Icoana PREAFERICITA a Maicii Domnului

Zi de cinstire aparte: 1 septembrie

   Icoana originală „Preafericita” (Pammakaristos) a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află la Constantinopol, în Catedrala Patriarhală. Este o icoană în mozaic, datând de la mijlocul secolului al XI-lea.

   În anul 1905, Patriarhul Ioachim al III-lea a dăruit o copie a Icoanei, orașului Kazan din Rusia.

   Renumita Biserică Bizantină "Panagia Pammakaristos" (Preasfânta Preafericită, uneori amintită și ca Theotokos Pammakaristos - Preafericita Născătoare de Dumnezeu), unde s-a adăpostit Patriarhia după căderea Constantinopolului - în special între anii 1456 și 1587 - a avut marele privilegiu de a deține una dintre cele mai importante Icoane în mozaic care pot fi mutate din loc: cea Panagia Pammakaristos. Ștefan Gherlah, care vizita Patriarhia în anul 1578, când a fost așezată în Mânăstirea Pammakaristos, menționează Icoana și oferă o descriere în *Turco-Graecia* a lui Martin Crusius.

   Manuel Malaxus, care publica *Historia Patriarhica* până în 1581 în ediția istorică menționată mai sus, scrie: „ …iar în partea dreaptă (a lăcașului), Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu 'Pammakaristos', de o mare frumusețe și splendoare”. Când Biserica "Preafericita" a fost transformată în moschee - Fethiye Camii - „această Icoană istorică s-a numărat printre relicvele și comorile purtate din biserică în biserică” (M. Ghedeon) în timpul rătăcirilor Patriarhiei în căutarea unui adăpost.

   După instalarea finală a Patriarhiei în Fanar, Icoana mozaicată Preasfânta Preafericită a fost așezată într-un loc special al lăcașului, pe culoarul sudic al Bisericii Patriarhale "Sfântul Gheorghe". Mult mai târziu, în 1798, Patriarhul Grigorie al V-lea a transformat această navă (naos) laterală într-un Paraclis (mică bisericuță) în cinstea Preasfintei Fecioare, datorită Icoanei "Preafericita", care și-a păstrat până în ziua de azi locul original la iconostas.

   În anul 1933, în timpul patriarhatului lui Fotie al II-lea (1929-1936), care era foarte interesat de litere și arte, Gheorghe Soteriu, renumitul profesor de arheologie creștină și bizantină de la Universitatea din Atena și director al Muzeului Bizantin din Atena, a fost invitat la Constantinopol. Acționând după sfaturile Patriarhului, Soteriu a enumerat „o sută treizeci și cinci de Icoane vechi care puteau fi mutate, aparținând bisericilor și mânăstirilor din Constantinopol, din împrejurimi și insule, multe dintre ele foarte importante datorită vechimii și valorii lor artistice. Din păcate, doar câteva dintre aceste Icoane au fost mutate la Patriarhie...”

   Icoana mozaicată a Bisericii "Panagia Pammakaristos" și cea a Sfântului Ioan Botezătorul au fost consolidate, curățate și restaurate, cu oarecare îndrăzneală, de către artistul K. Vasmațidis, după cum Academia din Atena a fost informată oficial de Soteriu în 1933.

   În Icoană, Preasfânta Fecioară este înfățișată în tipul iconografic consacrat al Hodighitriei. Un omofor roșu închis, împodobit cu o bordură aurie și stele aurii, acoperă capul și umerii Dânsei. Chipul este alungit, cu ochi mari, migdalați, sprâncene pronunțate, nas drept și gură mică. 

   Efectele de lumină și umbră de pe obraji și bărbia rotundă, nuanțele roșii de sub ochi, sporesc modelarea feței și dezvăluie afinități cu formele clasice ale perioadei post-iconoclaste, predominante în așa-numita artă macedoneană și comnenă. Cu mâna dreaptă, Fecioara „arătă” spre Fiul Dânsei, pe care îl ține pe brațul stâng. Așezat confortabil pe brațul Maicii Sale, Domnul Hristos este îmbrăcat într-o tunică brun-roșiatică evidențiată prin striații aurii. Cu mâna dreaptă face semnul binecuvântării către Fecioară, iar în stânga ține un pergament strâns. Chipul Său, cu trăsături pronunțate, ochii vii și o frunte lată, încununată cu un păr rar, este întors spre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care privește Privitorul, arătându-L cu gestul său pe Mântuitorul Lumii.

   În acest fel se stabilește o strânsă legătură duhovnicească între Fecioară, Pruncul Hristos și închinător - o comunicare tăcută a creștinului evlavios, cu Preasfânta Preafericită, Preafericita mijlocind între om și Dumnezeu. Participarea Puterilor Cerești este amintită de prezența Îngerului înfățișat într-un medalion, în colțul din dreapta sus. Culoarea auriu-închis a aurei Preasfintei Fecioare și a lui Hristos se armonizează bine cu reflexiile aurii ale veșmintelor și cu fundalul auriu-deschis al compoziției.

   În pofida deteriorării, Icoana având de suferit, iar reparațiile ocazionale nefiind toate reușite, măiestria delicată, combinația atentă de culori calde, desenul simplu și natural și, mai presus de toate, profunda spiritualitate a expresiei indică marea artă a secolelor al X-lea și al XI-lea. Chipul serios, calm, gânditor și melancolic al Preasfintei Fecioare, cu expresia aproape omenească și forma clasică, sugerează mai degrabă mijlocul secolului al XI-lea, în special tendințele dezvoltate în ultimii ani ai dinastiei macedonene. „În această perioadă, a existat o nouă înflorire a activității intelectuale în Bizanț” (Ostrogorschi) cu oameni de mare învățătură, precum Constantin Lihudes, Mihail Pselus, Ioan Xifilinus, Ioan Mauropus și alții.

   Prin urmare, se poate susține că renumita Icoană, care fusese cea mai venerată și prețuită posesiune a Bisericii "Panagia Pammakaristos", este până în ziua de azi unul dintre cele mai rare și mai frumoase exemplare care au supraviețuit marii tradiții a artei bizantine.

Din alte surse alternative istorice, mai aflăm:
   Biserica Pammakaristos, cunoscută și sub numele de Biserica Theotokos Pammakaristos „PREASFÂNTA Născătoare de Dumnezeu”, rămâne una dintre cele mai faimoase clădiri bisericești bizantine din Istanbul, în Turcia, și a fost ultima clădire pre-otomană care a găzduit Patriarhia Ecumenică. Transformată, în 1591, în Moscheea Fethiye (turcă: Fethiye Camii, „Moscheea Cuceririi”), ea este astăzi parțial muzeu, găzduit într-un Paraclis lateral. Sfântul lăcaș conține cel mai mare număr de mozaicuri bizantine din Istanbul, după Hagia Sofia și Chora.

   Biserica (astăzi moschee-muzeu) se află în cartierul Çarșamba din Fatih, în interiorul orașului fortificat al vechiului Istanbul.

   Majoritatea cercetătorilor cred că biserica a fost construită între secolele al XI-lea și al XII-lea. Mulți istorici și arheologi atribuie structura originală lui Mihail al VII-lea Ducas (1071–1078); alții plasează întemeierea sa în perioada Comnenă. Pe de altă parte, cercetătorul elvețian și bizantinist Ernest Mamboury a sugerat că clădirea originală aparținea secolului al VIII-lea.

   Paraclisul lateral a fost adăugat părții sudice a bisericii, undeva după anii 1250, fiind închinat lui "Hristos Cuvântul". La scurt timp după 1310, Martha Glabas ridica un mic Altar în memoria regretatului ei soț, Mihail, general al lui Andronic al II-lea Paleologul. O elegantă inscripție închinată lui Hristos, scrisă de poetul Manuel Files, se întinde de-a lungul interiorului și exteriorului Paraclisului.

   În urma cuceririi Constantinopolului în 1453, sediul Patriarhiei Grec-Ortodoxe a fost mutat mai întâi din Hagia Sophia în Biserica Sfinților Apostoli. Apoi, în 1456, a fost mutat la Biserica “Theotokos Pammakaristos”, unde a rămas până în 1587. Sinodul din 1484, în care a fost condamnat Conciliul de la Ferrara-Florența, a avut loc în această biserică.

   Cinci ani mai târziu, sultanul otoman Murad al III-lea a transformat biserica în moschee și a redenumit-o în onoarea cuceririi sale (fetih) asupra Georgiei și Azerbaidjanului, de unde și numele Fethiye Camii. Pentru a se adapta cerințelor rugăciunii, majoritatea pereților interiori a fost curățată, pentru a crea un spațiu interior mai mare.

   După ani de neglijență, complexul a fost restaurat în 1949 de Institutul Bizantin al Americii și Dumbarton Oaks. În timp ce clădirea principală rămâne moschee, Paraclisul a devenit, de atunci, muzeu.

   În 2021, lucrările de restaurare a clădirii au reînceput. Moscheea a fost deschisă pentru rugăciune, în 2022, iar restaurarea a fost finalizată în 2024, cu o deschidere oficială pentru vizitatori.

   Zidăria sfântului lăcaș ara una tipică perioadei comnene și folosea tehnica cărămizilor încastrate în mortar.

   Transformarea bisericii în moschee a schimbat considerabil clădirea originală. Arcadele care leagă culoarul principal de zonele laterale au fost îndepărtate și înlocuite cu arcade mai largi pentru a deschide naosul. Și cele trei abside au fost îndepărtate. În locul lor, spre est, a fost construită o cameră mare cu cupolă, într-un unghi oblic față de orientarea clădirii.

   Pe de altă parte, Paraclisul reprezintă ceea ce, uneori, a fost considerată "cea mai frumoasă clădire din perioada bizantină târzie a Constantinopolului". Are planul tipic în formă de cruce, cu cinci cupole, dar proporția dintre dimensiunile verticale și orizontale este mult mai atenuată decât de obicei (nu atât de mare ca la bisericile bizantine contemporane construite în Balcani).

   Altarul conține încă rămășițele restaurate ale unui număr de plăci de mozaic, care, deși nu sunt la fel de variate și bine conservate ca cele ale Bisericii Chora, servesc ca o altă resursă pentru înțelegerea artei bizantine târzii.

   O reprezentare a Pantocratorului, înconjurat de profeții Vechiului Testament (Moise, Ieremia, Țefania, Mica, Ioel, Zaharia, Obadia, Habacuc, Iona, Maleahi, Ezechiel și Isaia) umple cupola principală. 

   În absidă, este reprezentat Hristos alături de Preasfânta Fecioară Maria și de Sfântul Ioan Botezătorul. Botezul lui Hristos se păstrează intact în partea dreaptă a cupolei.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2025.