NOI FILE DE LETOPISEȚ

Municipalitatea Atenei i-a acordat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu o medalie specială în semn de recunoaștere a contribuției sale îndelungate la protejarea patrimoniului ecologic. Ceremonia a avut loc luni, 4 mai 2026, la Primăria Atenei, la scurt timp după ce Patriarhul s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Ieronim în timpul vizitei sale în Arhiepiscopie.

Declarație cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Statelor Unite ale Americii
Emisă în sesiunea de primăvară din 2026 a Sfântului Sinod al Episcopilor Ortodocși din America (OCA)
30 aprilie 2026

Către clerici, monahi și credincioșii Bisericii Ortodoxe din America

Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Iisus Hristos.

I. MULȚUMIRI LUI DUMNEZEU PENTRU ACEASTĂ ȚARĂ
În timp ce Statele Unite ale Americii marchează două sute cincizeci de ani de la întemeiere, noi, Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America, ne înălțăm inimile și vocile în semn de recunoștință față de Dumnezeu, Dătătorul a tot binele și tot darul desăvârșite, Care, în Pronia Sa de nepătruns, a întemeiat Sfânta Sa Biserică pe acest pământ și a făcut-o să prindă rădăcini, să crească și să înflorească.

Îi mulțumim Dumnezeului Atotputernic pentru Statele Unite ale Americii - o națiune care, prin harul lui Dumnezeu, a oferit poporului său libertatea de a se închina, de a urma calea lui Iisus Hristos și de a mărturisi Evanghelia fără frică sau constrângere.

Nu luăm aceste daruri de bune. Sunt binecuvântări ale Proniei Dumnezeiești, încredințate nouă ca o responsabilitate sfântă. Libertatea de a ne aduna în bisericile noastre, de a ne catehiza copiii în Credință, de a vesti Învierea lui Hristos deschis și fără piedici - acestea sunt daruri pentru care fiecare generație trebuie să-I mulțumească lui Dumnezeu și să rămână slujitoare vrednică.

Deși această declarație este ocazionată de această etapă specială a Statelor Unite, observăm cu recunoștință că Biserica Ortodoxă din America se întinde pe întregul continent. Eparhiile noastre din Canada și Mexic împărtășesc cu noi acest moment de mulțumire, dând slavă lui Dumnezeu pentru libertatea de a ne închina și de a sluji popoarelor din America de Nord în toată diversitatea lor. Binecuvântarea pe care o celebrăm aparține, într-o măsură și într-un mod diferit, întregii Biserici de pe acest continent.

Îi chemăm pe credincioșii Bisericii Ortodoxe din America să celebreze această etapă istorică, prin rugăciuni de mulțumire, aduse în parohiile voastre, în casele voastre și în liniștea inimilor voastre, pentru acest pământ și pentru toți cei care locuiesc pe el.

II. BISERICA SĂDITĂ, CRESCUTĂ ȘI ÎNTEMEIATĂ ÎN ACEASTĂ ȚARĂ
Istoria Ortodoxiei în America este ea însăși o dovadă a Providenței Divine. De la primii misionari care au adus lumina Evangheliei pe țărmurile Alaskăi, până la generațiile de credincioși care au construit parohii și comunități pe acest vast continent, Biserica Ortodoxă a fost țesută în țesătura vieții americane. Ea i-a primit pe imigranți și pe cei născuți în această țară, pe căutători cât și pe moștenitorii Credinței, pe învățați și pe cei simpli - pe toți cei pe care Hristos Însuși i-a chemat.

Acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din America în anul 1970 nu a fost doar un act administrativ. A fost o afirmare eclesiologică a faptului că acest pământ are o Biserică proprie - o Biserică locală, pe deplin Ortodoxă, pe deplin sobornicească, pe deplin apostolică. Biserica Ortodoxă din America este Biserica pentru acest pământ și pentru oamenii acestui pământ. Ne simțim acasă aici, înrădăcinați în acest pământ, iar oamenii Americii - de orice origine, orice moștenire, orice stil de viață - sunt cei pe care Hristos i-a încredințat grijii noastre pastorale.

Îmbrățișăm cu bucurie bogăția diversității noastre. Biserica Ortodoxă din America adună credincioși ai căror strămoși provin din Rusia, România, Bulgaria și Albania - națiuni a căror moștenire ortodoxă străveche își găsește acum o nouă casă pe acest continent - precum și din Europa de Est, în sens mai larg, Grecia, lumea arabă, Africa, Asia și chiar cele două Americi. Această diversitate nu este un obstacol în calea unității, ci o icoană a Împărăției lui Dumnezeu, unde nu este „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber” (Galateni 3:28), ci toți sunt una în Hristos Iisus. Prețuim fiecare fir, chiar și atunci când le țesem împreună într-un singur veșmânt: Biserica Ortodoxă locală din America.

III. MAREA ÎNSĂRCINARE ȘI CHEMAREA NOASTRĂ SPECIALĂ
În timp ce Domnul nostru Iisus Hristos S-a Înălțat la Cer, El le-a încredințat Ucenicilor Săi – și Bisericii Sale din fiecare epocă și din fiecare țară – o misiune care nu admite nicio excepție și nicio întârziere: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28:19-20). Aceasta nu este o misiune dată nouă în mod abstract. Este o misiune dată nouă aici, în acest loc, printre acești oameni, în acest moment al istoriei.

Primii creștini au înțeles această chemare, cu o simplitate care ne învață și astăzi. După cum a scris un ucenic anonim în secolul al II-lea, în Epistola către Diognet:

„Locuiesc în țările lor, dar ca străini; își poartă partea în toate lucrurile ca cetățeni și îndură toate greutățile ca străini. Orice țară străină le este ca patria lor și orice țară în care s-au născut ca o țară a străinilor.”

Găsim în aceste cuvinte străvechi o descriere a propriei noastre vocații. Biserica Ortodoxă din America se simte ca acasă în această țară, pe deplin angajată în viața sa comună - și totuși cetățenia ei este în cele din urmă în Ceruri, cultura sa este cultura Împărăției. Tocmai din această poziție ea poate oferi societății americane ceva ce nicio forță pur politică sau ideologică nu poate oferi - prezența Dumnezeului Cel Viu.

Biserica Ortodoxă din America acceptă această chemare, cu umilință și degrabă. Suntem chemați să fim prezența lui Iisus Hristos în societatea americană - în orașele și comunitățile sale rurale, în universitățile și închisorile sale, în spitalele și instituțiile sale, printre săracii și cei prosperi ai săi. Suntem chemați să nu ne retragem din complexitatea vremurilor noastre, ci să o iluminăm cu lumina Evangheliei. Suntem chemați să fim, așa cum a învățat Domnul nostru, sarea și lumina - păstrând ceea ce este bine și adevărat și strălucind în întuneric fără a fi copleșiți de el.

IV. ANGAJAMENTUL NOSTRU FAȚĂ DE ACEASTĂ NAȚIUNE ȘI POPORUL SĂU
Noi, Sfântul Sinod al Episcopilor, reafirmăm angajamentul Bisericii Ortodoxe din America față de bunăstarea acestei națiuni și a întregului ei popor. Ne angajăm să cultivăm pacea, să promovăm demnitatea umană, să practicăm milostenia și să depunem mărturie despre reconciliere, într-o societate care are mare nevoie de toate aceste daruri.

În acest sens, ne amintim cu apreciere despre aspirația exprimată chiar la întemeierea acestei republici. Președintele George Washington, scriind în 1790, a articulat o viziune asupra vieții civile care depășea simpla tolerare a diferențelor religioase și se îndrepta spre ceva mai generos:
„Toți posedă în egală măsură libertatea conștiinței și imunitățile cetățenești. Acum nu se mai vorbește despre toleranță, ca și cum prin indulgența unei clase de oameni o alta s-ar fi bucurat de exercitarea drepturilor sale naturale inerente”.

Această aspirație - aceea că libertatea religioasă nu este o concesie acordată de cei puternici celor slabi, ci un drept inerent aparținând tuturor persoanelor în mod egal - a făcut posibil ca Biserica Ortodoxă să prindă rădăcini și să înflorească pe acest pământ. Primim acest dar cu recunoștință, chiar dacă recunoaștem cu onestitate că depărtarea dintre aspirația fondatoare și împlinirea credincioasă a fost adesea mare și că însăși această tensiune este o chemare la pocăință și reînnoire continuă. Biserica nu există la cheremul statului și nici nu caută stăpânire asupra lui. Mai degrabă, ea stă în societate ca martoră a unei Împărății Care depășește toate împărățiile pământești, luminând ordinea civilă cu înțelepciunea Evangheliei și mărturia vieților sfinte.

Într-un moment de schimbare rapidă și, uneori, tulburătoare, Îl oferim pe Hristosul Cel Neschimbat - Același ieri şi azi şi în veci, (Evrei 13:8). Parohiile noastre trebuie să fie locuri de primire autentică, de închinare profundă și de iubire altruistă, unde Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se manifestă întotdeauna. Contribuția noastră la America nu este puterea, nici politica, ci prezența Dumnezeului Cel Viu în mijlocul poporului Său.

V. O CHEMARE LA POCĂINȚĂ ȘI UMILINȚĂ
Recunoștința, însă, nu este singurul cuvânt al Bisericii rostit cu această ocazie. Profeții din vechiul Israel - cei pe care Dumnezeu i-a ridicat tocmai pentru că își iubeau poporul - nu au încetat niciodată să-i cheme pe conducători și pe oameni deopotrivă la pocăință și umilință înaintea lui Dumnezeu. Este un semn al iubirii autentice pentru această națiune, iar Biserica trebuie să rostească acest cuvânt.

Două sute cincizeci de ani reprezintă o perioadă de timp suficientă pentru a acumula atât mari realizări, cât și eșecuri grave. Această națiune – ca toate națiunile aflate sub Dumnezeu – a cunoscut culmile generozității și adâncimile nedreptății; noblețea aspirației și tragedia trădării. Biserica nu are pretenții și nici nu ar fi în folosul acestei națiuni să facă acest lucru. Noi depunem mărturie despre Un Dumnezeu înaintea Căruia nicio națiune și nicio persoană nu stă fără să aibă nevoie de milă.

Promisiunea făcută lui Solomon răsună de-a lungul secolelor, cu o urgență nediminuată:
„Şi se va smeri poporul Meu, care se numeşte cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara” (II Cronici 7:14)

În acest duh îi chemăm pe credincioșii Bisericii Ortodoxe din America – și, prin mărturia lor, pe cei din această națiune – la pocăință: pocăință pentru nedreptățile trecute și prezente; pentru idolii bogăției, confortului și puterii care seduc fiecare generație; pentru dezbinările și dușmăniile care sfâșie natura vieții de zi cu zi; și pentru modurile în care am eșuat în a ne iubi aproapele ca pe noi înșine. O adevărată comemorare a întemeierii unei națiuni nu este doar o auto-felicitare; este un moment de examinare sobră, de mărturisire sinceră și de dependență, reînnoită, de Dumnezeu.

Biserica nu rostește acest cuvânt dintr-o postură de superioritate. Recunoaștem propriile noastre eșecuri - în caritate, în unitate și în plenitudinea mărturiei noastre față de Evanghelie. Și noi avem nevoie de mila lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru că Biserica a cunoscut puterea vindecătoare a pocăinței, ea nu poate ascunde acest cuvânt de la lumea pe care este chemată să o slujească.

VI. UN APEL CĂTRE EPISCOPII
Încurajăm toate eparhiile, parohiile, mânăstirile și instituțiile Bisericii Ortodoxe din America să marcheze cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite ale Americii într-un mod potrivit ocaziei. Slujbele speciale de mulțumire, programele educaționale, implicarea civică și actele de caritate sunt toate expresii potrivite ale recunoștinței noastre față de Dumnezeu și ale dragostei noastre pentru această țară și acest continent.

VII. CONCLUZIE
Încheiem cu o rugăciune adusă atât cu recunoștință, cât și cu pocăință - ca această națiune, concepută în aspirația spre libertate și formată prin luptele și sacrificiile multor generații, să poată totuși să dea ascultare străvechii chemări la smerenie înaintea lui Dumnezeu și, astfel, să continue să fie un loc în care Biserica lui Hristos înflorește, unde Evanghelia este proclamată și unde toți oamenii pot căuta fața lui Dumnezeu, fără frică.

Emis de Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America, la Sesiunea de Primăvară din 2026, în al două sute cincizecilea an al independenței Statelor Unite ale Americii și în anul Domnului nostru două mii douăzeci și șase.

În perioada 29 aprilie - 5 mai 2026, la Mânăstirea "Cuvioasa Nou-Muceniță Prințesă Elisabeta" din Buchendorf, Germania, s-a întrunit Consiliul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, convocat în cadrul celebrării centenarului Episcopiei Germane. La lucrările Consiliului, prezidat de ÎPS Mitropolit Nicolae al Americii de Răsărit și New York, Primul Ierarh al Bisericii Ruse din Afara Rusiei, au participat ÎPS Mitropolit Marcu al Berlinului și Germaniei, ÎPS Arhiepiscopi Chiril de San Francisco și America de Vest și Gabriel de Montreal și Canada, Preasfințitii Episcopi Ioan de Caracas și America de Sud, Irineu al Londrei și Europei de Vest, Teodosie de Manhattan, Luca de Siracuza, Iacob de Sonora, Iov de Stuttgart, Spiridon de Toronto, Mihail de Boston și Petru de Seattle.

Între altele, în ședința Sinodului Episcopilor de joi, 30 aprilie, după discutarea diverselor chestiuni liturgice și calendaristice, s-au hotărât:
- trecerea în calendarul general bisericesc a pomenirii "Mutării Sfintelor Moaște ale Sfinților Noi Martiri din Alapaevsk la Ierusalim" (17/30 ianuarie).

Vineri, 1 mai, Episcopia Germană a marcat centenarul înființării sale cu o Dumnnezeiască Liturghie solemnă săvârșîtă în Catedrala "Sfinții Noi Martiri și Mărturisitori" din München.

Sâmbătă, 2 mai, Consiliul Episcopilor, s-a hotărât, între altele:
- s-a binecuvântat procesul de pregătire a canonizării în rândurile Sfinților a vrednicului de pomenire Ieromonah Serafim (Rose).

Luni, 4 mai, în cadrul discuțiilor au avut loc, între altele:
- eliberarea din funcție a Arhiepiscopul Gabriel de Montreal și Canada din administrarea Eparhiei Central-Americane, exprimând recunoștința pentru munca depusă, și numirea PS Episcop Spiridon în funcția de Episcop de Chicago și America Centrală;
- audierea raportului Mitropolitului Mark de Berlin și Germania, intitulat: „Despre anumiți Sfinți întâlniți în cursul vieții mele: Spre deschiderea unei discuții sinodale despre canonizarea luptătorilor evlavioși (podvijnichi) ai Bisericii Ruse din Afara Granițelor, care întruchipează spiritul și moștenirea ei”. În urma prezentării Înaltpreasfinției Sale și a discuțiilor ulterioare, a rezultat sarcina de a fi pregătite materiale despre Mitropolitul Filaret (Vojesenschi), Arhiepiscopul Tihon (Troițchi) și o serie de alte persoane evlavioase venerate în diaspora, prezentându-le spre examinare de către Sinodul Episcopilor până la sfârșitul anului.

Marți, 5 mai, la sesiunea finală a Consiliului Episcopilor, desfășurată în sala de adunări a noului amplasament al Mânăstirii de călugări "Cuviosul Iov" din Seifriedsberg, Arhipăstorii au discutat și au adoptat textul Scrisorii lor Sinodale.

Scrisoarea Sinodului Episcopilor către toți Arhipăstorii, Păstorii, Monahii și Fiii Credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei

Hristos a Înviat!

Iubiților în Domnul, Arhipăstori, Preoți și Diaconi, Cuvioși Monahi, dragi frați și surori: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos.” (1 Tesaloniceni 1:1).

Prin mila lui Dumnezeu, noi, Arhipăstorii Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, întruniți în Sinod Ierarhic în prezența Îndrumătoarei Diasporei Ruse, Icoana din Kursk a Maicii Domnului „A Semnului”, în Mânăstirea Cuvioasei Nou-Martire Mari Prințese Elisabeta și convocați cu ocazia centenarului Episcopiei Germane - prima fortăreață a Ortodoxiei Ruse din Afara Rusiei, din care a rezultat formarea altor Eparhii pentru îngrijirea pastorală a turmei din Diaspora - vă adresăm următorul mesaj.

Vedem cu toții cum se intensifică procesele de secularizare, cum sunt estompate reperele morale și cum credința scade în multe inimi. În astfel de condiții dificile, este deosebit de important să păstrăm fidelitatea față de Ortodoxie și față de tradițiile Bisericii Ruse din Afara Granițelor și, de asemenea, să urmăm evlavia părinților și ctitorilor noștri. Ne amintesc de acest lucru cuvintele Apostolului și Evanghelistului Ioan: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2, 10).

Recunoașterea unei astfel de credincioșii și sfințenii este un proces continuu în viața Bisericii. Răspunzând numeroaselor apeluri ale credincioșilor, Sinodul Episcopilor, recunoscând calea dreaptă de viață a pururea pomenitului Ieronim Serafim (Rose), a binecuvântat procesul de pregătire a canonizării sale bisericești în rândul Cuvioșilor noștri Părinți.

În aceste zile pascale strălucitoare, simțind mila și harul special care sunt o pregustare a bucuriei veșnice în Împărăția Cerurilor, vă chemăm pe toți la o viață duhovnicească atentă: la rugăciune regulată, la pocăință, la primirea Tainelor lui Hristos, la participarea la Dumnezeieștile Slujbe și la citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți. Parohiile noastre trebuie să fie comunități vii, iar familiile noastre, oaze de iubire creștină.

Cu durere, percepem suferințele celor din diferite țări ale acestei lumi: războaie, conflicte și persecuții care se desfășoară împotriva creștinilor și, într-adevăr, împotriva tuturor celor care îndură acum o mulțime de greutăți - în special în războiul fratricid purtat între creștinii născuți din aceeași cristelniță a Rusiei Kievene. Într-un astfel de moment prezent, vă reamintim de nevoia unei rugăciuni intense pentru pace, pentru încetarea vărsării de sânge, pentru cei care suferă, pentru cei care se întristează și sunt împovărați și pentru biruința Adevărului lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este chemat să fie purtător al păcii și iubirii lui Hristos în viața sa și, de asemenea, să urmeze cuvintele Apostolului Pavel: „Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii.” (Efeseni 4:3).

Sinodul Episcopilor recunoaște complexitatea problemelor contemporane ce țin de bioetică și necesitatea apărării pastorale a persoanei umane. Noile tehnologii biomedicale oferă omului posibilitatea de a-și determina singur limitele vieții și ale morții. Totuși, în aceasta se află un mare pericol spiritual. Prin urmare, Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse din Afara Granițelor a înființat o comisie de bioetică, însărcinată să ofere atât păstorilor, cât și turmei, îndrumări clare. O atenție deosebită ar trebui acordată în vremurile noastre formării tinerei generații care este acum hrănită în Biserica noastră. Mijloacele moderne de comunicare, în special internetul, au devenit o parte integrantă a vieții umane; dar este necesar să le folosim cu discernământ și în beneficiul duhovnicesc. Îi avertizăm pe toți împotriva unei imersiuni nepăsătoare și necritice în mediul digital, care este atât de capabil să distragă atenția de la viața interioară, de la rugăciune și de la interacțiunea eclezială și omenească reală.

La Sinod, a fost aprobată crearea unei fundații caritabile pentru asistența clerului și a membrilor familiilor lor aflate în nevoie, care, cu ajutorul consiliilor parohiale, va fi implementată în viitorul apropiat la nivel eparhial. Ne adresăm tuturor fiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe care trăiesc în diaspora: Păstrați Credința Ortodoxă. Urmați Poruncile lui Dumnezeu. Perseverați în fapte bune. Fie ca viața voastră să devină o mărturisire vie a Evangheliei, pentru cei din jurul vostru. Fiți statornici în credință. Întăriți-vă în nădejdea în Domnul și nu vă abăteați de la calea mântuirii.

Chemăm Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra voastră, a tuturor.
Adevărat a Înviat!
22 aprilie/5 mai 2026

Înaltpreasfințitul Marcu, Mitropolit de Chersone și Europa Occidentală, conducător al Exarhatului Patriarhal din Europa Occidentală și administrator al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, aflat într-o vizită arhipăstorească la Madrid, s-a deplasat la administrația eparhială a Episcopiei locale a Bisericii Ortodoxe Române. În timpul acestei vizite, Mitropolitul Marcu a vizitat Catedrala din Madrid a Bisericii Ortodoxe Române și s-a întâlnit cu Episcopul Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei.

Joi, 30 aprilie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit la Reședința Patriarhală vizita ÎPS Emanuel, Mitropolit de Calcedon (Patriarhia Ecumenică), însoțit de Pr. Arhimandrit Aetios Nikiforos, Mare Eclesiarh și Director al Cabinetului Patriarhal (Patriarhia Ecumenică). Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a urat bun venit oaspeților în Patriarhia Română și a subliniat relațiile de prietenie dintre Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia Ecumenică.

Insula grecească Santorini a marcat ieri o etapă istorică, serbând-o pentru prima dată pe Sfânta Irina ca Sfântă protectoare oficială.

Desemnarea vine în urma unei solicitări oficiale adresate Consiliului Municipal din Thira de către Sfânta Mitropolie a Thirei, Amorgosului și Insulelor. Conform Decretului Prezidențial nr. 81/2025, publicat în septembrie anul trecut, 5 mai a fost stabilită ca sărbătoare oficială pentru insulă, în cinstea Sfintei Mari Mucenițe Irina.

Legătura dintre Santorini și Sfânta Irina este adânc înrădăcinată în istoria insulei, numele „Santorini” derivând din „Santa Irini”, numele folosit de exploratorii și cruciații latini în perioada medievală pentru a o cinsti pe Sfântă. Se crede că marinarii străini au ancorat într-un golf unde se afla o biserică închinată Sfintei Irina, referindu-se la aceasta ca fiind „insula Santa Irini”. Numele a apărut în jurul secolului al XII-lea sau al XIII-lea, evoluând treptat în „Santorini” și înlocuind numele antic Thira.

Conform orthochristian.com, Bazilica creștină timpurie a Sfintei Irina din Perissa, datând din secolul al V-lea sau al VI-lea, este cel mai important reper religios care face legătura între Sfântă și Santorini.

Trecerea a 450 de ani de la adormirea întru Domnul a Sfântului Varsanufie, Episcop de Tver și Făcătorul de Minuni de Kazan, a fost sărbătorită Duminică, 3 mai 2026, la Catedrala "Schimbarea la Față" din Tver (tatmitropolia.ru).

Liturghia a fost condusă de ÎPS Mitropolit Chiril de Kazan și Tatarstan, care a coslujit alături de ÎPS Mitropolit Ambrozie de Tver și Cașin și alți șase Episcopi și clerici din Mitropoliile de Tver și Tatarstan.

După slujbă, o procesiune a înconjurat Catedrala. Mitropolitul Ambrozie s-a adresat apoi enoriașilor din pridvorul Catedralei.

Sfântul Varsanufie al Tver-ului s-a născut în anul 1495 și era din Serpuhov. A primit numele Ioan la botez și a fost învățat să citească și să scrie. Pe când era tânăr, a fost capturat de tătarii din Crimeea. Acceptând aceasta ca pe voia lui Dumnezeu, s-a supus cu umilință stăpânilor săi și a îndeplinit cu sârguință lucrarea pe care i-au încredințat-o. După trei ani, tatăl lui Ioan l-a răscumpărat. Apoi, a plecat la Moscova și a devenit călugăr în Mânăstirea Andronicov, unde a primit numele de monah Varsanufie.

Dedicându-se vieții ascetice, a sporit în virtute și evlavie. În 1544, a fost numit stareț al Mânăstirii Pesnoșa. Mai târziu, a mers la Kazan și a întemeiat o mânăstire închinată Schimbării la Față a Domnului.

În timp ce se afla la Kazan, Arhimandritul Varsanufie l-a ajutat pe Sfântul Gurie (5 decembrie) în răspândirea creștinismului printre musulmani și păgâni. Cunoștințele sale de limbă tătară s-au dovedit a fi foarte utile în această lucrare.

În 1567, Sfântul Varsanufie a fost hirotonit Episcop de Tver. A vindecat mulți bolnavi, prin cunoștințele sale de medicină, dar i-a vindecat și pe cei care sufereau de neputințe sufletești.

La bătrânețe, s-a întors în Kazan și la Mânăstirea "Schimbarea la Față" pe care a întemeiat-o. Acolo a primit Marea Schimă și a trecut la Domnul în 1576.

Sfintele moaște ale Sfinților Gurie și Varsanufie au fost descoperite pe 4 octombrie 1596. Au fost așezate într-un paraclis lateral al bisericii, la ordinul Patriarhului Iov. Pe 20 iunie 1630, sfintele lor moaște pline de har au fost mutate de la Mânăstirea "Schimbarea la Față", în Catedrala Buna Vestire.

Patriarhul sârb la serbat pe Sfântul Nicolae (Velimirovici) la Mânăstirea Lelici din Serbia.
Patriarhul Porfirie al Serbiei a condus Sfânta Liturghie, pe 3 mai 2026, marcând sărbătoarea mutării sfintelor moaște ale Sfântului Nicolae (Velimirovici) de Jicea și Ohrida la Mânăstirea Lelici - locul unde sunt venerate sfintele sale moaște.

Sfântul Nicolae este venerat ca unul dintre marii Sfinți ortodocși americani, fiind misionar în Statele Unite și petrecându-și ultimii ani în Mânăstirea și Seminarul "Sfântul Tihon" din South Canaan, Pennsylvania, unde a adormit întru Domnul în anul 1956.

Patriarhului i s-au alăturat numeroși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, alături de clerici, monahi, reprezentanți ai Guvernului și Armatei Sârbe și câteva mii de credincioși.

Celebrarea a marcat, de asemenea, sfințirea Casei Sfântului Nicolae, recent finalizată, un centru spiritual, educațional și cultural care include un muzeu dedicat Sfântului, o bibliotecă cu sală de lectură, sală de conferințe și amfiteatru (vezi ARHIVA LO).

În omilia sa despre Evanghelia privind vindecarea de la Scăldătoarea Vitezda, Patriarhul a tras o paralelă între bărbatul bolnav de 38 de ani și omenirea modernă. El a menționat că paraliticul era „singur și neajutorat, înconjurat de oameni concentrați exclusiv asupra lor înșiși, precum omul contemporan de astăzi plin de egoism, de iubire de sine, fără iubire față de aproapele”.

Vorbind despre Sfântul Nicolae, Patriarhul Porfirie a spus că acesta a fost un om Sfânt „în care rugăciunea și cugetarea erau unite, iar credința oamenilor obișnuiți unită cu învățătura teologică academică”.

„Suntem cu toții fii ai Sfântului Nicolae, care a unit rugăciunea și gândirea, Răsăritul și Occidentul, care a strâns oamenii într-o singură credință creștină mântuitoare”, a spus Patriarhul. „Să rămânem adunați în credință, nădejde și iubire, slăvind pe Dumnezeu împreună cu Sfântul Nicolae și cu toți Sfinții”.

PS Episcop Isihie de Valievo a amintit despre întoarcerea sfintelor moaște ale Sfântului Nicolae la Lelici acum exact 35 de ani: „Acea mutare a sfintelor moaște nu a reprezentat doar o întoarcerea fizică a unui trup. A fost învierea spirituală a Serbiei noastre. Întoarcerea Sa a fost un semn că Dumnezeu nu-și uită credincioșii și că fiecare lacrimă din exil se transformă într-o perlă cerească. El nu a venit aici să se odihnească, ci să ne trezească”.

După celebrarea de la Lelici, Patriarhul Porfirie a vizitat Mânăstirea Celie, unde s-a închinat la sfintele moaște ale Sfântului Iustin (Popovici).

Pe 2 mai, când se sărbătorește pomenirea Sfântului Întocmai cu Apostolii Țar Boris-Mihail Botezătorul Bulgariei și Sfântul Atanasie cel Mare, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Nicolae al Plovdivului, Episcopul Policarp de Belogradcik - Vicar al Mitropoliei, a săvârșît Sfânta Liturghie Arhierească în Biserica „Sfântul Țar Boris-Mihail” din orașul Septemvri.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Episcopul Policarp de Belogradchic s-a adresat tuturor cu un discurs inspirat de Dumnezeu despre faptele primului conducător creștin bulgar, Țarul Boris-Mihail, care, odată cu Botezul Bulgarilor și introducerea alfabetului slav, a unit poporul bulgar și a pus bazele durabile ale statalității bulgare.

Pe 1 mai, Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae de Plovdiv a fost invitatul oficial al ceremoniei solemne de aprindere a torțelor, dedicată celei de-A 150-a Aniversări a Revoltei din Aprilie, care a avut loc în Piața 20 Aprilie din orașul Panaghiuriște (Revolta Bulgară din 1876 - insurecţie organizată de bulgari în Imperiul Otoman, care a dus la restabilirea Bulgariei ca naţiune autonomă în 1878).

Episcopul s-a adresat tuturor, cu un discurs inspirat, pe care îl redăm mai jos.

La ceremonia solemnă au participat: Președintele Bulgariei, dna Ileana Iotova, Președintele Adunării Naționale, dna Mihaela Doțova, Viceprim-ministrul și Ministrul Justiției, dl Andrei Iankulov, Primarul orașului Panaghiuriște, dl Jeliazco Gagov, Președintele Consiliului Municipal, dl Ivan Lalov, Șeful Apărării, Amiralul Emil Eftimov, membri ai Adunării Naționale, guvernatori regionali, primari ai localităților, reprezentanți ai statului, ofițeri și soldați, personalități publice și numeroși locuitori iubitori de Dumnezeu și patrioți ai orașului Panaghiuriște, precum și oaspeți din toată țara, veniți să onoreze memoria și să se roage pentru predecesorii lor eroi, care au murit în memorabilul an 1876.

Discursul Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae al Plovdiv-ului cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a Revoltei din Aprilie

Stimată Doamnă Președinte al Republicii Bulgaria,
Stimată Doamnă Președinte al Adunării Naționale,
Stimate Domnule Primar,
Stimați reprezentanți ai Statului Bulgar, ai autorităților municipale locale și ai Armatei noastre iubitoare de Hristos,

Părinți iubitori de Dumnezeu, iubiți frați și surori în Hristos Domnul,

În harul zilelor purtătoare de lumină ale bucuriei Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din toată inima și părintește vă transmit tuturor salutul atotbiruitor – Hristos a Înviat!

Iubiților,
Vă rog să priviți cu atenție această Cruce. Fie ca privirile noastre, ale tuturor bulgarilor din Bulgaria și de dincolo de ea, să se adune asupra acestei Cruci și inimile noastre să se plece în fața ei.

Aceasta, frați și surori, este Crucea de pe Tronul Bisericii din satul Poibrene și să știți și să vă amintiți că această Cruce a condus Bulgaria la eliberarea sa.

Cu această Cruce, în acest loc din orașul Panaghiuriște, a fost sfințit steagul cusut de Raina Cneaghina. Cu ea a fost binecuvântată gruparea lui Gheorghe Benkovski.

Această cruce, purtată de mâinile a doi preoți, Părintele Nedelio și Ieromonahul Chiril, a stat în fața adunării și i-a condus pe eroi de-a lungul întregului lor drum tragic, dar biruitor. În fața ei, au jurat, în fața ei s-au rugat, pe ea au sărutat-o înainte de luptă. S-au încrezut în această Cruce, în bătălia de la Petrici. A fost alături de ei pe Muntele Elejhic și în satul Mecica. De pe înălțimile Srednei Gora, Crucea a fost martora focurilor din satele arse. Această Cruce este martorul viu al epopeii din Aprilie.

După înfrângerea revoltei, patru oameni au pornit spre nord - Gheorghe Benkovski, Părintele Chiril, Zaharia Stoianov și Stefo Dalmatineța. Au lăsat totul în urmă, au aruncat tot ce era inutil, dar au luat Crucea. În frig, zăpadă, furtuni și foame neomenească, Crucea a călătorit alături de ultimii eroi, ascunsă sub sutana ieromonahului.

Această Cruce a văzut trădarea. Ea se afla pe Kostina, pe podul de lângă râu, și a privit cum lui Gheorghe Benkovski i se tăia capul. În fața acestei Cruci, moartea s-a transformat în nemurire. Două genți au fost duse de la Kostina la Sofia. Într-o geantă era capul lui Benkovski, iar în cealaltă - această Cruce. Cele două cele mai valoroase trofee militare. Apoi, Crucea s-a pierdut.

Și după câțiva ani, a fost returnată în mod minunat. Să fie printre noi, martorul Răscoalei din Aprilie, purtătorul binecuvântării lui Dumnezeu pentru acele fapte. Asemenea Crucii pe care Mântuitorul nostru Domnul Iisus Hristos a fost Răstignit pentru a Învia, răscoala a fost răstignită în fața acestei Cruci, dar Bulgaria a înviat din nou. Prin urmare, să știm și să ne amintim că nu altcineva, ci Credința Ortodoxă a învins sclavia.

Nu este deloc o coincidență că toate acestea sunt laolaltă. Nu este deloc o coincidență faptul că Crucea este cel mai important simbol al Revoltei din Aprilie care a supraviețuit. Crucea, care este un simbol al vieții veșnice.

Permiteți-mi să spun ceva, în acest sens. De obicei, în timpul inspecției solemne din zori, se aud cuvintele: „Personalul este prezent, cu excepția celor care au murit eroic” și apoi – nimic. Este ca și cum cei decedați eroic nu ar fi acolo. Doamnă Președintă, sunteți Comandantul Suprem și cu siguranță puteți recomanda o mică schimbare în ceremonialul militar.

Ce s-ar întâmpla dacă, în loc de „cu excepția celor care au murit eroic”, comandanții inspecției ar spune: „inclusiv eroii nemuritori”? Astfel, am enunța un adevăr, și anume că, așa cum toți cei care au crezut în Iisus Hristos au viață veșnică, dar inclusiv și mai ales cei care și-au dat viața pentru credință și pentru semenii lor, ei sunt nemuritori și nu pot fi niciodată excluși.

Ei sunt în rânduri, pentru totdeauna. Acum, în acest moment, sunt aici, în rând, printre și alături de tinerii noștri luptători. Ei sunt aici și ne învață despre cauza lor, puterea lor, credința lor ortodoxă jertfitoare și dragostea lor altruistă pentru Bulgaria.

În scurt timp, eroii nemuritori ai Revoltei din Aprilie vor mărșălui într-un marș solemn împreună cu succesorii lor - noua Armată Bulgară și se vor închina din nou în fața Crucii înaintea căreia au jurat, în numele credinței pentru care au murit.

Să le aducem și noi omagiul nostru. Și vom păstra Crucea lor pentru totdeauna și de fiecare dată când o vom ridica, ne va aminti că nu există jertfă mai vrednică decât jertfa pentru credință și Patrie. Amin!

Dumnezeu să ocrotească Bulgaria!
Panaghiuriște
1 mai 2026

NOI FILE DE LETOPISEȚ - 6 mai 2026