Noi file de Letopiseț - 27 aprilie 2026

   Patriarhul Bisericii Copte, Tawadros al II-lea, însoțit de o delegație, se află începând de sâmbătă, 25 aprilie 2026, de la ora 18:30, într-o vizitâ oficială în Patriarhia Ecumenică.

Epistola pascală a Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae al Americii de Est și de New York, Întâiul  Ierarh al Bisericii Ruse din Afara Granițelor

   Cuvioși Frați Arhipăstori, Cuvioși Părinți, Dragi Frați și Surori împrăștiați în întreaga lume, vă salut pe toți cu dragostea lui Hristos, prin sărutarea pascală: „HRISTOS A ÎNVIAT!”

   „Vă doresc tuturor tot ce este luminos, în aceste zile”, scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul, „și în toate zilele viitoare. Domnul este întotdeauna dulceață, bucurie și pace! Străduiți-vă întotdeauna să fiți cu Domnul și veți sărbători întotdeauna Paștile Luminos”.

   „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii vestesc în Ceruri” – cântăm în această noapte, cu frenezie, cerând Domnului să ne dea să-L slăvim cu inimă curată. Din păcate, popoarele acestui veac nu ascultă de această chemare, luptând o luptă a morții pentru bunurile pământești, nu ascultă de chemarea dumnezeiască de a-și orândui viața pe temeliile învățăturilor lui Hristos și ale Sfintei Evanghelii. 

   Conflictele actuale, când oamenii caută bunuri trecătoare prin dușmănie, dezbinare și cruzime, sunt tulburătoare, dar nu ar trebui să ne sperie, nici discuțiile despre diverse profeții referitoare la sfârșitul lumii.

   Căci Domnul spune: „veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul....” (Matei 24:6). 

   Mitropolitul Antonie (Hrapovițchi), care s-a mutat la Domnul acum 90 de ani în leagănul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor – în Sremski Karlovici, Iugoslavia, spunea că încrederea vechilor creștini în mila lui Dumnezeu și în biruința finală a Binelui Desăvârșit asupra răului, a Vieții asupra morții, era atât de puternică încât „părea că nu-și iau ochii de la contemplarea biruinței Sale viitoare și, prin urmare, își imaginau chiar acest viitor ca pe ceva luminos și plin de bucurie, când Hristos Mântuitorul va șterge lacrimile de pe orice chip omenesc”.

   Așadar, după un Post Mare lung și roditor, fie ca noi toți, neobosiți, să aprindem în noi darul harnic al chemării creștine, adâncindu-ne rugăciunile și aducând la picioarele lui Hristos, Dătătorul de viață, darurile noastre: credința nefățarnică, dragostea sinceră și nădejdea neclintită, iar El nu ne va părăsi! „Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi”, scrie Apostolul Petru (1 Petru 5:7). Și să ne rugăm pentru cei puternici ai acestei lumi și pentru cei cărora le lipsește bucuria pascală și a căror pace interioară este zdruncinată, pentru ca „începutul vieții veșnice de alt fel” să le atingă inimile „în această zi aleasă și sfântă”, „când Îl binecuvântăm pe Hristos în veci”. Amin.

+ NICOLAE

Mitropolitul Americii de Răsărit și New York
Întâiul Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei
Paște 2026
 

https://t.me/pravblog1/12350

   Vizita Preasfințitului Episcop Isaac de Velbujd, Vicar al Mitropoliei Sofiei a Bisericii Ortodoxe Bulgare, la Istanbul în perioada 9-13 aprilie 2026, s-a încheiat cu refuzul Ierarhului de a participa la câteva evenimente din Săptămâna Mare și Paște.

   Episcopul Isaac a ajuns în Turcia cu o delegație bisericească, la invitația comunității locale bulgare, pentru a oficia slujbele din Săptămâna Mare. Cu toate acestea, de Paște, Ierarhul bulgar a ales să nu participe la slujba de la Catedrala Patriarhală "Sfântul Gheorghe" din Fanar, potrivit unui articol din Pravblog.

Conform tradiției stabilite acolo, reprezentanții Bisericilor Romano-Catolică, Armeană și Siriaco-Iacobită sunt invitați să citească Evanghelia în diferite limbi, în această zi. Văzând reprezentanți ai altor confesiuni creștine în biserică, Episcopul Isaac a părăsit Catedrala. În schimb, a citit mesajul pascal al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, în fața turmei sale din districtul Șișli din Istanbul, pe teritoriul metocului Exarhatului Bulgar.

   Acțiunile Episcopului Isaac reprezintă un contrast vizibil cu luna mai 2024, când cinci Episcopi bulgari au coslujit cu schismaticii ucraineni la Catedrala Patriarhală Sfântul Gheorghe.

   Un alt incident a avut loc în timpul slujbei din Joia Mare, când un diacon bulgar care îl însoțea pe Episcop l-a pomenit nu numai pe Patriarhul Bartolomeu în timpul litaniilor, ci și pe Patriarhul Bulgar Daniel, referindu-se la el ca fiind Patriarhul „nostru”. Reprezentanții Fanarului au considerat acest lucru o încălcare a regulii, deoarece comunitatea din Istanbul se încadrează oficial sub omoforul Patriarhiei Constantinopolului.

   Potrivit Pravblog, Poziția Episcopului Isaac a provocat critici dure din partea presei pro-Fanar, publicațiile acuzând delegația bulgară de „provocarea unui scandal”, de lipsă de respect față de tradițiile Patriarhiei Constantinopolului și de „analfabetism liturgic”. Publicațiile au subliniat că prezența neortodocșilor la Vecernie nu ar fi fost o încălcare canonică, ci ar exprima o „bucurie frățească” și au cerut Constantinopolului să interzică Episcopului Isaac viitoarele vizite în Turcia. Cu toate acestea, Pravblog nu a indicat nicio sursă, legat de aceste critici.
 

Cântare de laudă la Sfântul Vasile, Episcopul Amasiei
(adaptare după Sfântul Nicolae Velimirovici - 26 aprilie)

Sfântul Vasile în temniţă zace,
Pentru Sfânta Credință în Hristos și pentru Cinstita Sa Cruce
Acolo, Sfântul Vasile răbdând chinuri și suferință mare,
Psalmi și laudă Domnului aduce-n cântare,
Celui Ce l-a învrednicit să sufere pentru a lumii-ndreptare.

În temniță, tribunul împăratului i-a spus poruncitor:
„Ascultă, Bătrâne, împăratul Liciniu, al zeilor protector,
Ţie îţi porunceşte, ca zeilor lui să te faci jertfitor,
Iar de Hristos al tău, caută de te leapădă.
De nu, amara moarte pe tine te așteaptă".

Sfântul Vasile, de bucurie cu totul luminat,
Tribunului i-a dat răspuns minunat:

„Astfel să zici răului tău împărat:
Împărăţia toată la picioare de mi-ai așeza,
Dar pe Hristos al meu Cel Înviat mi-ai lua,
Cu mult mai puţine, necredinciosule, m-ai îmbia
Decât,  în necredincioșia ta, mișelește mi-ai fura.

Tu, vânzător al Hristosului Dumnezeu Adevărat,
Voieşti ca şi eu scîrnav trădător să mă fac?!
O, dătătorule de moarte, frica de ea nu mă prinde!
Căci rob sunt al Domnului meu Hristos, al Vieţii Părinte!"

Lăcașuri Ortodoxe / 26 aprilie 2026

   Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a ținut un discurs vineri, 24 aprilie 2026, la cea de-a 18-a sesiune a Conferinței Politicilor Mondiale, desfășurată la Chantilly, în Franța.
   Vă oferim traducerea integrală a discursului:

„Între diviziune și interdependență

Regândirea guvernării și politicilor globale”

Doamnelor și domnilor,
   Comunitatea globală se află astăzi într-un punct de cotitură decisiv al istoriei sale. Construirea unei păci adevărate nu mai poate fi limitată la instrumentele tradiționale ale diplomației: a devenit o condiție absolută pentru însăși supraviețuirea lumii noastre. Întrebarea care ne unește – cea a căutării unui cadru stabil și durabil pentru o guvernanță globală – depășește cu mult aranjamentele provizorii și echilibrele geopolitice fluctuante. Ea atinge însăși esența coexistenței umane.

    Căci pacea nu este doar un obiectiv politic între altele. Este cea mai profundă expresie a comuniunii dintre oameni. Este, de asemenea, condiția supremă pentru conservarea creației în fața forțelor de divizare care o amenință. Încă de la început, omenirea a fost condusă de o dorință de unitate.

   Și totuși, realitatea contemporană pare să contrazică această aspirație. Lumea în care trăim este marcată de o tensiune constantă între unitate și diviziune. Pe de o parte, progresele tehnologice și interconectarea economică ne-au apropiat mai mult ca niciodată. Pe de altă parte, asistăm la o fragmentare crescândă, atât geopolitică, cât și geoeconomică, care se manifestă concret prin vulnerabilitatea sporită a comerțului internațional, instabilitatea piețelor și un declin treptat al prosperității generale.      

   Sistemul comercial internațional, care ar putea fi un instrument de cooperare pașnică, tinde să se transforme într-o colecție de blocuri regionale uneori antagonice, structurate în jurul unor puteri dominante. În acest context, universalitatea dreptului este slăbită, iar sentimentul de nedreptate crește.

   Totuși, experiența istorică ne învață un adevăr fundamental: doar o coeziune instituțională puternică poate controla forțele de dezintegrare. După decenii de integrare economică globală, adesea percepută ca inevitabilă, intrăm acum într-o fază de incertitudine și recompunere.

   Dar această criză depășește cu mult dimensiunile economice și tehnice. Ea dezvăluie o criză mai profundă, o criză spirituală. Evidențiază dificultatea noastră de a recunoaște în celălalt - fie individ, fie națiune - aproapele nostru, un partener în destin.

Din această perspectivă, guvernarea globală nu poate fi redusă la gestionarea dinamicii puterii. Trebuie înțeleasă ca un serviciu adus umanității. Depinde de noi să ne regândim responsabilitatea față de generațiile viitoare, concepând pacea nu doar ca absență a războiului, ci ca o plenitudine a vieții.

   Mesajul Evangheliei rămâne izbitor de relevant în acest sens: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14:27). Acest dar nu poate rămâne ceva abstract. Acesta necesită o transpunere concretă în instituțiile noastre, în politicile noastre publice și în modul nostru de a ne organiza viața în comun.

   Cu toate acestea, sistemul actual de guvernanță globală pare profund fragil. În ciuda proliferării organizațiilor internaționale, nu asistăm la o unitate mai mare, ci mai degrabă la o complexitate crescândă, uneori la granița cu fragmentarea. Această rețea de instituții, dacă nu este ghidată de o viziune morală comună, riscă să devină un nou Turn Babel: o pluralitate de voci fără o adevărată armonie.

   Prin urmare, devine legitim să ne întrebăm: mai este diplomația tradițională suficientă pentru a face față provocărilor contemporane? Totul pare să indice că este necesară o schimbare.

   Reforma instituțiilor internaționale este acum o necesitate urgentă. În Europa, spre exemplu, stabilitatea economică și socială necesită o adaptare a cadrelor bugetare și financiare. La scară globală, puterile emergente sunt chemate să joace un rol mai activ și mai responsabil, depășind interesele strict naționale, pentru a contribui la o guvernanță mai cooperativă.

   Însă nicio reformă instituțională nu va fi cu adevărat eficientă, fără o transformare interioară.

   Economia și politica nu pot fi separate de condiția spirituală a umanității. În acest sens, experiența Bisericii Ortodoxe oferă o perspectivă valoroasă.

   Prin sinodalitate, Biserica mărturisește un mod de guvernare fondat nu pe impunere, ci pe comuniune. Sfântul și Marele Sinod convocat la Creta în 2016 a reafirmat cu tărie că unitatea umanității este atât un dar de la Dumnezeu, cât și o responsabilitate istorică. Această experiență arată că este posibil să se reconcilieze unitatea și diversitatea, autoritatea și dialogul.

   Acest model, fără a fi transpus mecanic, poate inspira o reflecție reînnoită asupra guvernării globale. Căci pacea, în realitatea sa cea mai profundă, nu este un simplu acord juridic. Este un mod de viață. Presupune o perspectivă transformată, capabilă să recunoască în fiecare persoană chipul lui Dumnezeu.

   Cu toate acestea, limitările sistemului internațional actual rămân evidente. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, în mod special, rămâne marcat de relații moștenite dintr-o altă epocă. O reformă a structurilor sale pare necesară pentru a reflecta mai exact realitățile contemporane. Fără o reprezentare echitabilă, sentimentul de nedreptate nu poate decât să crească - iar nedreptatea este întotdeauna un teren fertil pentru conflict.

   În plus, apar noi provocări care depășesc cadrele tradiționale ale suveranității. Dezvoltarea inteligenței artificiale este un exemplu frapant. Această tehnologie deschide posibilități considerabile, dar ridică și întrebări etice majore. În absența unui cadru de guvernanță cuprinzător, există un risc semnificativ de exacerbare a dezechilibrelor și abuzurilor.

   Criza de mediu este, fără îndoială, unul dintre cele mai alarmante semne ale divizării noastre. Degradarea planetei noastre, „casa noastră comună”, generează nedreptăți tot mai mari și alimentează noi tensiuni. Poluarea, schimbările climatice, epuizarea resurselor: aceste fenomene afectează direct populațiile cele mai vulnerabile și provoacă strămutări în masă.

   De câteva decenii, Patriarhia Ecumenică a subliniat în mod constant că protejarea mediului este inseparabilă de pace. Ființele umane nu sunt proprietarii absoluți ai creației, ci administratorii acesteia. Ele sunt chemate să o îngrijească în mod responsabil, să o primească sub formă de dar și să ofere înapoi cu recunoștință.

Doamnelor și domnilor, dragi prieteni,
   Confruntați cu aceste provocări, ar fi iluzoriu să ne refugiem în abordări pur tehnocratice. În spatele statisticilor și analizelor economice se ascund realități umane: vieți zdrobite, suferințe tăcute, popoare dezrădăcinate. Fragmentarea lumii nu este doar o chestiune de structură. Ea reflectă o criză antropologică.

   Ne aflăm, așadar, în fața unei alegeri cruciale. Fie acceptăm diviziunea ca fiind inevitabilă, fie ne angajăm cu hotărâre în construirea unei ordini mondiale fondate pe solidaritate. Conștientizarea interdependenței noastre devine, atunci, esențială.

   Tradiția teologică ortodoxă exprimă această realitate, prin conceptul de „perihoreză”, care desemnează o comuniune dinamică, o interdependență vie. Nimeni nu poate exista singur. Nimeni nu poate fi mântuit singur. Prin urmare, pacea presupune o transcendere a egoismului, fie individual, fie colectiv.

   Istoria națiunilor a fost prea adesea marcată de dominație, excluziune și violență. Este timpul să luăm în considerare o altă cale: cea a unei guvernări inspirate de dreptate, adevăr și iubire. O guvernare care nu este un simplu mecanism de reglare, ci un organism viu în slujba demnității umane.

   Căci istoria nu este determinată exclusiv de forțele economice sau de dinamica puterii. Este modelată și de libertatea umană: capacitatea de a alege, de a schimba, de a ierta și de a coopera.

   În acest sens, speranța rămâne posibilă. Nu se bazează pe naivitate, ci pe convingerea că umanitatea este capabilă de transformare. Că diviziunea nu este inevitabilă. Că pacea poate fi construită.

   În concluzie, permiteți-ne să exprimăm o dorință. Fie ca munca noastră să nu se limiteze la analize, oricât de relevante ar fi acestea, ci să deschidă căi concrete. Fie ca reflecțiile noastre să se traducă în angajamente reale. Fie ca această căutare a noastră după pace să devină o responsabilitate comună.

   Fie ca Dumnezeul păcii și al reconcilierii să ne lumineze mințile și să ne călăuzească deciziile. Fie ca El să ne dăruiască înțelepciunea de a depăși diviziunile noastre și curajul de a lucra împreună pentru binele comun.

   „Căutaţi dragostea” (I Corinteni 14:1), ne spune Sfântul Apostol Pavel. Fie ca acest îndemn să devină busola noastră într-o lume chemată să redescopere, în mijlocul diviziunilor sale, vocația profundă de unitate.

   Vă mulțumim pentru atenție."

    În Duminica Femeilor Mironosițe, 26 aprilie 2026, într-o atmosferă de bucurie duhovnicească, Sfânta Mitropolie a Pisidiei a serbat Icoana „Țiko Panagia”, o copie a Icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Kykos, venerată în Antalia în urma minunii vindecării unei fete care nu se mai putea mișca - a avut loc în aceeași Duminică, în urmă cu un secol.

   Dimineața, la Biserica Sfântul Alipie din Antalia, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, prezidată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Iov de Pisidia, alături slujind ÎPS Mitropolit Teodor de Seleucia, care prezidase ​​cu o zi înainte Vecernia și Utrenia sărbătorii, și de PS Episcop Ambrozie de Evdociada, în prezența clericilor și a credincioșilor din Mitropolie.

   Sfânta Mânăstire Kykos, din Cipru, a deținut un metoc în acest oraș antic încă din secolul al XVIII-lea, unde locuitorii venerau o copie făcătoare de minuni a Icoanei Maicii Domnului.

   Predica a fost ținută de ÎPS Mitropolit Teodor de Seleucia, care a subliniat că această sărbătoare nu este doar o comemorare calendaristică, ci „o ușă care se deschide în timp, invitându-ne în Antalia de odinioară, în inima Asiei Mici, pentru a cinsti amintirea minunii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Țiko (Kykkos)”.

   Acesta a continuat: „Minunile săvârșite în viețile noastre ne fac să fim mai trezi spiritual. Această trezvie ne conduce inevitabil la reflectare asupra zilelor noastre... Biserica nu este o organizație nostalgică a trecutului, ci o comunitate îndreptată spre viitor, spre Împărăția lui Dumnezeu".

   Acesta a mai subliniat că lucrarea pastorală „în Antalia, Alania, Side și în întreaga Eparhie (a Pisidiei) mărturisește că Ortodoxia nu se teme de lume, ci o îmbrățișează pentru a o transforma, dovedind astfel că credința noastră este o Pogorâre a Sfântului Duh perpetuă, Care vorbește în toate limbile, dar mai ales în graiul iubirii”.
 

   În acest an, în timpul Postului Mare, la Catedrala "Preasfânta Fecioară" din San Francisco, în California (SUA), a avut loc în urmă cu aproximativ o lună o conferință asupra căreia merită să ne îndreptăm atenția. Aceasta  a fost intitulată: „Ieromonahul Serafim Rose din Platina: Viața, învățăturile și moștenirea sa”. Peste 100 de persoane au participat, multe dintre ele, la orele dimineții, participând și la Dumnezeiasca Liturghie în limba engleză. Acestea au venit să-i audă pe Episcopul Iacov de Sonora și pe Protopopul Martin Person, Paroh al Bisericii Ortodoxe "Sfântul Gherman de Alaska" din Sunnyvale, California. Ambii clerici l-au cunoscut personal pe Ieromonahul Serafim Rose în ultimii ani ai vieții sale pământești, care s-a încheiat în anul 1982.

   Am primit, legat de această conferință extraordinară, un raport semnat de Timotei Honeycutt, din Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor - Eparhia Americii de Vest, a cărui traducere o oferim în rândurile de mai jos.

    Prima prelegere, intitulată „Biografia unui om transformat în Hristos”, a fost susținută de Părintele Martin. Acesta a oferit o prezentare detaliată a vieții Părintelui Serafim, adăugând pe parcurs istorisiri despre experiențele sale personale cu Ieromonahul Serafim. Părintele Martin era student la UC Santa Cruz, când Ieromonahul Serafim a fost invitat la Universitate să țină două discursuri. Pentru Episcopul Iacov și alți prieteni ai lor, întâlnirea cu Părintele Serafim a atins ceva adânc în inimi, schimbându-le întregul curs al vieții. Mulți dintre acești tineri aveau să devină Episcopi, preoți și călugări. Părintele Martin și-a exprimat profundul regret că nu a participat la acele discursuri, menționând că nu era încă interesat de așa ceva la acea vreme. Cu toate acestea, prietenii săi care au participat, ulterior, l-au inspirat să meargă la Platina pentru a-l vizita pe Ieromonahul născut în America. 

   În timpul vizitei sale la Platina, tânărul Martin a făcut plimbări lungi cu Părintele Serafim, care i-a oferit clarificări cu privire la religiile orientale și la viziunea sincretistă și filosofică asupra lumii de care Părintele Martin era atras atunci. Prin cuvintele clare și directe ale Părintelui Serafim și prin prezența Duhului Sfânt în el, inima Părintelui Martin a început să se adapteze la calea lui Hristos Care este Însuși Adevărul.

   Părintele Martin a atras atenția asupra întruchipării, de către Părintele Serafim, a armoniei dintre credința corectă și practica corectă. El a citit integral următorul citat din Sfântul Tihon de Zadonsk, pe care Părintele Serafim l-a citat și în prelegerea pe care a ținut-o la Jordanville în 1979, intitulată „Ortodoxia în SUA”: „Dacă cineva ar spune că adevărata credință este susținerea și mărturisirea corectă a dogmelor corecte, ar spune adevărul, căci un credincios are absolut nevoie de susținerea și mărturisirea ortodoxă a dogmelor. Dar această cunoaștere și mărturisire în sine nu face din om un creștin credincios și adevărat. Păstrarea și mărturisirea dogmelor ortodoxe se găsește întotdeauna în adevărata credință în Hristos, dar adevărata credință a lui Hristos nu se găsește întotdeauna în mărturisirea Ortodoxiei... 

   Cunoașterea dogmelor corecte se află în minte și este adesea fără roade, este arogantă și mândră... Adevărata credință în Hristos se află în inimă și este rodnică, smerită, răbdătoare, iubitoare, milostivă, plină de compasiune, flămândă și însetată de dreptate; se depărtează de poftele lumești și se agață numai de Dumnezeu, se străduiește și caută întotdeauna ceea ce este ceresc și veșnic, luptă împotriva oricărui păcat și caută și imploră neîncetat ajutorul lui Dumnezeu pentru asta”.

   Episcopul Iacov a ținut discursul de după-amiază, intitulat „Reflecții asupra moștenirii teologice, pastorale și profetice a Părintelui Serafim”. Vorbind despre temele importante ale învățăturilor Părintelui Serafim pentru noi cei de astăzi, Episcopul Iacov a reiterat celebra predică a Părintelui Serafim, „Trăind viziunea ortodoxă asupra lumii”, amintindu-ne că în țările tradițional ortodoxe nu există un cuvânt exact pentru termenul englezesc „fun”. Episcopul Iacov a întrebat odată un român, cum ar traduce acest cuvânt în limba sa, iar acesta a răspuns „distracție”. Această „distracție” [distragere] este o capcană gravă în care cad mulți în lumea de astăzi, a remarcat Episcopul Iacov. Mulți fac acest lucru căutând plăcere în diverse forme de divertisment, în special în lumea rețelelor sociale și în diversele distrageri ale smartphone-ului. El a îndemnat să ne folosim timpul limitat, în așa fel încât să sporim în cunoașterea și dragostea lui Dumnezeu, să dobândim Duhul Sfânt și, în acest fel, să urmăm Părintelui Serafim și să aducem un mare beneficiu nouă înșine și celor din jurul nostru. Un instrument foarte util în această căutare sunt învățăturile Părintelui Serafim Rose. Episcopul Iacov, pe un ton foarte sobru, a declarat: „Susțin, înaintea dumneavoastră, că nu ar trebui să treacă o zi fără să aduceți o parte din comoara Părintelui Serafim în viețile voastre".

   Episcopul Iacov a ținut să le reamintească ascultătorilor că, la scurt timp după ce Părintele Serafim a fost primit în Biserică, Sfântul Ioan Maximovici sosea la San Francisco pentru a sluji ca Arhiepiscop al Eparhiei Vest-Americane. Episcopul Iacov a reflectat asupra a cât de mult a învățat tânărul Eugen [numele din naștere al Pr. Serfam Rose a fost Eugene Dennis Rose] de la Sfântul Ioan și cum Sfântul Ioan a văzut ceva special în Eugen încă de la începutul relației lor. El a spus că nu putem înțelege omul care a devenit Părintele Serafim, fără Sfântul Ioan. Mai târziu în viață, Părintele Serafim afirma că Sfântul Ioan „a fost cel mai nobil om pe care l-am întâlnit vreodată”.

   Arhimandritul Anastasie Newcombe, Părintele duhovnicesc al Episcopului Iacov până la mutarea sa la Domnul în 2004, i-a spus tânărului Iacov, legat de Părintele Serafim: „Înregistrează tot ce spune omul acela”. Episcopul Iacov a făcut exact asta. După cum a remarcat el, multe dintre înregistrările pe care oamenii le găsesc astăzi au fost înregistrate pe reportofonul său.

   Episcopul Iacov a spus că ori de câte ori se întâlnea cu Părintele Serafim, „nu părea sănătos. Părea obosit”. El a explicat că Părintele Serafim era un ascet și se nevoia din greu pentru Hristos și pentru aproapele său. Însă, după ce Părintele Serafim a zăcut - mutat deja la Domnul - trei zile toride de vară în biserica Mânăstirii Platina, după ce suferise mult timp, nu numai că nu arăta ca cineva care murise, ci arăta și diferit. Culoarea pielii sale era mai sănătoasă, iar ridurile de pe față dispăruseră. După cum a spus Episcopul Iacov: „Părea mai viu în moarte, decât în ​​viață”.

   Privind către Părintele Martin, legat de experiențele comune, Episcopul Iacov a mărturisit că nicio conversație pastorală nu a trecut fără o influență directă a ceea ce a învățat de la Părintele Serafim. El a zis, fără rezerve, că pentru a înțelege lumea de astăzi, nu există o voce mai importantă pentru noi decât Părintele Serafim Rose.

   Episcopul Iacov și-a încheiat discursul spunând că Părintele Serafim citea "Confesiuni"-le Fericitului Augustin în fiecare an în timpul Postului Mare, deoarece în această carte se poate vedea o inimă cu adevărat pocăită. Citând din "Confesiuni", Episcopul Iacov a amintit faimoasa zicală a Fericitului Augustin, care surprinde și esența vieții Părintelui Serafim: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și inimile noastre sunt neliniștite până când vor găsi odihnă în Tine”.

   Ambii vorbitori au transmis clar modul în care realizaseră că în Părintele Serafim (Rose) întâlniseră un om plin de Duhul Sfânt. Au vorbit din experiență, atât ca tineri în prezența sa, cât și aplicând înțelepciunea lui în lucrarea lor pastorală din ultimii patruzeci de ani, precizând că Părintele Serafim este un îndrumător credincios pentru toți cei care trăiesc în aceste vremuri tulburi și confuze.

    În decembrie 2025, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei a înființat o comisie pentru a studia viața, moștenirea și venerarea Ieromonahului Serafim (Rose). Episcopul Iacov, care a fost numit președinte al acestei comisii, a oferit o scurtă actualizare cu privire la progres și la pașii următori. El a dezvăluit că această comisie se află în primele etape de colectare de materiale, citirea numeroaselor texte scrise de și despre Părintele Serafim și lucrări, pentru a prezenta în cele din urmă Sinodului Episcopilor informațiile de care va avea nevoie pentru a determina dacă Părintele Serafim (Rose) este vrednic de a fi înscris în Calendarul Sfinților și venerat în Bisericile lui Dumnezeu. Totodată, el a menționat că este în curs de creare un site web care să le permită oamenilor să împărtășească istorisiri despre mijlocirile minunate ale Părintelui Serafim pe care le-au putut experimenta. Conferința s-a încheiat cu o lungă sesiune de întrebări și răspunsuri, mulți participanți rămânând ulterior pentru a mai discuta cu cei doi vorbitori și a primi binecuvântare de la Episcopul Iacov.