Sfintele Mucenițe Enata, Valentina și Paula din Cezareea

Ziua specială de sărbătoare: 10 februarie

Sfintele Fecioare Mucenițe Enata, Valentina și Paula au suferit în anul 308, sub împăratul Maximian al II-lea Galerius (305-311). Sfânta Enata provenea din orașul Gaza (în sudul Palestinei), Sfânta Valentina era originară din Cezareea Palestinei, iar Sfânta Paula era din ținutul Cezareei. Sfânta Enata a fost prima care a fost dusă în fața guvernatorului Firmilian, declarându-se, cu curaj, creștină. Au bătut-o, apoi au atârnat-o de un stâlp și au biciuit-o. Sfânta Valentina, acuzată că nu se închina zeilor, a fost dusă la un templu păgân, pentru a aduce jertfe, dar a aruncat cu curaj o piatră în jertfă și a răsturnat-o. Au bătut-o, fără milă, și au condamnat-o să fie decapitată împreună cu Sfânta Enata. În cele din urmă, Sfânta Paula a fost dusă și supusă multor chinuri. Cu ajutorul lui Dumnezeu, însă, ea le-a îndurat cu mare răbdare și curaj. Înainte de mutarea ei la Domnul, Paula a mulțumit Domnului pentru întărirea ei. Plecându-se în fața creștinilor prezenți, ea și-a plecat gâtul, sub sabie.

După Istoria Mucenicilor din Palestina, scrisă de Eusebiu din Cezareea: 

   Mărturisirea Paulei, a Valentinei și Enatei, în cel de-al șaselea an al persecuției zilelor noastre în Cezareea (308-309 după Hristos)

   Și în al șaselea an al persecuției din zilele noastre, furtuna care se ridicase împotriva noastră încă se dezlănțuia; și o mulțime mare de mărturisitori se afla în minele numite porfirite, în ținutul Tebaidei, care se află într-o parte a Egiptului; și din cauza marmurei purpurii care se află în acel ținut, numele de "porfiriți" a fost dat și celor care erau angajați la tăierea ei. Prin urmare, acest nume s-a întins și la acele mari mulțimi de mărturisitori ce se aflau sub sentiță, condamnați, în întregul ținut al Egiptului: căci acolo erau o sută de martiri, cu excepția a trei. Și acești mărturisitori au fost trimiși, bărbații împreună cu femeile și copiii, la guvernatorul din Palestina, al cărui nume era Firmilian. 

Căci el îl înlocuia pe guvernatorul Urbanus în slujba sa, și el nu era în niciun fel om pașnic; cu adevărat, el chiar l-a depășit pe predecesorul său în ferocitate, fiind un soldat care fusese angajat în război și care avea multă experiență în vârsarea de sânge și în luptă.

   Există un oraș mare în țara Palestinei, plin de populație, în care toți locuitorii erau evrei. Se numește, în limba aramaică, Lud, iar în greacă se numește Diocezarea. În această cetate s-a dus guvernatorul Firmilian și a dus acolo toată adunarea celor o sută de mărturisitori. Și, aceasta era o priveliște minunată care merită să fie înregistrată în scris. Și, evreii au fost spectatori ai acestei încercări minunate, înconjurând locul judecății, din toate părțile; și, ca și cum ar fi fost o mustrare pentru ei înșiși, ei priveau cu ochii lor ceea ce se întâmpla, în timp ce întreaga adunare a mărturisitorilor, cu multă încredere și curaj nemăsurat, făcea mărturisirea credinței în Hristos Dumnezeu. 

    Și, ei fiind evrei, cărora le-a fost prezisă venirea Acelui Hristos de către profeții lor, a Cărui venire o așteptau părinții lor, nu L-au primit când a venit; dar acești egipteni, care fuseseră din vechime dușmanii lui Dumnezeu, au mărturisit, chiar în mijlocul persecutorilor, credința lor în Dumnezeu, Domnul tuturor, și în Întruparea Lui. Și acești egipteni, care fuseseră învățați de părinții lor să se închine numai idolilor, erau în acel moment, din convingerea rațiunii lor, supuși acestei încercări, pentru a evita închinarea la idoli; în timp ce acei evrei, care au fost întotdeauna acuzați de profeții lor din cauza închinării lor la idoli, îi înconjurau, stăteau și priveau și ascultau cum egiptenii îi respingeau pe zeii propriilor lor părinți și își mărturiseau credința în Același Dumnezeu ca și ei; și mărturiseau pentru Cel pe Care Îl negaseră de multe ori. Și au fost și mai sfâșiați în inimă, când au auzit strigătele guvernatorului rostind și strigând către egipteni nume ebraice și adresându-se lor cu numele profeților. 

   Căci urlătorul, strigând cu voce tare, îi chema și le spunea: Ilie, Isaia, Ieremia, Daniel și alte denumiri similare cu acestea, pe care părinții lor le alegeau dintre evrei, pentru ca ei să-și poată numi fiii după numele profeților. Mai mult, s-a întâmplat și că faptele lor corespundeau numelui lor; și iudeii s-au întrebat foarte mult, atât despre ei, cât și despre numele lor, precum și despre cuvintele și faptele lor, fiind ei înșiși disprețuiți atât pentru viciile lor, cât și pentru necredința lor. [Prin chemarea egiptenilor, cu nume ebraice, Eusebiu face referire, în comentariul său asupra lui Isaia, ca la o împlinire a profeției conținute în capitolul 44, versetul 5: “Unul va zice: 'Eu sunt al Domnului!'. Altul se va numi cu numele lui Iacov. Unul va scrie cu mâna lui: 'Sunt al Domnului' şi va vrea să-şi dea numele de Israel!”].

   Și, eu însumi sunt convins că aceste lucruri nu s-au făcut fără voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, după acest proces au fost lipsiți de folosirea piciorului stâng, prin faptul că mușchii genunchiului au fost arși cu foc, iar apoi, iarăși, au avut ochiul drept orbit cu sabia și apoi distrus cu foc. Și nu numai că au fost bărbați care au îndurat aceste lucruri, ci cu adevărat copii și multe femei. Și, după aceasta, au fost duși la minele de cupru, pentru a vedea suferințele de acolo.

   Și după puțin timp, cei trei bărbați din Palestina, pe care i-am menționat cu puțin timp în urmă ca fiind predați la acea vreme Ludului, pentru că nu respectau instrucțiunile regale, au fost chemați să îndure suferințe similare; și au suferit multe rele pe care nu suntem în stare să le descriem: și, la sfârșitul tuturor suferințelor lor, au îndurat această sentință severă. 

   Și alții din orașul Gaza, având obiceiul de a se aduna pentru rugăciune și de a persista în citirea Sfintelor Scripturi, au fost prinși și a trebuit să îndure aceleași suferințe ca și tovarășii lor, fiind torturați la picioare și ochi. Alții a trebuit, de asemenea, să se confrunte cu încercări chiar mai mari decât acestea, și după ce au fost torturați atât la picioare, cât și la ochi, au fost sfășiați în părți, cu piepteni. Și alții, iarăși, mai mult decât aceștia, la sfârșitul tuturor, s-au confruntat cu moartea însăși.

   Și, după aceea, au ajuns să judece pe cineva care, deși era femeie în trup, era erou în vitejia minții pe care o avea: era și fecioară în modul ei de viață, neputând suferi amenințările murdare pe care le auzea, ci rostea deîndată cuvinte dure împotriva împăratului tiranic, pentru că dăduse autoritate unui judecător ticălos și rău. Prin urmare, din acest motiv, el, în primul rând, i-a învinețit corpul peste tot, cu vergi; apoi a fost închisă și tăiată; și aceasta nu o singură dată, ci de două și trei ori într-un ceas, și asta în mod repetat, până când cei care au aplicat pedeapsa obosiseră; apoi, alții s-au succedat împotriva ei și, la poruncile guvernatorului furios, au torturat-o și mai sever. Căci acești judecători erau barbari în purtarea lor și dușmani în inimile lor. Mai mult decât atât, s-a întâmplat că în timp ce acest judecător furios insulta această fată, cu torturile sale, o altă femeie tânără, într-adevăr mică în persoană, dar curajoasă la suflet - pentru că avea și ea o minte mare, care dădea putere micimii persoanei sale - nu a mai putut tolera răutatea și cruzimea acelor lucruri care îi fuseseră aplicate surorii ei, și a strigat din mijlocul mulțimii de persoane care stătea în fața guvernatorului, plângându-se și zicând: "Cât timp aveți de gând să o mai sfâșiați pe sora mea în bucăți, într-un mod atât de crud și nemilos?". Iar când ticălosul Firmilian a auzit această vorbă, s-a înfuriat amarnic și a dat ordin ca tânăra care se plângea să fie adusă înaintea lui. Numele ei era Valentina.

   Prin urmare, după ce au prins-o, au dus-o în mijlocul locului de judecată. Dar ea și-a pus încrederea în Numele Sfânt al lui Iisus. Apoi, guvernatorul ucigaș, în furia lui, i-a poruncit să aducă jertfe. Dar Fecioara Valentina a disprețuit cuvântul celui ce amenința. Apoi, le-a poruncit celor care slujeau după voia lui să pună stăpânire pe fată, cu forța, și să o ducă la marginea altarului, pentru ca ea să fie pângărită prin atingere de jertfă. 

   Atunci, la acel moment de chin, Fecioara nobilă a arătat curajul din mintea ei, și a lovit altarul, cu piciorul ei, și a fost răsturnat, și focul care fusese aprins pe el s-a împrăștiat în fața lor; și pentru că ea a făcut toate aceste lucruri fără să arate nicio teamă, furia guvernatorului s-a trezit ca o fiară sălbatică, și a dat poruncă să fie torturată cu pieptenii, fără nicio milă, astfel încât niciun bărbat nu ar putea fi sfâșiat vreodată într-o asemenea măsură; și cred că, dacă ar fi fost posibil, ar fi mâncat chiar și carnea fetei. 

   Și când, în cele din urmă, furia lui a fost satisfăcută de vederea sângelui ei și a luat seama, atât prin fapte, cât și prin cuvinte, cât de dumnezeiască este acea putere de neînvins, care înarmează și întărește chiar și fetițele, cu curaj și vitejie, a făcut ca tinerele femei, atât Hata, cât și Valentina, să fie legate împreună, și a dat sentință împotriva lor, de moarte prin foc. Numele primei era Hata, iar casa tatălui ei se afla în ținutul Gaza; iar cealaltă era din Cezareea, cetatea noastră, și era binecunoscută de mulți, iar numele ei era Valentina. [În ce o privește pe Hata, nu ni se dă practic un nume, întrucât cuvântul Hata înseamnă "soră". În Mineiele grecești ea este numită Tea sau Enata. Yalesius a lăsat această notă: “Numele acestei fecioare lipsește de aici, dar vom completa această lipsă din Mineiul grecesc; unde acest pasaj are loc la 15 iulie. În aceeași zi, Sfintele Mucenițe Valentina și Tea, care erau egiptence, fiind aduse în cetatea Dio Cezareea, în fața judecătorului Firmilian, au mărturisit Numele lui Hristos, Care este Dumnezeul nostru; după care, picioarele stângi fiind arse și ochii drepți scoși, au fost ucise cu o sabie, iar trupurile lor arse". Dar această relatare nu este de acord cu cea a lui Eusebiu. Căci el spune că una s-a născut la Gaza și cealaltă în Cezareea; și el nu face nicio mențiune despre arderea picioarelor lor, sau scoaterea ochilor. Greșeala din Minei a apărut probabil din faptul că cel ce l-a compilat a citit că egiptenii, despre care se vorbește la începutul aceluiași capitol, aveau ochii scoși și picioarele arse și, prin urmare, a tras concluzia că aceste două Fecioare, menționate imediat după aceea, erau egiptence și au suferit asemenea celorlalți.]

   Și, după aceste lucruri, Paula Mărturisitoarea a fost chemată la judecată. Și a îndurat-o cu curaj, și în același ceas a fost condamnată la moarte, și sentința ei a fost să fie decapitată prin sabie. Când, atunci, această femeie binecuvântată a venit la locul execuției, unde urma să fie ucisă, l-a rugat pe ofițerul care avea să o decapiteze să aibă îndurare cu ea pentru o vreme; și când ofițerul i-a împlinit această dorință, mai întâi, cu un glas blând și vesel, ea a adus mulțumire, închinare, slavă și rugăciune lui Dumnezeu, pentru că o socotise vrednică de această biruință. Apoi, s-a rugat pentru liniște și pace pentru poporul nostru și L-a rugat degrabă pe Dumnezeu, să le dăruiască izbăvire. După aceea, s-a rugat pentru vrăjmașii noștri, iudeii, dintre care mulți stăteau atunci în jurul ei; apoi, a continuat să se roage și s-a rugat pentru samariteni și pentru cei dintre neamuri care erau fără cunoștință; ea s-a rugat, ca ei să fie convertiți la cunoașterea adevărului. 
 

   Ea nu s-a lepădat de cei care stăteau în jurul ei, ci s-a rugat și pentru aceia. Și oh, desăvârșirea - care nu poate fi descrisă - că s-a rugat chiar și pentru acel judecător care o condamnase la moarte, și pentru toți conducătorii din toate locurile; și nu numai pentru ei, ci și pentru acel ofițer care avea să-i taie capul. În timp ce Îi aducea rugăciuni lui Dumnezeu, slujitorii au auzit-o, cu urechile lor, rugându-se pentru ei și implorându-L pe Dumnezeu să nu le socotească ceea ce i-au făcut. Și, în timp ce se ruga pentru toți cu glas rugător, a întors toată mulțimea care stătea și privea, la durere și lacrimi; și apoi, de bunăvoie, și-a plecat trupul și și-a întins gâtul, ca să fie tăiat de sabie. Încercarea acestei mucenițe biruitoare a avut loc în a douăzeci și cincea zi a lunii tamuz.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2024.