Sfântul Mucenic Monah Antonie de Kareotis

Zi specială de cinstire: 4 februarie

Sfântul Antonie s-a născut în Ucraina, iar la botez a primit numele Onufrie. În tinerețe a ucis un om, într-o luptă. Mai târziu, s-a pocăit sincer și a căutat să devină călugăr. Prin urmare, cu ceva timp înainte de 1506, a mers la Mânăstirea "Buna Vestire" din Suprasl și a fost pus în ascultare sub Ieromonahul Pafnutie (+1510), care l-a tuns monah, primind numele Antonie.

Amintirea păcatului său nu l-a lăsat totuși să aibă odihnă, așa încât a decis să meargă în Muntele Athos, în semn de și mai mare pocăință. Potrivit cronicarilor care i-au scris Viața, acesta a viețuit în chilia Sfântului Sava al Serbiei, în Karyes. De acolo, a cerut permisiunea să meargă într-o țară musulmană și să caute martiriul, pentru a-și ispăși păcatele. Cererea lui a fost respinsă.

Drept urmare, a plecat la Salonic. A intrat în Biserica Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea Nefăcută de Mână Omenească, pe care turcii o transformaseră în moschee. Și-a făcut semnul Sfinei Cruci și a început să se roage, ceea ce i-a determinat pe musulmani să se înfurie. L-au dus la mai marele orașului, care a încercat să-l convingă să se lepede de Hristos, dar fără succes. A fost supus unor chinuri cumplite, pentru ca mai apoi să fie ucis cu foc. Turcii i-au împrăștiat cenușa, astfel încât creștinii ortodocși să nu mai poată recupera sfintele sale moaște și să le îngroape cu cinste, cum se cuvenea.

Sfântul Antonie a primit cununa muceniciei, pe 4 februarie, în anul 1516.

Sfântul Antonie fusese un rutenian galician din regiunea Ucrainei de vest. Părinții săi au fost creștini ortodocși. A trăit, însă, într-un ținut în care Biserica Romano-Catolică era predominantă, iar ortodocșii depuneau toate eforturile pentru a păstra mărturisirea ortodoxă, și astfel a fost și el educat și crescut.

Din păcate, în ciuda învățăturii primite, Onufrie (cum fusese botezat de părinți) nu a urmat o viață de virtute și plăcută lui Dumnezeu, ci ajunsese să fie mândru și arogant, motiv pentru care a și comis o crimă. Cu toate acestea, pregătirea sa creștină pare să fi avut rădăcini destul de adânci în sufletul său, încât să-și dea seama ce faptă gravă comisese. Dintr-o dată, s-au trezit în el imperativele moralității creștine și sentimentul profund de vinovăție, fapt care l-a determinat să se roage și să aducă pocăință sinceră. Cu toate acestea, pocăința de acest fel nu părea suficientă pentru a îndepărta greutatea care îi apăsa sufletul pentru crima pe care o comisese, motiv pentru care s-a decis să continue experimentarea unei pocăințe permanente, care să-i ghideze restul vieții.

Mânăstirea în care a intrat, astfel, a fost Suprasl din Polonia, închinată Bunei Vestiri a Maicii Domnului, și acolo a intrat sub ascultare la Bătrânul Pafnutie, starețul mânăstirii, om cu viață sfântă. Această mânăstire tocmai fusese întemeiată în anul 1498, iar anul mutării la Domnul a Bătrânului Pafnutie a f ost 1510, deci putem presupune că Sfântul Onufrie a intrat în mânăstire cândva în această perioadă de doisprezece ani. Aici, Sfântul Onufrie și-a îndeplinit, ba chiar și-a depășit, obligațiile în ascultare și rugăciune, precum și pe cele ce țin de o viață ascetică aspră.

SOLII DE MARE PREȚ

Duminică, 8 septembrie 2024, Biserica Ortodoxă a făcut primul popas din Noul An bisericesc la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, iar Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a slujit la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Volna din Călărași, unde s-a aflat, pentru mai multe zile, spre închinarea credincioșilor Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi.

Mai multe amănunte de la Procesiunea de primire a Sfintei Icoane, dând click aici…

Cu trecerea timpului, Sfântul Onufrie simțea din ce în ce mai mult nevoia de a-și ispăși fapta comisă, aprinzând în el dorința de a avea parte de o moarte martirică, sacrificându-se în numele lui Hristos. Întrucât turcii musulmani din acea vreme erau adesea violenți împotriva supușilor lor creștini, a decis, deci, să călătorească în ținuturile ocupate de turci și să-și mărturisească deschis credința în Hristos ca Dumnezeu adevărat, pentru a se curăța de păcatele sale. Bătrânul Pafnutie avea, însă, un alt mod de a vedea lucrurile, știind că prin pocăință sinceră putea fi mântuit prin harul milostiv al lui Hristos, și astfel l-a încurajat pe Sfântul Onufrie să rămână liniștit și să meargă în Muntele Athos pentru a avea parte de indrumarea Sfinților Părinți de acolo. Înainte de a porni spre Muntele Athos, Sfântului Onufrie i s-a dat marea schimă, iar numele său a fost schimbat în Antonie.

Deîndată ce a ajuns la Muntele Athos, Antonie s-a grăbit să mărturisească Părinților dorința sa de martiriu, dar ei, așa cum făcuse și Pafnutie mai înainte, l-au împiedicat să înfăputiască acest lucru. L-au sfătuit să practice virtuțile de bază ale unei vieți monahale - anume umilința și pocăința - poruncindu-i să viețuiască în Karyes, capitala Muntelui Athos, în chilia Sfântului Sava al Serbiei. Această chilie, din anul 1199, urma rânduiala monahală a Sfântului Sava cel Sfințit, așa cum o stabilise în Ierusalim. Aceasta prevedea reguli ascetice mai aspre, de post și rugăciune. Renumele pe care această chilie îl dobândise în statul athonit, la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea a făcut astfel încât ca aceasta să aibă o poziție aproape singulară și propriul reprezentant în Adunarea Muntelui Athos.

Drept urmare, Sfinții Părinți ai Muntelui Athos l-au îndrumat pe călugărul Antonie să rămână închis în "turnul" acestei chilii, pentru a putea urma modul mai aspru de viețuire. Au crezut că, în acest fel, va renunța la dorința de martiriu și va căuta ispășirea prin viața foarte strictă prevăzută în rânduiala Sfântului Sava. Într-adevăr, Antonie s-a dedicat practicării rânduielii monahale aspre, așa cum prevedea chilia.

Tocmai când Antonie se așezase în liniște începând noua sa rânduială de viață, o veste se răspândea pe tot Muntele Athos despre un anumit nou martir pe nume Gheorghe, acest lucru aprinzând din nou în sufletul său dorința de martiriu. Prin urmare, Antonie a părăsit Muntele Athos și a mers la Salonic, unde a intrat imediat în Biserica "Panagia Acheiropoietos", care fusese transformată în moschee în 1430 de către sultanul Murad al II-lea, tatăl lui Mehmet care cucerise Constantinopolul în 1453. Intenția Sfântului Antonie era să-i provoace pe turci să-l ucidă. Când a intrat în biserică, atunci convertită în moschee, s-a așezat în genunchi, și-a făcut Semnul Crucii, iar acest lucru a provocat într-adevăr furia musulmanilor.

Călugărul Antonie a fost imediat arestat și supus chinurilor, apoi predat mai marelui turc al cetății. A fost închis, timp în care Sfântul Antonie a ținut un post aspru de zece zile. După zece zile fără mâncare, a fost dus înaintea conducătorului care a încercat să-l convingă să îmbrățișeze Islamul. Sfântul Antonie a rămas, însă, ferm în credința sa, certându-i pe turci și numindu-i "câini murdari" și "moștenitori ai focului veșnic". Această atitudine l-a făcut pe comandant să-l ducă înaintea judecătorului, cu recomandarea de a fi ars de viu. Judecătorul l-a găsit, însă, pe Sfântul Antonie nevinovat, așa că l-a trimis înapoi comandantului. Când comandantul i-a oferit o ultimă șansă de a renunța la credința sa creștină ortodoxă și de a îmbrățișa Islamul, Sfântul Antonie a refuzat acest lucru cu tărie, iar pentru aceasta trupul său a fost dat flăcărilor, trupul său trnasformându-se în cenușă, pe care turcii au împrăștiat-o în aer pentru a nu fi folosită de creștini ca sfinte moaște. Pedeapsa cu moartea prin foc era obișnuită pentru noii martiri, la acea vreme, și o găsim impusă și în alte cazuri.

Datarea martiriului noului martir Antonie poate fi determinată doar prin dovezi istorice indirecte. Faptul că foile care conțin martiriul său au fost adăugate manuscriselor Mânăstirii Suprasl în locul în care sunt menționați Sfinții cinstiți pe 4 februarie, ne indică ziua martiriului și cinstirii sale speciale. Anul rămâne să fie determinat, aproximativ, pe baza martiriului noului Sfânt Mucenic Gheorghe din Kratovo. Despre acesta știm că a fost martirizat pe 11 februarie 1515. Vestea și detaliile despre martiriul aceluia, care l-au determinat pe Sfântul Antonie să ia decizia finală de a continua pe calea către propriul său martiriu, nu ar fi trebuit să dureze prea mult timp până să ajungă și pe Muntele Athos. Astfel, cu aceste date, acceptăm că Noul Sfânt Mucenic Antonie a fost martirizat pe 4 februarie din anul următor, adică în 1516.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2024.