Inele înainte de căsătorie, în Ierusalimul elenistic?

Inelele de copii ar fi putut fi îngropate în cadrul unui ritual legat de căsătorie...

Lauren K. McCormick / 21 septembrie 2026

FOTO: Inel din aur cu piatră roșie, prezentat în două ipostaze (rândul de sus); cercel din aur în formă de capră/animal, prezentat în trei ipostaze (rândul din mijloc); mărgea din aur (rândul de jos, în fotografie și desen). Inele din aur, un cercel din aur în formă de animal și o mărgea din aur, provenind din Clădirea 110. Foto: D. Gazit, CC-BY 4.0.

Un articol recent din publicația *‘Atiqot*  atrage atenția asupra unui număr de descoperiri remarcabile din Ierusalimul elenistic: patru podoabe din aur și trei cercei din bronz, recuperate din Clădirea 110, în timpul săpăturilor de la situl „Givati ​​Parking Lot”.

Datând din perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al II-lea înainte de Hristos, aceste obiecte ilustrează aspecte ale vieții cotidiene din Ierusalim, într-o epocă marcată de o interacțiune sporită cu lumea elenistică extinsă.

Bijuteriile reflectă bogăția și măiestria artizanală a acelei perioade. Ansamblul include inele din aur decorate cu pietre prețioase de culoare roșu-închis (probabil granate), un cercel din aur cu filigran delicat și un motiv reprezentând un cap de animal, o mărgea din aur (goală la interior) și cercei simpli din bronz. Podoabe similare sunt cunoscute în Egipt, regiunea Mării Egee, Levant și alte zone din estul bazinului mediteranean.

Bijuteriile au fost descoperite în timpul săpăturilor la Clădirea 110, un complex vast, construit în jurul unei curți interioare, din blocuri de piatră cioplită (așlar), prevăzut cu pardoseli solide din mortar și alte elemente ce sugerează o reședință a elitei. Un inel din aur și trei cercei din bronz au fost găsite chiar în structura uneia dintre pardoselile din mortar.

O mărgea din aur a fost descoperită în stratul de umplutură de sub o altă pardoseală. Alte obiecte din aur au fost descoperite în straturi de umplutură asociate direct cu clădirea. Majoritatea podoabelor erau intacte, prezentând puține urme de uzură, deteriorare sau abraziune. Având în vedere valoarea aurului, autorii susțin că pierderea accidentală sau aruncarea lor ca obiecte uzate sunt puțin probabile.

Faptul că podoabele au fost depuse în diverse zone ale clădirii, și nu toate laolaltă sub forma unui tezaur unitar, sugerează autorilor că acestea reprezintă mai multe episoade de plasare intenționată. Obiectele individuale par să fi fost așezate deliberat în locuri specifice, probabil în etape diferite ale utilizării clădirii.

Cele două inele din aur sunt foarte mici, având un diametru de aproximativ 1,3 cm. Autorii le compară cu inele provenite din morminte elenistice ale copiilor și susțin că acestea au fost, probabil, destinate copiilor. Bazându-se pe dovezi mai ample care indică faptul că bijuteriile erau asociate în mod special cu femeile și fetele în lumea mediteraneană grecească și elenistică, aceștia sugerează că inelele au aparținut, cel mai probabil, unor fete tinere.

Încercând să explice semnificația acestor depuneri, cercetătorii fac referire la o practică elenistică grecească de a oferi bijuterii (printre alte obiecte) în sanctuare și temple. Ofrandele votive sunt atestate în mod deosebit în sanctuarele dedicate zeițelor Hera, Afrodita și Artemis. În sanctuarul lui Artemis din Brauron se păstrau liste de inventar care consemnau bijuterii și veșminte asociate cu tinerele femei. De asemenea, în inventarele din Delos, bijuteriile constituie o categorie importantă de ofrande.

Literatura antică asociază adesea ofrandele personale, precum bijuteriile, cu etapele de tranziție din viața femeilor. De exemplu, o epigramă din *Anthologia Palatina* (6 280) descrie cum o fată pe nume Timareta îi dedică zeiței Artemis jucăriile din copilărie și o șuviță de păr, marcând astfel trecerea de la copilărie spre căsătorie. O altă epigramă (*Anthologia Palatina* 6 207) relatează cum cinci tinere din Naucratis oferă Afroditei obiecte personale și bijuterii în contextul căsătoriei. Trebuie menționat, totuși, că aceste texte reflectă contextul elenistic specific în care au apărut, și nu neapărat concepții universale sau atemporale despre astfel de momente majore de tranziție în viață.

Cercetătorii propun ipoteza că bijuteriile descoperite la Ierusalim ar putea face parte din această tradiție votivă mai largă. Dacă autorii au dreptate și bijuteriile din Clădirea 110 erau legate de momente de tranziție din viața fetelor, se pare că, la Ierusalim, practica a fost adaptată pentru a avea loc în cadrul gospodăriei, și nu în temple sau sanctuare.

Lauren K. McCormick este redactor asistent la *Revista de Arheologie Biblică* și specialistă în religiile Orientului Apropiat antic, cultura vizuală și Biblie. Deține diplome în domeniul studiilor religioase obținute la universitățile Syracuse, Duke, New York și Rutgers și a finalizat un stagiu postdoctoral dedicat relației dintre religie și discursul public, la Universitatea Princeton.

***

NOI FILE DE LETOPISEȚ - 22 septembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe