Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani din Armenia și cei împreună cu dânsele

Zi de cinstire aparte: 30 septembrie

   Sfânta Ripsimia a suferit martiriul în anul 292, în timpul domniei lui Dioclețian (284-304). Era foarte frumoasă la înfățișare și smerită în caracter. În acele zile, Dioclețian trimisese oameni în tot Imperiul să găsească o fecioară mai frumoasă decât toate celelalte, pentru a o lua de soție. Au găsit-o pe Sfânta Ripsimia, care își dedicase fecioria lui Hristos și trăia într-o comunitate de femei din Asia Mică, a cărei superioară era Sfânta Gaiani.

   Mesagerii au făcut un portret al Ripsimiei și l-au trimis lui Dioclețian. Împăratul a fost cucerit de frumusețea ei și i-a trimis o scrisoare, rugând-o să-i fie soție. Ripsimia, care Îl avea pe Hristos ca Mire Ceresc, nu voia să se căsătorească cu nimeni altcineva. Prin urmare, călugărițele au decis să se refugieze în Armenia. Pe drum, au îndurat foamea, setea și multe alte încercări.

   S-au stabilit într-o vie pe pantele Muntelui Ararat, iar femeile mai puternice mergeau în oraș să lucreze pentru oameni, pentru a câștiga banii necesari pentru hrană și alte lucruri de strictă necesitate. Toate femeile s-au arătat dispuse să îndure exilul și să suporte orice povară și durere, de dragul curăției.

   Când Dioclețian a fost informat că Ripsimia fugise în Armenia, i-a scris prietenului său, regele Tiridates, spunând: „Dacă o găsești, trimite-o la mine sau, dacă dorești, căsătorește-te tu cu ea”.

   Tiridates și-a trimis oamenii să o caute pe Ripsimia și, când au găsit-o, au înconjurat zona, astfel încât să nu poată scăpa. Aflând cât de frumoasă era, Tiridates i-a trimis daruri și haine demne de o regină, pentru ca Sfânta să se poată prezenta în fața lui într-un mod potrivit. Ripsimia, însă, ascultând de sfaturile Sfintei Gaiani care o crescuse din copilărie, a respins aceste daruri și a refuzat să meargă la rege. Sfânta Gaiani le-a spus mesagerilor că aceste fecioare erau deja logodite cu Hristos și că le era imposibil să intre într-o căsătorie pământească.

   Când mesagerii i-au spus lui Tiridates ce se întâmplase, acesta s-a înfuriat foarte tare. A trimis unul dintre prinții săi și o armată de soldați să ucidă toate fecioarele și să o aducă pe Ripsimia la el cu forța. Când i-a văzut pe soldați apropiindu-se de fecioare cu săbiile scoase, Sfânta Ripsimia i-a spus prințului: „Du-mă la regele tău, dar nu face rău acestor fecioare”.

   Sfânta Ripsimia a fost dusă în camera regală, plângând și rugându-se ca Dumnezeu să-i păstreze curăția. Amintindu-și cum îi ajutase pe slujitorii Săi în trecut, cum îl salvase pe Israel din mâinile faraonului, cum l-a ținut pe Iona în pântecele chitului timp de trei zile și cum îi protejase pe cei Trei Tineri Sfinți în cuptorul aprins, Sfânta avea încredere că El o va salva și pe ea de Tiridates.

   Când Regele a intrat în cameră, a încercat să o apropie de el cu forța, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, ea s-a făcut și mai puternică decât Tiridates iar acela nu a reușit să-i facă niciun rău. Părăsind încăperea, Regele a poruncit ca Sfânta Gaiani să fie adusă la el, fiindcă realizase că ea o crescuse pe Ripsimia. Regele i-a cerut să o convingă pe Ripsimia să i se supună, dar când Bătrâna i-a vorbit, ea a sfătuit-o de fapt să-și păstreze curăția pe care o închinase lui Hristos, și să-și amintească de cununa pe care Mirele ei i-o pregătise. În cele din urmă, ea i-a zis că, dacă Regele ar ucide-o, s-ar bucura de o cinste și mai mare din partea lui Hristos.

   Văzând că nu realizase nimic, chiar dacă s-a luptat cu Ripsimia mult timp, Regele a început să tremure și să se rostogolească pe podea. În acea noapte, Sfânta Ripsimia a scăpat și a fugit din oraș. Le-a găsit pe surori și le-a povestit cum a rămas neîntinată.

   În dimineața următoare, niște soldați au găsit-o pe Ripsimia și i-au pregătit o moarte crudă. Astfel, după ce și-a încheiat lupta, s-a dus la Hristos, Cel Ce îi dăruia cununa.

Bătrâna Gaiani și alte două fecioare au îndurat chinuri încă și mai mari. În cele din urmă, au fost decapitate.

   Alte treizeci și două de fecioare mucenițe (unele surse spun că au fost treizeci și cinci) au suferit chinuri oribile și au murit de sabie, apoi trupurile lor au fost aruncate animalelor sălbatice.

   Pe lângă aceste femei sfinte, șaptezeci de bărbați care se ascundeau în acea zonă au suferit și ei mucenicia.

   Din alte surse istorice aflăm că aceste femei sfinte, când au mers în Ararat, în Armenia, au stat ascunse de fapt într-o peșteră. Atunci când regele a descoperit unde se aflau, și i-a trimis Ripsimiei haine împărătești pe care să le poarte, Sfânta a ales să rămână cu tovarășele ei în rugăciune către Dumnezeu. Chiar atunci a început o furtună, iar o voce dumnezeiască s-a auzit din Ceruri, zicând: „Fiți curajoase și nu vă temeți, căci Sunt cu voi”, ceea ce le-a întărit pe călugărițe. Acele necredincioase care fuseseră trimise să transmită mesajul regelui au rămas atunci mute și au căzut de pe cai, fiind călcate în picioare de animale.

Foto: Mormântul Sfintei Ripsimia, din Ecimiațin

Împreună cu Ripsimia, șaptezeci de bărbați creștini din acea zonă au fost și ei martirizați. Iar când treizeci și două dintre surorile de călugărie ale Sfintei au mers să ia sfintele sale moaște pentru a le înmormânta cum se cuvine, au fost și ele prinse și decapitate.

   Mai târziu, în cinstea lor, Sfântul Grigore Luminătorul Armeniei (vezi Icoana) a construit trei biserici în Ecimiațin în cinstea acestor Sfinte Fecioare, deasupra sfintelor lor moaște, care au devenit centrul duhovnicesc al Bisericii Armeniei, iar multe altele au fost zidite ulterior în cinstea lor, în întreaga Armenie. Aceste Cuvioase Mucenițe sunt considerate drept primii mucenici creștini ai Armeniei.
 

   Cei Șaptezeci de Sfinți Mucenici mai sunt, de asemenea, pomeniți pe 12 octombrie.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna aprilie 2026.