Ziua specială de sărbătoare: 10 februarie (+1540)
Sfântul Longhin din Koriajemsk a urmat calea ascetismului, mai întâi la Mânăstirea Sfântul Pavel din Obnora, apoi a viețuit în Mânăstirea Sfinților Boris și Gleb - Solvicegod. De acolo s-a așezat, cu prietenul său Simon (Soiginschi), lângă Viacegda, spre gura râului Koriajema.
Acolo, adânc în mediul rural, la peste zece kilometri de Solvicegod, asceții au construit chilii și o mică bisericuță. La scurt timp după aceea, prietenul său Simon a plecat să viețuiască singur, lângă râul Soigu, la aproximativ 60 de kilometri distanță.
SOLII DE PREȚ
“Voi, urmașii, păstrați-vă credința în Dumnezeu! Nu vă uitați strămoșii cu bunele lor datini! Cultivați dragostea de frați și apărați-vă, cu viața, Altarul, pământul și neamul, lăsându-le și voi urmașilor voștri, mai întărite, mai înflorite și mai înstărite decât voi înșivă le-ați moștenit! Izbânda, ori pieirea voastră, stă în credința și în dragostea dintre voi!”
(fragment din cuvântul rostit de † ANDREI - Episcopul Covasnei şi Harghitei - cu ocazia sfințirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Belin, Protopopiatul Sfântu Gheorghe, județul Covasna / 13 octombrie 2024)
"Iar Tu, Atotputernicule Părinte, binecuvântează din Cer acest sfânt lăcaș al Tău și îl păstrează din neam în neam ca pe un neprețuit odor, amintind timpurile de mărire prin care au străbătut virtutea și voința românilor, sprijinindu-se pe credința în Dumnezeu și dragostea de țară!”
Când vestea despre Sfântul Longhin a început să se răspândească, mai mulți frați s-au adunat în jurul lui, au construit o biserică închinată Sfântului Nicolae și au întemeiat ceea ce avea să ajungă cunoscut sub numele de Mânăstirea Koriajemsk, unde Sfântul a devenit stareț. Lângă biserică se afla și o fântână, săpată chiar de Sfântul Longhin.
După mutarea sa la Domnul, pe 10 februarie 1540, trupul Sfântului a fost îngropat, conform ultimelor sale dorințe, lângă intrarea în biserică. Șaisprezece ani mai târziu, a fost așezat în interiorul bisericii.
La 9 mai 1665, biserica de lemn a Sfântului Nicolae a fost înlocuită cu o biserică din piatră închinată Bunei Vestiri, care includea un paraclis închinat Sfântului Nicolae.
La 25 februarie 1821, mormântul Sfântului a fost decorat cu sculpturi aurite și înconjurat cu un baldachin.
La 18 martie 1872, după dezmembrarea Bisericii dărăpănate a Bunei Vestiri, racla cu sfintele moaște ale Sfântului Longhin a fost mutată în Biserica "Mântuitorul Hristos".
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2024.