Sfânta Prințesă Ana de Novgorod

Zi de sărbătoare: 10 februarie (+1051)

   Sfânta prințesă Ana de Novgorod, care înainte de a deveni călugăriță se numea Ingigerd, a fost fiica cea mare a regelui suedez Sfântul Olof Șotkonung (994-1022), poreclit "Cel mai creștin rege". În 1008, regele, familia și prietenii lor au primit Sfântul Botez. Ingigerd a avut parte de o educație de excepție pentru o femeie din acea vreme: a studiat Sfânta Scriptură, literatura și istoria. Era o adevărată fiică a epocii vikingilor scandinavi și, prin urmare, de la o vârstă fragedă s-a bucurat de o mare libertate, a participat la viața publică a patriei sale, a călătorit, primea oaspeții și stăpânea bine armele. Sursele istorice notează în special inteligența, curajul și marea influență a acesteia asupra celorlalți.

   Regele Olof a aranjat ulterior căsătoria Prințesei Ingegerd cu puternicul și Marele Prinț Iaroslav I cel Înțelept din Novgorod, cu care Suedia avea o relație comercială înfloritoare. Căsătoria a avut loc în anul 1019. Odată ajunsă la Kiev, Ingegerd și-a schimbat numele, cu numele grecesc Irina.

   Potrivit mai multor documente istorice, ea a primit ca dar de nuntă Ladoga și terenurile adiacente, care mai târziu au devenit cunoscute sub numele de Ingria, probabil derivat de la numele Ingegerd. Ladoga este un lac de apă dulce situat în Karelia și regiunea Leningrad din nord-vestul Rusiei, în vecinătatea Sankt Petersburg. Este cel mai mare lac situat în întregime în Europa, al doilea cel mai mare lac din Rusia după Baikal. Într-una din Cronicile lui Nestor din secolul al XII-lea este menționat cu numele de “Marele Nevo”. 

   Sfânta Prințesă a aranjat ca vărul tatălui ei, Ragnvald Ulfsson, să conducă în locul ei. 

   Împreună, Ingegerd și Iaroslav au avut șase fii și patru fiice; trei dintre acestea din urmă au devenit Regine ale Franței, Ungariei și Norvegiei. Sfânta prințesă Ana de Novgorod, soția Marelui Prinț Iaroslav cel Înțelept, le-a oferit copiilor ei o adevărată educație creștină, marcată de o credință puternică în Dumnezeu, și dragostea de muncă, integritate și învățare.

   Întreaga familie este descrisă într-una din frescele Catedralei Sfânta Sofia din Kiev.

Irina a avut o mare influență și relații bune cu țările nordice ale Europei. Ea i-a adăpostit, la Kiev, pe fiii exilați ai regelui englez Edmund, Edwin și Edward, precum și pe Prințul Magnus al Norvegiei. Nu s-a întors în patria sa, până când nu a fost convinsă că norvegienii îi vor da tronul tatălui său și îi vor respecta drepturile. Statul rus a jucat un rol semnificativ în viața Europei, autoritatea și influența sa fiind mai mărețe ca niciodată, iar marele merit a revenit Marii Prințese în acest sens.

   Regele Iaroslav a decis să construiască Kievul drept capitală și să-l transforme într-un oraș al lui Dumnezeu, o reflectare pământească a Ierusalimului Ceresc. Irina a inițiat construirea Catedralei Sfânta Sofia din Kiev (fundația a fost așezată în anul 1037) pentru a fi inima capitalei.

din căsuța poștală… ILUSTRATE noi

Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, România

(locul întâi în topul “Cascade Unice în Lume” realizat de The World Geography)

   Ilarion, Mitropolitul Kievului (1053, 21 octombrie), scria în celebra sa lucrare "Cuvintele Legii și Harului", adresându-se Sfântului Vladimir Luminătorul Rusiei deja mutat la Domnul (†1015, 15 iulie): 

"Privește la fina ta Irina, privește la nepoții și strănepoții tăi, cum trăiesc, cum țin la Dumnezeu, cum păstrează credința pe care le-ai lăsat-o moștenire, cum laudă numele lui Hristos!”.

   Se știe că Marea Prințesă a întemeiat o mânăstire la Kiev, în numele protectoarei sale – Sfânta Mare Muceniță Irina și, după cum se obișnuia atunci, a trebuit nu doar să se îngrijească de ea, ci să o și gestioneze.

   În anul 1045, ea a mers la Novgorod, împreună cu fiul ei Vladimir, pentru a iniția construcția Catedralei Sfânta Sofia din Novgorod (construită între anii 1045 și 1050). În Novgorod, Marea Prințesă Irina a primit tunsura monahală, cu numele Ana. Aceasta este prima tundere monahală într-o casă mare princiară; de atunci a început tradiția tunderii în monahism a prinților și prințeselor din Rusia după ce își împlineau datoria la conducerea poporului.

   Tot în Novgorod, Sfânta Prințesă Ana s-a și mutat la Domnul, în ascultare strictă și rugăciune, în ziua de 10 februarie a anului 1051, fiind înmormântată în Catedrala Sfânta Sofia. Curând, lângă ea, s-a odihnit și trupul fiului ei, Prințul Vladimir de Novgorod.

Sfânta Prințesă Ana și fiul ei Vladimir au fost canonizați de Arhiepiscopul Eutimie al Novgorodului, în anul 1439.

   În cântările bisericești adresate Sfintei Ana, se spune:

   "O, bucurie a poporului suedez, ai bucurat ținutul rusesc, umplându-l de har și curăție, împodobindu-i tronul cu măreție, strălucind în evlavie, ca o bijuterie neprețuită așezată într-o splendidă coroană regală.

   

   Numită Ingegerd în apele botezului, cuvioasă, ai fost numită Irina de supușii tăi ruși, care simțeau în tine pacea dumnezeiască și netrecătoare; dar când te-ai supus ascultării monahale, ai luat noul nume, Ana, după cinstita strămoașă a lui Hristos, Regele Regilor.

 

   Cununându-te cu cinstită cununie, Sfântă Ana, ai trăit împreună cu soțul tău rege, credinciosul, dreptul și înțeleptul Prinț Iaroslav; și după ce l-ai făcut Sfânt, după odihna Lui, te-ai logodit cu Domnul ca Mire al tău ceresc.

 

   Disprețuind toate ademenirile mândriei și îmbrăcând hainele sărăcăcioase ale monahiei Ana, te-ai dăruit postului și rugăciunii, rugând mereu pe Hristos, Stăpânul tău, ca El să-ți mântuiască poporul din nevoi și nenorociri".

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2024.