PRINDE ORBUL, SCOATE-I OCHII!

   Nu știu dacă autorul acestei zicale s-a inspirat din Evanghelia de astăzi [DUMINICA ORBULUI, 25 mai 2025 / In 9, 1-38], dar prea se potrivește! Mântuitorul Hristos dăruiește vedere unui orb din naștere și… ce pătimește săracul de el după aceea!… Ca și cum le-ar fi scos lor ochii, pentru a-i dărui orbului, așa s-au năpustit fariseii și cărturarii asupra bietului om: „Nu este el! Sau, dacă da, atunci înseamnă că nu s-a născut orb. Vino încoace orbule, spune dacă ai fost cu adevărat orb! Povestește-ne cum s-a întâmplat!… Dați-l afară că nu e bun de nimic! Aduceți-i pe părinții lui!” Pe aceia i-au întrebat: „E adevărat că acesta este fiul vostru? Ce s-a întâmplat cu el?”. Părinții, speriați, au dat din colț în colț, temându-se de fariseii care porniseră o campanie generală de orbire, prin care doreau să facă așa fel ca să „nu mai vadă” nimeni, niciodată, Adevărul. O anchetă ridicolă, în care este chemat orbul din nou. Este amenințat de data aceasta. I se sugerează să se renege pe sine și să se întoarcă în „întunericul” de unde venise. Un spectacol dezgustător, surprins atât de sugestiv în sintagma „prinde orbul, scoate-i ochii!…”

   Dragii mei,

   Aprofundând mai mult Evanghelia de azi, mă întreb dacă nu cumva ar fi trebuit ca Duminica aceasta să se numească, mai degrabă, „Duminica orbilor”, căci cine vede, până la urmă, și cine nu? Orbul „L-a văzut” pe Hristos, dar fariseii și cărturarii au rămas anchetându-L până astăzi… De aceea, nu vi se pare că nu doar zicala românească citată, ci și atacul tot mai întețit al „orbilor” din vremea noastră asupra Creștinismului se potrivește Evangheliei de azi? Mă refer:

•  

• la militanții pentru marginalizarea Bisericii și etichetarea ei ca inutilă sau chiar păguboasă pentru societate;

• la propagandiștii Omului Nou, autointitulați progresiști; dar, de fapt, neo-marxiști;

• la dușmanii moralei și ai familiei creștine − promotori, în schimb, ai păcatelor împotriva firii, ai căsătoriei persoanelor de același sex, ai ideologiei de gen și ai educației sexuale premature și deviante a copiilor.

   

    De unde își iau acești războinici ai răului râvna de a tot vâna Creștinismul? Ce este atât de nociv în a petrece cineva în LUMINA pe care Domnul a dăruit-o, ca și orbului de astăzi, tuturor celor care Îi urmează Lui? Faptul că nu toți creștinii reușesc să se ridice la înălțimea Învățătorului lor nu cred că dă dreptul nimănui: nici la renegarea Sa și nici la ponegrirea celor ce izbutesc prea puțin să-I slujească Lui. De când este spectatorul mai performant decât concurentul, fie el și ultimul clasat în concurs? De când a devenit aflătorul în treabă un cetățean mai onorabil decât creștinul codaș? Sau, de când a devenit necredinciosul mai onest decât credinciosul, chiar dacă acesta este mai puțin eminent?

   Motivul „războiului orbilor” din vremea noastră este unul și același cu cel din Evanghelie: Dumnezeu le stă în cale! Nu le respectă legile lor! Refuză să li Se supună și să-i asculte; El și urmașii Lui! De aceea luptă ei din răsputeri să scape lumea și de Dânsul și de adepții Săi. Trăim, așadar, vremuri similare celor din Evanghelie, în care oamenii nu doar că se cred dumnezei, dar se și comportă ca atare:

•  

  • I-au cerut orbului să nu mai… „vadă” și ne-o cer și nouă!

  • Au încercat intimidarea părinților aceluia, atunci, și nu vor ezita să o facă nici astăzi;

  • N-au avut frică de Dumnezeu în vremea aceea; de ce s-ar înfricoșa de El astăzi?

  • S-au umplut de ridicol luptând împotriva evidenței, atunci, și nu se vor da înapoi de la aceasta nici în vremurile din urmă.

   Scriu acestea nu pentru a ne plânge singuri de milă, ci pentru a ne motiva și a ne mobiliza cât mai mulți la pilda și comportamentul orbului de azi. Vedeți cum acesta, odată „luminat” de Domnul, nimeni și nimic nu l-a mai putut clinti din credința lui? Ba încă și-a luat și îndrăzneala de a-i ironiza pe mai-marii săi: „V-am spus acum și n-ați auzit? De ce mă întrebați iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui”? Știa prea bine din ce întuneric venise și era prea încântat de „lumina cea adevărată” pe care o primise, ca să se mai întoarcă vreodată din drum…

   Noi, fraților, suntem conștienți cu ce fel de LUMINĂ ne-a luminat Domnul? „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc” cântăm la sfârșitul fiecărei Sfinte Liturghii. Lumina credinței creștine! Așadar, părăsi-vom lumina aceasta de dragul întunericului de altădată sau de teama războinicilor răului de astăzi?… Să nu fie!

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei și Romanaților