Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe vă prezintă, în cele de mai jos, traducerea integrală a unui interviu acordat recent de Episcopul Iacob de Stobi, sub titlul: Când „progresiștii” își leapădă masca. Deși nu trăim în Macedonia, aceeași ideologie face ravagii și în țara noastră, unde a ajuns, de o prea mare perioadă de timp chiar la guvernare - ceea ce nu s-a întâmplat totuși, ca urmare a reacției imediate și vigliente a Bisericii și poporului (după câte se va vedea din articolul de mai jos) și în alte țări...
Când „progresiștii” își leapădă masca
- Un răspuns la isteria ideologică -
De Episcop Iacob de Stobi
Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ohrid
Ministerul Educației (Macedonia) a retras materia privind educația sexuală. În urma unei ample nemulțumiri publice și a reacțiilor părinților — inclusiv a propriei mele scrisori deschise — autoritățile au ascultat vocea poporului. Acesta este un act cu adevărat lăudabil, întrucât deschide perspective vaste pentru o încredere reciprocă. În majoritatea societăților, acest proces se numește democrație; problema este acum închisă și mergem mai departe.
În țara noastră, însă, această mișcare a scos la iveală falimentul moral și intelectual total al elita liberal-progresistă macedoneană. Cei care au trăit decenii întregi din granturi — promovându-și propriul complex de inferioritate autodistructiv drept o „valoare progresistă” — s-au lăsat pradă unei isterii dezlănțuite și necontrolate. Aceasta s-a manifestat prin afirmații precum: Biserica conduce Statul, preoții guvernează țara, știința este atacată de clerici înapoiați, iar copiii vor fi obligați să învețe de pe site-uri pornografice, printre altele.
Confruntați cu opoziția argumentată a Bisericii și a poporului — îndreptată nu împotriva educației privind sănătatea reproducerii (așa-numita educație sexuală) în sine, ci împotriva ideologiei care stă la baza acesteia — acești pseudo-intelectuali de profesie nu au reușit să ofere niciun argument logic. În loc de o dezbatere, asistăm la un tir orchestrat și pseudo-științific, compus din șantaj emoțional penibil și un reflex anti-Biserică vetust, de factură neo-bolșevică.
Este o mare naivitate să credem că problema rezidă într-o singură materie școlară. Ideologia de gen nu a fost niciodată doar o dispută legată de o simplă disciplină. Este vorba despre o luptă brutală și existențială pentru a stabili cine are dreptul de a-l crește pe copilul macedonean! Prin urmare, nu mai este loc pentru politețuri false sau tăcere diplomatică.
Ieri am primit o serie de mesaje conținând linkuri și capturi de ecran cu reacții de pe Facebook pline de dispreț la adresa Bisericii, a clerului și a credinței religioase în general. Scopul acestui text nu este de a ne apăra sau de a ne justifica — ferească Dumnezeu! — ci mai degrabă de a încerca să dezvăluim adevărata cauză a acestei uri, precum și fundamentele sale ontologice. Un discurs îndreptat împotriva Bisericii îi unește pe toți acești actori într-o simfonie perfectă; totuși, având în vedere numărul lor mare – poate excesiv pentru o țară mică precum Macedonia – vom analiza aici doar pe câțiva dintre ei. Oricine este liber să gândească sau să spună ce dorește – într-adevăr, acestea sunt chiar valorile în care cred și pe care le susțin – însă autorii acestor reacții scrise (medici, profesori universitari și jurnaliști) ar trebui să dea dovadă de o responsabilitate socială sporită față de cuvintele și scrierile lor, comparativ cu oricine altcineva. Tocmai de aceea, alegerea noastră nu a fost întâmplătoare.
În rubrica sa, jurnalistul Zoran Bojarovski întreabă: „Cine conduce Statul: știința sau Biserica?”. Aceasta este o deviere clasică și manipulatoare a argumentației. Mai mult, autorul trece la inventarierea persoanelor implicate: „câțiva părinți, un preot și un fost inspector școlar”. Când scrii „câțiva părinți, un preot și un fost inspector școlar”, ce anume contești, mai exact? Numărul persoanelor? Profesiile lor? Dreptul lor de a semnala o neregulă? Domnule Bojarovski, de câți părinți este nevoie pentru ca o obiecție să fie validă? O sută? O mie? Cine a stabilit acest prag? Știința? Întreb public: care știință? De când au devenit sentimentele subiective, fluiditatea de gen și deconstrucția sexului biologic științe exacte?
Textul lui Bojarovski ilustrează un secularism dogmatic. Deși pare preocupat de ordinea constituțională și de caracterul laic al instituțiilor, el prezintă o dihotomie falsă. Pe de o parte, plasează „știința, obiectivitatea și siguranța copiilor”, iar pe de altă parte, „dogmatismul religios, propagarea fricii și ingerința în politicile publice”. Bojarovski percepe scrisoarea deschisă și poziția publică a unui Episcop drept un act de impunere teocratică. Tocmai de aceea merită să analizăm critic și să deconstruim textul său.
Mai întâi, să lăsăm la o parte manipularea emoțională legată de statisticile UNICEF. Dincolo de retorica sentimentalistă se ascunde o neînțelegere profundă a esenței scrisorii deschise. Există o prejudecată evidentă în definirea secularismului drept un ateism de stat, menit să elimine orice perspectivă religioasă din sfera publică. Procedând astfel, el creează o ruptură totală între politicile educaționale și sistemul de valori împărtășit de majoritate. Un asemenea exclusivism subminează direct însăși fundamentele democrației liberale pe care Bojarovski o apără.
În acest context, utilizarea abuzivă și forțată a datelor UNICEF pentru a justifica introducerea pe furiș a ideologiei de gen în școli constituie o eroare logică clasică – inacceptabilă pentru un jurnalist serios. Nimeni din această societate – și cu atât mai puțin Biserica – nu se opune protejării copiilor împotriva prădătorilor din mediul digital. Protejarea integrității copiilor, aspectele legate de reproducere și recunoașterea violenței țin de domeniile prevenției medicale, protecției juridice și medicinei legale. Aceste subiecte ar trebui abordate folosind un conținut precis, științific și adecvat din punct de vedere psihologic. Bojarovski plasează în mod deliberat aceste chestiuni incontestabile în opoziție cu tradiția, cu valorile familiale tradiționale și sexul biologic.
Dacă un părinte se opune ca propriul copil să fie învățat că genul este o construcție socială, susține oare acel părinte, prin aceasta, că dorește ca odrasla sa să devină victimă a hărțuirii online?
Pentru ideologii seculari, libertatea de credință este privită ca un drept izolat, de ordin privat. Totuși, problema în discuție este libertatea de conștiință. Acest drept implică rolul părintelui de educator principal al copiilor săi, protejându-i de experimentele nocive pe care ideologii încearcă să le impună prin intermediul aparatului de Stat. Copiii nu sunt nici proprietatea Statului, nici materie primă pentru experimentele unor organizații neguvernamentale care primesc sume enorme de bani din fonduri străine. Atunci când sistemul de învățământ public își depășește mandatul — conferit de popor — de a transmite cunoștințe obiective, rezistența cetățenilor nu reprezintă un atac la adresa statului, ci o apărare a libertății uzurpate de o ideologie.
Bojarovski întreabă: de ce ar trebui să se teamă oponentul?
Această întrebare trădează o neînțelegere fundamentală a Bisericii; Biserica nu are nicio legătură cu frica, ci cu responsabilitatea ontologică de a păstra chipul lui Dumnezeu ("obraz") în ființa umană. Scopul educației autentice este dezvoltarea chipului lui Dumnezeu în copil, modelându-l ca pe o persoană conștientă de integritatea sa spirituală și biologică.
Pe de altă parte, ideologia de gen îl învață pe copil că trupul său este doar o înveliș biologic accidental și că identitatea sa ar trebui construită pe iluzii subiective. În locul stabilității, se impune o criză profundă de identitate existențială în perioada cea mai vulnerabilă a dezvoltării psihofizice a unei persoane. Ființa umană este un tot psihosomatic, posedând o frumusețe interioară care reflectă frumusețea Celui Necreat. Tocmai această armonie este perturbată de ideologia de gen. Ea cere ca realitatea biologică a copilului să se afle într-un conflict constant cu psihicul său. Acest lucru creează un haos interior în cadrul ordinii naturale; astfel, se poate concluziona că ideologia de gen este nesustenabilă din punct de vedere filozofic, întrucât distruge atât etica, cât și estetica existenței umane.
Liberul-arbitru este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a oferit umanității și constituie un drept fundamental al omului. Totuși, libertatea nu înseamnă anarhie în satisfacerea patimilor și a instinctelor; Dimpotrivă, libertatea presupune creșterea în iubire și adevăr. Sfântul Maxim Mărturisitorul face distincția între două tipuri de voință: voința naturală și voința gnomică. Voința naturală nu este o alegere între diverse opțiuni, ci mai degrabă o participare la libertatea divină. Voința "gnomică" este cea care oscilează, calculează și se îndoiește; ea reflectă imperfecțiunea și limitarea libertății autentice. Dacă o ideologie, sub masca gândirii critice, impune un imperativ de tipul „trebuie să accepți”, atunci libertatea este anulată. Biserica formează indivizi liberi, care își exprimă libertatea prin iubirea relațională. Atunci când reușim să păstrăm această identitate pentru un copil, acesta va ști să distingă binele de rău, adevărul de minciună și sfințenia de păcat, rămânând statornic – și nu fluid – în alegerile sale.
Bojarovski afirmă că „sSatul trebuie să educe cetățenii”. Într-adevăr! Aceasta nu este decât un eufemism pentru îndoctrinare. Statul își trage suveranitatea de la cetățeni; Statul izvorăște din cetățeni, nu invers – Statul nu este cel care fabrică „cetățenia”. Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație. Un cetățean nu trebuie să devină un executant conformist al tendințelor ideologice globale. Pe de altă parte, un cetățean lipsit de un caracter moral autentic devine lipsit de rușine și cade pradă tiraniei – atât spirituale, cât și fizice.
Culmea ipocriziei o reprezintă solicitarea lui Bojarovski privind „drepturile sexuale și reproductive”. A cere tinerilor de șaisprezece ani să accepte drept adevăr dogmatic ideea că întreruperea – uciderea – vieții concepute constituie un progres, în timp ce societatea se confruntă cu o catastrofă demografică, săli de clasă goale, școli închise și părinți care se luptă ani la rând prin fertilizare in vitro pentru a concepe un copil, reprezintă un paradox moral profund și o ostilitate fățișă față de Stat, față de Biserică și, în cele din urmă, față de Dumnezeu.
Întreaga creație este chemată să fie Biserică. Biserica nu se limitează doar la istorie; ea posedă o perspectivă eshatologică. Ca și comunitate euharistică, Biserica există într-o unitate inseparabilă cu lumea. Dacă umanitatea încetează să mai reflecte chipul lui Dumnezeu și devine „fără formă” – lipsită de acea imagine dumnezeiască – atunci Biserica este înlocuită de o religie care există doar ca un ansamblu de ritualuri, în cadrul cărora membrii își satisfac nevoile sociale, emoționale și psihologice. Într-o astfel de situație, acest tip de religiozitate devine o alternativă ideologică la alte sisteme ideologice. Ideologia de gen este exact acest lucru: o construcție pseudo-științifică – și, dacă vreți, religioasă.
Atunci când societatea își pierde reperele morale, tăcerea Bisericii constituie o trădare. Biserica nu este un corp străin în lume. Majoritatea părinților care refuză să adere la ideologia de gen fac parte din Biserică. Prin urmare, încercarea de a prezenta situația drept o dispută între primitivismul medieval și progresul științific modern este complet eronată.
În cele din urmă, sunt consternat de lipsa totală de bună-cuviință elementară a domnului Bojarovski... Având în vedere că este o persoană pe care am văzut-o participând la viața liturgică activă a Bisericii, te-ai aștepta — din moment ce mi-a plasat fotografia deasupra titlului articolului său — să poată face cel puțin distincția evidentă dintre un preot paroh ("popă") și un Episcop ("Vlădică"). El este cel care trebuie să facă acest lucru, nu eu; într-adevăr, cu greu s-ar putea găsi o dovadă mai clară de părtinire ideologică decât aceasta. Cât despre insultele venite din aceste cercuri, le accept ca pe niște complimente; m-aș îngrijora dacă ar începe să mă laude și să mă preamărească.
A doua reacție apologetică din tabăra seculară — aleasă aici pentru a ilustra răbufnirea neo-bolșevică, uzată și ostilă Bisericii — este o postare pe Facebook a profesoarei Tamara Iovanov-Apasieva; trebuie să recunosc că este unul dintre exemplele „cele mai inspiraționale” în acest sens. În răspunsul său de pe Facebook privind retragerea programei școlare de către Ministerul Educației și Științei, profesoara universitară Apasieva își demonstrează „metodologia progresistă” de critică bazată pe bunul-simț — directă și necenzurată — dezvăluind, în același timp, o societate ideală în care unii au dreptul la o opinie publică, iar alții nu. Mai exact, ea este șocată de modul în care programul este retras „la cererea preoților și — probabil — a părinților și bunicilor, care ei înșiși nu știu cum să discute despre acest subiect, pentru că nu au învățat niciodată cum!?”. Este ca și cum simpla succesiune a evenimentelor ar sugera că reacțiile Bisericii au fost cauza directă a retragerii programului. Critica ei se bazează pe această premisă eronată și se așteaptă ca dezbaterea să pornească de aici. Prieteni, acesta este un exemplu flagrant de incapacitate de a purta o dezbatere — și, judecând după alegerea cuvintelor și tonul profesoarei, și de lipsă a unui vocabular decent.
Doamna Apasieva nutrește o teamă profundă că subiectul ar putea fi înlocuit cu „educația religioasă” și este convinsă că cei de dreapta constituie o „gloată înapoiată” care evoluează spre o „boală socială”. În acest caz, oricât m-aș strădui, pur și simplu nu există nimic de analizat – spre deosebire de articolul lui Bojarovski, care conținea măcar ceva ce semăna a argumente. Putem concluziona simplu că textul Tamarei reflectă o aroganță elitistă și aduce o lipsă acută de argumente fundamentate. Este clădit pe dispreț de clasă și presărat cu isterie retorică și prejudecăți adânc înrădăcinate. Post-scriptumul – în care susține că se opune ideologiei de gen, pledând totodată pentru gândirea critică – reprezintă un colaps logic total, subminând efectiv orice temei pentru indignare. În ceea ce mă privește, însă, rămân cu un sentiment de milă!
Întrucât împărtășește poziția Bisericii față de ideologia de gen, scrisoarea ei nu este doar inutilă, ci dezvăluie o persoană prizonieră a unui zel ideologic orb. Ura ei față de Biserică prevalează asupra dorinței de a afla adevărul.
Ceea ce este cu adevărat tragic este concluzia inevitabilă că suferă de o formă severă de elitism social. Discursul ei plin de ură – făcând referire la „mulțimi înapoiate”, „boli sociale” și „părinți și bunici proști” – trădează un dispreț profund față de clasele marginalizate ale căror drepturi pretinde că le apără. Ea îi privește pe oameni ca pe o masă de analfabeți incapabili să comunice cu propriii copii, în timp ce se plasează pe sine și cercul ei elitist drept unicii arbitri ai progresului și ai adevărului.
Cu toate acestea, chiar acele doctrine le sunt familiare bunicilor pe care îi disprețuiește atât de mult, căci le-au trăit o bună parte din viață. Ea cere părinților să renunțe la propriii copii și să-i predea benevol Statului, pentru reeducare.
Ah, acel comunism regretabil, în care până și viața de familie ținea de ideologia de Stat. Oricum ar sta lucrurile – și slavă Domnului pentru asta – acea epocă a apus și nu se va mai întoarce.
Nevoia totalitariștilor de stânga de a inventa dușmani medievali imaginari servește doar la crearea unei fațade de falsă importanță revoluționară. Totuși, această isterie culminează cu un fetișism instituțional – credința că astfel de instituții oferă un mediu sigur și un adevăr verificabil. Deși așa "ar trebui" să stea lucrurile, „adevărurile verificabile” despre care vorbește aici doamna Apasieva sunt, în realitate, ideologii de gen, iar „mediile sigure” sunt fiefuri ale unor organizații dubioase precum Hera și Margini.
Într-o parte a postării sale, doamna Apasieva îi consideră pe „părinții și bunicii care merg la biserică în fiecare duminică, dar care înjură tot ce prind în mediul online” drept persoane improprii pentru a participa la procesele sociale democratice.
Dacă situația nu ar fi ridicolă, ar fi cu adevărat tragică. De când anume slăbiciunile personale îi privează pe părinți – sau chiar pe credincioșii care au un comportament reprobabil – de dreptul de a susține argumente legitime pe orice subiect, cu atât mai puțin în ceea ce privește educația propriilor copii? Mai mult, acest lucru nu schimbă adevărurile ontologice – sau chiar științifice – legate de ideologia de gen. Astfel, textul Tamarei Apasieva nu reprezintă nicidecum o critică a relelor din societate, ci mai degrabă un atac la adresa dreptului Bisericii de a avea o opinie.
Ostilitatea manifestată în aceeași postare de pe Facebook față de cei care merg la biserică în fiecare duminică – precum și excluderea lor din procesele democratice – ne oferă, frați și surori, motive serioase să-I mulțumim lui Dumnezeu că profesoara nu se află la putere și că Goli Otok [fostă închisoare politică] este, astăzi, doar o atracție turistică. Încercarea eșuată de a conferi acestui text o aură academică și asumarea pripită a unei superiorități morale prin exemple de violență domestică și diverse forme de abuz nu reprezintă altceva decât punerea în aplicare, voalată și perfidă, a matricei ideologice a partidului politic al cărui protejat este profesorul universitar. Este vorba despre aceeași Stângă radicală, ostilă Bisericii și sfidătoare la adresa lui Dumnezeu, care întreține un asalt permanent, continuu și isteric – în special împotriva Bisericii Ortodoxe.
Discursul lor este dezgropat direct din cimitirul Revoluției Franceze: tot ce ține de Biserică trebuie amputat și redus la nimic, în timp ce realitățile naturale, biologice – precum nașterea de copii și calitatea de părinte – sunt ridiculizate ca vestigii patriarhale.
Spre final, profesorul exclamă: „Oroare!”. Trebuie să recunosc, nu e cazul ca noi, cei „înapoiati”, să luăm asta personal. Este pur și simplu un strigăt de groază în fața faptului că acest popor este încă viu și credincios! Nu pot suporta existența a altceva mai sublim, mai natural sau mai puternic decât ar fi Partidul lor!
Post-scriptumul la postarea de pe Facebook spune, în esență: suntem de acord asupra fondului problemei, dar nu suntem de acord cu privire la cine are voie să o spună. Când un profesor de la Facultatea de Economie scrie asta – și încă unul cu o viziune asupra lumii de (pseudo-)stânga – este considerat un act de gândire critică. Când un Episcop al Bisericii scrie același lucru, este catalogat drept „clericalism” și o regresie în Evul Mediu. O poveste cunoscută – și tristă!
În cele din urmă, nu poți să nu faci o legătură directă cu varianta locală a mizeriei morale întâlnite la Strumița. Același centru ideologic, folosind aceeași retorică leninistă, își are protagoniștii la Strumița și alimentează o campanie instituționalizată împotriva Eparhiei. Deși prezentată oficial ca o critică în apărarea laicității, aceasta atacă prezența mea în spațiul public într-o manieră vădit lipsită de informare și de argumente raționale. Menționez acest lucru doar pentru a completa tabloul; Nu am nicio intenție să mă implic serios într-un demers sortit eșecului încă de la început – cu excepția cazului în care cruciații împotriva „clerofascismului” (oricare ar fi semnificația acestui termen pentru ei) ar simți brusc o nevoie irezistibilă de a face acest lucru...
Am trăit o confruntare supremă cu absurdul, citind răspunsul Prof. Dr. Velo Markovski. Și asta tocmai pentru că ideologia de gen se află în conflict direct cu biologia, iar profesorul ne-a prezentat o dilemă ieftină, ofensatoare și falsă: „Educație sexuală în școli, sau lăsăm copiii să învețe de pe site-uri porno și de pe stradă?”. Ce degradare devastatoare și jalnică a ființei umane! Ce capitulare științifică și umană teribilă! De când a devenit medicina un paravan și o cortină de fum pentru condiționarea ideologică a tinerilor de șaisprezece ani? Ce fel de logică susține că singura alternativă la pornografie este îndoctrinarea orchestrată de ONG-uri? Unde au dispărut anatomia, fiziologia, sănătatea reproductivă și igiena din programa de Biologie?
Întreb deschis: și-a făcut profesorul timp să citească programa de educație sexuală pe care o apără? După ce criterii științifice sunt considerate „parametri științifici” identitatea de gen, expresia de gen, normele fluide și sentimentele subiective? Despre ce știință medicală exactă este vorba, atunci când îi învață pe copii – "ex cathedra" – că sexul lor este doar o construcție socială, și una care se poate schimba?
Profesorul Markovski scrie pe larg, cu erudiție și folosind statistici. Am încredere în fiecare cifră pe care o citează. Dar ce precizie științifică există în teoriile de gen? Ce anume se poate măsura dintr-un sentiment subiectiv? Există copii născuți în corp greșit? Ce sunt identitatea de gen și disforia de gen? Este sexul determinat la naștere? Dacă răspunsul este că nu există precizie științifică în teoriile de gen, accept acest răspuns – dar atunci nu mai vorbim despre medicină, ci despre o poziție antropologică! Nimeni nu contestă materia pe care o predă profesorul și nu trebuie să-și facă griji că cineva va încerca să o elimine sau să protesteze împotriva ei; totuși, dacă el crede că poate justifica teoria de gen – ideea că sexul este o construcție – folosind date epidemiologice despre gonoree, atunci nu este un om de știință, ci doar un ideolog.
Dilemele morale privind ceea ce constituie păcat și ceea ce nu, precum și modul de a gestiona o conștiință tulburată sau sentimentele de vinovăție, țin de competența noastră, nu a doctorului Markovski. Nu pretindem și nici nu dorim ca acestea să facă parte din programa cursului academic în cauză. Vom soluționa astfel de dileme doar împreună cu credincioșii care frecventează Biserica noastră. Cât despre cei care nu doresc să vină și nu sunt interesați de noi – le dorim numai bine.
Cu toate acestea, suntem nevoiți să trăim în această societate și jucăm un rol semnificativ, fundamental, în cadrul ei. Nu dorim ca părinții pe care îi cununăm și copiii pe care îi botezăm să devină noi victime ale ideologiei de gen. Conținutul scrisorii mele inițiază o dezbatere privind validitatea științifică, dovezile empirice și compromisul ideologic asociat acestora. Acesta este un teren pe care profesorul ar trebui să navigheze cu mai multă abilitate decât mine – și tocmai la asta mă așteptam. Dar cum poate cineva să apere pseudoștiința folosind argumente științifice?
Trebuie să recunosc, lista mea de „favoriți” a inclus și un comentariu al unui alt editorialist nefericit – un lider al „hoardelor colorate” și un critic vocal, pe rețelele de socializare, al oricărui lucru normal – deși, în cele din urmă, am decis că nici numele, nici reacția sa nu merită menționate. Ceea ce contează este fundamentul ideologic comun pe care se situează toți acești oameni.Contaminarea ideologică a încetat de mult să se limiteze doar la politică. Ea pătrunde în fiecare aspect al percepției sociale, al vieții sociale și al acțiunii politice. Tocmai aceste reacții stau dovadă în acest sens. De aceea, astăzi, simpla rostire a unei afirmații de bun-simț despre familie sau despre copil este suficientă pentru ca aceasta să fie percepută, în societatea noastră, drept un atac.
Programele politice pe care le-am văzut până acum confirmă acest lucru. Singurul program care a rămas pur din punct de vedere ideologic – nealterat de această contaminare socială neoliberală, sub nicio formă a sa – a fost cel al partidului politic aflat la guvernare. Tocmai de aceea, privirile oamenilor – și, mai presus de toate, privirile părinților preocupați de siguranța copiilor lor și de școli libere de agende ideologice – sunt ațintite asupra lor, asupra acestui Guvern. Eu personal cred că această încredere nu va fi trădată!
Pentru elita neoliberală progresistă, sfera publică nu a fost niciodată neutră. Pentru ei, aceasta reprezintă un câmp de luptă al unor fixații totale, idolatre, și al *libido dominandi* (o dorință avidă de dominație).
Acolo se află adevărata față a progresismului liberal! Ei privesc lumea, corpul uman și copiii exclusiv ca pe niște resurse de exploatare. Ființa umană încetează să mai fie o persoană și devine doar o marfă în inventarul ideologiei neoliberale. Ei fragmentează existența, separă sexul de gen și transformă oamenii în simpli consumatori de iluzii subiective.
Îmi amintesc o declarație recentă a actualului Prim-ministru: „Creșterea unei familii numeroase este actul patriotic suprem!”. Și, apoi, am asistat la aceeași reacție din partea aceluiași sistem bolnăvicios și îndoctrinat – un sistem care manifestă o alergie ciudată față de viață, față de Biserică, față de cler, față de nașterea de copii...
Să fim clari: oricine deține o funcție politică poartă răspunderea pentru fiecare cuvânt rostit în public; totuși, care sunt, mai exact, argumentele împotriva afirmației că a avea copii este, într-adevăr, un act patriotic?
În opinia mea, a avea copii este un act patriotic, a intra într-o mănăstire este un act patriotic și a întemeia o familie este un act patriotic; totuși, a renunța benevol la întemeierea propriei familii pentru a sluji patriei sau Bisericii – și chiar pentru a muri pentru ele, așa cum au făcut mulți eroi naționali și monahi – constituie, de asemenea, un act patriotic.
De ce sunt reacțiile din mediul neoliberal macedonean atât de ostile față de acest gen de retorică? Deoarece un act patriotic, sub toate formele sale, cere sacrificiu, slujire și dăruire de sine pentru binele celorlalți. Din păcate, acea lume – lumea lor – se întemeiază pe valori diferite...
Mulți oameni, îngroziți de această dictatură a neoliberalismului, mă întreabă: Mai are vreun rost această luptă, când știm dinainte că, pe măsură ce timpul și istoria curg, răul va atinge în cele din urmă apogeul, iar lumea aceasta se va sfârși astfel?
Da, are rost! Căci Biserica, în calitate de Icoană a Împărăției Cerurilor, nu este o utopie pământească ieftină. Nu luptăm, fără compromisuri, de partea binelui, doar pentru că am crede cu naivitate că vom crea un paradis pe pământ. Strădania noastră duhovnicească este "Hristificarea" – devenirea asemenea lui Hristos – și păstrarea chipului lui Dumnezeu în noi înșine și în fiecare copil.
Din perspectivă eshatologică, suntem deja biruitori, căci biruința îi aparține deja lui Hristos! Prin urmare, toți cei care refuză să se plece în fața idolilor lumii moderne și care iau parte la viața Sa în cadrul Bisericii vor fi părtași la acea biruință împreună cu El. Viața Sa este viața noastră, moartea Sa este moartea noastră, Crucea Sa este Crucea noastră – dar Învierea Sa este și Învierea noastră!
În încheiere, doresc să transmit un mesaj tuturor susținătorilor acestei ideologii lipsite de sens și autodistructive. Dacă vi se pare mai ușor să credeți că doar un singur „preot” vă stă în cale, vă asigur că vă înșelați amarnic. Biserica este un organism viu, divino-uman; acolo unde se află un „preot”, acolo se află întreaga Biserică.
Unde este Biserica, acolo este Hristos Mântuitorul, Care vă iubește pe toți; și, deși tonul și exprimarea mea sunt aspre, ele vizează ideologia, nu pe ideologi. Dacă nu ne-ați fi impus această nebunie și nu ne-ați fi chinuit cu ea, aș fi avut timpul și energia să vă vorbesc despre El – căci Îl cunosc și știu că, în ochii Săi, nu sunt cu nimic mai prețios decât oricare dintre voi...
La urma urmei, Biserica nu a trăit niciodată în pace. Ea este neîncetat ținta unor atacuri, venite atât din interior, cât și din exterior. Acesta nu este un motiv de autocompătimire, ci un semn că nu aparținem acestei lumi, ci Lui.
De ce altceva mai avem nevoie?!
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 6 octombrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
