ADUNARE DE FLORI …”a feluri de feluri de rugăciuni umilincioase ale Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți ai Bisericii, date în Tipar, cu cheltuiala Prea-osfințitului și prea Îndumnezeitului a toată lumea PATRIARH KIRIU KIRIU NEOFIT, și îndreptându-se prin osârdia a celui mai mic între monahi Nicodim, spre folosul de obște al Dreptcredincioșilor. În Tipografia Țarigradului, la anul 1799".
ÎNAINTE-CUVÎNTARE CĂTRE CITITORI
Și Sfinţita rugăciune este după cuviinţă prea de nevoie la mai toată răsuflarea omului. Căci fiindcă este mintea omenească de-a pururea mişcată, ca o fără de trup, pentru aceasta în fiece faptă, și la mai fiece răsuflare, pot a-i veni ei năpădiri de gînduri rele, și cu acestea a-i da război și a o răni diavolul, vrăjmaşul neamului omenesc. Pentru care mare nevoie are omul la mai toată răsuflarea a ținea arma dumnezeieştii rugăciuni, ca să lupte cu dînsa pe războinicul şi să-i risipească năvălirile și împotrivirile lui, temîndu-se, nu cumva aflîndu-l pe el vrăjmaşul fără de armă, să-l rănească cu învoirile şi unirile gîndurilor, și să-l omoare.
A 8-a Rugăciune către Sfînta Treime
A Sfîntului logofăt Simeon Metafrastul, în stihuri iamvicești, rugătoare și umilincioasă.
PĂRINTE, Fiule, Duhule, Treime Sfîntă, Bunătate nedeşertată care la toți curge, Frumusețe mult îndrăgită care nu are sațiu, mîntuieşte-mă, îndură-Te, curățește-mă. Am păcătuit, am nelegiuit şi m-am stricat. Am păcătuit, m-am lepădat şi m-am osîndit. Am păcătuit, am nedreptăţit şi m-am abătut. Am păcătuit, am făcut păgînătate şi am greşit. Prunc am fost cu chip întunecos înnegrit. Şi copil - plin de ruşine. Şi copilandru - spurcat netrebnicit. Tînăr - îngrețoşare sfărîmată. Bărbat - îndărătnic și cu totul necurat, bărbat urît şi netrebnicit, bărbat spurcat și cu totul întinat. Cărunt - putrejune, pîngăriciune. Că din scutece Dumnezeiescul Dar al Duhului, Dumnezeiescul Botez, nebuneşte l-am lepădat. M-am spurcat cu spurcăciunea păcatului. M-am întunecat cu întunericul neastîmpărării. Din pruncie am alergat la îngrețoşări. Pînă la bătrînețe am lucrat desfrânările. Tot darul bun l-am trecut cu vederea. Toată păgîneasca îngrețoşare am săvîrşit-o. M-am întinat cu noroiul răutății. M-am lipsit de faptele bune cele de suflet hrănitoare. M-am gonit de la Dumnezeieştile Daruri. M-am înstrăinat de la veşnicele bunătăți. Am lăsat haina cea prea-fericită, de sus țesută, sfințită. Nu am voit viața fecioarelor. Nu am iubit năravul celor întreg-înțelepți. Haină neagră a patimilor mi-am cîştigat, îmbrăcăminte putredă, leproasă, întunecată, veşmînt al trupului cu totul întinat şi sac urît, porfiră a putrejunii. Veşmîntul nestricăciunii l-am rupt. M-am îmbrăcat cu lucrurile necinstirii.
Ochiul cel prea-curat am urît. Cu ochiul cel desfrînat m-am împrietenit. Prin atingerea de fapte urîte ale neînfrînării m-am spurcat în toată vremea şi locul. Frica Ta am gonit-o de la mine, şi Darul cel curățitor. Dor iute de păcat am avut. Făclie fiind, m-am desfătat întru pîngăriciuni. În tot chipul am săvîrşit faptele cele urîte. Desăvîrşit am lucrat îngrețoşările. Pînă la bătrînețe am avut înverşunările. Îmbrăcat fiind cu slava nemuririi, acum port haina muririi. Cela ce am primit toată buna mireasmă, am îmbrățișat toată reaua putoare. La Ceruri am greșit, la aer, la mare, la toată zidirea.
Înaintea ochilor Tăi păcătuiesc și nu sînt vrednic de a căuta în sus. M-am lipsit de avuția cea părintească. Peste vrednicie primeşte-mă pe mine, fiul cel desfrânat, care urît şi grețos m-am făcut, şi mă iartă. Că acum în noaptea vieţii, întru întunericul patimilor, în prăpastia tartarului celui stricător de suflet am căzut. Străluceşte-mă acum cu raza pocăinței. Izbăveşte-mă de iad şi de întunericul cel mai din afară pe mine, cel ce am căzut în tîlhari neîmblînziţi, şi de răni şi de rea putoare sînt plin. Cu ploile pocăinţei celei prea-dulci mîntuieşte-mă de rănile patimilor celor sufleteşti. Însumi pe sine-mi m-am alungat spre îngrețoşări. Însumi pe sine-mi m-am împins către pîngăriciune. Umple-mă de bună mireasmă, Prea-bună. Însumi pe sine-mi m-am lipsit de Dumnezeiescul acoperămînt. Însumi pe sine-mi m-am dezbrăcat de Darul Duhului. Am zis că voi păzi cuvintele Domnului, am zis că voi umbla pe cărările mîntuirii, şi mai mult m-am pornit către pîngăriciuni, şi mai mult m-am abătut la rele lucrări. Am zis că voi primi frica Ta cea hrănitoare de suflet şi mă voi strînge cu strîngere mîntuitoare, şi mai mult am izgonit de la mine tot felul de frică, şi mai mult am iubit urîtele lucrări.
O, cum m-am făgăduit, Îngerii văzînd, că îmi voi omorî patimile şi îmi voi chinui trupul, că îmi voi curăți sufletul şi îmi voi subția gîndul, că îmi voi alege viață sfinţită! Am zis că voi goni de la mine toată necurăția, am zis că mai mult voi lăți toată curata lucrare; şi mai mult am băgat în lăuntru-mi viclenia, şi mai mult am întins lucrările de ucideri. Am zis că voi trece pe cărare strîmtorată a întregii-înţelepciuni, a sfinţitei linişti; şi mai mult am alergat la înverşunări, şi mai mult m-am alunecat la îngrețoşări.
O, cum s-a dus Dumnezeiescul Dar al Duhului! O, cum s-a dus sfinţenia trupului! O, cum leproşindu-mă, necurat sînt! O, cum din sfinţitele praguri m-am aruncat afară, purtând eu, vînătul şi argăsitul, chip Dumnezeiesc cu adevărat şi mare al monahilor, și săvîrşind pîngăriciunile neastîmpăraților! Avînd căruntețe, nu am întreagă-înţelepciune. Lumina ochilor trupului s-a dus. Ceața ochilor inimii a trecut. Mîinile şi picioarele mi s-au zdrobit, dar nu s-au zdrobit şi pîngăriciunile, dar nu s-au gonit bîrfirile. O, cum nu am luat pricepere măcar în vreme! Cum la căruntețe nu am fugit de putrejune! O, cum nu mi-a dat nepătimire vremea! O, cum am voit neastîmpărările dracilor! O, cum am iubit năravurile satanei!
Ci învredniceşte-mă, o, Treime Prea-sfîntă, să mă înfricoşez de-a pururea de văpaia gheenei și de marea focului celui a-toate-mîncător şi de marea cea arzătoare, să mă înfricoşez de-a pururea de Judecata morţii, de cercătorii cei amari ai cugetelor inimii, care împreună cu faptele vor aduce la mijloc şi cuvintele și gîndurile cele netrebnicite. Ca nişte muncitori faptele vor să mă pîrască atunci pe mine, cel cu totul întinat, să arate primirea lucrărilor răutăților, urîtele gînduri, năpădirile, nălucirile. Învredniceşte-mă, o, Treime Prea-sfîntă, a nu mă aduce lemne cuptorului, nici îndestulare de mîncări fiarei, nici a mă arăta cu anevoie de ținut și silnic, nici a-mi mai crește răutatea cea veche, ci fă-mi uşoară sarcina greşalelor, ca să mă întorc dinspre răutatea cea cu totul de rîs, să mă abat dinspre viclenia cea prea urîtă.
Supune-mi minții patimile cele spurcate cele cu anevoie de ținut și cu firea unite și închegate. Fă ca aceeași să ție Dumnezeiescul Cuvînt. Cu puterea Ta întăreşte-mi puterea cea neputincioasă. Cu lumina Ta luminează-mi întunericul inimii. Cu curăția Ta curățește-mi cugetele. Izbăveşte-mă de rana răutății celei stricătoare de suflet. Răpeşte-mă nevătămat de la draci, neîntinat, fără de prihană de la cei împotrivnici și de la supărarea diavolului și de la tirania lui cea silnică și cumplită. Acum dăruieşte-mi Darul Dumnezeiescului Duh, ca să fac cuvintele Tale, să împlinesc legile Tale, să mă tem de frica Ta cea prea-lucrătoare, să fac cele ce se cuvin Ție și mă mîntuiesc pe mine. Curățește-mă de pîngăriciunea și spurcăciunea trupului. Umple-mi cugetele de curățenia Ta. Păzeşte-mă neîmpiedecat, ca ziua cu bună rînduială să alerg pe dumnezeieştile cărări. Izbăveşte-mă de lucrul ce nu are rod, de osteneala cea prea-rea a nebuniei necunoștinței, care din afară intră în lăuntru de la draci, și din lăuntru iese afară din inimă. În vremea morţii, în ziua Judecății celei înfricoşate a neastîmpărărilor mele, bătăile cele spinoase ale conştiinţei, mustrările cele amare și săgeţile cele înfocate care mă vor arde, mă vor pîrjoli, mă vor topi, ce tărie le vor schimba? Cine le va stinge? În foc mă aruncă lucrarea răutății. M-am înstrăinat de cunoștință la Judecată, că voi auzi: Nu te știu pe tine, putrejune. Departe de bunătăți, răutate viclenie. Suflet întunecat și netrebnicit, aproape este tăierea morții. Acum s-a apropiat sabia sfîrşitului, înger de foc aspru îngrozind. Purtător de suliță sălbatic se pogoară, tăind, secerînd inimile cele neroditoare. Vai mie, s-a apropiat ca un leu şi ca un balaur. Vai mie, de față este, foc suflînd şi arzînd, cu cuțit înfricoşat şi cu totul înfocat. Se arată necruţîndu-mă pe mine, ticălosul. Se arată topindu-mă, pîrjolindu-mă, cu totul arzîndu-mă. Nici o sprijinire nu îmi rămîne, mie chinuitului. Nimeni nu îmi ajută, mie dărăpănatului. Nimeni nu aude tînguirile mele. Nimeni nu vede ostenelile inimii mele. Că tu, pătimind muncile cele tainice, singură le știi întru ascuns, o, inimă.
Suflete, mi se pare că te văd pe tine de moartea cea amară întunecat, îngălbenit de cutremur, fugind, nesuferind vederea Îngerului, posomorît, de lacrimi plin. Te văd pe tine de moarte pîrjolit, jos căutînd şi împilat, trist, lepros şi netrebnicit, gol, întinat şi rănit. O, cum te vei duce dezlegat de trup! O, cum vei fi ținut de vămeşiile dracilor! O, cum te vei băga în adîncul muncii! O, cum vei suspina în fundul tartarului! Mai-nainte de a se arăta Judecata te-ai osîndit. Mai-nainte de gheénna, în gheénna te duci. Mai-nainte de tartar, prăpastia tartarului o vezi. Mai-nainte de întuneric, am căzut în cumplit întuneric.
O, cum te vei scula la Judecata cea de mulți ani, trist şi plin de întuneric, bătîndu-te în piept şi dărăpănîndu-te! O, cum vei sta la Judecată înaintea Domnului, împreună cu spurcatul şi pîngăritul trup, cu legături gîndite ticăloşeşte ținut fiind, legat cu lanțuri nescăpate ale greşalelor! O, cum te vei aduna cu cei osîndiți! O, cum te vei împreuna cu mulțimea dracilor! O, cum vei auzi să te duci întru întuneric, în toți vecii arzîndu-te. Iară de vei suspina acum sau vei lăcrima, mai-nainte de a se arăta sabia morții, poate se va arăta milostiv Stăpînul, poate te va împreuna cu toți cei mîntuiți.
Deci suspină, inimă, mai-nainte de sfîrşit, roagă-te cu frică și cu cutremur. O, Părinte, Fiule, Duhule, Treime Sfîntă, mîntuieşte-mă peste vrednicie și afară de nădejde! O, Foc! Curățitorule de păcate, Curățitorule de greşalele sufletului, sufletul meu spală-l de spurcăciuni, sufletul meu curățește-l de întinăciuni, stăpîneşte cugetele sufletului meu, îndreptează pornirea minții spre tînguire, și împărăţeşte peste bunele socotințe, ca să plîng multele vinovății ale mele, să tînguiesc multele datorii ale mele. Şi inima curăţeşte-mi de spurcăciuni, ca să suspin cu amar, să lăcrimez neîncetat. O, Domnule al Domnilor! O, A-tot-țiitorule! Pe mine, robul patimilor, cel plin de ruşine, slobozeşte-mă de ruşinea cea veşnică şi de gheénna şi de întunericul cel mai din afară. Luminează-mi mişcarea minţii cu lumina Ta. Aşează-mi gîndurile sufletului întemeiate, care sînt îngrozite şi tremură ca niște vinovate, plîng și se tînguiesc ca niște osîndite, ca să săvîrşesc rugăciuni curate şi neîncetate, curățire a minţii, linişte sufletească, omorîre a voilor celor urîte, defăimare a lucrurilor celor trecătoare, cugetul cel smerit și dragostea, lacrima inimii cea făcătoare de veselie și suspinurile cele pline de mir şi tînguirile cele sfinţite, cu puterea cea de rază purtătoare a înfrînării.
Dă-mi mie să-mi biruiesc cu aripile postirii pîntecele cel fără de ruşine şi înfocat. Dăruieşte-mi minţii stăpînirea gîndurilor. Tu înfrînează-mi, înțelepțește-mi pîntecele care cu totul m-a biruit, m-a prăpădit, care cu totul m-a împîclit, m-a spurcat, care cu totul m-a întunecat, m-a netrebnicit. Gînduri urîte îmi aprinde acum desăvîrşit. Vai mie, tare mă prăpădesc desăvîrşit. Acum m-a afundat întru întunericul iadului şi m-a prăpăstuit în bezna cea mare. Mîhniciunea cea zadarnică şi fierbințeala inimii, mînia cea iute şi zavistia şi nebunia, întunecarea lenevirii, norul trîndăviei, mi-au gonit Darul Duhului. Slava deşartă cea omenească şi lauda cea stricăcioasă, necinste peste măsură îmi aduc mie. Iară mîndria, turbarea dracilor, m-a împreunat pe mine cu nebunia patimilor.
Cu amar suspină, inimă de trei ori ticăloasă. În ceasul cel înfricoşat, la ziua Judecăţii, de față vor sta Heruvimii cu frică, și se vor spăimînta Serafimii cu cutremur. Izbăveşte-mă de patimile mele, Sfîntă Treime. Luminează întunecarea mea cu lumina Ta. Învredniceşte-mă să lăcrimez de-a pururea, să plîng, să suspin în toată vremea şi locul. În ceasul întru care va ieși Judecătorul la judecată, Cerul se va scutura iar pămîntul va tremura; se va îngrozi marea, se va topi toată zidirea, se va sălbătici asupra celor ce au nelegiuit. Vor răsuna trîmbițele prea-potrivit. Rînduielile celor fără de trupuri vor alerga, pe sufletele cele netrebnicite le vor chinui, pe sufletele cele întinate le vor arde. Cînd vei şedea pe scaun ridicat, cînd mă vei judeca pe mine, osînditul, să nu mă împreunezi pe mine, blestematul, cu iezii cei blestemați, ci cu oile cele fericite, ca să mă desfătez în lăcaşurile cele rînduite drepţilor.
O, Lumină Întreit-strălucitoare! O, Treime Prea-sfîntă! Treime după Fețe și unite după ființă! Cu singură credința și afară de nădejde mîntuieşte-mă. Împărat bine-putincios peste patimi arată-mă. Slobozeşte-mă de tot păcatul. Luminează-mă, înfrumusețează-mă pe mine, cel întunecat. Caută spre mine cu ochi milostiv. Tu îmi dăruieşte mie Înger de raze purtător, al minții ajutător, învățător, părtinitor, povățuitor, îndreptîndu-mă către mîntuire, păzitor sufletului şi trupului meu. Tu îmi usucă izbucnirile răutății mele. Tu îmi izvorăște mie ploi de lacrimi.
Nu celor fără prihană, celor străluciți, le-ai hotărît mîntuire cu mărturisire, ci ai dăruit chipuri de pocăinţă mie, spurcatului şi netrebnicitului. Nu este fel de răutate de viclenie pe care nu l-am lucrat în toată vremea şi locul. Şi acum îmi plec Ție genunchii inimii mele; Împărăţiei Tale grumazul îmi plec; bunătății Tale rugăciunea o aduc: Lasă-mi mulțimile greşalelor mele. Lasă-mi cumplițiile datoriilor mele. Să nu mă lipsești de bunătățile cele veşnice. Să nu mă scoţi afară de la masa cea nemuritoare. Să nu mă înstrăinezi de bucuria sfinților. Învredniceşte-mă sfințitei împărtăşiri, spre ştergerea greşalelor celor multe, spre dezlegare, spre curățire, spre mîntuire. Și în ceasul cel de pe urmă amar al morţii, trimite-mi atunci Îngeri blînzi, luminați, ca să înfrîngă pîlcurile dracilor și să-mi răpească sufletul din muncă, și sus să-l ducă fără de păcate, către Cel Întreit-luminător şi singur Împărat, și să-l învrednicească bucuriei Sfinților.
Primeşte mijlocitoare pe bunătatea Ta, nerăutatea, nepomenirea de rău, milostivirea, îndurarea cea desăvîrşită. Primeşte mijlocitoare pe Maria cea Prea-înaltă, pe Veselitoarea lumii, Maica și Fecioara Prunca, Dumnezeiasca Scară, Toiagul cel însufleţit, Scaunul. Primeşte mijlocitoare pe rînduiala și ceata cea slobozitoare de fulgere a cereştilor Îngeri celor fără de trupuri. Primeşte mijlocitor luminat și de raze purtător pe Mergătorul Tău înainte cel sfinţit, pe cel mai-nainte din scutece propovăduitor şi de Dumnezeu grăitor, pe cel ce mai-nainte de Stăpînul a strălucit celor dintru întuneric. Primeşte mijlocitoare pe danțurile Sfinților, pe danțurile Prorocilor, ale Patriarhilor, ale Mucenicilor, ale tuturor Sfinților celor de lumină purtători. Ca bine să Te cuvintez și cu dorire să Te măresc. Ca să-Ți mulțumesc și să-Ți viersuiesc curat. Pe Care bine Te cuvintează Puterile Cerurilor, întru toți vecii cei nemărginiți. Că Ție se cuvin slava, cinstea şi stăpînirea, întru toți vecii cei nesfîrșiți.
A 9-a Rugăciune către
Prea-sfînta și cea De-o-ființă Treime
TREIME de-o-ființă și nedespărţită, Domnie una întreit strălucitoare, necuprinsă și singură domnească Stăpînie în trei Sori: Mulțumesc Ție, deşi nu sînt îndestulat spre mulțumirea nenumăratelor Tale faceri de bine. Căci cu voia cea bună a Împărăției Tale în calea mîntuirii m-ai povățuit, și dragoste de viață singuratică ai pus întru inima mea, şi m-ai împuternicit cu bucurie a mă depărta de lume și de amăgirea ei, și cu chipul îngeresc al rînduielii celei pustniceşti m-ai împodobit, și m-ai învrednicit a fi numărat împreună cu oile turmei Tale, şi întru păşunea Dumnezeieştii Tale învățături din destul m-ai hrănit.
Ce Îți voi răsplăti Ție, Dumnezeule, pentru măririle care le-ai făcut mie? Te lăudăm pe Tine, bine Te cuvîntăm, ne închinăm Ţie, Te slăvim pe Tine, mulțumim Ție, Făcătorule de bine al sufletelor şi al trupurilor noastre. Că Bun și Iubitor de oameni eşti şi Ţie slavă, cu buze nevrednice, şi laudă şi mulţumită, încă şi închinăciune înălțăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfîntului Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
A 7-a Rugăciune către Sfîntul Duh
DOAMNE, Împărate Ceresc, Mîngîietorule, Duhul adevărului, milostiveşte-Te și mă miluieşte pe mine, păcătosul robul Tău; şi îmi iartă mie, nevrednicului, toate cîte Ți-am greşit Ție ca un om, sau, mai bine să zic, nu ca un om, ci ca un fără de omenie, şi mai rău de voie. Și cîte din lenevire şi din obiceiul cel rău, şi din răpire sau din neluarea aminte: ori de m-am jurat pe numele Tău cel sfînt, ori de l-am hulit, sau pe cineva am ocărît, sau am scîrbit, sau am clevetit în mînia mea, sau am minţit, sau am dormit peste măsură, sau pe vreun sărac ce a venit la mine nu l-am băgat în seamă, sau pe vreun frate l-am vătămat şi l-am amărît, sau m-am mîndrit, sau m-am mîniat, sau stînd eu la rugăciune, mintea mea cea rea și vicleană a umblat împrejurul lumii acesteia, sau peste măsură m-am desfătat, sau nebuneşte am rîs, sau lucruri rele și viclene am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și de dînsa mi s-a rănit inima, sau cele necuviincioase am bîrfit, sau am văzut păcatul aproapelui meu şi am rîs, şi nu mi-am adus aminte că păcatele mele sînt nenumărate, sau de rugăciunea mea nu m-am grijit, sau altceva rău şi viclean am făcut şi am uitat - că acestea toate, și mai multe am lucrat -, ci Tu, Stăpîne, miluieşte-mă pe mine, ticălosul, şi îmi iartă mie ca un Bun și Iubitor de oameni, ca să mă închin, şi bine să cuvintez întru-tot-cinstit numele Tău în veci. Amin.
LA ZI DE ODOVANIE, CUVÎNTARE CĂTRE CITITORI…
Primiți, drept aceea, cu dragoste şi îmbrățișaţi şi luaţi la sine-vă, toți frații întru Hristos, turma lui Hristos cea a toată lumea, teologicele şi rugătoarele şi prea-umilincioasele aceste rugi şi rugăciuni, hrana aceasta purtătoare de flori şi purtătoare de crini ce o aducem dragostei voastre, şi întru dînsele vă desfătați și vă bucurați și vă pașteți de ajuns, ca în nişte cîmpi făcători de flori, ca în nişte livezi înverzite, ca în nişte grădini pline de rouă, ca la nişte păşuni de suflete hrănitoare şi ierburi dătătoare de viață.
Căci în sfinţitele aceste rugăciuni, prea cu îndestulare și precum se cuvine veți afla acele patru părți sau însuşiri pe care le cuprinde fiece rugăciune desăvîrşită. Adică întîi, slavoslovia. A 2-a, mulțumirea. A 3-a, mărturisirea. Şi a 4-a, cererea.
Deci dacă, frați și părinți, fiind cu toate acestea ce le-am zis însoțiți, veți aduce Sfîntului Dumnezeu sfinţitele rugăciuni ce se cuprind în paginile acestea, deplin sunteți adeveriți că veți cîştiga în sufletele voastre credință neclintită, nădejde tare, dragoste adevărată, iertare de păcate, scăpare de rele văzute şi nevăzute, dobîndire de cereri, izbăvire de draci, şi împărtăşirea şi unirea cu Dumnezeu şi cu îngerii.
Fiindcă, după propovăduitorul rugăciunii [Ioan] cel de aur şi numit cu numele darurilor: „Cu Dumnezeu întru adevăr vorovim în vremea rugăciunii, prin care şi cu îngerii ne împreunăm“ (Cuvînt pentru rugăciune). Şi în scurt a zice: din dumnezeieştile acestea rugăciuni veți dobîndi grămadă de bunătăți, mare de comori, furnicar de lucruri plăcute lui Dumnezeu, claie de fapte bune, şirag de daruri şi roduri prea destule de folos duhovnicesc. Iară aceste bunătăți dobîndindu-le, să nu încetați rugîndu-vă Sfîntului Dumnezeu. Pentru aceasta, Dumnezeiescul Apostol porunceşte cuprinzător tuturor Creştinilor, sfinților Monahi şi mirenilor, să se roage totdeauna şi necontenit: „Neîncetat vă rugați".
Fiți sănătoși.
Neofit, cu mila lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Țarigradului, Roma cea nouă, și a toată lumea Patriarh.
Alexandru Șuțu, mare tâlcuitor
Samuil al Efesului.
Ioakim al Kizikului.
Alexandru Panu Hangerli.
Ioann Karagea, marele postelnic
Tălmăcită în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domnului nostru
IOANN SANDUL STURZA VOEVOD.
Cu Blagoslovenia Preosfințitului Episcop și Mitropolit al Moldaviei KIRIU KIRIU VENIAMIN.
Prin osârdia Prea Cuviosului Arhimandrit Stareț al Sfintelor Monastiri Neamțului și Secului KIR Dometian s-au tipărit spre asemenea folos al neamului Romînesc.
În Sfânta Monastire Neamțul. La anul 1827. Luna Iulie.
De Gherontie Ieromonah Tipograful
***
“Și, florile continuă să crească…”
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost pusă la dispoziția cititorilor, în luna iunie 2025.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
