Sfinții Cuvioși Părinți Antonie și Teodosie, întemeietorii Lavrei Peșterilor din Kiev

Zi de cinstire aparte: 2 septembrie

   Sfântul Antonie al Peșterilor din Kiev s-a născut în anul 983 la Liubeh, nu departe de Cernigov, și a primit la botez numele Antipa. Având frică de Dumnezeu încă din tinerețe, a dorit să fie îmbrăcat în schima monahală. Când a ajuns la vârstă maturității, a rătăcit până a ajuns pe Muntele Athos, arzând de dorința de a urma faptelor Sfinților locuitori ai acestuia.

   Aici a primit tunsura monahală, iar tânărul călugăr s-a arătat plăcut lui Dumnezeu, în fiecare aspect al nevoințelor sale duhovnicești pe calea virtuții. A excelat în mod special în smerenie și ascultare, astfel încât toți călugării se bucurau să-i vadă viața sfântă.

   Egumenul a văzut în Sfântul Antonie un mare viitor ascet și, inspirat de Dumnezeu, l-a trimis înapoi în patria sa, spunându-i:

   „Antonie, e timpul să-i călăuzești pe alții în sfințenie. Întoarce-te în ținutul tău rusesc și fii exemplu altora. Binecuvântarea Sfântului Munte să fie cu tine”.

   Întorcându-se în Rusia, Sfântul Antonie a început să facă turul mânăstirilor din jurul Kievului, dar nicăieri nu a găsit acea viață strictă care îl atrăsese în Muntele Athos.

Prin pronia lui Dumnezeu, Antonie a ajuns pe dealurile Kievului, pe malurile râului Nipru. Zona împădurită din apropierea satului Berestovo îi amintea de iubitul său Athos. Acolo, a găsit o peșteră care fusese săpată de preotul Sfânt Ilarion, care mai târziu a devenit Mitropolit al Kievului (21 octombrie).

   Întrucăt îi plăcea locul, Sfântul Antonie s-a rugat cu lacrimi:

   „Doamne, binecuvântarea Muntelui Athos să fie peste acest loc și întărește-mă să rămân aici”.

   A început să se nevoiască în rugăciune, post, priveghere și muncă fizică. O dată la două zile, sau o dată la trei zile, mânca doar pâine uscată și puțină apă. Uneori, nu mânca vreme de o săptămână. Oamenii începuseră să vină la ascet, pentru binecuvântarea și sfatul său, iar unii decideau să rămână cu Sfântul.

   Printre primii ucenici ai Sfântului Antonie s-a numărat Sfântul Nicon (23 martie), care l-a tuns călugăr pe Sfântul Teodosie al Peșterilor (3 mai) în mânăstire, în anul 1032.

   Viața virtuoasă a Sfântului Antonie a luminat pământul rusesc, cu frumusețea monahismului. Sfântul Antonie i-a primit cu dragoste, pe cei care tânjeau după viața monahală. După ce îi învăța cum să-L urmeze pe Hristos, îl ruga pe Sfântul Nicon să-i tundă ca monahi. Când s-au strâns doisprezece ucenici în jurul Sfântului Antonie, frații au săpat o peșteră mare și au construit o biserică și chilii pentru călugări, în ea.

   După ce l-a numit pe starețul Varlaam să-i îndrume pe frați, Sfântul Antonie s-a retras din mânăstire. A săpat o peșteră nouă pentru sine, apoi s-a ascuns în ea. Și acolo, călugării au început să se așeze în jurul lui. Ulterior, Sfântul a construit o mică biserică din lemn, în cinstea Adormirii Maicii Domnului, în partea superioară a Peșterilor Îndepărtate.

   La insistențele Prințului Iziaslav, egumenul Varlaam s-a retras în Mânăstirea Dimitriev. Cu binecuvântarea Sfântului Antonie și cu acordul general al fraților, blândul și smeritul Teodosie a fost ales egumen. În acel moment, numărul fraților ajunsese deja la o sută de bărbați. Marele Prinț Iziaslav al Kievului (+1078) le-a dăruit călugărilor dealul pe care au fost construite biserica mare și chiliile, cu o palisadă de jur împrejur.

   Astfel, a fost întemeiată renumita mânăstire de deasupra Peșterilor. Descriind acest lucru, cronicile remarcă faptul că, deși multe mânăstiri au fost construite de împărați și nobili, acestea nu se puteau compara cu cele construite cu rugăciuni sfinte și cu lacrimi, cu post și priveghere. Deși Sfântul Antonie nu avea aur, a construit o mânăstire care a devenit întâiul centru duhovnicesc al Rusiei.

   Pentru sfințenia vieții sale, Dumnezeu l-a proslăvit pe Sfântul Antonie cu darul vederii cu duhul și al facerii de minuni. Un exemplu în acest sens, stă întâmplarea înregistrată în timpul construcției bisericii din Peșterile Mari. Preasfânta Maică a lui Dumnezeu a apărut înaintea lui și a Sfântului Teodosie, stând în Biserica Vlaherne din Constantinopol, unde fuseseră purtați în mod minunat fără a părăsi propria mânăstire. De fapt, doi Îngeri au apărut și la Constantinopol, cu chipurile lor (vezi, pe 3 mai, relatarea despre Icoana din Peșterile Kievului a Preasfintei Maici a Domnului). După ce au primit aur de la Maica Domnului, Sfinții au însărcinat maeștri arhitecți, care au venit din Constantinopol în ținutul rusesc - și ei tot la porunca Împărătesei Cerurilor - pentru a construi biserica din Mânăstirea Peșterilor. În timpul acestei arătări, Maica Domnului a prezis apropiata mutare la Domnul a Sfântului Antonie, care a avut loc pe 10 iulie 1073.

   Prin pronie dumnezeiască, sfintele moaște ale Sfântului Antonie rămân și astăzi ascunse. 

   Cât despre Sfântul Teodosie al Peșterilor, a fost “Părintele monahismului” în Rusia. S-a născut la Vasilevo, nu departe de Kiev. Încă din tinerețe a simțit o atracție irezistibilă pentru viața ascetică și a adoptat un mod de viață ascetic încă din casa părintească. Disprețuia jocurile și atracțiile copilărești și mergea regulat la biserică. Și-a rugat părinții să-l lase să studieze cărțile sfinte și, prin abilitatea și sârguința sa rare, a învățat rapid să citească, astfel încât toată lumea era uimită de inteligența sa.

   Când a împlinit paisprezece ani, și-a pierdut tatăl și a rămas sub supravegherea mamei sale, o femeie aspră și dominantă care își iubea foarte mult fiul. De multe ori își mustra fiul pentru setea lui după ascetism, dar el a rămas ferm dedicat căii sale.

La vârsta de douăzeci și patru de ani, a părăsit în ascuns casa părinților săi, iar Sfântul Antonie de la Mânăstirea Peșterilor din Kiev l-a binecuvântat să primească tunderea monahală cu numele Teodosie. După patru ani, mama sa l-a găsit și l-a implorat cu lacrimi în ochi să se întoarcă acasă, dar Sfântul a convins-o să rămână la Kiev și să se călugărească în Mânăstirea Sfântul Nicolae, în cimitirul Askold.

   Sfântul Teodosie a trudit la mânăstire mai mult decât alții și adesea prelua o parte din munca celorlalți frați. Căra apă, tăia lemne, măcina grâu și ducea făina fiecărui călugăr. În nopțile reci își dezgolea trupul și îl lăsa să servească drept hrană pentru țânțari. Sângele îi curgea, dar Sfântul se ocupa cu meșteșuguri și cânta Psalmi. Venea la biserică înaintea oricui și, stând într-un loc, nu o părăsea până la sfârșitul slujbei. De asemenea, asculta citirile, cu o atenție deosebită.

   În 1054, Sfântul Teodosie a fost hirotonit ieromonah, iar în 1057 a fost ales egumen. Vestea faptelor sale a atras un număr mare de călugări la mânăstire, unde a construit o nouă biserică și chilii, și a introdus rânduiala de obște a Mânăstirii Studion, obținând o copie a acesteia de la Constantinopol.

   Ca egumen, Sfântul Teodosie și-a continuat îndatoririle grele în mânăstire. De obicei, mânca doar pâine uscată și gătea verdețuri, fără ulei, petrecându-și nopțile în rugăciune, fără somn. Frații observau adesea acest lucru, deși Sfântul încerca să-și ascundă nevoințele de ceilalți. Nimeni nu l-a văzut pe Sfântul Teodosie măcar moțăind ușor iar, de obicei, se odihnea doar șezând. 

   În timpul Postului Mare, Sfântul s-a retras într-o peșteră din apropierea mânăstirii, unde s-a muncit nevăzut de nimeni. Îmbrăcămintea lui era o cămașă din păr aspru, purtată lipită de corp. Această îmbrăcăminte, ucenicul său Nestor o descria ca „părând, pe el, ca o haină împărătească de purpură”. Arăta atât de mult ca un cerșetor, încât era imposibil să recunoști în acest Bătrân pe renumitul egumen profund respectat de toți cei care îl cunoșteau.

   Odată, Sfântul Teodosie se întorcea din vizita la Marele Prinț Iziaslav. Vizitiul, nerecunoscându-l, i-a spus morocănos: „Tu, călugăre, ești mereu în vacanță, iar eu sunt mereu la muncă. Stai pe locul meu și lasă-mă pe mine să merg în trăsură”. Sfântul Bătrân s-a conformat cu umilință și l-a condus pe slujitor. Văzând cum nobilii de pe drum se închinau călugărului care conducea caii, slujitorul s-a speriat, dar Sfântul ascet l-a calmat și i-a pus masa la mânăstire. 

   Încrezându-se în ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul nu păstra rezerve mari de alimente în mânăstire și, drept urmare, frații duceau lipsă de pâinea lor cea de toate zilele. Prin rugăciunile sale, însă, binefăcători necunoscuți apăreau la mânăstire și îi asigurau cu cele necesare pe frați.

   Marilor Prinți, în special lui Iziaslav, le plăcea să asculte discursurile duhovnicești ale Sfântului Teodosie. Sfântul nu se temea să-i critice pe puternicii acestei lumi. Cei condamnați pe nedrept găseau întotdeauna un apărător în el, iar judecătorii revizuiau problemele, la cererea egumenului. Era deosebit de preocupat de cei lipsiți. A construit o curte specială pentru ei la mânăstire, unde oricine avea nevoie putea primi de-ale gurii.

   Sfântul Teodosie a adormit cu pace în Domnul, în anul 1074. A fost înmormântat într-o peșteră pe care a săpat-o, unde se retrăgea în timpul postului.

   Sfintele moaște ale ascetului au fost găsite nestricăcioase, de către frații mânăstirii, pe 14 august 1091, iar Sfântul Teodosie a fost canonizat ca Sfânt în anul 1108. Sfintele sale moaște au fost mutate în biserica principală a mânăstirii, care fusese sfințită în 1089 și întemeiată de Sfânt, fiind stabilită și o a doua zi de sărbătorire anuală, în amintirea acestui eveniment. 

   Dintre operele scrise de Sfântul Teodosie, șase discursuri, două scrisori către Marele Prinț Iziaslav și o rugăciune pentru toți creștinii au supraviețuit până în zilele noastre.

   Viața Sfântului Teodosie a fost scrisă de Sfântul Nestor Cronicarul (27 octombrie), un ucenic al marelui ascet, la doar treizeci de ani după adormirea sa, și a reprezentat dintotdeauna una dintre lecturile preferate ale națiunii ruse. Sfântul Teodosie este pomenit, în mod aparte, și pe 28 septembrie și 3 mai.

   Direct din Cronica Primară, amintim: 

   "La începutul secolului al XI-lea, Antonie, un călugăr ortodox de la Mânăstirea Esfigmenu de pe Muntele Athos, originar din Liubeh, Principatul Cernihiv, s-a întors în Rusia și s-a stabilit la Kiev, ca misionar al tradiției monahale în Rusia Kieveană. 

   A ales o peșteră de pe Muntele Berestov, cu vedere la Râul Nipru, iar o comunitate de ucenici a crescut curând. Prințul Iziaslav I al Kievului a cedat întregul munte călugărilor Sfântului Antonie, care au întemeiat o mânăstire construită de arhitecți din Constantinopol. Aceasta a fost Lavra Peșterilor din Kiev. 

   Cea mai mare realizare a Sfântului Teodosie a fost introducerea rânduielii monahale a Sfântului Teodor Studitul, în Mănăstirea Peșterilor, de unde s-a răspândit în toate mânăstirile Bisericii Ortodoxe Ruse.

   În Biserica Ortodoxă, numele lor sunt adesea pomenite împreună și sunt amintiți împreună pe 2 septembrie, fiecare având propria zi de sărbătoare (10 iulie pentru Sfântul Antonie și 3 mai pentru Sfântul Teodosie)".

Și, tot din Cronica Primară: 

  „...Mânăstirea a fost finalizată în timpul stăreției lui Varlaam...Când Varlaam a plecat, frații... l-au vizitat pe Bătrânul Antonie [întemeietorul Mânăstirii Peșterilor, care acum viețuia în izolare desăvârșită] cu cererea de a desemna un nou stareț pentru ei. 
   El i-a întrebat, pe cine doreau. 
   Ei au răspuns că îl voiau numai pe cel desemnat de Dumnezeu și prin propria lui alegere [a lui Antonie]. Apoi, i-a întrebat: 'Care dintre voi este mai ascultător, mai smerit și mai blând decât Teodosie? El să vă fie stareț'. Frații s-au bucurat... și astfel l-au numit pe Teodosie stareț al lor”.

Și iarăși, conform Cronicii Ierusalimului:

  „Când Teodosie a preluat conducerea mânăstirii, a început să practice cumpătarea, postul și rugăciunea cu lacrimi... De asemenea, s-a interesat să caute rânduieli monahale. Pe atunci, la Kiev se afla un călugăr din Mânăstirea Studion, pe nume Mihail, care venise din Grecia... Teodosie l-a întrebat despre practicile călugărilor studiți. A obținut rânduiala lor, de la el, a copiat-o și a hotărât-o în propria mânăstire, pentru a guverna prin ea intonarea imnurilor monahale, săvârșirea închinăciunii, citirea lecțiilor, comportamentul în biserică, întregul ritual, conduita la masă, mâncarea potrivită pentru zilele speciale, și pentru a le adapta pe toate celelalte conform rânduielii. 

   După ce a obținut toate aceste informații, Teodosie le-a transmis astfel mânăstirii sale, iar de la aceasta din urmă toate celelalte au adoptat aceeași rânduială. Întrucât Mănăstirea Peșterilor este cinstită printre cele mai vechi dintre toate.”

   Alte surse mai specifică faptul că Sfântul Teodosie a rămas cunoscut și ca fondator și conducător al uneia dintre primele biblioteci bisericești din Rusia - Biblioteca Lavrei Peșterilor din Kiev.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2025.