Publicat pe 28.11.2024

Sfântul Alexei, Mitropolitul Moscovei, făcător de minuni al Întregii Rusii

Zi specială de cinstire: 12 februarie

   Sfântul Alexei, Mitropolitul Moscovei și al Întregii Rusii, făcătorul de minuni (cu numele de mirean Elefterie), s-a născut în anul 1292 (sau conform altor surse, 1304) la Moscova, în familia nobilului Teodor Biacont, descendent al liniei princiare de Cernigov.

   Domnul i-a dezvăluit viitorului Sfânt destinul său înalt, încă din copilărie. La vârsta de doisprezece ani, Elefterie a mers pe un câmp și a montat plase pentru a prinde păsări. A adormit și, deodată, a auzit o voce: 

"Alexei! De ce te muncești degeaba? Tu vei fi un prinzător de oameni".

 

   Din acea zi, băiatul a renunțat la jocurile copilărești și a petrecut mult timp în singurătate. Frecventa adesea biserica, iar la vârsta de cincisprezece ani a decis să devină călugăr.

   În anul 1320, a intrat în Mânăstirea "Botezul Domnului" din Moscova, unde a petrecut mai mult de doisprezece ani în nevoințe aspre monahale. Cunoscuții asceți ai acestei mânăstiri, Bătrânii Gherontie și Sfântul Ștefan (14 iulie), fratele Sfântului Serghie de Radonej, au fost îndrumători și tovarăși ai săi.

 

   Mitropolitul Teognost, care a observat viața plină de virtuți și darurile duhovnicești ale Sfântului Alexei, i-a poruncit Sfântului să părăsească mânăstirea și să conducă instanțele ecleziale. Sfântul a îndeplinit această funcție, timp de doisprezece ani. Spre sfârșitul anului 1350, Mitropolitul Teognost l-a consacrat pe Alexei ca Episcop de Vladimir. După mutarea la Domnul a Mitropolitului, în anul 1354, Sfântul Alexei i-a urmat.

   În această perioadă, Biserica Rusă era sfâșiată de mari diviziuni și neînțelegeri, în parte din cauza pretențiilor Mitropolitului Romanos al Lituaniei și Voliniei. În 1356, pentru a pune capăt necazurilor și tulburărilor, Sfântul a mers la Constantinopol, pentru a-l vedea pe Patriarhul Ecumenic. Patriarhul Kallistos i-a dat Sfântului Alexei dreptul de a se numi și considera, atât ca Arhiepiscop al Kievului, cât și al Marii Rusii, "Mitropolit și Exarh”.

   Pe calea de întoarcere, în timpul unei furtuni pe mare, nava s-a aflat în pericol de scufundare. Sfântul Alexei s-a rugat și a jurat să construiască un lăcaș Sfântului din acea zi când nava va ajunge la țărm. Furtuna s-a potolit, iar nava a ajuns pe 16 august.

În ciuda problemelor din toate părțile, Sfântul Alexei s-a dedicat turmei sale: a numit Episcopi și a înființat mânăstiri de obște (după modelul Lavrei Preasfintei Treimi, întemeiată de Sfântul Serghie) și a pus ordine în relațiile rusești cu hanii Hoardei. Sfântul Alexei a călătorit, de mai multe ori, la Hoarda de Aur. În anul 1357, Hanul i-a cerut Marelui Prinț, ca Sfântul Alexei să vină la el și să vindece boala gravă de ochi a soției sale Taidulla.

   "Aceasta îmi depășește puterile", a răspuns Mitropolitul Alexei, "dar cred că Dumnezeu, care a dat vedere orbilor, mă va ajuta și pe mine". Prin rugăciunile sale, și după ce a stropit-o pe soția Hanului cu apă sfințită, aceea a fost vindecată.

   Când Marele Prinț Ioan a murit, tânărul său fiu Dimitrie (viitorul Sfânt), pe atunci încă minor, a fost luat sub tutela Sfântului Alexei. Sfântul Ierarh a avut multe dificultăți în reconcilierea și calmarea prinților, care refuzau cu încăpățânare să accepte autoritatea Moscovei.

   În anul 1361, a întemeiat o mânăstire închinată Icoanei Mântuitorului Nefăcută de Mână Omenească, la Iauza, în Moscova. Andronic, ucenicul Sfântului Serghie, a fost primul stareț al Mânăstirii, împlinindu-se astfel jurământul pe care îl făcuse în călătoria de întoarcere de la Constantinopol, atunci când nava se aflase în pericol.

 

   Mitropolitul Alexei a întemeiat și Mânăstirea Ciudov, în Kremlinul Moscovei. Mânăstirile vechi au fost restaurate: Mânăstirea "Buna Vestire", din Nijni-Novgorod, și "Sfinții Constantin și Elena", din Vladimir. În anul 1361, a fost întemeiată o mânăstire de obște pentru maici, în numele său - Alexeev.

 

   Sfântul Alexei a ajuns la vârsta înaintată de șaptezeci și opt de ani, după ce a petrecut douăzeci și patru de ani la Catedrala Mitropolitană. S-a odihnit cu pace întru Domnnul, în data de 12 februarie 1378, și a fost înmormântat la Mânăstirea Ciudov, conform dorinței sale.

   Sfintele sale moaște au fost descoperite în mod minunat, cu cincizeci de ani mai târziu, de atunci începând să fie pomenită amintirea marelui Sfânt Ierarh și mijlocitor.

   Sfântul Alexei este pomenit în ziua de 12 februarie în mod special, dar și pe 20 mai (Aflarea sfintelor sale moaște) și pe 5 octombrie (Soborul Ierarhilor Moscovei).

 

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2024.

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Printre Duhovnicii noștri
    Traduceri noi in Limba Română
      File de Letopiseț
        Dintre Meșteșuguri
          Sfaturi de folos
            Vă anunţăm noutăţile

            Parteneri

             

            Lăcașuri Ortodoxe
            Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
            Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.