Sfântul Mucenic Vlasie, din Cezareea Capadociei

Zi de cinstire aparte: 3 februarie

Sfântul Vlasie din Cezareea a trăit în secolul al III-lea. Era din Cezareea Capadociei (Asia Mică) și era păstor.

Când elinii au pornit o persecuție împotriva creștinilor, Sfântul Vlasie s-a predat singur în mâinile chinuitorilor. L-au supus chinurilor și l-au bătut cu vine de bou, dar Domnul i-a vindecat rănile. Apoi, l-au aruncat pe Sfântul Vlasie într-un cazan cu apă clocotită, pentru cinci zile, dar el a rămas acolo nevătămat. Soldații păgâni, văzând această minune, au ajuns să creadă în Hristos.

Guvernatorul locului, dorind să arate că Mucenicul rămăsese nevătămat doar fiindcă apa ar fi fost răcită, a sărit în cazan și a murit pe loc.

După ce i-a adus pe mulți, astfel, la credința în Hristos, Sfântul Vlasie s-a mutat cu pace la Domnul. Toiagul său de păstor a fost înfipt, tot atunci, în pământ și acesta a odrăslit, transformându-se astfel într-un copac mare care avea să acopere, cu ramurile sale, viitoare biserică ridicată deasupra sfintelor sale moaşte.

De fapt, Sfântul Vlasie fusese fiu din părinţi bogați, care își câștigaseră averea prin numărul mare de vite pe care le avuseseră, bogăție pe care o dădeau din belșug, cu mare milostivire, săracilor.

SOLII DE PREȚ

Când a început persecuţia - mai aflăm din alte documente - fericitul Vlasie fusese căutat de chinuitori, dar nu a putut fi găsit. De aceea, elinii au întrebat unde se afla, prin pustie și văi. Când viteazul Mucenic al lui Hristos a auzit despre acest lucru, s-a predat persecutorilor săi, cu o asemenea bucurie, de parcă ar fi fost invitat la o cină împărătească. Fiind binefăcător din fire și om bun, el i-a primit frumos pe chinuitori, omenindu-i, arătând ospitalitate și slujire ucigaşilor.

Mai apoi, aflându-se în fața judecătorului, după ce a fost întrebat de guvernator, și-a dezvăluit numele, credința și ocupația. Imediat după aceasta, au încput chinurile, dar Dumnezeu i-a ușurat durerile, vindecându-i rănile. Când guvernatorul a văzut aceste minuni, le-a numit magie, iar chinurile au continuat. În cazanul cu apă clocotită chiar Îngerii lui Dumnezeu au coborât și l-au îndemnat pe Mucenic să nu se teamă, ci să aibă curaj, mai apoi împrăștiind flăcările și arzându-i pe cei din afară. După cinci zile, când soldații au venit să-l scoată pe Sfânt din cazan, ei aveau să vadă cum acesta era în viață și cum cânta cu Îngerii. Pe loc, văzând aceasta, s-au făcut şi ei creştini.

Când guvernatorul a aflat cele de mai sus, a trimis alți soldați să-l scoată. Au mers, dar s-au făcut şi ei creștini. Unele înscrisuri rămase istorisesc cum, atunci când guvernatorul însuși a mers să-l vadă pe Sfânt în apa clocotită, crezând că apa s-a răcit, a poruncit să i se aducă o parte din acea apă, ca să-și spele fața. Când a făcut asta, nenorocitul şi-a pierdut vederea și, totodată a şi murit.

Mai apoi, după ce i-a botezat cu acea apă pe toţi soldaţii care veniseră la el, Sfântul a mers la grajdul său cu animale și a lăsat, mamei sale și rudelor, toate cele de trebuinţă pentru mântuire, după care și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Cei care se înttâmplase, atunci, să fie de faţă, au văzut sufletul său sfânt ieșind ca un porumbel, alb și luminos, și zburând către cer. Trupul său sfânt a fost îngropat în acel loc. Toiagul a odrălit, într-adevăr, lângă Sfântul Altar, tot acolo, și a devenit un copac mare, umbrind Altarul.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna august 2024