În după-amiaza zilei de miercuri, 22 octombrie 2025, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat Slujba Vecerniei la Biserica Sfântul Gheorghe din Neochori, Bosfor — un Metoc al Sfântului Mormânt — cu ocazia Sărbătorii Patriarhiei Ierusalimului, care l-a cinstit în mod aparte pe Sfântul Apostol Iacob, Ruda Domnului și Întâi Episcop al Ierusalimului.
În discursul său, Patriarhul Ecumenic, adresându-se Arhiepiscopului Nectarie de Antidona, Reprezentant al Sfântului Mormânt la Constantinopol, a spus, între altele:
„Comuniunea rugătoare dintre cele două Biserici ale noastre adaugă astăzi încă o verigă lungului lanț al relațiilor noastre frățești - atât în vremuri de glorie și onoare, cât și în zile mai dificile".
„Profităm de această ocazie, pentru a repeta invitația noastră frățească, pe care am trimis-o deja în scris Preafericitului Patriarh al Ierusalimului, pentru a celebra împreună, pe 28 noiembrie, la Niceea, cea de-a 1700-a aniversare a convocării Primului Sinod Ecumenic, alături de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea al Romei și de Preafericiții și iubiții noștri frați Patriarhul Teodor al Alexandriei și Ioan al Antiohiei. De asemenea, vom onora, pe 30 noiembrie, la Fanar, sfânta amintire a Sfântului Andrei cel Întâi Chemat, întemeietorul Bisericii Constantinopolului.
Acest eveniment istoric, o manifestare tangibilă a unității creștinismului răsăritean și apusean - a celor patru Patriarhi ai Răsăritului și ai Patriarhului Apusului, Pentarhia Patriarhiilor - nu poate fi imaginat fără prezența succesorului Sfântului Iacob, Fratele Domnului.
Ne rugăm și sperăm la răspunsul pozitiv al iubitului nostru frate, Preafericitul Patriarh Teofil, în îndeplinirea responsabilității sale sfinte întru «unitatea tuturor»”.
Președintele Muntenegrului, Jakov Milatovici, a decis să acorde post-mortem Ordinul Muntenegrului, cea mai înaltă decorație de stat a țării, regretatului Mitropolit Amfilohie de Muntenegru și Litoral al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Anunțul vine cu ocazia împlinirii a cinci ani de la trecerea la cele sfinte a Mitropolitului, la 30 octombrie 2020. „Mitropolitul Amfilohie a lăsat o amprentă de neșters asupra vieții duhovnicești și sociale a Muntenegrului...”
La Berlin, protestanții au „binecuvântat” ca "familie", pentru prima dată, o uniune poligamă a patru homosexuali, prin femeia pastor Lena Müller a Bisericii Evanghelice locale.
Pe 30 octombrie 2025, Ministrul canadian al Imigrației și Cetățeniei, Marc Miller, a declarat că citarea publică a anumitor pasaje biblice ar trebui tratată ca discurs instigator la ură - în special față de homosexuali - și supusă pedepsei legale/
El a adăugat că astfel de texte nu pot fi protejate de libertatea religioasă.
Pe 11 noiembrie 2025, a avut loc o sesiune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Țărilor Cehă și Slovacă. Subiectul principal al întâlnirii a fost o scrisoare din partea Consiliului Eparhial al Eparhiei Ortodoxe din Praga, prin care se solicita demiterea Arhiepiscopului Mihail din funcția de administrator eparhial.
Apelul a fost determinat de o scrisoare oficială din partea Ministerului Culturii din Cehia, datată 17 octombrie 2025. Scrisoarea preciza că Eparhia din Praga nu își îndeplinește de mult timp obligațiile financiare față de stat și angajații săi.
Ministerul a avertizat că, dacă aceste obligații nu sunt achitate în termen de 30 de zile de la primirea notificării, pot fi inițiate proceduri administrative pentru revocarea „drepturilor speciale” ale Bisericii în temeiul Legii nr. 3/2002 privind Bisericile și Societățile Religioase, care includ, între altele: dreptul de a oficia căsătorii bisericești recunoscute legal, de a oferi servicii religioase în educație, armată și asistență medicală (capelanie), de a înființa școli teologice, de a primi subvenții de stat și de a solicita restituirea proprietăților bisericești.
Pe 10 noiembrie 2025, Olanda a autorizat oficial predarea credinței ortodoxe în școli.
Începând cu anul universitar 2025-2026, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani vor putea participa la cursuri de Creștinism Ortodox în școlile publice, ca parte a unui proiect pilot de trei ani. Pentru a deschide o clasă, cel puțin trei elevi trebuie să își exprime dorința de a studia materia.
Pe 7 noiembrie 2025, la cea de-a 14-a Adunare a Episcopilor Ortodocși Canonici din SUA, Mitropolitul Sava al Arhiepiscopiei Antiohiene a prezentat un raport despre creșterea rapidă a convertirilor la Ortodoxie în America de Nord. Redăm mai jos traducerea integrală a raportului:
Prezentare „Despre convertiții la Ortodoxie”
Vineri, 7 noiembrie 2025
Introducere
Timp de secole, Lumea Nouă a atras valuri succesive de migrație. În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, a existat o prezență ortodoxă modestă, care a rămas în mare parte limitată la comunitățile ortodoxe din America de Nord, în special în orașele mari. Imigranții ortodocși și-au înființat bisericile în mijlocul aglomerărilor rezidențiale și și-au păstrat credința cât de bine au putut la acea vreme. Odată cu organizarea vieții bisericești în America de Nord, extinderea imigrației după cel de-al Doilea Război Mondial și nașterea noilor generații în cadrul culturii americane, Ortodoxia a ajuns să fie cunoscută ca o Biserică Răsăriteană - o Biserică a imigranților și a comunităților etnice: „greci”, „slavi”, „sirieni” etc. - mai degrabă decât pentru credința ei apostolică.
Cu toate acestea, schimbările care au avut loc în societatea occidentală în general și în rândul creștinilor americani în special, i-au împins pe unii să caute rădăcinile originale ale creștinismului. Ei au descoperit că „credința dată sfinților odată” (Iuda 1:3) fusese păstrată în Biserica Ortodoxă și s-au îndreptat către ea. Așa a început primul val mare de convertiți – cel puțin în Biserica Antiohiană – în anii 1980. Acești noi ortodocși și-au asumat sarcina de a evangheliza credința ortodoxă în țară, iar copiii și nepoții lor au fost crescuți ortodocși.
Până la sfârșitul secolului al XX-lea, aproape credeam că secolul imigrației creștinilor ortodocși din America se încheiase și că secolul evanghelizării începuse. Totuși, prăbușirea lumii comuniste la începutul anilor 1990 a adus rapid un flux reînnoit de imigrație din Europa de Est, iar problemele economice care au continuat să afecteze Grecia au determinat fluxul continuu de greci în America. Două decenii mai târziu, a venit ceea ce s-a numit Primăvara Arabă, care a trimis mulți ortodocși din Orientul Mijlociu și în America de Nord. Astăzi, se pare că ne întoarcem în secolul I după Hristos, când noii credincioși părăseau Ierusalimul, din cauza persecuției, iar Evanghelia se răspândea în întreaga oikoumene (lume locuită).
Creșterea mișcării de convertire, din diverse motive, a contribuit la transformarea Ortodoxiei într-o religie cunoscută în America de Nord; într-adevăr, aceasta cunoaște acum o creștere accelerată - unii chiar au numit-o un potop. Ca să spunem blând, nu mai suntem, așa cum ne numise odată predecesorul meu, Mitropolitul Filip, de binecuvântată pomenire, „cel mai bine păstrat secret din America”.
Motivele convertirii
Nu există nicio îndoială că abundența și varietatea Bisericilor protestante, precum și diferențele dintre ele, sunt unul dintre motivele pentru care mulți protestanți caută Biserica autentică. Există o sete palpabilă de autenticitate creștină în America.
De-a lungul ultimelor cinci secole, protestantismul și-a dezvoltat propria „tradiție”, respingând în același timp plenitudinea Sfintei Tradiții. Astăzi însă, mulți se întreabă cum ar putea accepta o tradiție protestantă care a început cu mișcarea lui Luther și a crescut și s-a dezvoltat până în prezent, dar să respingă Tradiția care datează de la începutul creștinismului.
Cât despre lipsa de rădăcini, care a prevalat în multe contexte evanghelice, aceasta rămâne cel mai mare factor determinant pentru cei care caută o credință fermă, neschimbată - ca „credința dată sfinților odată”. Aceste motive se potrivesc, în special, celor care vin la Ortodoxie din medii evanghelice. Există însă și alți creștini, atei, persoane nereligioase și adepți ai altor religii care sunt atrași de frumusețea cultului ortodox și a artelor sale sacre - iconografia și muzica bisericească - în lumea spirituală după care însetează. Mulți găsesc în spiritualitatea Bisericii Ortodoxe atât responsabilitate, cât și disciplină, în mijlocul decadenței și diviziunilor din viața contemporană.
Rețelele de socializare joacă, de asemenea, un rol important în introducerea societății americane în Ortodoxie, determinându-i pe mulți să caute cea mai apropiată biserică ortodoxă și să se familiarizeze cu ea.
Deoarece Ortodoxia a fost, în secolul trecut, o Biserică a comunităților etnice, ea a atras atenția multor neortodocși, asupra anumitor frumuseți ale culturilor pe care creștinii ortodocși le-au adus din țările lor de origine - viața de familie, ospitalitatea, prietenia, comuniunea, bucătăria și altele asemenea. Mulți dintre preoții noștri observă, de asemenea, că rezistența Ortodoxiei în fața unui spirit comercial îi conferă credibilitate, într-o lume în care credința a devenit o marfă de consum, în timp ce sângele numeroșilor noștri martiri recenți îi conferă și mai multă încredere. Nu există relativism în Ortodoxie, nici apel populist, emoțional în masă.
Pe scurt, așa cum spunea unul dintre preoții care au răspuns la un sondaj pe care l-am distribuit cu privire la acest secol: „Secolul «Bisericii imigranților» s-a încheiat; secolul evanghelizării a început. Misiunea Ortodoxiei nu mai este în primul rând geografică (din Antiohia în America), ci existențială”.
Trezirea Tineretului
A vorbi despre convertire necesită o pauză pentru a lua în considerare tineretul. Fenomenul tinerilor, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, care vin la Ortodoxie, a devenit foarte clar în multe biserici. De exemplu, în New York - unde nu se cunoșteau valuri anterioare de convertire - veți găsi astăzi, în catedrala noastră antiohiană din Brooklyn, peste cincizeci de catehumeni de vârstă universitară sau convertiți foarte recenți, de fiecare rasă și origine religioasă - sau chiar fără nicio origine religioasă.
De asemenea, este de remarcat faptul că mulți tineri, în puțin contact anterior cu creștinismul, sunt atrași de ordinea, ierarhia și seriozitatea pe care le găsesc în Ortodoxie. Tinerii, în general, rezumă motivul alegerii Ortodoxiei, la aceste cuvinte: „Căutam o viață duhovnicească reală, și am găsit-o în Ortodoxie”. Înainte ca Ortodoxia să devină mai cunoscută, mulți dintre acești oameni abandonau creștinismul occidental raționalist, pentru religiile orientale, căutând chiar acea spiritualitate din religii precum hinduismul și budismul - fără să știe că spiritualitatea autentică exista deja în creștinismul oriental.
Tinerii admiră autenticitatea, demnitatea și spiritualitatea pe care le găsesc în Ortodoxie. Ei descoperă o seriozitate ascetică și morală, care le oferă o alternativă la cultura relativistă, fragmentată, pe care o experimentează în societate. În plus, mulți tineri americani tânjesc, acum, după comunitatea creștină, și o caută în Bisericile tradiționale. Nu este o exagerare să spunem că misticismul este ceea ce îi atrage cel mai puternic la Ortodoxie: sunt captivați de misterul pe care îl experimentează - fie în diversele slujbe liturgice, fie în artele sacre, cum ar fi arhitectura, icoanele și muzica. Orice vizitator al mânăstirilor ortodoxe din America va observa abundența de călugări și de călugărițe care sunt ei înșiși tineri.
Modelul lor sunt sfințenia și Biserica drept comuniune euharistică în care își găsesc familia care le-a lipsit. Sunt sătui de ideologie; caută sfințenia, credința serioasă și dragostea. Nu își doresc o credință care să fie doar reacționară, nici o religie laxă. Seriozitatea lor îi poate împinge spre rigiditate și extremism dacă nu au Părinți duhovnici maturi și echilibrați. Același internet, care joacă un rol pozitiv în introducerea lor în Ortodoxie, joacă și un rol negativ, dacă întâlnesc predicatori ortodocși rigizi și fundamentaliști. În ciuda existenței extremismului, ei rămân în Biserică, datorită păcii pe care o simt acolo. Acceptă reguli și limite care îi vindecă, în timp ce, deopotrivă resping alte reguli despre care cred că îi întăresc și le blochează libertatea. Însoțirea acestor tineri arată cât de mare este nevoia lor de o ucenicie autentică și pură.
Dificultățile convertiților
Poate că prima dificultate constă în lipsa îndrumării și a uceniciei personale, care nu sunt întotdeauna disponibile. Mulți ortodocși din leagăn îi primesc pe convertiți cu bucurie, dar nu depun efortul necesar pentru a-i pregăti și a le oferi îngrijirea duhovnicească de care au nevoie, sau devin indiferenți față de această responsabilitate, prinși în propriile griji.
Adevărul este că lumea ortodoxă, în general, a trăit timp de secole sub persecuție, ceea ce a făcut ca păstrarea credinței și continuitatea existenței ortodoxe să fie prioritatea care a umbrit orice altceva. Interzicerea evanghelizării creștine, sub amenințarea cu moartea, a făcut ca misiunea să fie complet uitată; astfel, mulți ortodocși au pierdut experiența de a se ocupa de convertiți, deoarece nu au putut evangheliza timp de secole și au uitat această mare sarcină. Indiferența lor față de evanghelizare a fost adâncită și mai mult în America, trăind mult timp ca Biserici etnice comunitare.
Din anii 1980 încoace, au început să vadă noua mișcare de convertire care a început prin Duhul Sfânt - nu prin ortodocșii din leagăn. Dar contopirea culturii sociale pe care au adus-o din țările lor natale cu credința lor ortodoxă nu i-a echipat suficient pentru a avea grijă de noii convertiți și a-i ajuta să dobândească mintea ortodoxă sau phronema.
În aceasta constă, probabil, cea mai mare dificultate cu care se confruntă convertiții. Dobândirea modului de gândire ortodox nu vine din cărți, ci din viața în Duhul Sfânt, iar acest lucru necesită o înrădăcinare pe termen lung în Ortodoxie. Credința ortodoxă nu este o idee, ci o experiență trăită de pocăință și comuniune cu Dumnezeu. Există pericolul ca Ortodoxia să devină o ideologie. Convertirea la Ortodoxie nu este atât un eveniment, cât o călătorie și un proces. Convertiții au nevoie de însoțire după ce primesc botezul sau mirungerea.
O scădere a zelului se observă și la unii, după o perioadă inițială de mare entuziasm.
Există cazuri de extremism și fundamentalism, precum și o tendință spre un legalism îngust și un fel de intelectualism teologic, ici și colo.
Mulți dintre cei care vin astăzi la Biserică sunt deja răniți psihologic, emoțional sau social, ceea ce necesită Părinți duhovnicești experimentați și maturi. Toată învățătura patristică se bazează pe Biserică drept spital duhovnicesc ce vindecă oamenii de consecințele patimilor lor. Cu o mare sarcină se confruntă creștinii ortodocși din America: transformarea Bisericii, dintr-un club sau o asociație religioasă, într-o comunitate euharistică ce vindecă prin Sfinte Taine, îngrijire duhovnicească și dragoste.
Este dificil să se formeze o comunitate ortodoxă americană, din cauza dominației individualismului, a realității că credincioșii nu trăiesc grupați, în jurul Bisericii, într-un singur cartier, și a consumului de energie umană din cauza orelor lungi de lucru, care lasă puțin loc pentru adunări, în afara Duminicii. Acești factori nu au contribuit, încă, la cristalizarea unei Ortodoxii americane. Între timp, credincioșii imigranți, încă, amestecă propria cultură socială cu Ortodoxia în moduri care nu îi ajută pe convertiți să distingă ceea ce este tradiția eclezială autentică, de ceea ce este doar obicei social.
Ceea ce îngreunează lucrurile pentru convertiți, este faptul că Ortodoxia este un mod de viață, mai mult decât un set de reguli doctrinare și coduri morale. Fiind astfel, se bazează pe ucenicia personală, care în sine necesită oameni maturi spiritual și însoțire serioasă și răbdătoare a noilor credincioși pentru o perioadă de timp. Există o nevoie stringentă, aici, de a traduce doctrina în îngrijire pastorală - o altă sarcină foarte delicată. Etica ortodoxă nu reprezintă doar principii și reguli, ci o reflectare practică a credinței, care se manifestă în conduita și caracterul credinciosului.
Așa cum am menționat anterior, pe lângă fața pozitivă a internetului, care îi introduce pe mulți în Ortodoxie, există o față negativă, prin faptul că oamenii întâlnesc o Ortodoxie care nu este întotdeauna autoritară sau solidă din punct de vedere teologic. Spațiul deschis permite oricui să vorbească despre orice. Fundamentalismul, în sensul său negativ, rigid, a crescut și datorită multor lucruri disponibile online - până la punctul în care unii l-au etichetat drept „fundamentalism al internetului” și îl consideră o nouă erezie.
Trebuie să ne amintim că Biserica a onorat doar trei Sfinți cu titlul de „Teolog”. După cum scrie presbitera Eugenia Constantinou în cartea sa, „Thinking Orthodox” (Gândind ortodox): „Părinții Bisericii au avertizat frecvent împotriva practicii implicării în teologie ca distracție ocazională, încercând să se discute chestiuni care depășesc abilitățile reale ale cuiva. În mod uimitor, cei pe care Părinții îi avertizau împotriva participării la discuții teologice, nu erau neapărat oameni care trăiau în lume, cu cariere, locuri de muncă și familii laice, așa cum sunt majoritatea participanților la teologie astăzi. Sfântul Grigore Teologul refuza, uneori, să discute despre teologie cu propriii săi Episcopi! Sfântul Simeon Noul Teolog a criticat aspru atât călugării, cât și clerul, pentru că discutau chestiuni teologice în care nu aveau nicio experiență reală. Dacă astfel de avertismente pot fi adresate călugărilor, preoților și episcopilor, cât de nechibzuit este pentru noi, ceilalți, să facem teologie”.
Impactul afluxului crescând
Majoritatea bisericilor ortodoxe din America de Nord au înregistrat o creștere a participării, mai ales după pandemie. Unii observatori compară acest aflux, cu un potop - iar comparația este corectă. Nu vizitez o parohie, fără să întâlnesc catehumeni acolo; în unele parohii, aceștia sunt mai mult de o sută. Aceasta ridică o întrebare foarte serioasă cu privire la capacitatea Bisericii de a-i primi, de a-i forma corespunzător și de a le oferi însoțire duhovnicească.
În timp ce mulți credincioși vechi văd în cei convertiți o sursă de reînnoire și vitalitate - și un imbold pentru a-și descoperi propria Ortodoxie la nivel personal și profund, nu doar ca pe o tradiție social-religioasă - unii se simt, de asemenea, oarecum amenințați de schimbările culturale care au loc în parohia lor.
Mulți convertiți aduc energie, râvnă și adesea o profundă alfabetizare teologică. Dar afluxul lor rapid aduce și alte probleme: lipsa spațiului, pregătire catehetică insuficientă, presiunea crescută asupra preoților - unii se descriu ca fiind epuizați - lipsa de suficienți sponsori și mentori laici și o lipsă de educație creștină autentică, trăită.
Nu există departamente serioase dedicate pregătirii noilor credincioși și însoțirii lor duhovnicești, după cum ar trebui. Diverse motive aduc noi convertiți la Biserica Ortodoxă, dar rareori acest lucru se datorează lucrării deliberate a Bisericii de a-i introduce în Ortodoxie. Unii căutători și convertiți se simt înstrăinați, pentru că nu s-au integrat suficient în parohie; alții nu își mențin entuziasmul inițial, pentru că nu au fost hrăniți duhovnicește într-un mod care să-i păstreze; alții se agață de trecutul lor, într-un mod care este ortodox în exterior mai mult decât în interior. În unele parohii care nu folosesc limba engleză, convertiții întâmpină dificultăți în a urmări slujbele.
Acest aflux necesită mai mulți preoți, diaconi și laici capabili să slujească nou-veniților - și exact asta lipsește majorității bisericilor ortodoxe. Există un număr tot mai mare de preoți epuizați de volumul de muncă crescut. Chiar și înainte de acest aflux, ne chinuiam să recrutăm suficienți preoți noi, pentru a-i înlocui pe cei care se pensionau. Acum, provocarea este mult mai mare: avem nevoie de mult mai mulți clerici și de sute de parohii, pentru a-i găzdui pe toți cei care doresc să se alăture Bisericii Ortodoxe. Unele dintre clădirile noastre bisericești sunt atât de pline Duminica, încât depășesc normele de pază la incendiu, iar parcările nu mai sunt încăpătoare pentru mașini. Câți solicitanți s-au întors și au plecat, pentru că nu încăpeau în lăcaș? Câți dintre credincioșii noștri existenți au fost neglijați, pentru că preotul lor trebuie acum să-și raționalizeze timpul și grija pastorală? Și câte căsătorii și familii de clerici sunt tensionate, sub această presiune? Trebuie să răspundem acestei provocări urgente, atât cu prudență, cât și cu rapiditate, recunoscând-o nu doar ca pe o problemă, ci și ca pe o mare oportunitate.
Dobândirea Minții Ortodoxe
Mulți preoți pun întrebarea fundamentală: cum îi ajutăm pe convertiți să dobândească o minte ortodoxă? Prin botez, ei devin fii ai lui Dumnezeu și primesc Dumnezeiescul Har, dar trebuie să crească în El. Nici învățătura nu este suficientă, pentru a dobândi această minte. Prin urmare, întrebarea principală este: ce se cere Bisericii în fața acestui aflux? Sper că putem discuta despre asta, astfel încât să putem ajunge la un plan sau la un set de repere pentru dezvoltarea slujirii noastre pastorale și evanghelice.
Învățătura fără practică produce convertiți care sunt ușor fragili. Adevărata formare trebuie să unească atât cunoștințele, cât și experiența trăită. Participarea la slujbe, postul, spovedania, slujirea altora, citirea Scripturii și a Vieților Sfinților și existența unei rânduieli personale de rugăciune, sub îndrumarea unui Părinte duhovnic - aceste discipline trebuie să fie fundamentul vieții parohiale, pentru toți credincioșii (noi și vechi, deopotrivă), mai degrabă decât să fie înlocuite de programe, ori de activități organizaționale.
Cel mai important mijloc este rugăciunea comună - slujbe frecvente, prietenie și timpi de instruire. Pregătirea nașilor, formați dintre laici, poate juca un rol chiar mai important decât o sală de clasă. Formarea începe cu preotul, dar nu se termină cu el.
Cateheza, atât introductivă, cât și specializată, trebuie să includă toate domeniile credinței creștine. În unele parohii se pune accentul pe dogmă, în timp ce viața și etica sunt neglijate. Integrarea ambelor este esențială. Este esențial ca tot poporul lui Dumnezeu dintr-o parohie, împreună cu preotul lui, să participe la slujirea convertiților. Aceasta necesită planificare și viziune. Îndrumarea duhovnicească este decisivă: calitatea nașilor este adesea factorul determinant în continuarea angajării unui convertit în Biserică.
Câteva dificultăți care împiedică evanghelizarea
Majoritatea bisericilor care se confruntă cu acest val de convertiri suferă de o lipsă de preoți, în general, și de preoți specializați în slujirea evanghelică, în special. De asemenea, în majoritatea parohiilor, nu sunt disponibile bugete suficiente pentru evanghelizare. Absența unei planificări coordonate slăbește sau încetinește lucrarea evanghelică, deoarece majoritatea misiunilor se bazează mai mult pe efortul individual, decât pe un sistem organizat. Departamentele de evanghelizare, acolo unde există în arhiepiscopii, sunt încă insuficiente, iar lucrarea rămâne bazată pe eforturi individuale, mai degrabă decât pe cele colective.
Afluxul unui număr tot mai mare de credincioși face ca spațiile bisericești să fie insuficiente și, uneori, stârnește nemulțumiri în rândul enoriașilor, ceea ce afectează negativ nou-veniții. În acest domeniu, unele parohii au început să sponsorizeze noi misiuni care se dezvoltă din ele, transformându-se, în timp, în parohii independente. Realitatea este că o misiune sănătoasă provine dintr-o parohie sănătoasă.
În același timp, există pericolul să ne bucurăm de număr și să uităm că procesul de convertire este un proces de pocăință pe tot parcursul vieții, și nu o recrutare numerică. Trebuie să fim atenți, ca nu cumva convertiții de astăzi să devină apostații de mâine.
Chestiuni utile și note generale
Mulți preoți sunt de acord că oferirea unui mediu pastoral cald, asemănător familiei, întărește sentimentul de apartenență la Biserică - Trup Viu al lui Hristos. De asemenea, se observă că cei convertiți sporesc rapid acolo unde se cunosc pe nume. Mesele împărtășite - în special bucătăria din Orientul Mijlociu - joacă un rol încurajator în promovarea participării la viața parohială, la fel ca și munca în colaborare, în interiorul și în afara clădirii bisericii, și rugăciunea împreună. Unele parohii care au organizat un grup special pentru a-i primi pe nou-veniți - fie ei vizitatori, fie catehumeni - au avut un mare succes în a-i primi, ulterior, ca membri cu drepturi depline ai parohiei.
Stabilirea unei relații personale cu nou-veniții le facilitează foarte mult integrarea, în timp ce birocrația intrării în parohie descurajează entuziasmul care îi atrăsese inițial în parohie. Ortodoxia este profund relațională - singura experiență întrupată, cu adevărat, în umanitate. Dacă nu putem oferi relații personale care să-i conducă pe alții la Hristos, atunci nimeni nu poate.
Unii dintre cei care lucrează în acest domeniu preferă ca perioada catehumenatului să nu fie mai scurtă de un an, în timp ce alții sugerează doi ani.
Există, în continuare, o lipsă de claritate și de consens, cu privire la modurile de primire, mai ales având în vedere numeroasele variații pe care le întâlnim printre cei care provin din Bisericile protestante, care fie nu recunosc botezul, fie au avut parte de un „botez” într-un mod discutabil, fie săvârșit de către așa-numitele pseudo-Biserici.
Există o mare nevoie de formare pastorală și duhovnicească în îndrumare. Ortodoxia nu este doar un sistem de ideologie doctrinară, ci o doctrină întrupată în viață. Cei care lucrează în evanghelizare au nevoie de sprijin, de oportunități de învățare reciprocă și de întâlniri duhovnicești specifice lor. Catehumenii și noii convertiți au nevoie de retrageri spirituale regionale, care să îi ajute să pătrundă în inima Ortodoxiei.
Este de la sine înțeles că trebuie să folosim limba vorbită de catehumeni. În general, aceasta este engleza, dar am început să avem nevoie și de spaniolă, unii dintre cei interesați venind fie din America Latină, fie având nevoie de materiale catehetice și liturgice în limba lor maternă, pentru a înțelege mai bine Ortodoxia. Există, de asemenea, o nevoie tot mai mare de a sluji în mod special credincioșilor și catehumenilor afro-americani, care sunt acum din ce în ce mai prezenți în comunitățile noastre. În mai multe parohii, există o nevoie urgentă de echilibru în utilizarea limbilor, mai ales că fluxul de migranți din alte țări nu va înceta niciodată.
Apare o mare oportunitate, în fața Bisericii Ortodoxe, în acest secol evanghelic. Convertiții sunt primele roade ale unei treziri evanghelice mai ample. Trebuie să-i primim și să-i pregătim bine și să ne străduim să creăm o Ortodoxie americană capabilă să prindă rădăcini, într-o societate cu care Ortodoxia nu este obișnuită din punct de vedere istoric. Această oportunitate istorică pune acum în fața Bisericii Ortodoxe o sarcină foarte sensibilă, confruntându-se cu întrebări esențiale precum:
- Cum răspundem lucrării Duhului Sfânt în crearea unei culturi ortodoxe contemporane capabile să împărtășească, să interacționeze și să influențeze societățile occidentale moderne?
- Cum putem proteja oamenii ortodocși din America, de politicile unor Biserici Ortodoxe care, din păcate, sunt în prezent în conflict între ele?
- Cum putem - bazându-ne pe bogata noastră moștenire teologică, spirituală și de mărturisire - să construim o mărturie ortodoxă care să înceapă cu nevoile societății americane în care trăim, fără a nega Bisericile noastre mamă, în special pe cele care încă trec prin necazuri și persecuții?
- În fața împrăștierii lumești în viața de zi cu zi și a îndepărtării societății americane de rădăcinile sale creștine timpurii, cum putem beneficia de experiența persecuției continue în unele dintre Bisericile noastre mamă, pentru a ne întări mărturia creștină în epoca actuală?
Concluzie
Sunt multe de spus despre convertirea contemporană, și aceasta necesită un studiu amplu, dar realitatea așează această provocare direct în fața noastră astăzi, ca celor cărora li s-a încredințat păstorirea turmei lui Hristos. Reprezintă o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu și a istoriei. Trebuie să cooperăm, pentru ca fiecare dintre noi să fie întărit și să o împlinească în cel mai bun mod posibil.
Greutățile istoriei ne-au forțat, ca ortodocși, să uităm porunca fundamentală: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu 16:15). Dar Duhul Sfânt ne amintește astăzi că, în acest pământ binecuvântat, avem acum libertatea și mijloacele de a îndeplini ceea ce Domnul ne-a cerut - ceea ce secole de persecuție ne-au împiedicat să facem.
„Iată acum vreme potrivită” (2 Corinteni 6:2), spune Sfântul Pavel. Să nu irosim acest moment de har.
Lăcașuri Ortodoxe
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
