Miercuri, 30 septembrie 2026, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” a Centrului Eparhial din Slobozia, s-a desfășurat ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prezidată de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Un punct important al ordinii de zi l-a constituit organizarea Procesiunii cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului, județul Neamț, care se va desfășura în perioada 3–10 noiembrie 2026, cu prilejul hramului Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia.
Sfânta Icoană va fi întâmpinată marți, 3 noiembrie, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului”, urmând ca, după săvârșirea slujbei de Te Deum, să fie purtată în procesiune către Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, cu participarea clericilor, monahilor și credincioșilor din Eparhie - informează Pr. Arhid. Nicușor Silviu Dascălu, reprezentant mass-media al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
