Noi file de Letopiseț - 20 mai 2026

   Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Arhiepiscopul Ioan de Tirana, Dures și Întreaga Albanie s-au aflat în ținutul sfânt al Capadociei. Cei doi Întâistătători au coslujit Sfânta Liturghie în Duminica din 17 mai 2026, în vechea Biserică a Sfântului Teodor Tiron, în Malakope (Derinkuyu).
 

   Dl. Călin Georgescu, vorbind în cadrul unui interviu la binecunoscuta emisiune televizată Marius Tucă Show, recent (14 mai 2026), a atins unele puncte legate de credința în Dumnezeu și rolul pe care Biserica l-a avut și îl are în societatea românească.

   Întrucât în perioada post-revoluționară, treptat, limbajul cuviincios și mai ales cel marcat de evlavia ortodoxă creștină - o caracteristică ce ar fi trebuit să aparțină majorității - au fost declasate și chiar luate în râs odată cu întreaga tradiție creștină moștenită, atât în presa urcată în top precum și de către persoanele publice și în special "reprezentanți" politici (omițând astfel de mărturisiri și principii, sau chiar atacând diferiți ierarhi, clerici, ori chiar credincioși ridiculizați prin interviuri trunchiate) ne-am dezobișnuit să avem parte de astfel de propuneri publice de întoarcere către adevăratele valori, precum cele formulate în emisiunea Dl. Marius Tucă.

  Așa încât observăm cum, referindu-se la perioada grea din ultimii ani și încă la cea din prezent pe care România o traversează, după cum știm, subjugată altor "valori" care au luat locul, treptat, celor creștine mărturisite public în Piața Revoluției în 1989, invitatul emisiunii a asigurat:
  "Dacă a existat ceva în această perioadă și s-a împuternicit foarte serios, a fost rugăciunea făcută de poporul român".

   Prezentând, în premieră pentru un politician român al vremurilor noastre ruga ca pe "un lucru normal, firesc", acesta a mărturisit că ea "contează foarte mult. În toată istoria țării noastre, de la Ștefan cel Mare până astăzi, Biserica a fost coloana vertebrală a țării, a națiunii, a neamului românesc. Și așa trebuie să rămână".

   Declarația a fost întărită, tot în premieră, dar de această dată de un realizator de emisiuni cu invitați politici, chiar de maestrul jurnalist Marius Tucă, acesta mărturisind o viziune comună privind evlavia populară și valorile care ar trebui să revină la baza societății: "În vremurile acestea este nevoie, mai mult decât oricând, de credință".

   În plus, întrebat de jurnalist despre programul practic de redresare națională propus, Dl. Călin Georgescu a specificat, între punctele principale: Învățământul și Cultura. "Este esențial să înțelegem că avem nevoie de omul moral bazat pe morala creștină. Altfel nu se poate".

   Păstrând același duh și precizând că "pacea este condiția esențială a apropierii omului de Dumnezeu", invitatul emisiunii Marius Tucă Show din urmă cu doar câteva zile a adus în vedere una dintre învățăturile Părintelui Sfânt, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română, Dumitru Stăniloae, parafrazându-l prin cuvintele: 

   "Un popor rămâne viu, atunci când îi rămâne credința și cei care conduc slujesc Adevărului".

   Încheind într-o notă optimistă, acesta a amintit: "Voia lui Dumnezeu este soluția genială și mulți nu știu chestia asta".

   Interviul poate fi vizionat la adresa: https://youtu.be/r9LctgYNa2c

   Aducem în atenție o nouă apariție editorială: "O lumină pe calea mea" – Alexandru Schmemann - Scrisori către o tânără aflată în căutarea lucrurilor duhovnicești.

   Între 1951 și 1967, Părintele Alexandru Schmemann, care locuia pe atunci la New York, unde preda la Seminarul Ortodox Sfântul Vladimir, a schimbat scrisori de încurajare și îndrumare duhovnicească, din Statele Unite, cu o tânără mamă care locuia în Franța.

   „Aceste scrisori dezvăluie, probabil, adevărata misiune a teologiei: să vorbească despre viață în toate dimensiunile ei și nu doar despre ceea ce numim «spiritual».

   Pentru tânărul preot ortodox care a scris aceste epistole, divinul poate și trebuie să fie deslușit în toate fațetele existenței umane. 
   În această căutare, nimic nu este nesemnificativ; totul se măsoară prin relevanța sa pentru această căutare” - Alexie Vinogradov, arhitect, eseist, preot al Bisericii Ortodoxe din America.

   „Această corespondență nu este alcătuită nici din cuvinte evlavioase, nici din răspunsuri gata făcute. Este o împărtășire înrădăcinată în realitatea vieții, unde nimic nu este ușor, dar unde totul este dat. Se simte că pentru Părintele Alexandru Schmemann, fidelitatea față de această iubire, recunoscută ca un dar gratuit, conferă o putere extraordinară de a persevera în cele mai complexe situații" - Fratele Matei, prior Comunitatea Taizé.

   Născut în Estonia în 1921, binecunoscutul Părinte Alexandru Schmemann și-a făcut studiile la Paris, la Institutul Teologic Ortodox Saint-Serge, înainte de a deveni profesor și apoi decan al Seminarului "Sfântul Vladimir" din New York, unde a predat până la mutarea sa la Domnul în 1983.

   Considerat unul dintre cei mai influenți teologi ortodocși ai celei de-a doua jumătăți a secolului XX, este autorul, printre alte lucrări, al lucrărilor "Pentru viața lumii" (Paris, Desclée de Brouwer, 1969; republicată de Presses Saint-Serge, 2007), "Euharistia, Taină a Împărăției" (Paris, YMCA-Press/O.E.I.L., 1985; republicată de YMCA-Press/F.-X. de Guibert, 2008) și "Jurnal 1973-1983" (Geneva, Éditions des Syrtes, 2009).

   Lauren K. McCormick este redactor asistent la Revista americană de Arheologie Biblică și specialistă în religii antice din Orientul Apropiat, cultură vizuală și Biblie. Deține diplome în religie de la Universitatea Syracuse, Universitatea Duke, Universitatea New York și Universitatea Rutgers și a absolvit un program postdoctoral pe teme religioase și de dezbateri publice la Universitatea Princeton.

   În aceste zile, Lauren K. McCormick a raportat pentru Revista amintită (https://www.biblicalarchaeology.org/wp-content/smush-avif/2026/05/image-1_the-boy-and-figurine.jpg.avif) o descoperire făcută recent în Țara Sfântă, pe care o prezentăm mai jos.

   Într-o excursie în familie la Craterul Ramon din sudul Israelului, un copil de opt ani „căuta lucruri speciale pe jos, pe care le-ar putea arăta în clasă”, când a observat ceea ce credea că este o piatră cu dungi. Avea dreptate că era o piatră, doar una sculptată sub forma unei figurine în urmă cu 1700 de ani.

   Fragmentul de figurină din epoca romană, cu diametrul de doar aproximativ 6 cm, a păstrat o parte dintr-o figură omenească în robă. Analizele de laborator au arătat că piatra este o rocă fosforită, una sedimentară comună în Negev. Arheologii au identificat porțiunea cu dungi ca fiind faldurile sculptate ale unei mantii sau „himation”. Statueta a fost datată în perioada greco-romană, după stil, și este posibil să-l fi înfățișat pe Jupiter sau o zeitate locală cunoscută sub numele de Dușara, zeul nabateean principal, care era adesea asociat cu Zeus, în perioada romană.

   Negev este un deșert semi-arid, unde cea mai mare parte a ploilor din an cade, în rafale scurte, în timpul iernii, iar perioade lungi de secetă domină restul timpului. Au existat așezări permanente notabile, dar mulți oameni s-au mutat prin Negev în funcție de precipitații, de disponibilitatea pășunilor și în scopuri comerciale. Spre deosebire de locuirea continuă din regiunile mai fertile, Negev-ul a fost un loc dinamic, unde majoritatea venea și pleca sezonier.

   În Epoca Fierului în ansamblu (1200–586 înainte de Hristos), Negev a funcționat ca zonă de frontieră. În Epoca Fierului târzie, se afla la marginea sudică a Regatelor Iuda și Edom (un regat trans-iordanian). Arheologii au descoperit fortărețe și centre administrative în sit-urile din Negev, Tel Arad și Tel Be'er Sheva, sugerând, alături de alte dovezi, că conducătorii și-au apărat granițele sudice, prin prezența continuă în Negev.

   În special din secolul al III-lea înainte de Hristos și până în secolul al II-lea după Hristos, Regatul Nabateean a jucat un rol central în Negev. Nabateenii erau un popor bogat ce se ocupa cu comerțul, care controla rute importante prin deșert, printr-o rețea interconectată de orașe și stații de caravane. Experiența nabateeană în gestionarea apei - incluzând cisterne, canale și sisteme de colectare a apei din inundații - făcea posibilă călătoria lungă în deșert.

   Negev-ul se afla, de asemenea, în apropierea Văii Aravah, producătoare de cupru, incluzând minele Timna. În Epoca Fierului, dar mai intens în perioadele nabateene târzii și romane, rutele comerciale din deșert conectau resursele minerale, animalele, tămâia, condimentele și bunurile de lux la piețele regionale mai largi. Negustorii nabateeni transportau lucruri precum tămâie, smirnă și parfumuri din sudul Arabiei spre nord, către porturile mediteraneene. Capitala nabateeană, Petra, s-a îmbogățit datorită acestui comerț.

   Imperiul Roman a anexat Regatul Nabateean în anul 106 după Hristos, sub împăratul Traian. Regiunea a suferit o transformare majoră în această perioadă, pe măsură ce cultura romană s-a contopit cu tradițiile nabateene existente. Rutele, așezările și cultura generală s-au amestecat cu influența romană, aceasta explicând probabil veșmântul roman de pe cel ce, altfel, ar fi putut fi un zeu nabateean. Un meșteșugar local care lucra în Negev ar fi putut sculpta o figurină care combina imagini religioase nabateene și romane, pentru călători, închinători sau o așezare din apropiere. O descoperire specială într-adevăr, una pe care tânărul băiat a împărtășit-o nu numai cu clasa sa, ci și cu noi toți.