Sfântul Dimitrie din Priluchi, făcătorul de minuni

Ziua de cinstire specială: 11 februarie

   Sfântul Dimitrie din Priluchi, făcătorul de minuni, s-a născut într-o familie bogată de negustori din Pereiaslav-Zalesc. Primind tunsura monahală și hirotonirea, într-una dintre mânăstirile Pereiaslav-ului, Sfântul a întemeiat mai târziu Mânăstirea "Sfântul Nicolae", pe Dealul Sfinților Boris și Gleb de pe malul lacului Plesceevo, lângă oraș, și a devenit starețul ei.

   Ni se spune, despre călugăr, că era foarte frumos, dar încerca să-și ascundă frumusețea purtând permanent un acoperământ monahal. Pentru a-și ascunde frumusețea, postea constant, dar contrar eforturilor sale, chipul său devenea și mai luminat. Cu greu vorbea cu laicii și niciodată cu femeile. 

   Odată, o oarecare femeie, care era soția unui boier, auzind despre frumusețea și curăția lui, a încercat, împotriva voinței Sfântului, să-i vadă fața. După ce a văzut-o, însă, femeia a fost pedepsită pe loc, căzând la pământ, rămânând neajutorată și strigând. Și-a revenit doar prin rugăciunile Sfântului. El a întrebat-o, atunci: "De ce ai urmărit să privești fața unui păcătos care este mort de mult timp pentru lume, fiica mea?".

   În anul 1334, Sfântul Dimitrie se întâlnea pentru prima dată cu Sfântul Serghie de Radonej, care venise la Pereiaslav pentru a-l vedea pe Mitropolitul Atanasie. Din acel moment, el a vorbit regulat cu Sfântul Serghie și a devenit apropiat al său. Vestea despre starețul din Pereiaslav s-a răspândit atât de mult, încât acesta a devenit naș al copiilor Marelui Prinț Dimitrie Ioanovici. Sub influența făcătorului de minuni din Radonej, Sfântul Dimitrie a decis să se retragă într-un loc îndepărtat, deci a pornit către nord, cu ucenicul său Pahomie.

   În pădurile Vologdei, la râul Velica, lângă așezarea Avnej, au construit o biserică închinată Învierii lui Hristos și au pregătit bazele întemeierii unei mânăstiri. Numai că, localnicii se temeau că, dacă acolo se va construi o mânăstire, satul lor va deveni proprietate a mânăstirii. Ei le-au cerut, prin urmare, călugărilor să părăsească teritoriul lor iar Sfântul cu ucenicul său, nedorind să devină povară cuiva, s-au mutat la oarecare distanță.

   Nu departe de Vologda, la cotul râului Priluchi, într-un loc izolat, Sfântul Dimitrie decidea, astfel, să întemeieze prima dintre mânăstirile de obște din nordul Rusiei. Locuitorii Vologdei și din împrejurimi au consimțit, cu bucurie, să-l ajute pe Sfânt. 

   Proprietarii terenului destinat mânăstirii, Ilie și Isidor, chiar au călcat în picioare un câmp de cereale, astfel încât să poată fi construit imediat un sfânt lăcaș. În 1371, astfel, a fost construită Catedrala "Mântuitorul Hristos", din lemn, iar frații au început să se adune în jurul ei pentru a forma ceea ce urma să devină Mânăstirea Priluchi.

    Mulți ucenici ai călugărului au mers acolo, din Pereiaslav. Sfântul Dimitrie îmbina rugăciunea și asceza strictă, cu bunătatea. Îi hrănea pe cei săraci și flămânzi, îi primea pe străini, vorbea cu cei care aveau nevoie de mângâiere și îi sfătuia. Îi plăcea să se roage în singurătate. Mâncarea lui de post consta din Prescură și apă caldă. Chiar și în zilele de sărbătoare, el nu se îndulcea cu vinul și peștele permise de rânduială. 

   Atât iarna, cât și vara, purta o haină veche, de oaie, și chiar și la bătrânețe mergea cu frații, la ascultările comune. Sub haine, purta un lanț cu o cruce grea. Sfântul primea doar într-o anumită măsură ajutoare la mânăstire, astfel încât bunăstarea mânăstirii să nu smintească pe localnicii din apropiere.

   Odată, în timp ce el și călugării săi munceau la ascultări, Sfântul avea să remarce: "Fraților, noi suntem preocupați de lucrurile trecătoare ale pământului, în timp ce de astăzi Marele Prinț Dimitrie nu se mai preocupă de această viață plină de vanitate!". Din acea zi, a început să-l pomenească pe Prinț în rândul celor plecați din această viață. Abia mult mai târziu au aflat, aceia, că Prințul murise, într-adevăr, în acea zi și exact în ceasul în care Sfântul vorbise despre el.

   Într-o altă ocazie, i-a dat fratelui său binecuvântarea de a merge în nordul îndepărtat, pentru a face comerț cu păgânii. După ce a reușit să aibă un câștig foarte bun acolo, fratele său a venit acasă și, după un timp, i-a cerut Sfântului stareț binecuvântarea să se întoarcă în acele părți. De data aceasta, însă, Sfântul Dimitrie nu i-a mai dat binecuvântare. Fratele său a plecat totuși, însă a fost ucis de barbari.

   Domnul dăruise slujitorului Său darul înainte-vederii și atinsese un grad înalt de desăvârșire duhovnicească. Sfântul Dimitrie a trecut la cele veșnice, la o vârstă înaintată, pe 11 februarie, în anul 1406. Frații l-au aflat ca și când ar fi adormit, iar chilia lui era plină de un miros minunat.

   Minunile săvârșite prin sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie au început să fie cunoscute în anul 1409, când o epidemie lovise toată regiunea Vologdei. Din cauza acesteia, bolnavii erau forțați să se folosească, pentru mers, de bastoane. Vindecări masive au început să aibă loc la mormântul Sfântului Dimitrie, iar cei care erau vindecați pe loc, își lăsau acolo toiegele. Când epidemia s-a încheiat, călugării au fost nevoiți să mute, de acolo, o căruță cu toiege.

    O altă minune s-a săvârșit în timpul atacului viacinilor asupra Vologdei, în anul 1417. Când atacatorii au jefuit Mănăstirea Sfântului Dimitrie, unul dintre războinici a încercat să ridice capacul de la mormântul Sfântului, dar a fost doborât de o forță nevăzută, a căzut la podea și a murit pe loc - a fost îngropat în mânăstire. Numeroase alte minuni ale Sfântului sunt asociate cu vindecări.

SOLII DE PREȚ

   În prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, 17 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din  Municipiul Slobozia.

   În cuvântul Său, Preasfințitul Chiriarh a vorbit despre începutul Postului Crăciunului, despre modul în care suntem chemați să ne înnoim sufletul și trupul, săvârșind fapte bune.

    În secolul al XV-lea, venerarea Sfântului Dimitrie s-a răspândit în întreaga Rusie. Și, nu mai târziu de anul 1440, călugărul Macarie de Priluchi îi nota Viața, pornind de la istorisirile ucenicului Sfântului Dimitrie, starețul Pahomie.

   În 1487-1493 (sau în 1503), călugărul pictor de icoane Dionisie Glușițchi picta chipul Sfântului Dimitrie, cu evenimente din viața acestuia - icoană care a supraviețuit până în prezent. Ea se păstrează astăzi în Rezervația-Muzeu Vologda, iar în fiecare zi de marți se săvârșește o slujbă înaintea ei, chiar în muzeu. 

   Lanțurile Sfântului au supraviețuit și ele, cântăresc 9,5 kg și sunt acum păstrate în Biserica eparhială, care are rol și de muzeu istoric, a mânăstirii. Toiagul Sfântului este păstrat în Catedrala Mântuitorului.

   La 4 ianuarie 1609, locuitorii Vologdei au purtat în procesiune, cu mare cinste, Icoana Sfântului Dimitrie, de la mormântul său, prin oraș, așezând-o în Biserica Spaschi, înaintea ei cerând întotdeauna ajutor la vreme de necaz.

   Sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie nu au fost niciodată dezgropate; până în ziua de astăzi se odihnesc în Mânăstirea Priluchi, în mijlocul bisericii închinate acestuia.

   Mânăstirea Spaso-Priluțchi este o mânăstire fortificată - o  construcție pornită de la biserica înițială din lemn și chilii.

   Prințul Vasilie al III-lea al Moscovei a vizitat personal mânăstirea, în anul 1528, când el și soția sa Elena, neavând copii, au pornit într-un pelerinaj prin nordul Rusiei pentru a se ruga în vederea nașterii de prunci. Se știe că fiul lor Ivan s-a rugat înaintea Crucii Ciliciene de Fildeș din mânăstire, înainte de atacul său decisiv asupra Kazan-ului, în anul 1552. La 16 decembrie 1612, mânăstirea a fost capturată și incendiată de tâlhari polono-lituanieni, așa-numiții lisovcici. În 1764, mânăstirea deținea mai mult de 100 de sate, cu 2 819 de bărbați țărani.

   În august 1924, comuniștii au desființat mânăstirea. Crucea Ciliciană a fost confiscată, biblioteca veche și icoanele au fost împrăștiate. Clădirile au fost folosite într-o varietate de scopuri, inclusiv pentru locuit, drept închisoare, depozit și muzeu. Ele au fost supuse unei restaurări cuprinzătoare (începând cu 1954), care a dus la un aspect medieval. În 1991, mânăstirea a fost restaurată.

   Zidul înconjurător al mânăstirii a fost construit după ce sfântul lăcaș a fost devastat, iar construcția lui a fost finalizată în 1656.

   Catedrala, situată în centrul mânăstirii și închinată Sărbătorii Schimbării la Față a Domnului, a fost construită între anii 1537 și 1542. A fost prima clădire din piatră din Vologda și împrejurimi. Clopotnița a fost construită între anii 1639 și 1654. În 1811, biserica principală a ars, dar a fost reparată între 1813 și 1817. Între timp, în vremea invaziei franceze în Rusia, Grande Armée (Marea Armată) a ocupat Moscova, iar unele dintre comorile Bisericii au fost evacuate rapid din capitală. Ele au fost păstrate în Mânăstirea Spaso-Priluțchi, chiar în catedrală (care la acea vreme era încă deteriorată). 

   Catedrala este legată, printr-un pasaj acoperit, cu alte clădiri, în special cu Biserica "Intrarea în Templu a Maicii Domnului" (construită înainte de 1623).

   Pe lângă bisericile amintite mai sus, în 1721 a fost construită Biserica Tuturor Sfinților, iar în 1830 Biserica Sfânta Ecaterina. Biserica "Adormirea Maicii Domnului", din lemn, (construită în anul 1540) a fost dusă la Priluchi, de la Mânăstirea Alexandro-Kușți (aproape de satul Ustie), în 1962. Este cea mai veche biserică de lemn supraviețuitoare.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2024.