Papa-Dimitri, nou canonizat: o minune continuă. Cuvinte și mărturii

   După cum am anunțat anterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia a decis în unanimitate, în aceste zile, canonizarea Părintelui Dimitrie (Gagastati, +1975).

   Născut în 1902 în satul Platanos, a slujit acolo ca preot de parohie timp de 42 de ani. Părintele Dimitrie (+1975) a fost un om destoinic, profet al zilelor noastre, un om de mare credință, smerenie și simplitate; preot căsătorit și tată a nouă fiice. 

   Viața sa a fost "o minune continuă", după cum remarca Cuviosul Emilian din Simonopetra. De multe ori, când Părintele Dimitrie îi chemat pe Sfinții Arhangheli, ei i se arătau grabnici ajutători.

Redăm mai jos câteva dintre cuvintele sale și istorisiri ale celor care l-au cunoscut, după note autobiografice, rugăciuni, diferite mărturii:

Chiar Părintele Sfânt ne povestește:  

   Într-o zi, mă aflam lucrând la câmp. Am lucrat la câmp întreaga zi, cărând apă într-un butoi de irigare din care un furtun atașat împrăștia apa pe teren. De fiecare dată când se golea butoiul de apă, mă rugam: "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!". 
   Seara, m-am rugat la slujba Ceasurilor acolo, pe câmp, și după aceea am cântat mai multe imnuri. În acel moment, am auzit o broască orăcâind de parcă ar chema pe toată lumea și - o mare minune!- toate broaștele din acel loc s—au strâns în jurul meu, la aproape doi metri distanță, și au ascultat — în liniște - imnurile pe care le cântam. Una dintre ele chiar s-a apropiat să asculte.
   Când am terminat de cântat imnurile, a venit rândul lor să cânte și, în cele din urmă, au plecat în ordine, ca și cum ar fi fost ființe omenești raționale. 
   Mi-am spus, atunci: "Iată, Părinte Dimitrie, nu ești vrednic să predici oamenilor; ești potrivit să predici doar broaștelor!". (după Pr. Emanuel Hațidachis)

Papa-Dimitri ne povestește:

(1942-1949)… "În vremea anilor întunecați ai ocupației (italo-germane) a Greciei și a Războiului Civil Grec care a urmat, am învățat – slavă Domnului – că credința noastră este vie pentru cei care cred cu inimă curată". Liniștindu-i pe germani, am intrat în Biserica Sfinților Arhangheli, pentru a le mulțumi Sfinților pentru scăparea mea.

   Le cerusem soldaților germani să-și domolească ferocitatea, astfel încât să nu mai facă rău nimănui. Pe măsură ce germanii intrau în satul nostru - am mers printre ei, fără teamă, și le-am zis că satul nostru 'este bun' și nu adăpostește nicio grupare comunistă. 'Oamenii au părăsit satul, pentru că sunt ignoranți și ușor de speriat', le-am spus. "Nu-i luați în seamă. Sunteți o națiune puternică și educată — ne așteptăm să vedem un exemplu de autocontrol mai mare de la voi'. Acest apel a funcționat pentru a-i liniști pe germani, fiindcă au plecat fără să mai deranjeze nimic.
   Duminică dimineață, am tras clopotul bisericii. Toți cei care se așteptau să fi fost executat au rămas uimiți să mă vadă. 'E încă în viață, nebunul ăla?'. M-au luat de prost, pentru că nu capitulasem în fața forțelor ateiste, așa cum făcuseră ei.

Cuviosul Emilian din Mânăstirea Simonopetra vorbea, despre Părintele Dimitrie Gagastatis (+1975): 

  - Cu toate acestea, viața sa reală, ascunsă 'pentru Dumnezeu în Iisus Hristos' [Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 6:11], a fost tăinuită de ochii oamenilor, neînțeleasă de tentaculele raționamentelor și judecăților lor pământești. Când nu era obiectul acuzațiilor lor, el era cel puțin privit cu neîncredere sau era considerat naiv, dacă nu egoist de-a dreptul. Pentru oamenii "duhovnicești", el era subiect de scandal; pentru marea majoritate, un nebun. 
  - Însă, dacă nu ar fi fost subiect de scandal, dacă nu ar fi viețuit ca un nebun pentru Hristos, nu ar fi fost un om adevărat al lui Dumnezeu — ar fi fost pur și simplu o figură acceptabilă pentru oamenii psiho-spirituali. Viața lui poate fi descrisă doar ca o 'taină minunată', o taină vie. El a umblat printre noi, dar "cetatea lui era în Ceruri" (Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel 3:20). El trăia 'ca și cum ar fi fost într-o altă lume'.
    - Sigur că Părintele Dimitrie s-a dovedit a fi nepotrivit pentru înțelegerea duhului lumii. Gândind cu 'gândul lui Hristos' [Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2:16], purta un altfel de duh, avea o altfel de mentalitate. Drept urmare, pentru înțelepții lumești, el era de neînțeles. După ce criteriu pământesc pot oamenii să explice, spre exemplu, ușurința cu care Părintele Dimitrie obișnuia să vorbească despre sine, menționând rugăciunile atribuite lui, ori dezvăluind experiențe personale, cum ar fi tresăririle și urcușurile inimii sale? Cum ar putea ei înțelege focul care îi aprindea sufletul și îl făcea de nestăpânit și "imprudent"? Auzindu-l pe Părintele Dimitrie vorbind cu bună știință despre cel rău, cum ar fi putut oamenii cu minte pământească să nu fie neîncrezători? Fiind familiarizați — cel mult - doar cu patimile și suferințele propriilor lor vieți, cum ar fi putut ei să înțeleagă cu adevărat pe 'micul preot umil'? 
   Iar, imediat ce lupta împotriva 'duhurilor răutății' [Efeseni 6:12] adesea îi încercau 'invidia și răcnetul leului înfometat' [conform 1 Petru 5:8], care, după cum a dezvăluit, l-a ispitit cu 'ispitele Sfântului Antonie'. Cel rău 'l-a atins' [Iov 1:11], l-a apăsat și l-a îndemnat să păcătuiască, dar smerenia 'micului preot' i-a distrus planurile.

Papa-Dimitri povestește:

Pe 28 decembrie 1969, am făcut un pelerinaj la Meteora. Seara, călugării și cu mine ne-am rugat lui Dumnezeu în numele unei persoane posedate care fusese adusă la mânăstire. Apoi, am mers la culcare și m-am trezit la ora unu dimineața, pentru a mă pregăti de Liturghia care avea să înceapă la ora trei în Paraclisul Sfântului Constantin.

   Am săvârșit Liturghia, plin de căință — nu pot să o descriu. Era ora șase dimineața, când am terminat, și am rămas în Paraclis, împreună cu persoana posedată și cu starețul, care a rămas cu mine ca însoțitor și ca martor pentru orice s-ar fi putut întâmpla.
   Când am început să citesc Evanghelia la Duminica a Patra a Postului Mare, demonii, prin persoana respectivă, au început să strige cu înverșunare. Apoi, am început Molitfele Sfântului Vasile și rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur. Ori de câte ori mă opream, demonii se opreau și ei. La un moment dat, starețul a spus: "S-a vindecat!". "Nu', am zis eu, 'Ne păcălesc! Când îi batem, ei plâng; când ne oprim, se opresc și ei'.

După ce am epuizat toate mijloacele disponibile, l-am rugat pe Arhanghelul Mihail să vină și să vindece persoana posedată. După multe rugăminți — o mare minune! - Arhanghelul Mihail a apărut, în cele din urmă, împreună cu sabia sa de foc și a săvârșit vindecarea. Iată, ce minuni arată Biserica și astăzi!

   În noaptea următoare, un demon, care se înrăise pentru că îl alungasem, a intrat în camera în care dormeam, pentru a se răzbuna pe mine. La ora unsprezece noaptea, a venit să mă sperie, sub forma unui stol de corbi. M-am ridicat să mă rog și, desigur, a dispărut. M—am întors la culcare, dar a revenit, ca să mă amenințe din nou - de data aceasta, sub forma unei turme de porci. Le-am auzit strigătele sălbatice, decum au intrat în cameră, și am strigat: 'Arhanghele Mihail, salvează-mă [mântuiește-mă]!'. Și, iată - o mare minune!- un tânăr a venit și a ucis cu sabia cel mai mare porc din turmă. Apoi, m-a mângâiat: 'Nu-ți fie teamă. Sunt cu tine!', a spus el, stând la ușă, cu sabia.

   Așa a acționat Arhanghelul Mihail, cu acea ocazie. Din partea mea, am slujit în Biserica sa timp de vreo șaizeci de ani, atât ca ajutor în Altar, cât și ca preot — deci era de datoria lui, ca să spunem așa, să mă salveze. Harul Arhanghelilor este mare. Chiar și acum, la fiecare Liturghie, în timpul Vohodului Mare, Sfântul Altar al bisericii lor emană un parfum, când așez pe el Sfintele Daruri!

Papa-Dimitri povestește:

Pe când eram plecat din oraș, în august 1967, preoteasa și ginerele meu s-au hotărât să-i elibereze pe cei doi măgari ai noștri. Îi ținusem, dar nu avusesem niciodată nevoie să-i folosim. Așa că, i-au dus într-un loc pustiu în afara satului, fie să moară de foame, fie să cadă pradă lupilor.

După ce m-am întors, am simțit o neliniște, la un moment dat, simțind că ceva greșit se întâmplase cu acele două animale, așa că am întrebat unde sunt. 'E păcat', am zis, aflând unde fuseseră duse. 'Ne va judeca Dumnezeu".

   Într-o zi, în timp ce lucram la câmp, i-am văzut pe cei doi măgari venind la mine, săltând jucăuși de parcă ar fi spus: 'Iată-ne, stăpâne! Nu fi supărat!'.

   Nu pot descrie bucuria mea când i-am văzut în viață! Cine îi apărase de toate pericolele care pândeau acolo? Dumnezeu a făcut-o, desigur. El a fost, Cel Care are totul sub ochii Lui atenți. Scriu acest lucru, pentru a da mărturie că 'dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne poate sta împotrivă?'.

Părintele Sfânt Dimitrie Gagastati ne învață:

"Trebuie să ne bucurăm în încercările noastre și să avem grijă deosebită, ca nu cumva să ne indignăm în ultimul moment și să fim pedepsiți în iad. 
Viața noastră este o masă, iar dacă masa este bine pregătită, sau nu este, depinde de noi. 
   Chiar dacă masa este bine pregătită, este posibil să nu participăm la ea, dacă răsturnăm masa în ultimul moment. 
'Gustați și vedeți' [Psalmul 33: 8] că Hristos este Domnul vieții veșnice".

Starețul Emilian Vafidis, despre persecutarea Părintelui Dimitrie:

"Să vorbim despre motivele și persecuțiile, cu miile, pe care a trebuit să le îndure? Suferințele lui nesfârșite sunt legendare și, la fel, neplăcerile și faptele morții, săvârșite de mâinile dușmanilor credinței, atât cunoscuți cât și necunoscuți. 
   Era ca și cum puterile iadului s-ar fi dezlănțuit împotriva lui, în mod expres, pentru că el era un apostol al lui Dumnezeu. Chiar și mâinile preoțești, ale colegilor clerici, au fost dezonorate prin încercările de a-i pierde viața".

Starețul Emilian (Vafidis), despre Părintele Dimitrie, omul lui Dumnezeu:

"Era ispitit, și odată ce simțea puterea lui Dumnezeu, el nu înceta să povestească tuturor suferințele îndurate pentru numele lui Dumnezeu. 
Orice s-ar fi întâmplat cu el după aceea, el privea asta ca pe un mijloc și sens al mântuirii, atât pentru el cât și pentru alții. 
   Prin urmare, voia ca totul să fie spus și dezvăluit, în mod identic conversațiile confidențiale din privat, cât și cele publice, 'de pe acoperișurile caselor', în 'marea obște a Bisericii'. 
   Fără să-și dea seama, începuse să urmeze calea apostolică. Din acest motiv, devenise imposibil pentru el să mai trăiască în pace, ci numai în condiții de neînțelegere, persecuție, părăsire și durere".

Starețul Emilian (Vafidis), despre Părintele Dimitrie:

În ciuda tuturor virtuților dobândite, el se considera pe sine 'nevrednic și cel mai mic', umilința lui fiind foarte reală. 
'Nu-L deranja (ruga) pe Dumnezeu, pentru mine!', obișnuia să spună, 'Nu merit!'. 'Deși sunt aici, aduc pierderi Bisericii și oamenilor. Eu, slujitorul nevrednic ce sunt, nu pot aduce nicio roadă. Nu pot decât să plâng pentru păcatele mele și să-L rog pe Dumnezeu pentru toată lumea".

Starețul Emilian (Vafidis) - Durerea Sfântului Dimitrie pentru lume…

Prima sursă de durere pentru el a fost realizarea - 
prin inima sa iluminată și sensibilă - a deșertăciunii lumii: o lume ținută captivă în legea morții și a decăderii, azvârlită într-o stare de exil față de Dumnezeu. 
   El simțea profund ce înseamnă separarea de Acela după Care ar trebui să tânjească și după Care ar trebui să strige încontinuu cu glas tare omul"

+ Sfântul Amfilohie Makris (+1970):

Părintele Dimitrie Gagastatis a fost un erou, un campion, un sfânt căsătorit, din vremurile noastre, care s—a odihnit întru Domnul în anul 1975 - o figură înaltă, profetică; un om de mare credință; un om al rugăciunii, ale cărui picioare atingeau pământul, dar al cărui cap ajungea la Ceruri.

   Părintele Dimitrie, sau "Papa-Dimitri", așa cum era cunoscut, a trăit în mijlocul problemelor și grijilor vieții de zi cu zi, ca preot căsătorit, având nouă fiice, dar "a trăit mai degrabă ca un înger, decât ca un om pământesc".

Î   n notele sale autobiografice ascunse prin corespondența sa, el a consemnat multe experiențe minunate și extraordinare care mărturisesc "credința sa vie" în Adevăratul Dumnezeu. A comunicat cu Arhanghelii și Sfinții, ca și cum ar fi fost vizibil prezenți. După ce experimenta mijlocirile lor, el exclama adesea: "Credința noastră este chiar vie!".

   Părintele Dimitrie a avut parte de puțină educație, ca formare. În smerenia sa, spunea că nu reușea nici măcar să țină o predică mai potrivită, dar după ce a primit darurile simplității, curăției inimii, blândeții și iubirii pentru Dumnezeu, însăși viața sa devenise predică vie.

"Părinte Dimitrie, având simplitatea inimii și iubire arzătoare față de Domnul, atragi și harul Duhului Sfânt, Mângâietorul, care te întărește și te face înțelept să-ți duci la îndeplinire sfintele nevoințe. Dau slavă, pentru că V-ați învrednicit să lucrați într-un mod plăcut Lui, mai ales în aceste vremuri dificile de gândire materialistă și de indiferență în rândul grupării creștine”.

+ Fericitul Cuvios Filoteu Zervakos, (+ 1980)

"Papa-Dimitri Gagastatis a devenit Sfânt, fiu al lui Dumnezeu și dumnezeu prin har, pentru că a păstrat cu exactitate — de la început până la sfârșit, până la moarte — mărturisirea credinței și promisiunile pe care le făcuse la Sfântul Botez. 
   Încă din copilărie, el a avut credință în Dumnezeu, L-a iubit și I-a păzit poruncile. 
   A urât și a respins cu dârzenie pe cel rău și lucrările întunericului, lucrând la lucrările lui Dumnezeu și ale luminii; adică virtuțile. 
   Credința sa fermă și arzătoare în Adevăratul Dumnezeu l-a condus la dobândirea tuturor virtuților”.

+ Fericitul Emilian Vafidis, Starețul Sfintei Mânăstiri Simonos Petra (+2019)
   "Viața lui decurgea natural, în simplitate și cu nevinovăția inimii; totodată, însă, era o călătorie continuă, o ascensiune către Dumnezeu, o experiență constantă a revelației lui Dumnezeu. 
   Papa-Dimitri a trăit într-o lume a minunilor; viața sa poate fi explicată, în mod credibil, doar ca fiind o intervenție continuă a harului dumnezeiesc”.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna aprilie 2025.