Icoana IZBĂVITOAREA a Maicii Domnului

Zi de cinstire aparte: 17 octombrie

La începutul secolului al XIX-lea, binecunoscutul nevoitor Constantin Teodul viețuia ca monah în Sfântul Munte Athos. Acest stareț deținea o Icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu, zugrăvită cu aproximativ 150 de ani în urmă.

După trecerea la cele veșnice a nevoitorului, Icoana a fost încredințată ucenicului său, Schimonahul Martinian, ajuns în Sfântul Munte, din Grecia, în anul 1821.

La începutul anului 1841, Părintele Martinian a părăsit Sfântul Munte și a mers în localitatea Mavrovoni, din Episcopia Spartei, unde aveau să se săvârșească numeroase minuni.

Locuitorii de acolo au fost loviți de o nenorocire cumplită: ogoarele, pădurile și aproape întreaga vegetație fuseseră pustiite de lăcuste. Înaintând în masă compactă, acestea distrugeau totul în calea lor. Zborul le purtase până în dreptul orașului Maraton.

Autoritățile locale îi scoseseră pe locuitori din case, pe câmp, silindu-i să adune insectele distrugătoare, să le arunce în gropi și să le ardă, însă toate aceste măsuri se dovediseră zadarnice. Părea că, pe măsură ce omorau mai multe lăcuste, numărul acestora creștea și mai mult.

Oamenii își pierduseră orice speranță în vreun ajutor omenesc, așa că au săvârșit o Slujbă a Paraclisului, dar nenorocirea nu a încetat. Cuprinși de spaimă, sătenii au apelat la Părintele Alexie, un om al lui Dumnezeu care viețuia într-o mânăstire din apropierea acelei zone lovite de necaz.

SOLII DE PREȚ

"Le rog pe mamele României să se roage pentru discernământul celor aflați la putere. 

Copiii noștri sunt o binecuvântare de la Dumnezeu și aparțin familiilor lor, nu războaielor altora". (chemare recentă la rugăciune, a Dl. Călin Georgescu)

Luând cu sine sfinte moaște, acest plăcut al lui Dumnezeu i-a sfătuit să săvârșească Slujba Paraclisului alături de o procesiune cu Sfânta Cruce pe ogoarele lor. Lăcustele, ca și cum ar fi fost iritate de aceste acțiuni, și-au îndreptat atenția asupra credincioșilor. Nenumărate insecte au atacat oamenii, lovindu-i mai ales în zona ochilor. Localnicii, împreună cu preoții lor, au fugit îngroziți către casele lor.

Și starețul Martinian a aflat despre această nenorocire. După săvârșirea unei slujbe, el le-a vorbit sătenilor: „Oare credința noastră este atât de slabă, încât să nu-L putem ruga pe Domnul să ne ajute? Să ne întețim rugăciunile; haideți măcar să-i adunăm pe bătrâni și să apelăm la puternica mijlocire a Împărătesei Cerului și a Pământului. Să luăm Sfânta Icoană a Maicii Domnului și să ne rugăm împreună, având încredere în Domnul. El nu va respinge smerita noastră rugăciune și, prin mijlocirea Maicii Sale, va izbăvi acest ținut de marea nenorocire”.

Localnicii au urmat îndemnul cuviosului Stareț; având încredere în mijlocirea milostivă a Maicii Domnului, s-au adunat nu doar bătrâni, ci și bărbați, femei și chiar copii. Au participat și patru preoți. Procesiunea cu Sfânta Cruce a pornit în urma Starețului, care purta Sfânta Icoană, îndreptându-se către câmp. Acolo, Părintele Martinian a așezat Icoana pe pământ, iar toți sătenii s-au închinat în fața ei, cu rugăciune stăruitoare. Stăpâna a toate nu a respins rugăciunile slujitorilor credincioși ai Fiului Ei și Dumnezeului nostru. Ea a alungat lăcustele. Deodată, a apărut un stol uriaș de păsări, năvălind cu repeziciune asupra insectelor. Lăcustele s-au ridicat de pe câmpuri și au zburat într-un nor atât de dens, încât au întunecat lumina soarelui.

Mai târziu, în satul Mavrovone, se afla un băiat foarte bolnav, a cărui stare se agrava pe zi ce trecea. Părinții săi l-au rugat pe preot să vină să-l împărtășească. Totuși, dintr-un motiv oarecare, preotul nu s-a grăbit și a întârziat mult. În cele din urmă, a luat Sfintele Daruri și a pornit spre casa băiatului, invitându-l pe Starețul Martinian să-l însoțească. Când au ajuns la locuință, au fost cutremurați de vestea că băiatul murise deja. Preotul a fost cuprins de un adânc regret, căci întârzierea sa îl privase pe copil de ultima mângâiere duhovnicească. Singura speranță care le mai rămăsese, era încrederea în mila lui Dumnezeu.

Preotul l-a rugat pe Părintele Martinian să aducă Icoana, pentru a se putea ruga Împărătesei Cerului pentru băiat. Starețul, văzând credința profundă a preotului și suferința părinților zdrobiți de durere, a scos Sfânta Icoană pe care o purta mereu cu sine și a așezat-o deasupra patului copilului. Încredințați că nimic nu este cu neputință pentru Stăpână, Starețul, preotul și părinții s-au închinat în fața Icoanei, rugând-o să-l readucă pe copil la viață. După ce s-au rugat o vreme, Starețul a atins de trei ori copilul cu Icoana și, deodată, acesta și-a deschis ochii. La cererea Părintelui Martinian, copilul a primit Sfânta Împărtășanie, după care s-a ridicat complet vindecat. A doua zi a mers la școală, unde fusese trimis cu puțin timp înainte pentru a urma cursurile primare. Mai târziu, copilul readus la viață a primit tunderea în monahism într-un ținut străin, primind numele de Alexie, și a dus o viață ascetică timp îndelungat în Muntele Athos.

Vestea despre această slăvită minune s-a răspândit pretutindeni. Mulți oameni care sufereau de neputințe trupești și sufletești au alergat cu credință la Icoana Maicii Domnului. Mica locuință a Starețului era mereu plină de oameni; el a încercat să se ascundă de ei, dar aceștia îl găseau din nou.

Părintele Martinian nu ar fi refuzat să meargă la bolnavi purtând Icoana, dacă evlavia lor față de Maica Domnului nu s-ar fi împletit cu dorința de a-l preamări și pe Stareț. El a socotit că mai bine ar fi să se retragă într-un loc unde nimeni nu l-ar putea găsi. Astfel, a mers pe țărmul mării și, nu după mult timp, a descoperit deasupra oceanului o stâncă abruptă cu o peșteră, loc foarte potrivit pentru nevoințele sale ascetice. Părintele Martinian credea că se află acolo în deplină izolare. Însă, bunăvoința Preacuratei Fecioare rânduise lucrurile altfel.

Într-o noapte, ascetul se ruga în peșteră. Deodată, a auzit o voce care i-a poruncit să nu ascundă Icoana, ci să iasă în întâmpinarea nevoilor semenilor. A încercat să invoce propria nevrednicie și slăbiciune, dar vocea i-a cerut, cu și mai multă insistență, să dea dovadă de ascultare, spunându-i că toate acestea erau spre slava Maicii Domnului. După ce și-a încheiat rugăciunea, Bătrânul a hotărât să se odihnească puțin. Chiar în acea clipă, peștera a fost inundată de o lumină extraordinară. Uimit, Bătrânul a ieșit pe stâncă, dorind să afle sursa unei străluciri atât de neobișnuite. Atunci, ascetul a fost martorul unei priveliști minunate: a văzut un stâlp de lumină coborând din cer până la pământ și, în acel moment, a auzit din nou aceeași voce poruncindu-i să părăsească singurătatea și să meargă în slujba aproapelui. Astfel, ascetul și-a deschis ușa pentru localnici.

Exista o femeie stăpânită de duh necurat, pe nume Elena, care striga neîncetat că știe unde se ascunde Bătrânul. Totodată, susținea că doar Icoana acestuia o poate vindeca. Demonul care o stăpânea pe femeie era extrem de violent; el dădea pe față păcatele ascunse ale tuturor celor care veneau să o vadă pe Elena. Un preot evlavios a hotărât să-i citească rugăciunile de dezlegare, cu orice preț. În acest scop, s-a dus la casa Elenei. Femeia l-a atacat imediat pe preot și a început să-l ocărască pe slujitorul Altarului, strigând: „Aha! Deci vrei să mă alungi? Te gândești să mă scoți afară? Nu, nu mă poți alunga, nu mă vei scoate niciodată. Mai bine ia seama la tine însuți!”.

În ciuda cuvintelor duhului rău, preotul a continuat să citească rugăciunile și i-a cerut duhului care o stăpânea pe femeie să dezvăluie cine putea să-l alunge. Împotriva voii sale, duhul necurat a vorbit despre un Bătrân sihastru care avea o Icoană, numindu-l pe acesta zdrențăros, călugăr rău și altele asemenea. Atunci, preotul a întrebat duhul unde l-ar putea găsi pe acel Bătrân. Silit de rugăciunile preotului și de puterea lui Dumnezeu, duhul a dezvăluit locul unde se nevoia Părintele Martinian.

În dimineața de după viziunea pe care o avusese, Bătrânul a auzit zgomotul unei mulțimi mari de oameni adunați la poalele stâncii, care îl rugau să coboare la ei pentru a-i ajuta pe cei suferinzi. Văzând voia lui Dumnezeu în toate acestea, Bătrânul s-a supus și a mers la casele sătenilor. Înainte de toate, a mers să o vadă pe Elena. Pe când se apropia de locuința ei, aceasta începuse să țipe și căzuse inconștientă. Când Bătrânul a intrat în casă, a așezat Icoana Maicii Domnului și s-a închinat în fața ei. Îndată, duhul rău a ieșit din femeie, cu gemete puternice. Ea și-a revenit în simțiri și a mulțumit cu aprindere Născătoarei de Dumnezeu. După aceea, s-a simțit foarte bine. Mulți alți oameni cu duhuri rele au fost, de asemenea, vindecați rugându-se în fața Icoanei sale.

Datorită tuturor minunilor care se săvârșeau în fața Icoanei, casa Părintelui Martinian devenise mereu plină de oameni. În cele din urmă, Bătrânul a decis să se întoarcă la mânăstirea sa. Când oamenii au aflat de plecarea acestuia, l-au urmat o bună bucată de drum. Cu strigăte puternice, s-au despărțit de Bătrân pe măsură ce acesta se îndepărta de ei purtând Icoana Maicii Domnului, care revărsase atâta har asupra ținutului lor.

În anul 1884, la scurt timp după ce a ajuns în Sfântul Munte și a intrat în Mânăstirea "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon", Părintele Martinian a trecut la Domnul. Atunci, Sfânta Icoană a Maicii Domnului a devenit o moștenire prețioasă a mânăstirii. Cinstita Icoană a rămas acolo, până pe 20 iulie 1889, când Arhimandritul Macarie, starețul Mânăstirii Sfântul Pantelimon, a dăruit Icoana „Izbăvitoarea”, drept binecuvântare, noii Mânăstiri Noul Athos închinată Sfântului Apostol Somon Zilotul (Canaanitul), din Caucaz, în Abhazia.

Icoana se află acolo, din anul 1889, și până în prezent. Prima sărbătorire a mutării Icoanei la Mânăstirea Noul Athos a avut loc pe 17 octombrie 1889. De aceea, ziua de prăznuire specială a acestei Icoane a fost stabilită pentru această dată.

Când s-a săvârșit pentru prima dată sărbătoarea în cinstea acestei Icoane în Mânăstirea „Simon-Zilotul Cananitul”, o furtună a aruncat pe țărm, exact în dreptul mânăstirii, mai mult de o tonă de pește.

Prăznuirea Icoanei a fost stabilită pentru data de 17 octombrie și spre pomenirea cu recunoștință a salvării minunate a împăratului Alexandru al III-lea și a întregii sale familii, în timpul accidentului feroviar petrecut lângă Gara Borki, pe magistrala Kursk-Harkov-Azov. Cu mai puțin de o lună înainte de acest eveniment, pe 24 septembrie 1888, întreaga familie imperială vizitase Mânăstirea Noul Athos, unde Alexandru al III-lea pusese personal piatra de temelie a unei Catedrale închinate Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. În această Catedrală a fost păstrată, până la distrugerea mănăstiriim în anul 1924, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Izbăvitoarea”.

În această Icoană, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ține Dumnezeiescul Prunc pe brațul stâng, iar El binecuvântează cu mâna dreaptă.

Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea” este prăznuită, în mod aparte, la 17 octombrie și la 4 aprilie.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.