În data de 10 aprilie 2026, în Vinerea Luminată, cititorii Agenției de știri Lăcașuri Ortodoxe și ai Rețelei Web a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au putut urmări transmisiunea video în direct a Slujbei Sfintei Liturghii Arhierești, efectuată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, de la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, acolo unde, timp de câteva zile, a poposit spre închinare Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului “Grabnic Ascultătoarea”, de la Mănăstirea Sihla, din Arhiepiscopia Iașilor, cu ocazia hramului de primăvară al mănăstirii, Izvorul Tămăduirii.
Condițiile tehnice nefavorabile din aria Mănăstirii Sfinții Voievozi, în ce privește acoperirea rețelelor de telecomunicații și stabilitatea vitezei de trafic de date, au impus adoptarea și operarea unui sistem alternativ. Astfel, din punct de vedere tehnic, transmisiunea video în direct a evenimentului a reprezentat o premieră, fiind prima transmisiune realizată în sistem adaptiv, în care bit-rate-ul, rezoluția imaginii și numărul de cadre pe secundă s-au adaptat condițiilor rețelei de internet din fiecare moment, pentru fiecare cameră video.
În cazul unei rețele de internet instabile, atunci când viteza este mai mică decât cea necesară pentru asigurarea unui flux de date continuu, vizitatorii se confruntă cu întreruperi regulate ale imaginii și sunetului. Utilizarea rețelei de internet, în zona mănăstirii, pentru simpla navigare era posibilă, însă oscilația permanentă a vitezei, între 0.1Mbps și 20Mbps, nu permitea transmiterea cursivă a imaginii, nici măcar în cazul implementării unor metode specifice - precum aplicarea unei întârzieri de câteva minute asupra transmisiunii. În mod inevitabil, în aceste condiții, s-ar fi produs întreruperi masive în timpul unei transmisiuni clasice.
Transmisiunea în direct a fost efectuată utilizând mai multe camere amplasate în incinta Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, care au fost configurate astfel încât să transmită imaginea, prin intermediul noului sistem de comunicare în timp real, direct către un Studio (Lăcașuri Ortodoxe) - aflat chiar la mare distanță (Băile Govora) - unde printr-un nou sistem de mixaj multi-camera, o echipă formată din voluntari ai Asociației Lăcașuri Ortodoxe a realizat trecerea între camere, controlul microfoanelor și altele (caracteristică unică a acestui tip de transmisiune).

Din punct de vedere tehnic, transmisiunea a fost realizată folosind un sistem de comunicații în timp real prin internet (protocolul WebRTC), în locul protocoalelor de comunicare în timp real precum RTMP — un sistem standard pentru realizarea transmisiunilor în direct audio-video la ora actuală — în cazul cărora ar fi posibilă doar utilizarea unui bit-rate adaptiv, schimbarea rezoluției presupunând altfel oprirea emisiei, reconfigurarea programului și repornirea acesteia.
De asemenea, chiar dacă în momentul de față mai multe platforme de streaming permit realizarea transmisiunilor în direct prin intermediul browserelor web — precum platforma YouTube, prin funcția de transmitere în direct a camerei web — care sunt compatibile doar cu sistemul de comunicare în timp real WebRTC, acestea se limitează cel mult la utilizarea unui bit-rate adaptiv (nepermițând în niciun caz mixarea mai multor camere și microfoane, nici adaptarea automată a rezoluției sau frame-rate-ului), caz în care transmisiunea în direct nu ar mai fi putut fi realizată cursiv.
Prin soluția inovativă implementată cu ocazia transmiterii în direct a evenimentului amintit mai sus, totul s-a efectuat în timp real, cu o diferență de ordinul milisecundelor între imaginea reală, de la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, și imaginea virtuală, recepționată în studioul Lăcașuri Ortodoxe. Sistemul WebRTC a permis transmiterea fluxului audio-video către studio, prin crearea unor legături de tip P2P (Peer to Peer) între camere și dispozitivul de mixaj. Opțiunea utilizării studioului - în locul transmiterii fluxului direct prin WebRTC și P2P, către cele peste 600 de persoane care au urmărit slujba Sfintei Liturghii - a fost aleasă din pricina dezavantajului principal care afectează transferul de date P2P, de tipul one-to-many, acela că, emițătorul transmite imaginea și sunetul separat, către fiecare dintre vizitatorii conectați (deci, în cazul acestei transmisiuni, sub forma a 600 de fluxuri de date diferite) lucru imposibil în cazul rețelei de internet instabile și a altor resurse limitate.
“Nu am avut parte de nicio întrerupere în cadrul transmisiunii, pe întreg parcursul Sfintei Liturghii, sistemul micșorând și mărind în mod continuu rezoluția imaginii, în funcție de calitatea rețelei.
A existat o foarte bună coordonare între echipa prezentă în studioul Lacașuri Ortodoxe și participanții la eveniment, sub îndrumarea Pr. Arhid. Nicușor Silviu Dascălu, reprezentant mass-media al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, astfel încât s-a putut efectua un mixaj corespunzător, atât între camerele video, cât și între microfoanele instalate. Operatorii camerelor s-au putut baza pe faptul că imaginea transmisă către studio era recepționată în timp real, fără întreruperi sau intârzieri, și astfel, că imaginea era selectată corespunzător. Altfel, lipsa de sincronizare dintre camere sau întârzierea imaginii ar fi afectat calitatea transmisiunii. De exemplu, o simplă întârziere de câteva secunde, a unei camere, ar fi produs un efect nedorit, prin faptul că ar fi făcut vizibil un salt între momentele slujbei, la trecerea de la o imagine la alta.
Sunetul a fost transmis și el pe canale separate, de la fiecare microfon, astfel încât în cazul unei viteze foarte slabe imaginea să se oprească, iar emisia să continue în format audio. De exemplu, camera din exterior, poziționată lângă Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a avut câteva momente în care nu reușea să transmită imaginea către studio, dar a transmis audio. Acest lucru nu a fost însă vizibil în cadrul transmisiunii, întrucât în acele momente era utilizată una dintre camerele din interior.” (Ing. Cătălin Ion, președintele Asociației Lăcașuri Ortodoxe)
Astfel, în Studioul Lăcașuri Ortodoxe a fost realizat și implementat, prin intermediul voluntarilor, cu ajutorul lui Dumnezeu, un sistem unic de mixaj și emisie, care preia imaginea video și sunetul prin sistemul WebRTC (P2P) - cu bit-rate, frame-rate și rezoluții adaptive - de la camerele de emisie, și retransmite imaginea prin protocolul RTMP, către diferite servere, cum ar fi YouTube. Sistemul are la bază tehnologia testată și implementată în cadrul unei cercetări științifice, care are ca scop realizarea unui sistem de predare și învățare a matematicii la distanță, asistată de profesor, prin intermediul rețelei de internet. În cadrul acestei cercetări, realizate de Prof. Drd. Teo-Christian Ion, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Elvira Popescu, în cadrul Școlii Doctorale Constantin Belea, sub păstorirea ÎPS Prof. Univ. Dr. Irineu Ion Popa, Mitropolitul Olteniei, Director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat, s-au căutat diferite soluții pentru a facilita utilizarea platformei de predare la distanță, în cazul rețelelor de internet instabile sau cu semnal redus. Soluția prezentată presupune ca unul dintre calculatorele participanților, care are acces la internet stabil, să fie utilizat drept mixer, preluând toate fluxurile de date de la ceilalți participanți și retransmițându-le sub forma unei singure imagini, către toți cei conectați. Studiul, publicat pe platforma IEEE Express, poate fi consultat apăsând aici: Enhancing Synchronous Online Education: Overcoming Connectivity Challenges with Innovative Video-Conferencing Solutions.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
