Publicat pe 30.06.2026

PS Părinte Vincențiu - 17 ani ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor

Duminică, 28 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Slujba Parastasului pentru Arhiereii liturghisitori care acum 17 ani au fost prezenți la întronizarea Preasfinției Sale și care au trecut prin Porțile Veșniciei și pentru Episcopul Emilian Crișanul, care a trecut la cele veșnice în ziua 26 iunie 2026.

Luni, 29 iunie 2026, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost prilej de mare bucurie pentru clerul și credincioșii care au aniversat și împlinirea a 17 ani de când Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost întronizat în Eparhia din Bărăgan.

A fost moment de înnoire duhovnicească, pentru toți reprezentanții autorităților centrale, județene și locale și mulțime de credincioși din Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Evenimentul a fost marcat de săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești unde, sub protia Preasfinției Sale, au slujit Preacuviosul Părinte Vicar Eparhial Rafail, Preacucernicii Părinți Consilieri, Protopopi, inspectori, preoți și Arhidiaconi și diaconi.

Dialogul liturgic a fost întreținut de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de Preacucernicul Părinte Iulian Turtoi, inspector și profesor.

După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba de Te Deum, iar preoții și credincioșii au avut ocazia binecuvântată de a-L felicita pe Părintele lor duhovnicesc, Preasfințitul Episcop Vincențiu.

La momentul predicii, Preasfinția Sa a vorbit despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel, despre lucrarea misionară săvârșită, ca model, pentru noi cei de astăzi, de mărturisire a credinței creștine.

Preasfinția Sa a mulțumit preoților și credincioșilor, pentru dragostea cu care L-au înconjurat la acest moment aniversar, exprimându-Și nădejdea că lucrarea de mântuire, pe care slujitorii Sfintelor Altare din cele două județe ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor o săvârșesc, va spori înzecit și însutit în anii care vor urma.

Episcopia Sloboziei și Călărașilor este prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989, iar Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu este al treilea Arhipăstor al acestei Eparhii.

Informațiile despre binecuvântarea acestui mare și dublu eveniment ne-au fost oferite de Biroul Mass-Media al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.


Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfințite Părinte!

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.