arsenie cel Mare).

În cele din urmă, Sfântul Grigorie de Handța a dorit întoarcerea lui Teodor și a lui Hristofor și a călătorit în Abhazeti pentru a-i găsi. Sfântul Grigorie l-a luat cu el pe tânărul său ucenic Efrem (mai târziu Episcop și făcător de minuni de Atquri). Când i-a întâlnit pe frați în Abhazeti, Sfântul Grigorie le-a încredințat creșterea lui Efrem și i-a pus să jure să nu părăsească Mânăstirea Handța până când Efrem și Arsenie nu vor ajunge la maturitate.

Când Efrem și Arsenie au ajuns la vârsta bărbăției, s-au arătat „desăvârșiți în înțelepciune”, iar Teodor și Hristofor au părăsit Handța, pentru a întemeia Mânăstirile Nejvi și Dviri. Acolo, fiecare Părinte a muncit, până în ziua adormirii sale.

Sfinții Părinți Gheorghe, Amona, Petru și Macarie s-au nevoit în pustiul Opiței. Părintele Gheorghe a fost starețul Mânăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Opița, în cei doi ani în care Sfântul Grigore de Handța și tovarășii săi lucrau acolo. Părintele Gheorghe a fost al treilea stareț al mănăstirii, fiind urmat de Sfântul Andrei și Sfântul Samuel.

Prin harul lui Dumnezeu, Părintele Gheorghe a recunoscut credința pelerinilor și i-a primit nu ca ucenici, ci ca Bătrâni cinstiți și înțelepți. Martor la isprăvile ascetice ale Cuvioșilor Părinți de la Opița, Sfântul Grigorie a sporit în virtute și smerenie și a dobândit pacea interioară. Istoria a păstrat o Sfântă Evanghelie din Pustiul Opiței, care a fost datată din anul 913, cam în perioada în care Părintele Gheorghe se nevoia acolo.

În a doua parte a secolului al IX-lea, Sfântul Serapion de Zarzma a întemeiat Mânăstirea Zarzma din Samțhe. Nepotul Sfântului Serapion, Sfântul Vasile, a săvârșit mai târziu mari isprăvi ascetice și a făcut minuni în acea mânăstire. Sfântul Vasile a scris "Viața lui Serapion de Zarzma" și a relatat și viețile altor Cuvioși Părinți din Zarzma.

Sfântul Gheorghe, „un om strălucit și bun la suflet, cu mari virtuți”, i-a succedat Sfântului Serapion, ca stareț al Mânăstirii Zarzma. După Sfântul Gheorghe, Cuviosul Stareț Mihail a început să construiască o a doua biserică în Zarzma, împlinind profeția Sfântului Serapion. Sfântul Pavel, care l-a urmat pe Mihail ca stareț al mănăstirii, a finalizat construcția acestei a doua biserici.

Sfântul și dreptul Sfânt Hvedie s-a nevoit ca pustnic în peșterile din Pustiul Handța. Dumnezeu i-a dezvăluit vestea sosirii Sfântului Grigorie, iar el i-a primit pe Grigore și pe frații săi, cu mare bucurie.

I-a binecuvântat, primind el însuși o binecuvântare de la Sfântul Grigorie de Handța. Apoi, în loc să continue călătoria cu Sfântul Grigorie și ceilalți frați, Sfântul Hvedie s-a retras în peștera sa ascunsă, deoarece făcuse un jurământ înaintea lui Dumnezeu că va trăi toată viața în singurătate. După ce Sfântul Părinte a adormit în Domnul, peștera i s-a umplut de o dulce mireasmă.

Sfântul Epifanie a fost un făcător de minuni și fiu duhovnicesc al Sfântului Grigorie de Handța. Acest Cuvios Părinte a fost cu adevărat îmbrăcat în armura dreptății și a fost o inspirație pentru mulți. Conform sfaturilor Sfântului Grigorie, a devenit un exemplu de ascultare pentru ceilalți frați ai mânăstirii. Rugăciunile Sfântului Epifanie i-au vindecat pe mulți care erau afectați de boli cumplite.

Sfântul Matei s-a nevoit în pustiul Handța. După ce stareța Mânăstirii Mere s-a mutat la Domnul, a preluat conducerea mânăstirii de maici și timp de patruzeci de ani a dat un exemplu de viață trăită în plenitudinea credinței. A fost atât de strict în ascetism încât, timp de patruzeci de ani, nu a împărțit niciodată o masă cu maicile și nici nu a primit vreun singur obiect din mâinile vreuneia dintre ele. Când Sfântul Matei a ajuns la o vârstă înaintată, s-a îmbolnăvit în trup, dar a refuzat ofertele călugărițelor de a-l îngriji. În schimb, i-a cerut rudei sale, tot călugăr, să-l ajute la vremea lui de nevoie.

Sfântul Zenon s-a născut în Samțhe, într-o familie de aristocrați. A fost crescut în frica lui Dumnezeu și a dorit, din tinerețe, să intre în viața monahală. Înainte ca această dorință să fie îndeplinită, însă, sora sa a fost răpită de un anumit om fără Dumnezeu. Zenon a pornit să-l urmărească pe răpitor călare, dar în timp ce călărea, cel rău a început să-l asalteze cu neliniști. „Sunt un om respectabil”, s-a gândit el, „dar cel pe care îl urmăresc este necinstit. Dacă îl prind și îl ucid, îmi voi distruge sufletul, dar dacă mă întorc, rușinea va veni peste mine”.

Și astfel, chiar în acel moment, Sfântul Zenon s-a întors pentru a-și îndeplini dorința de o viață. A fost tuns călugăr și, mai târziu, a devenit ucenicul Sfântului Grigorie de Handța.

Sfântul Zenon, „Comoara Virtuții, Modelul Sfânt al Ascezei și Poarta Pustiului Klarjeti”, a adormit în Domnul, la o vârstă înaintată.

Sfântul Ioan, starețul din Handța, este sărbătorit pentru că a terminat construcția noii biserici din Handța începută de predecesorul său, Sfântul Arsenie. Ambii Sfinți Părinți au adormit întru Domnul, în pustia Handța.

Sfântul Teodor starețul și fratele său, Sfântul Ioan, au lucrat amândoi la Mănăstirea Handța. Sfântul Gheorghe Merciuli îi recunoaște pe frați ca fiind coautori, împreună cu el, ai lucrării "Viața Sfântului Grigore de Handța"; istoricii, însă, cred că au fost colaboratori, mai degrabă decât coautori, ai acestei lucrări.

Călugărul Sfânt Gavriil a slujit călugării bolnavi și mai în vârstă ai Mânăstirii Handța. Sfântul Gavriil a povestit, verbal, Viețile marilor Părinți ai Bisericii și i-a îndemnat pe frații săi să urmeze aceleași rânduieli stricte ca și Părinții care au trăit înaintea lor.

Sfântul Dimitrie a fost crescut de fericita Sfântă Fevronia și, mai târziu, a devenit unul dintre primii ucenici ai Sfântului Grigorie de Handța. Este pomenit printre Sfinții Părinți, pentru că a atins culmile luptei monahale și pentru că a făcut minuni, atât în ​​această viață, cât și după ce a fost primit în sânul lui Avraam.

Sfinții Arsenie și Macarie, „buni monahi plini de înțelepciune și de darul facerii de minuni”, erau rude ale Sfântului Efrem de Ațquri. S-au nevoit împreună la Mânăstirea Sfântul Sava din Ierusalim și au corespondat regulat cu monahii din Handța. Sfinții Arsenie și Macarie aveau o dragoste profundă pentru Hristos și o dorință de a sluji patria și Biserica lor mamă.

Sfântul Șio Făcătorul de Minuni „a strălucit asupra ținutului Kartli, ca Steaua Polară pe cerul dimineții”. Potrivit lui Vasile de Zarzma, Sfântul Șio a fost Părintele duhovnicesc al Sfântului Mihail de Parehi.

Sfinții Vasile și Marcel, „plini și strălucitori în virtuți”, au fost ucenici ai Sfântului Mihail de Parehi. Sfântul Vasile a fost înmormântat în Parehi, lângă Părintele său duhovnicesc. Ambii Părinți au făcut minuni din mormintele lor și au vindecat neputințele credincioșilor care veneau să le ceară binecuvântările.

Cuviosul Părinte David, „o icoană a îngerilor” și constructor al multor mânăstiri, a lucrat ca stareț la Mânăstirea Mițnațori. A fost Părintele duhovnicesc al Sfântului Patriarh Ilarion.

Înzestrat cu multe daruri ale harului, Sfântul Iacov a fost o figură proeminentă în Biserica Georgiană din secolul al X-lea. S-a nevoit mai întâi în Șatberdi, iar mai târziu lângă Mițnațori, unde a strălucit ca cea mai strălucitoare dintre stele.

Cuviosul Sofronie cel Mare a fost restauratorul Bisericii Șatberdi și scriitor faimos, dar operele sale literare nu s-au păstrat. Sfântul Gheorghe Merciuli îl numără printre Părinții înțelepți și Sfinți ale căror istorii sunt vrednice de a fi spuse. Sfântul Grigore de Șatberdi s-a nevoit la aceeași mânăstire. Mai multe dintre manuscrisele din secolul al X-lea copiate de el la Mânăstirea Șatberdi s-au păstrat, inclusiv "Caietele din Pustiul Șatberdi" și "Evangheliile lui Hadiși, Jruci și Parehi".

Sfântul Zaharia a construit faimoasa Mânăstire Beretelta și a dat un exemplu de înțelepciune și sfințenie Părinților care s-au nevoit acolo după el.

Sfântul Gheorghe Merciuli îl cinstește pe Cuviosul și temătorul de Dumnezeu Sfânt Ilarion de Parehi ca fiind unul dintre cei mai mari scriitori și figuri din Biserica timpului său.

Sfântul Ilarion, starețul de Ubisi, s-a nevoit mulți ani în Lavra Sfântului Sava din Ierusalim, unde georgienii au avut propriul lor paraclis timp de multe secole (vezi Arhimandritul Grigorie Perațe, „O relatare despre călugării și mânăstirile georgiene din Palestina”, toamna anului 1937, nr. 4-5, pp. 181-246). După ce a ajuns la o vârstă înaintată, Cuviosul Părinte s-a mutat în Georgia și s-a stabilit la Mânăstirea Handța. Mai târziu, acest Părinte inteligent și învățat a început construcția Bisericii Ubisi din Imereti, unde a lucrat până la mutarea sa la Domnul.

Sfânta Fevronia s-a nevoit la Mânăstirea Mere din Samțhe. Ea a fost o prietenă apropiată a Sfântului Grigorie de Handța. Acesta a trimis la ea o femeie pe care regele Așot Kuropalates (mai târziu Sfânt Mucenic) o luase ca amantă, pentru a o instrui în credința creștină. Sfânta Fevronia a respins rugămințile regelui de a o trimite la loc, pe femeie, la palatul regal.

Îngerii o vizitau adesea pe Sfânta Fevronia, pentru a o informa despre voia sfântă a lui Dumnezeu. Sfânta Temestia s-a nevoit alături de Sfânta Fevronia, la Mânăstirea Mere. Timp de patruzeci de ani a slujit Sfântului Matei, Părintele duhovnicesc al mânăstirii. Însăși Sfânta Temestia remarca modul în care relația ei cu Părintele Matei a fost atât de curată și de nevinovată, încât Sfântul Părinte nici măcar nu-și permitea să primească tămâia sfântă direct din mâinile ei.

Sfânta Anatolia (numită și Antonina) s-a nevoit în izolare, la Mânăstirea Mere. Îngerii i se arătau adesea Sfintei Maici, ea însăși ducând o viață întocmai cu cea a Puterilor fără de trup. Atât Cuvioasa Temestia, cât și Anatolia au fost vestite de îngeri despre trecerea la Domnul a Starețului lor, Sfântul Matei.

Sfânta Anastasia s-a nevoit printre Sfintele Maici, cu o sfințenie și o smerenie remarcabile. Descindea dintr-o familie abhază și era cunoscută în lume sub numele de Bevreli. Ca regină (soția regelui Adarnerse), era adesea chemată să apere interesele Mânăstirii Mere.

Regele Adarnerse s-a răcit mai târziu față de Bevreli, așa că a părăsit lumea și a fost tunsă călugăriță cu numele Anastasia. Sfânta Anastasia a îndurat cea mai grea muncă la mânăstire: strângea lemnele de foc și le căra din pădure. Purta doar zdrențe și se ruga neîncetat.

Odată, regele Adarnerse s-a îmbolnăvit brusc și a trimis mesageri la Mânăstirea Persati, unde Anastasia se nevoia, cerând iertare în numele lui. Sfânta Anastasia s-a rugat pentru regele bolnav: „Hristos să-i ierte toate păcatele și să-l vindece în suflet și în trup”. Regele Adarnerse a fost curând vindecat și scăpat de neputința sa.

Plină de sfințenie și smerenie, Sfânta Anastasia s-a nevoit la Mânăstirea Persati, până la sfârșitul zilelor sale pe pământ. Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni, atât în ​​timpul vieții sale pe pământ, cât și după adormirea sa.

Fiii Sfintei Anastasia, Gurgen și Sumbat, au fost vindecați de bolile lor la mormântul ei, iar ulterior mulți alții care au venit cu credință au primit vindecare de la Sfânta Maică.

Regiunea istorică Tao-Klarjeti a fost locuită, de-a lungul istoriei și până în zilele noastre, de etnici georgieni. Totuși, din 1921, când comuniștii au anulat independența Republicii Georgiene, Tao-Klarjeti a fost o posesiune turcească.

Dumnezeu a înzestrat această regiune cu soare abundent și aer curat, ferită de căldură crudă și ger amar. Clima locală sporește frumusețea acestei regiuni minunate.

Dar Tao-Klarjeti a fost transformat într-un câmp de luptă de nenumărate ori, de-a lungul istoriei: a fost martor la victorie și înfrângere, distrugere și restaurare, trădare și loialitate altruistă. Prin toate aceste încercări, a rămas o parte inseparabilă a națiunii georgiene unificate. În ciuda faptului că, astăzi, Tao-Klarjeti se află între granițele unui guvern străin, iar eparhiile sale georgiene sunt adesea menționate ca aparținând Bisericii Armene, adevărul istoric trebuie susținut.

La 17 octombrie 2002, Biserica Georgiană a restabilit nominal Eparhiile Klarjeti și Lazeti în propria jurisdicție și l-a declarat pe Episcopul actual de Ahalțihe drept liderul lor duhovnicesc. În aceeași zi, Biserica Georgiană i-a canonizat pe Sfinții și Cuvioșii Părinți și Maici care au trudit în acele regiuni sub îndrumarea Sfântului Grigorie de Handța. Doar câțiva dintre lucrătorii temători de Dumnezeu, printre care și Sfântul Patriarh Nerse al II-lea, erau armeni de origine, dar se convertiseră la Ortodoxie și propovăduiseră adevărata credință, în pustie, împreună cu Părinții georgieni.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2026.