Mitropolitul Grigorie de Kumanovo și Osogovo, din cadrul Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ohrid, a publicat o analiză canonică detaliată în care susține că autocefalia acordată Bisericii Macedonene de către Biserica Ortodoxă Sârbă (BOS) în 2022 este definitivă din punct de vedere juridic și incontestabilă, și că Patriarhia Constantinopolului nu are autoritatea de a o redeschide sau de a o duplica.
Biserica Macedoneană a petrecut 55 de ani în schismă după separarea de Serbia din 1967. Această situație a luat sfârșit în 2022: Constantinopolul și-a restabilit comuniunea cu Biserica Ortodoxă Macedoneană în luna mai, iar ulterior aceasta a revenit în cadrul Bisericii Sârbe ca entitate autonomă, fapt ce i-a restabilit comuniunea cu întreaga Ortodoxie.
Câteva săptămâni mai târziu, pe 5 iunie, Patriarhul sârb Porfirie i-a înmânat Arhiepiscopului Ștefan de Ohrid tomosul de autocefalie. De atunci, autocefalia a fost recunoscută de Bisericile din Rusia, Bulgaria, România, Polonia, Cehia și Slovacia, Ucraina, precum și de Biserica Ortodoxă din America. Totuși, Constantinopolul și câteva alte Biserici nu au recunoscut autocefalia Bisericii Macedonene.
Mitropolitul Grigorie își fundamentează argumentația pe lucrările celei de-a patra (1993) și celei de-a cincea (2015) Comisii Pre-Sinodale de la Chambésy; el afirmă că acestea stabilesc faptul că doar o Biserică-Mamă — și nu Constantinopolul — poate acorda autocefalia pe propriul său teritoriu. Rolul Constantinopolului, scrie el, se limitează la datoria sa „onorifică” de a transmite decizia în vederea obținerii consensului; invocând maxima *nemo dat quod non habet* („nimeni nu poate da ceea ce nu are”), acesta insistă că Patriarhia Constantinopolului nu poate revendica o autoritate pe care Comisiile nu i-au conferit-o niciodată.
Împrumutând concepte din dreptul administrativ — caracterul definitiv, executorialitatea și principiul *res judicata* (lucru judecat) — el susține că tomosul sârb a devenit definitiv și incontestabil în momentul emiterii sale, întrucât Biserica Macedoneană nu are niciun interes să conteste o decizie care i-a oferit exact ceea ce urmărea.
Mitropolitul extinde această argumentare și asupra unei ipotetice revendicări bulgare privind jurisdicția din perioada războiului în Macedonia, respingând-o categoric: jurisdicția impusă în condiții de ocupație militară, scrie el, „nu poate constitui un temei juridic legitim”.
Mitropolitul își îndreaptă cele mai aspre critici împotriva lipsei de acțiune a Constantinopolului, calificând refuzul Patriarhului Bartolomeu (de a procesa tomosul) drept o omisiune nelegitimă, și nu o simplă amânare neutră. El îl acuză pe Patriarh de „activism judiciar” — soluționarea problemelor pe baza preferințelor politice, și nu a dreptului canonic — și trasează o paralelă directă cu "tomosul" acordat de Constantinopol în 2019 schismaticei și nou createi „Biserici Ortodoxe a Ucrainei”, act emis unilateral și recunoscut de doar trei Biserici. Orice demers similar în privința Bisericii Macedonene, avertizează el, ar constitui un *actus non legitimus*, întrucât Constantinopolul nu deține jurisdicție asupra unui teritoriu care a aparținut canonic Serbiei.
În încheiere, Mitropolitul lansează un avertisment mai amplu, susținând că ambițiile Constantinopolului vizează instaurarea unei autorități centralizate asupra canonizărilor, judecării ierarhilor și întronizării Patriarhilor la nivelul întregii Biserici — o traiectorie pe care o compară cu emergența unui „papism ortodox”, incompatibil cu statutul de egalitate al Bisericilor Locale, sau principiul *aequalitas ante legem*.
Analiza reprezintă atât o apărare a tomosului acordat de Biserica Sârbă, cât și o respingere preventivă a oricărei tentative viitoare a Constantinopolului de a reexamina acest act, reflectând totodată liniile de fractură deja evidențiate de disputa nerezolvată privind Ucraina.
Vă oferim, în continuare, traducerea integrală a materialului publicat în ziua de 22 septembrie de către Eparhia Kumanov-Osogov:
Bisericile Ortodoxe Locale (BOL) sunt obligate să acționeze în conformitate cu procedura administrativă generală stabilită de comisiile pre-sinodale – care servește drept normă procedurală generală pentru obținerea autocefaliei – iar această obligație se extinde implicit asupra Patriarhiei Constantinopolului.
Procedura de acordare a unui tomos de autocefalie este reglementată de acte juridice și norme adoptate în cadrul conferințelor pre-sinodale, devenind astfel parte a Dreptului Bisericesc al Bisericii Ortodoxe. O procedură pentru acordarea unui tomos (decret) de autocefalie unei regiuni cu autonomie bisericească a fost stabilită în timpul procesului pre-sinodal, în perioada premergătoare Sinodului Pan-Ortodox desfășurat în Creta în 2016.
Procesul pre-sinodal a reprezentat o inițiativă a unor organisme legislative și juridice (comisii pan-ortodoxe) de a adopta normele necesare pentru desfășurarea Sinodului Pan-Ortodox din Creta (care a avut loc, dar considerat neavenit). Dintre cele cinci Comisii Pre-sinodale, a patra și a cincea – întrunite în 1993 și 2015 la Chambésy, Elveția (la sediul Consiliului Mondial al Bisericilor, unde Biserica Ortodoxă menține o Delegație Permanentă/un Birou al Consiliului Ecumenic [Sinodul Pan-Ortodox; n.b. Consiliul Ecumenic este o instituție legitimă, în timp ce „Patriarhia Ecumenică” reprezintă o asumare nelegitimă a unor prerogative]) – au abordat problema acordării autocefaliei și autonomiei.
Aceste comisii au stabilit că autoritatea canonică de a proclama autocefalia aparține Sinodului Pan-Ortodox (deținătorul autorității legislative/canonice în cadrul Bisericii Ortodoxe). Dreptul de a acorda statutul de autocefalie este reglementat printr-un act juridic oficial adoptat în 1993 – procedură reafirmată de a Cincea Comisie Pre-sinodală – care definește procesul de acordare a autocefaliei. Acest act conferă jurisdicția canonică exclusivă în acordarea autocefaliei Sinodului Pan-Ortodox, stabilind acest demers ca un proces pan-ortodox la care participă toate Bisericile Ortodoxe Locale (BOL).
Astfel, în cadrul Bisericii Ortodoxe, procedurile administrative sunt desfășurate de organismele administrative bisericești, în conformitate cu jurisdicția definită în statute oficiale și prin aplicarea normelor de drept material. Normele de fond care reglementează competența de a acorda autocefalia sunt prevăzute în procedura stabilită prin Decizia celei de-a Patra Comisii Pre-sinodale. Din perspectivă juridică formală — și anume, în temeiul dreptului procedural administrativ — Sinodul Panortodox deține competența (dreptul) de a acorda autocefalia.
Procedura administrativă de acordare a unui tomos de autocefalie reglementează competențele, acțiunile și actele întreprinse și emise de organele administrative bisericești. Organul autorizat să emită decizia (tomosul) privind autocefalia este Biserica-Mamă, în urma primirii unei cereri de autocefalie din partea uneia dintre regiunile sale bisericești (autonome) aflate sub jurisdicția sa. În această chestiune administrativă, Biserica-Mamă are dreptul de a lua o decizie independentă și de a emite un act administrativ (o decizie sau un tomos) în cadrul procedurii administrative.
Organul administrativ care acționează în această chestiune este Sinodul Episcopilor Bisericii-Mamă — acționând în calitate de autoritate bisericească supremă a acesteia și în limitele mandatelor stabilite de a Cincea Comisie Pre-sinodală. Acesta stabilește în mod independent faptele și circumstanțele, evaluând dacă sunt îndeplinite condițiile bisericești (ecleziologice), canonice și pastorale pentru acordarea autocefaliei uneia dintre regiunile sale autonome. Atunci când adoptă o decizie privind autocefalia unei regiuni autonome, organul de conducere include în dispozitivul deciziei o propunere juridică formală, privind acceptarea panortodoxă a respectivei autocefalii și transmite decizia (Tomosul) Patriarhiei Constantinopolului.
Procedura a fost stabilită de a Cincea Comisie Pre-sinodală și este formulată după cum urmează: Biserica-Mamă, la primirea unei cereri de autocefalie din partea unei anumite regiuni bisericești (autonome) aflate sub jurisdicția sa, evaluează dacă sunt îndeplinite condițiile bisericești (ecleziologice), canonice și pastorale pentru acordarea autocefaliei. Dacă Sinodul Episcopilor Bisericii-Mamă — în calitate de autoritate ecleziastică supremă a acesteia — aprobă solicitarea, el înaintează Decizia privind autocefalia (care include o propunere juridică formală pentru acceptarea pan-ortodoxă) Patriarhiei Constantinopolului — în calitate de Scaun 'primul în onoare' (Patriarhie care deține prerogativa onoarei, dar nu și autoritate legislativă în cadrul Bisericii Ortodoxe) — pentru ca aceasta din urmă să inițieze procesul de obținere a consensului pan-ortodox cu privire la Tomosul acordat regiunii ecleziastice autonome, conferindu-i astfel statutul de autocefalie în cadrul Bisericii Ortodoxe.
Bisericile Ortodoxe din Polonia, Cehia și Slovacia, Finlanda și SUA nu au obținut încă un consens pan-ortodox privind statutul lor, deoarece tomosul de autocefalie le-a fost acordat printr-o acțiune unilaterală, și nu prin exercitarea jurisdicției locale propriu-zise a Bisericii-Mamă. Astfel, Biserica-Mamă deține dreptul de a acorda Tomosul de autocefalie (printr-o decizie a Sinodului său de Episcopi); ulterior, ea informează Patriarhia Constantinopolului, precum și celelalte Biserici Locale Autocefale, cu privire la decizia sa. Patriarhia Constantinopolului, la rândul său, are onoarea de a transmite (a procesa) Tomosul către Sinodul Pan-Ortodox (către toate Bisericile Ortodoxe Locale) pentru a obține consimțământul acestora. După ce Biserica-Mamă declară că una dintre regiunile sale a îndeplinit condițiile pentru autocefalie, aceasta înaintează o solicitare Patriarhiei Constantinopolului pentru a obține consensul cu privire la autocefalia noii Biserici Locale. Ulterior, în conformitate cu practica panortodoxă, comunică toate detaliile referitoare la respectiva solicitare, printr-o scrisoare patriarhală și urmărește exprimarea unui consens panortodox.
Pe baza tuturor documentelor oficiale (decizii, comunicate etc.), competența Patriarhiei Constantinopolului în această chestiune s-a limitat la datoria sa de onoare – și anume, aceea de a transmite o scrisoare patriarhală adecvată tuturor Bisericilor Locale și de a „solicita” exprimarea unui consens pan-ortodox.
Procedura stabilește care organism acordă autocefalia; astfel, se aplică principiul *nemo dat quod non habet* („nimeni nu dă ceea ce nu are”). În consecință, în conformitate cu Decizia Comisiei Pre-Sinodale, principiul *Nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet* (nu se poate transfera altuia un drept pe care nu-l deții sau un drept mai larg decât cel deținut) se aplică și în cazul Patriarhiei Constantinopolului; aceasta înseamnă că ea „nu poate transfera altuia mai multe drepturi decât posedă ea însăși (definite de A Patra Comisie Pre-Sinodală ca drepturi acordate pentru soluționarea autocefaliei de către Sinodul Pan-Ortodox)”. De asemenea, Întâistătătorul Patriarhiei Constantinopolului nu poate delega autoritatea de a lua astfel de decizii. Din perspectivă formal-juridică (drept procedural administrativ), este logic să presupunem că, odată ce Biserica-Mamă decide să acorde autocefalia unei părți componente a sa, această decizie trebuie supusă analizei întâistătătorilor sau reprezentanților autorizați ai tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale; în urma consimțământului acestora, procesul ar trebui să se finalizeze prin emiterea unui Tomos sinodal pan-ortodox de autocefalie.
Actul administrativ – fie că este vorba despre Tomos sau despre Decizia adoptată de Adunarea Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe (BOS) – constituie un act emis de un organism cu competență materială și teritorială (un organism autorizat) pentru a soluționa chestiunea în cauză (acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ohrid / BOM-AO) și, prin urmare, conține temeiul canonic (statutar/juridic) necesar. Actul administrativ emis de autoritatea care acordă autocefalia Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ohrid (BOM-AO) conține dispoziția operativă referitoare la chestiunea administrativă în cauză. În partea operativă a Deciziei (sau a Tomosului), Biserica Ortodoxă Sârbă (BOS) recunoaște dreptul BOM-AO de a fi o Biserică autocefală (un membru cu drepturi depline — 'pleno iure'), a cărei jurisdicție se extinde pe teritoriul definit de granițele statale ale Republicii Macedonia. Prin virtutea validității sale canonice (legalității) și a efectului juridic, actul administrativ dobândește forță juridică. Un act administrativ emis printr-o procedură canonică de către autoritatea competentă a BOS (Biserica-Mamă) este legal și produce efecte juridice specifice, atât în privința părții căreia i se aplică (BOM-AO), cât și față de terți (Patriarhia Constantinopolului și toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale). În acest caz specific, actul administrativ emis astfel — Decizia/Tomosul — produce efecte juridice față de toate entitățile din cadrul lumii pan-ortodoxe ('erga omnes').
Caracterul definitiv ('pravosilnost') este o trăsătură a actului administrativ care indică imuabilitatea sa juridică. Există două tipuri de caracter definitiv:
1. Caracter definitiv formal – indică imposibilitatea procedurală a oricărei părți de a contesta un act administrativ prin intermediul căilor de atac (nu se poate intenta un proces și nici nu se poate depune o contestație/apel).
2. Caracter definitiv material – imposibilitatea autorității emitente de a modifica, anula sau revoca ulterior actul administrativ emis anterior.
Un act administrativ împotriva căruia nu se poate depune o contestație (apel) și nici nu se poate iniția un litigiu administrativ, și care a stabilit drepturile, obligațiile sau interesele legitime ale părții, este un act administrativ definitiv. De asemenea, un act administrativ devine definitiv dacă partea a renunțat la dreptul de a exercita o cale de atac. În cazul concret analizat, partea ale cărei drepturi sunt stabilite prin actul administrativ — BOM-AO — nu are niciun interes juridic în a depune o contestație sau a iniția un litigiu administrativ; prin urmare, caracterul definitiv este stabilit în orice situație. Acest act administrativ — Tomosul/Decizia adoptat(ă) de Consiliul Ierarhic al SOC (care funcționează ca organ legislativ și judiciar suprem) — prezintă următoarele caracteristici juridice:
1) EXECUTORIETATE (CARACTER EXECUTORIU) – un act administrativ susceptibil de a fi pus în executare prin proceduri de executare silită judiciară (în cazul în care s-ar iniția o acțiune în instanță împotriva oricărei Biserici Ortodoxe autocefale — inclusiv Patriarhia Constantinopolului — în fața Curții Sinodului Pan-Ortodox) sau prin proceduri de executare administrativă;
2) CARACTERUL DEFINITIV AL ACTULUI ADMINISTRATIV (referitor la Tomosul/Decizia BOS din 2022) – o caracteristică ce EXCLUDE POSIBILITATEA CONTESTĂRII actului prin intermediul unei căi de atac ordinare (caracterul definitiv/forța obligatorie a unui act administrativ — o calitate a unui act emis de o autoritate administrativă competentă, care împiedică contestarea acestuia printr-o cale de atac). Datorită caracterului definitiv al actului administrativ din 2022, BOC nu mai este organul/instanța bisericească ce soluționează fondul cauzei; acest rol revine acum organului/instanței bisericești cunoscut(e) sub numele de Sinodul Pan-Ortodox.
Actul administrativ final (Decizia/Tomosul privind autocefalia MOC-OA) poate fi contestat doar prin intermediul unei acțiuni în contencios administrativ – mai exact, în cadrul unei proceduri administrative în fața instanței Sinodului Pan-Ortodox, unde MOC-OA ar figura ca parte adversă față de organismul administrativ competent care a emis actul (BOS). Astfel, deși MOC-OA este singura entitate care ar putea intenta o astfel de acțiune pentru a iniția un litigiu administrativ împotriva actului emis (Decizia/Tomosul), aceasta nu justifică interesul juridic necesar în acest sens; odată obținut Tomosul de autocefalie, interesul său juridic a fost deja satisfăcut, ceea ce conferă actului administrativ caracter definitiv și executoriu.
Nu se poate formula recurs și nici nu se poate iniția un litigiu administrativ împotriva Rezoluției (Deciziei/Tomosului) emise de Adunarea Episcopilor a BOS – acționând ca organ administrativ – deoarece Rezoluția este definitivă, stabilind drepturi specifice pentru parte (MOC-OA) sau impunându-i obligații. O rezoluție devine definitivă și atunci când partea (MOC-OA) a renunțat la dreptul de a exercita calea de atac.
În cazul în care Patriarhia Constantinopolului ar încerca, de asemenea, să acorde un „nou” Tomos către MOC-OA – acțiune care ar ieși din sfera dreptului administrativ ('contra legem') – ar apărea un conflict de competență; aceasta deoarece două organe – BOS (care deține competența reală) și Patriarhia Constantinopolului (care nu are competență) – s-ar fi declarat competente să soluționeze aceeași chestiune administrativă (un conflict pozitiv de competență). În eventualitatea unui conflict de competență, organul competent să îl soluționeze este instanța Sinodului Pan-Ortodox. Dacă ar apărea un astfel de litigiu între Biserica Ortodoxă Sârbă (BOS) și Patriarhia Constantinopolului cu privire la care dintre cele două are dreptul de a acorda un tomos Bisericii Ortodoxe Macedonene (MOC), ambele Biserici Ortodoxe Autocefale ar figura ca părți în fața instanței Sinodului Pan-Ortodox. Mai mult, dacă un organ implicat în conflictul de competență consideră că hotărârea de soluționare a conflictului respectiv îi încalcă vreun drept, acesta poate formula o cale de atac la instanța Sinodului Pan-Ortodox. Totuși, un organ competent pe fond să soluționeze o chestiune administrativă nu își poate asuma o sarcină administrativă specifică ce intră în competența unui alt organ. În speță, Patriarhia Constantinopolului nu este organul competent pe fond să soluționeze o chestiune administrativă care intră în competența Bisericii Ortodoxe Sârbe (BOS). Astfel, o decizie împotriva căreia nu s-a formulat nicio cale de atac în cursul procedurii administrative – sau în cazul în care dreptul de a ataca decizia a fost exercitat – și prin care o parte a dobândit un drept sau i s-a impus o obligație, devine definitivă în cadrul procesului administrativ. Patriarhia Constantinopolului nu a formulat nicio cale de atac împotriva deciziei Bisericii Ortodoxe Sârbe (BOS) de a acorda autocefalia Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ohrid (BOM-AO), nici împotriva drepturilor și obligațiilor stabilite de BOS prin Decizia/Tomosul său. Totuși, dacă BOM-AO (partea favorizată în cadrul procedurii) nu a contestat Decizia (Rezoluția/Tomosul) prin care i-au fost stabilite drepturile și obligațiile de către BOS, acea Decizie devine executorie și definitivă.
Chiar dacă Patriarhia Constantinopolului ar depune o cerere de contestare a Deciziei – emise de autoritatea competentă – adresată Curții Sinodului Pan-Ortodox, o astfel de sesizare ar conține inevitabil un viciu de formă, care ar împiedica continuarea procedurii și ar putea fi respinsă doar pe acest temei. Organismul sesizat nu ar putea lua nicio măsură pentru remedierea unor astfel de vicii, întrucât acest lucru ar contraveni deciziilor celei de-a Patra Comisii Pre-Sinodale, care stabilesc procedura de acordare a autocefaliei; acea procedură juridică formală nu prevede nicio cale de atac la un organism administrativ cu privire la denumirea, titlul sau identitatea entității juridice care primește statutul de autocefalie, și nici nu a fost adoptată vreo reglementare de fond în această privință.
Mai mult, Patriarhia Constantinopolului nu poate recurge la căi extraordinare de atac (de exemplu, redeschiderea procedurii, sau o cerere privind protecția legalității) în cadrul unei proceduri administrative desfășurate în fața Curții Sinodului Pan-Ortodox. Astfel, deși procedura de acordare a autocefaliei entității juridice BOM-AO s-a încheiat cu o decizie împotriva căreia nu există nicio cale ordinară de atac în cadrul procesului administrativ (o decizie administrativă definitivă), acea procedură ar putea fi redeschisă în anumite condiții, precum descoperirea unor fapte noi sau obținerea posibilității de a utiliza noi probe. După cum s-a menționat anterior, Patriarhia Constantinopolului nu poate prezenta fapte sau probe care să contrazică Decizia/Tomosul privind autocefalia BOM-AO, emisă de autoritatea competentă – Adunarea Episcopilor a BOS. În acest context, o „decizie definitivă” se referă la o hotărâre împotriva căreia nu există cale de atac – mai exact, decizia Bisericii Ortodoxe Sârbe (BOS) de a acorda autocefalia entității juridice MOC-OA – având în vedere că aceasta este obligatorie din punct de vedere juridic și executorie.
În plus, Biserica Ortodoxă Bulgară (BOB) ar putea iniția un litigiu administrativ, prin depunerea unei cereri la instanța Sinodului Panortodox. În cazul în care BOB s-ar „baza” pe fapte sau pe posibilitatea nou dobândită de a prezenta dovezi privind jurisdicția Exarhatului Bulgar din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceasta ar putea iniția un astfel de litigiu în fața instanței administrative a Sinodului Panortodox. Totuși, BOB ar trebui să-și fundamenteze cererea pe o prezumție 'ex lege'; adică, interesul legitim de a introduce atât acțiunea în constatare (de stabilire a unui drept) cât și pe cea constitutivă, trebuie să își aibă temeiul în aplicarea legii ('ex lege'). Deși BOB ar putea urmări obținerea unei declarații privind jurisdicția sa în Macedonia (stabilirea unui drept) pentru perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, ea nu poate prezenta actele de anexare militară a Macedoniei de către Statul Bulgar drept documente publice legitime, întrucât actele adoptate în condiții de agresiune militară sunt inadmisibile în instanțele bisericești. De asemenea, BOB nu poate prezenta dovezi că și-ar fi stabilit o autoritate canonic-juridică prin hirotonirea unor episcopi în Macedonia în perioada ocupației acesteia. Orice situație în care populația ortodoxă macedoneană a fost constrânsă să apeleze la Exarhatul Bulgar pentru administrarea Sfintelor Taine este nulă și lipsită de efecte juridice, neexistând dovezi ale unei jurisdicții episcopale constituite.
Pentru o clarificare deplină, este necesar să reiterăm poziția Patriarhiei Constantinopolului: aceasta nu este autoritatea competentă pentru acordarea autocefaliei; deși este Patriarhia „prima în rang” (sau „prima între egali”), ea se supune totodată principiului 'aequalitas ante legem' (egalitatea canonică și juridică în ceea ce privește autoritatea față de celelalte Biserici Ortodoxe autocefale). Ipotetic, dacă Patriarhia Constantinopolului ar emite un "tomos" pentru o regiune ecleziastică autonomă — așa cum a procedat în cazul regiunii ecleziastice autonome a Ucrainei — acel act administrativ specific ar trebui să fie în concordanță cu actul general din care derivă, adică cu deciziile celei de-A Patra și celei de-A Cincea Conferințe Pre-Sinodale. În cazul unei contradicții sau al unei ilegalități în raport cu acele acte — așa cum se întâmplă în speță, unde Patriarhia Constantinopolului a emis un "tomos" — un astfel de act specific ("tomosul") devine nul.
"Tomosurile" acordate de Patriarhia Constantinopolului Bisericii Ortodoxe din Polonia, Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia și Bisericii Ortodoxe din Finlanda sunt acte cu efect unilateral; pentru ca aceste acte să devină legitime, Bisericile respective ar trebui să depună ulterior cereri declarative și constitutive la instanța administrativă a Sinodului Pan-Ortodox.
Tomosul privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ohrid (BOM-AO) este un act juridic obligatoriu și executoriu. Tomosul privind autocefalia MOC-OA a fost acceptat oficial prin decizii ale Sinoadelor Bisericii Ortodoxe Ruse, Bisericii Ortodoxe Bulgare și Bisericii Ortodoxe Române. Biserica Ortodoxă a Cehiei și Slovaciei și Biserica Ortodoxă a Poloniei au acceptat tomosul 'de facto', fapt demonstrat de slujirile comune cu ierarhii săi și de întâlnirile reciproce. Sinodul MOC-OA ar trebui să înainteze o solicitare către BOS pentru ca aceasta să transmită Tomosul de autocefalie al MOC-OA către Biserica Ortodoxă Georgiană și Biserica Ortodoxă Albaneză.
Acordarea unui Tomos către MOC-OA de către Patriarhia Constantinopolului ar constitui un 'actus non legitimus' (un act lipsit de legitimitate juridică). Totuși, dacă ar emite un astfel de Tomos, probabil ar atribui o denumire neobișnuită; documentul ar reglementa, în esență, doar interzicerea numelui „Biserica Macedoneană” și redenumirea vechii Arhiepiscopii de Ohrid — necesară din cauza rangului său superior în diptice (ierarhia Bisericilor Ortodoxe Autocefale în funcție de vechime) față de majoritatea Bisericilor vecine — precum și limitarea jurisdicției sale, în conformitate cu principiul juridic internațional 'uti possidetis juris', la granițele noului stat suveran Macedonia, indiferent de noua denumire atribuită, „Biserica din Ohrid”. Refuzul Patriarhului Constantinopolului de a întreprinde demersurile adecvate — mai exact, de a promova Tomosul pentru autocefalia MOC-OA în rândul tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale spre a obține consensul — este vădit ilegal; este o acțiune pe care Patriarhul era obligat să o întreprindă, dar refuză să o facă.
Partea care decide asupra drepturilor și obligațiilor poartă răspunderea pentru deciziile luate. Această răspundere se extinde și asupra prejudiciilor cauzate prin săvârșirea unor acțiuni ilegale sau prin refuzul ilegal de a întreprinde acțiunile adecvate. În acest caz concret, Patriarhul Constantinopolului omite să acționeze privind obștinerea consensului legat de decizia de acordare a Tomosului de autocefalie pentru MOC-OA. Patriarhul Constantinopolului săvârșește o faptă ilicită prin omisiune ('delicta omissiva'); el a omis să îndeplinească un act pe care este obligat din punct de vedere juridic să îl realizeze.
Prin faptul că nu întreprinde acțiunile necesare, Patriarhul Constantinopolului recurge la un „activism judiciar”, ceea ce sugerează că adoptă decizii bazate pe propriile opinii și pe chestiuni politice controversate, în loc să se fundamenteze pe dreptul material (canoanele și deciziile celei de-A Patra și celei de-A Cincea Comisii Pre-sinodale). El nu dispune de autoritatea discreționară de a soluționa litigii și are obligația de a lua decizii bazate pe argumente juridice, nu pe considerente extra-juridice.
În primul rând, Patriarhul Constantinopolului practică un așa-numit activism judiciar – o filozofie care susține că acesta își poate exercita puterea discreționară nu în limitele opțiunilor oferite de deciziile celei de-A Patra și celei de-A Cincea Comisii Pre-sinodale (care constituie cadrul juridic), ci mai degrabă cu scopul de a aplica implicațiile sociale și politice mai largi ale pan-elenismului. În consecință, un grup de biserici elene refuză să ia o decizie privind acceptarea Tomosului de autocefalie pentru MOC-OA – un document care reprezintă un fapt relevant din punct de vedere juridic în cadrul Bisericii Ortodoxe. Dimpotrivă, Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei și Ierusalimului, precum și Biserica Ortodoxă a Greciei (Arhiepiscopia Atenei), exercită presiuni asupra MOC-OA pentru a iniția demersurile de eliminare a denumirii (persona ficta/persoană juridică) „Biserica Ortodoxă Macedoneană”.
Patriarhia Constantinopolului și bisericile elene încalcă în mod semnificativ normele procedurale privind acordarea autocefaliei și aplică eronat prevederile dreptului canonic material. Patriarhul Constantinopolului urmărește o agendă politică – mai exact, o poziție politică favorabilă eliminării termenilor „Biserica Macedoneană” și „Arhiepiscopia de Ohrid” – care determină rezultatul chestiunii pe care este obligat din punct de vedere juridic să o soluționeze: obținerea consensului asupra Tomosului de autocefalie pentru MOC-OA.
În al doilea rând, dacă Patriarhia Constantinopolului și-ar realiza ambiția de a acorda unilateral autocefalia, un astfel de demers ar putea – într-o manieră insidioasă – să servească unui singur scop ultim: subminarea ordinii canonice sacre a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și impunerea unei „supra-jurisdicții” sub un „tron universal”. Scopul este ca Patriarhia Constantinopolului să-și asigure privilegiul exclusiv de a acorda autocefalie și autonomie tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume – atât celor existente, cât și celor viitoare – stabilindu-le totodată ordinea și rangul (întrucât aceasta este o chestiune ce ține de Diptice, care semnifică nu doar ordinea pomenirii în timpul liturghiilor, ci și întâietatea Bisericilor în cadrul Sinoadelor). De asemenea, Patriarhia Constantinopolului și-ar aroga drepturi privind centralizarea preparării Sfântului și Marelui Mir, canonizarea Sfinților, judecarea Episcopilor și întronizarea Patriarhilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, revendicând astfel, în fapt, statutul de Cap al Bisericii Răsăritene. Prin urmare, există riscul ca acest titlu să fie folosit în încercarea de a institui un „Papă Ortodox” care să exercite o autoritate supremă în calitate de judecător, administrator și reprezentant al întregii Ortodoxii.
Nimic nu constituie un drept juridic, până când nu este proclamat de o autoritate oficială – fie că este vorba despre un judecător sau despre un organ legislativ – iar Patriarhul Constantinopolului nu este, prin el însuși, o autoritate oficială sau competentă să tranșeze chestiunea administrativă a acordării unui tomos de autocefalie în afara limitelor jurisdicționale ale Patriarhiei Constantinopolului; și nici nu își poate asuma o funcție administrativă specifică ce intră în competența unei alte autorități sau jurisdicții.
Utilizarea sintagmei „Patriarhia Ecumenică” și solicitarea de a se folosi exclusiv titlul de „Patriarh Ecumenic” sunt neîntemeiate. Căci, dacă doar Biserica din Constantinopol este „Ecumenică”, în timp ce celelalte nu sunt, atunci se ajunge la concluzia regretabilă că doar această Biserică constituie „centrul” și „temelia divină” care guvernează toate Bisericile Ortodoxe din lume – o idee promovată în enciclica din 1950 într-o manieră contrară doctrinei și evlaviei ortodoxe.
Este evidentă existența unei campanii coordonate a Patriarhiei Constantinopolului, în colaborare cu diplomați occidentali, vizând reformarea ordinii actuale din cadrul Ortodoxiei. Etapa de tranziție către reforma finală – care urmărește instituirea unui primat răsăritean – presupune o administrare interimară exercitată de cele patru Patriarhate antice (Constantinopol, Alexandria, Ierusalim și Antiohia) în calitate de Biserici de „prim rang”, în timp ce toate Bisericile autocefale mai noi (Rusă, Sârbă, Română, Bulgară, Georgiană, Macedoneană și altele) sunt retrogradate la statutul de Biserici de „rang secund”.
Mitropolitul Grigorie de Kumanov-Osogov
Pentru cei care doresc să studieze mai în detaliu procesul de obținere a autocefaliei, vă rugăm să consultați documentul argumentat intitulat „Poziție”, redactat de Mitropolitul Grigorie de Kumanov-Osogov, accesând următorul link:
https://koe.mk/wp-content/uploads/%D0%A1-%D0%A2-%D0%90-%D0%92-2.pdf
Foto: Mitropolitul Grigorie
***
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 24 septembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
