Zi de cinstire specială: 12 februarie
Sfânta Cuvioasă Maria (numită Marinus) și tatăl ei Evghenie, au trăit la începutul secolului al VI-lea, în Bitinia (Bitinia Cromena - în regiunea nord-vestică a Asiei Mici).

Când mama Mariei a murit, tatăl fetei a decis să intre în mânăstire, iar Maria își dorea și ea să se logodească cu Hristos. Numai că aceasta nu a putut suporta să se despartă de tatăl ei, așa că a îmbrăcat haine bărbătești. Împreună au intrat într-o mânăstire, nu departe de Alexandria, unde fiica a fost tunsă ca monah cu numele Marin.
"Fratele" Marin excela în virtuți și se distingea prin smerenie și ascultare. Atunci când, cu câțiva ani mai târziu, tatăl Sfintei Maria s-a mutat la cele veșnice, ea și-a intensificat nevoințele ascetice și a primit, de la Domnul, darul vindecării celor posedați de duhuri necurate.
Într-o zi, "călugărul" Marin împreună cu alți frați au fost trimiși cu treburi, de către mânăstire, iar pe drum a trebuit să își petreacă noaptea la un han. Fiica proprietarului hanului, care păcătuise cu un soldat și rămăsese însărcinată, a crezut că Maria era bărbat și s-a aprins de dorință pentru tânărul "călugăr". Ea s-a simțit umilită când Marin a respins-o, așa încât femeia desfrânată a căutat să se răzbune. Prin urmare, ea l-a acuzat pe "călugăr" că ar fi sedus-o, numindu-l "pe el" tată al copilului ei. Apoi, însă, a fost posedată de un duh rău.
Hangiul s-a plâns egumenului, care l-a dat afară din mânăstire pe "fratele" acuzat că ar fi păcătuit. Maria nu a negat acuzația falsă, ci s-a așezat să locuiască lângă zidurile mânăstirii. Când un băiat i s-a născut acelei fiice păcătoase, hangiul l-a dus pe copil "călugărul" Marin, lăsându-l pe nepotul său acolo și părăsindu-l. Sfânta a luat pruncul și l-a crescut, ca și când ar fi fost al ei.
După trei ani, frații l-au implorat pe egumen să-l primească din nou pe "călugărul" Marin în mânăstire. Deși foarte reticent, egumenul a cedat cererii lor, atribuindu-i "fratelui Marin" cele mai de jos ascultări, pe care călugărița le-a împlinit cu cea mai mare sârguința posibilă, continuând să-și crească și așa-zis-ul fiu.
Trei ani mai târziu, Sfânta s-a mutat cu pace la Domnul, în chilia ei. Frații au venit și au văzut "călugărul" adormit și băiatul plângând deasupra lui. Tot atunci, taina i-a fost dezvăluită. egumenul cerând cu lacrimi iertare de la cea mutată la Domnul, iar hangiul urmându-i exemplul. Trupul sfintei a fost îngropat, cu cinste, în mânăstire.

Fiica hangiului a venit și ea la mormântul Sfintei și și-a mărturisit deschis păcatul, după care a fost imediat vindecată de duhul rău care o posedase atât de mult timp. Mai târziu, băiatul care a fost crescut de călugăriță, a devenit și el călugăr.
Sfintele moaște ale Sfintei au fost mutate la Constantinopol, iar de acolo au fost duse la Veneția, în anul 1113.
Sfântul Simeon Metafrastul ne istorisește și el, cu și mai multe amănunte, cele salvate în filele istoriei, după cum urmează:
Un bărbat din Bitinia, pe nume Evghenie, avea o soție cu care avea o singură fiică, pe care o numeau Maria. La moartea mamei Mariei, tatăl ei a crescut-o în învățătura și viața sfinte. Când fata a crescut, tatăl ei i-a spus:
"Iată, copila mea, las toate bunurile mele în mâinile tale și plec la o mânăstire, pentru a-mi mântui sufletul”.
Fiica lui a răspuns:
"Tată, vrei să-ți mântuiești propriul suflet, iar pe-al meu să-l lași să se piardă? Nu știi că Domnul zice: Păstorul cel Bun își jertfește viața pentru oile sale?; iar în altă parte: Cel ce mântuiește un suflet va fi asemenea celui care l-a creat?
Auzind-o spunând astfel de lucruri, și văzând-o plângând și jeluindu-se, tatăl ei a zis:
"Copila mea, ce să mă mai fac eu cu tine, fiindcă doresc să intru în mânăstire? Și cum să se mai poată să mai rămâi și cu mine? Căci cel rău se folosește de voi, femeile, pentru a-i necăji pe slujitorii lui Dumnezeu”.
Ea a răspuns:
"Nu, tată, Nu voi intra în mânăstire așa cum îți imaginezi, ci mă voi tunde și mă voi îmbrăca în haine bărbătești; așa voi merge cu tine”.Atunci, tatăl ei a împărțit toate bunurile sale săracilor și a tuns părul Mariei și a îmbrăcat-o în haine bărbătești. El a numit-o "Marin" și a învățat-o, cu aceste cuvinte:
"Ia seama, copila mea, să veghezi; căci vei trece prin foc. Păstrează-te curată, prin harul lui Hristos, ca să împlinim jurămintele”.
Luând-o cu el, a intrat într-o obște, unde fiica sa sporea, pe zi ce trecea, în fiecare dintre virtuți și în mare asceză. Mulți dintre frați credeau că era eunuc, neavând barbă și având o voce înaltă, în timp ce alții considerau acestea rod al unei mari cumpătări; pentru că mânca doar o dată la două zile.
Acum, s-a întâmplat așa, că tatăl ei a murit, ea adăugând și mai multă ascultare ascezei sale, pentru a putea primi dar de la Dumnezeu împotriva duhurilor rele. Astfel, prin atingerea mâinii ei, toți neputincioșii erau vindecați deîndată.
În obște, erau patruzeci de oameni duhovnicești împreună cu ea, iar în fiecare lună patru dintre frați erau trimiși să se ocupe de treburile mânăstirii, fiindcă ei se îngrijeau și de alți câțiva pustnici. Călătoria fiind lungă, frații obișnuiau să se oprească și să se odihnească la un han care se afla pe drum. Proprietarul hanului se îngrija de ei și se arăta primitor și plin de dar.
Într-o zi, starețul l-a chemat pe Cuviosul Marin și i-a spus:
“Frate, cunosc bine întreaga ta viață și marea ta ascultare; adică ești desăvârșit în toate. Deci, am decis că ar trebui să ieși în slujba mânăstirii, deoarece frații sunt întristați că nu o faci și tu. Dacă vei face așa, vei primi răsplată și mai mare de la Dumnezeul nostru Care iubește pe om”.
Auzind aceste cuvinte, Marin a căzut la picioarele lui și a zis:
"Binecuvântează, Părinte, și oriunde mă vei îndruma, voi merge”.
Atunci, Cuviosul Marin a mers cu ceilalți trei frați, cu treburile mânăstirii, și s-a oprit să se odihnească la han. S-a întâmplat, însă, că un anumit soldat o sedusese pe fiica hangiului, iar ea rămăsese însărcinată. Soldatul i-a spus:
"Dacă va ajunge aceasta la urechile tatălui tău, să-i zici: ‘A fost tânărul călugăr din obște — cel frumos, numit Marin — care s-a culcat cu mine’.
Și, după ce i-a dat daruri, despăgubind-o pentru necinstea pe care i-o făcuse, acel soldat a apucat pe cale și a plecat. Când, după câteva zile, tatăl ei a cunoscut starea în care aceasta se afla, a întrebat-o: "Cine ți-a făcut aceasta?". Iar ea a dat vina pe Marin.
Luându-și fiica, hangiul a mers la mânăstire, strigând: "Unde este acel înșelător, pe care îl numiți creștin?”.
Paracliserul a ieșit să-l vadă și a întrebat: "De ce strigi, fratele meu?”.
Și el a răspuns: "Strig, pentru că blestem ceasul în care te-am întâlnit. N-aș mai vedea vreodată vreun călugăr, ori să am vreo legătură cu ei”.
El a mai spus, același lucru, și starețului: "Părinte, singurei mele fiice, în care mă încredeam pentru bătrânețile mele - ei bine, uită-te și vezi ce i-a făcut acel Marin, pe care îl numești creștin”.
Starețul a răspuns: "Ce mai pot face pentru tine, frate, din moment ce el nu este aici? Când se întoarce, totuși, nu-mi mai rămâne nimic altceva de făcut, decât să-l alung din mânăstire”.
Când Cuviosul Marin a sosit cu ceilalți trei frați, Starețul i-a zis: "Astfel sunt purtarea și asceza ta, că în timp ce stai la han o seduci pe fiica hangiului, iar apoi vine aici și face gălăgie înaintea laicilor?”.
Auzind aceste cuvinte, Marin i-a căzut la picioare, spunând: "Iartă-mă, Părinte, pentru numele Domnului; pentru că am greșit, fiind eu om”.
Starețul s-a aprins de mânie și l-a alungat deîndată afară din mânăstire. Marin a ieșit și s-a așezat sub cerul liber, îndurând cu vitejie gerul și arșița. Cei care intrau și ieșeau îl întrebau: "De ce stai aici?”. Iar el le răspundea: "M-au alungat din mânăstire, pentru că am săvârșit desfrânare”.
Când fiica hangiului a născut un fiu, hangiul l-a luat în brațe și a mers la mânăstire. Aflându-l pe Marin stând în afara porții, el a slobozit copilul la picioarele lui și a zis: "Iată rodul păcatului tău. Ia-l”. Și a plecat în grabă.
Luând pruncul, lui Marin i s-a făcut milă de el, și a spus: "În ce mă privește, plătesc pentru păcatele mele. Dar de ce trebuie să se piardă acest copil nefericit, odată cu mine?”.
El a început astfel să ceară lapte de la păstori și să-l hrănească, ca și cum ar fi fost tatăl copilului. Și, de parcă această muncă nu ar fi fost suficientă, bebelușul plângând și jeluindu-se își mai murdărea și hăinuțele.
După trei ani, când frații văzuseră deja bine marea lui suferință și răbdarea, au mers la stareț și i-au spus: "A fost pedepsit destul, fiindcă își mărturisește greșeala înaintea tuturor”.
Întrucât starețul nu a putut fi convins să-l primească înapoi, frații i-au zis: "Dacă nu-l primiți, vom părăsi și noi mânăstirea. Cum mai putem cere iertare pentru păcatele noastre de fiecare zi, odată ce el stă afară de trei ani?”.
Starețul l-a primit înapoi, spunând: "Te primesc înapoi, pentru iubirea fraților, deși ești cel mai rău căzut dintre toți”.
Și, Marin i-a făcut plecăciune, zicând: "Mi-e mai mult decât îndeajuns, Părinte, numai să trăiesc sub acoperișul tău”.
Așa că starețul i-a dat cele mai umilitoare treburi - pe care le-a îndeplinit cu sârguință, nevoindu-se cu acestea. Și tot timpul a avut pruncul în spatele lui, strigând și cerând de mâncare. Când copilul a crescut, fiind crescut în mare virtute, el s-a învrednicit de primirea schimei monahale.
Într-o zi, starețul i-a întrebat pe frați: "Unde este fratele Marin? Nu l-am văzut la slujbe, de trei zile, deși era întotdeauna primul care ajungea. Mergeți în chilia lui și vedeți de n-o fi căzut bolnav”.
Au mers și au aflat că murise. Când i-au vestit starețului despre aceasta, el a răspuns: "Mă întreb, cum a plecat sufletul lui nenorocit? Cum se va putea apăra singur?”.
El i-a sfătuit cum să fie Marin îngropat. Când au mers și au descoperit că era femeie, toți au strigat: "Doamne, ai milă!”.
Starețul a întrebat: "Ce v-a venit?”. Ei au răspuns: "Fratele Marin era femeie”.
Intrând în chilie, starețul a căzut cu capul la pământ, plângând și zicând: "Voi rămâne aici, la picioarele ei sfinte, până voi muri, dacă nu voi primi iertare”. Dar, o voce i-a răspuns: "Dacă ai fi făcut acestea știind, păcatul tău nu ar fi fost iertat. Însă, din vreme ce ai făcut acestea cu neștiință, vei fi iertat”.
Când starețul s-a ridicat, l-a chemat pe proprietarul hanului și i-a spus: "Uite, Marin a murit”. Iar hangiul a răspuns: "Fie ca Dumnezeu să-l ierte, căci a adus nenorocire asupra casei mele”. Starețul a răspuns: "Pocăiește-te, fratele meu; căci ai păcătuit înaintea lui Dumnezeu și m-ai înșelat prin cuvintele tale, pentru că Marin era femeie”.
Când proprietarul hanului a auzit acestea, a căzut umilit și a adus slavă lui Dumnezeu. La scurt timp după aceea, fiica lui sosea și ea, plină de remușcări, zicând adevărul: "Soldatul a fost cel care m-a necinstit și m-a pângărit". Și, pe loc, a fost vindecată de necazul care îi fusese trimis de la Dumnezeu.
Apoi, frații au luat trupul Sfintei Maria, l-au uns cu mir și l-au așezat într-un loc sfânt, făcându-i înmormântare cum i se cuvenea și lăudându-L pe Hristos Mântuitorul tuturor, Care îi slăvește întotdeauna pe cei care Îl slăvesc.
Lui se cuvine slava, în veci. Amin.
(După Demetrios G. Tsames, Materic [Viețile Sfintelor Maici], Vol. I)
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2024.