Preotul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Sinișa Buvaci, a comentat pentru UOJ, din Serbia, pe marginea uciderii călugărului Varsanufie din Lavra Sviatohirsk.

Părintele Sinișa a remarcat că lumea de astăzi este plină de încercări – epidemii, crize economice și războaie – care, în opinia sa, reflectă dezbinarea dintre oameni. „Orice credință respinge păcatele care duc la degradarea individului, iar noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu... În Lavra Sviatohirsk a avut loc uciderea și rănirea unor membri ai clerului”, a spus acesta.
Preotul a citat relatări din presă, potrivit cărora atacatorii i-au cerut călugărului să spună „Slavă Ucrainei”, iar acesta a răspuns „Slavă lui Dumnezeu”.
„Acum vă întreb: oare cuvintele «slavă Ucrainei, Rusiei sau Americii» înseamnă mai mult decât «slavă lui Dumnezeu»? Nu trebuie să ne facem idoli din ideologii, mai ales noi, clericii. De aceea spun: uciderea unor oameni pașnici este un păcat mare, un act anticreștin și antireligios. Ceea ce este capabil să facă un om, nici chiar cea mai cumplită fiară nu ar face”, a spus Părintele Sinișa.
În încheierea discuției, Părintele Sinișa a descris cele întâmplate în Lavră drept o manifestare extremă a decadenței umane și le-a reamintit ascultătorilor că uciderea privează omul doar de trup, nu și de suflet.
„Sufletul nostru va trăi, acolo, în funcție de modul în care am trăit și ne-am comportat cât am fost în viață. Dacă am iertat, vom fi iertați; dacă nu am iertat, nu vom fi iertați”, a spus preotul.
***
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 22 septembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
