Sfinții Asclepie și Iacov din Siria

Zi de cinstire aparte: 27 februarie

   Sfinții Asclepie și Iacov au fost asceți sirieni și au trăit în secolul al V-lea. Teodoret din Cir ne vorbește despre ei. Sfântul Asclepie a dus o viață ascetică chiar în satul său natal și nu a fost împiedicat de însoțirea permanentă cu oamenii.

   A avut mulți oameni care i-au urmat. Unul dintre ei a fost Sfântul Iacov, care s-a retras într-o mică locuință, lângă satul Nimuza. Până la sfârșitul vieții sale, ascetul nu și-a părăsit schitul, ci le vorbea vizitatorilor printr-o mică deschizătură în perete, tăiată în unghi, astfel încât nimeni să nu-l poată vedea. Nu a aprins niciodată focul pentru a se încălzi și nici vreo lampă pentru a avea lumină.

    Aflăm, mai multe, direct de la Episcopul Teodoret al Cirului, din Siria:

   "În asemenea însoțire [cu Sfântul Polihronie, vezi 23 februarie] se afla, deopotrivă, minunatul Asclepie, care se afla la peste zece kilometri distanță, dar care a îmbrățișat cu atenție același mod de viață. El are aceleași mâncare, îmbrăcăminte, modestie în caracter, ospitalitate, dragoste frățească, bunătate și blândețe, legături cu Dumnezeu, sărăcie, bogăție în virtuți, bogăția filozofiei și toate celelalte lucruri pe care le-am amintit la acea persoană sfântă. 

 

   El, se spune, la momentul în care s-a numărat cu frații care locuiesc în sat, a îmbrățișat viața ascetică și disciplinată și nu a înclinat către nimic rău din amestecul cu mulțimea. Prin urmare, pentru că a fost virtuos în ambele trăiri, atât în lume, cât și ca pustnic, va primi cu un motiv întemeiat cinstea unei îndoite încununări.

 

   Mulți alții și-au sporit virtutea; nu numai din ai noștri, ci și din orașele și satele vecine care s-au umplut de această filozofie. Unul dintre aceștia, este dumnezeiescul Iacov - un zăvorât într-o chilie din satul numit Nimuza - care, deși aproape de sfârșitul vieții, pentru că are mai mult de nouăzeci de ani, este un zăvorât singur; dă răspunsuri, fără a fi văzut, printr-o mică spărtură săpată în unghi, și nici nu folosește foc, nici lămpaș. De două ori a săpat prin ușa lui și mi-a cerut să intru, ca onoare, arătându-și astfel afecțiunea pe care o are pentru mine.

 

   Cei care acum sunt în viață nu au nevoie de scrierea mea, pentru că, dacă doresc, pot să se facă martori oculari ai filozofării acestor oameni. În ceea ce-i privește pe cei care vor veni, care nu se împărtășesc din a-i vedea, aceste informații sunt suficiente pentru câștigul lor, deoarece arată caracterul distinctiv al filozofiei lor. 

   Așadar, încheind în acest moment relatarea mea despre acești oameni și cerând în schimb darul binecuvântării lor, voi continua cu o altă istorisire.

   Din istoria călugărilor din Siria

***

Și, florile continuă să crească...

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna mai 2025.