În Serbia, în aceste zile, peste 1.100.000 de credincioși s-au închinat înaintea Sfântului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, conform raportării presei oficiale.
VIDEO reportaje: https://www.instagram.com/reel/DZP4KGUMXvc/
și
https://www.instagram.com/patrijarh_porfirije/reel/DZM3x5uiPnT/
și
https://www.instagram.com/patrijarh_porfirije/reel/DZCkf7yikA4/
Vă oferim mai jos traducerea predicii integrale a Sanctității Sale Patriarhul Porfirie al Serbiei, rostită pe 7 iunie 2026 în Biserica Sfântul Sava din Vracar:
"În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Dragii mei, în timpul Liturghiei, am ascultat un pasaj din Evanghelia după Matei. Am auzit cuvintele pe care Domnul Însuși le adresează Ucenicilor Săi, și le adresează de-a lungul timpului și de-a lungul secolelor, până în zilele noastre, și cuvinte cumplite la adresa noastră. Domnul spune: De cel ce se leapădă de Mine înaintea oamenilor, Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri. Și El mai spune: Pe cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor, Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri. Și cine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și mai înfricoșătoare sunt, probabil, cuvintele Sale: Cine iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine... Și El adaugă: Cine nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Nu numai că aceste cuvinte sună ciudat, rostite din gura, sfânta gură a Domnului nostru Iisus Hristos, dar adesea pot deruta, pot induce în eroare, pot ofensa. Bine, aceste prime două propoziții – Pe cine mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu sau Pe cine se va lepăda de Mine, îl voi lepăda și Eu – nu numai că sunt de înțeles, dar imediat, fără nicio aprofundare a sensului acestor cuvinte, au un sens în sine. Dar a-ți lepăda tatăl și mama și mai ales a-ți lepăda copiii sună cu adevărat șocant, sună scandalos. Totuși, ne este clar că atunci când Domnul spune să ne luăm crucea și să-L urmăm, El ne cheamă la un răspuns liber la chemarea Sa. Nu Se impune nimănui, nu violentează sufletul nostru, conștiința noastră, ci: Cine vrea, să-Mi urmeze Mie; și dacă cineva nu vrea să-Mi urmeze, este alegerea lui, dar atunci nu este vrednic de Mine. Atunci nu se poate aștepta ca darurile, bucuria și frumusețea pe care le dăruiește Domnul să îl hrănească pe cel care se leapădă de Dumnezeu.
Când spune că nu suntem vrednici de El dacă nu ne lepădăm de cei apropiați ai noștri, cunoaștem prin rugăciune, credință și experiența Bisericii că El, Doamne ferește, în niciun caz nu ne cheamă să nu ne iubim aproapele sau, și mai rău, nu ne cheamă să ne urâm aproapele, să-l disprețuim, să-l respingem. Nu, ci Domnul vrea numai să ne înalțe la un nivel superior al existenței, să ne înalțe la o sferă duhovnicească unde putem înțelege că totul în viața noastră este un singur întreg și că totul depinde de El și că, în acel întreg, există o anumită scară de valori, adică știm care este temelia pentru orice lucru, ca acel lucru să poată fi o structură solidă, stabilă și solidă.
De aceea, Domnul spune că, în primul rând, trebuie să ne ridicăm la înălțimile iubirii lui Dumnezeu prin credință; adică prin credință trebuie să ne deschidem inimile și sufletele, pentru ca Domnul să poată lucra în noi, să ne lumineze mințile, să ne încălzească inimile și să înțelegem că tot ce există, atât noi, cât și tot ce este al nostru și toți cei ce sunt ai noștri, sunt ai noștri prin iubirea lui Dumnezeu, prin pronia Lui și vor rămâne ai noștri pentru totdeauna numai dacă ne vom întemeia - pe noi înșine și pe ei - pe piatra de temelie numită Iisus Hristos, adică atunci când ne vom clădi viața pe Hristos.
{FOTO: tineri credincioși ajutând la tăierea, sfințirea și dăruirea micilor brâulețe către pelerinii sosiți la închinare}
Când ne vom prinde de El, tot ce este al nostru va fi, de asemenea, strâns legat împreună cu noi de El și totul va arăta altfel decât la prima vedere, adică cei pe care îi iubim, pe care îi iubim cel mai mult, care sunt apropiații noștri, tatăl, mama, fiii și fiicele, vor fi legați inseparabil de noi o dată pentru totdeauna, și nu vor exista nicio ispită, niciun necaz, nicio dificultate care să ne poată despărți, nici măcar în gând, de ei. Fiind una cu Domnul, vom fi una cu ai noștri, prin iubire, în iubirea Lui. Ne vom bucura cu ei, ne vom întrista cu ei, le vom purta poverile, vom împărtăși tot ce este al nostru, iar tot ce este al lor va deveni al nostru.
De aceea, Domnul ne cheamă să ne iubim unii pe alții cu iubire adevărată, duhovnicească, o iubire care curge prin iubirea noastră pentru Hristos, nu doar o iubire trecătoare, omenească și coruptă, care este cel mai adesea otrăvită de egoism, otrăvită de narcisism, otrăvită de iubirea de sine, otrăvită de păcat.
Crescând în iubirea pentru Domnul, prin credință și ascetism, creștem și în iubirea unii față de alții. Așadar, cine Îl iubește pe Domnul cu toată ființa sa, el, invariabil, apoi cu toată ființa sa, inimă, minte și trup, își iubește aproapele, și tatăl, și mama, și fratele, și sora, și fiul, și fiica - pe care îi iubește pentru totdeauna; iubește de acum și în vecii vecilor. Amin.
De aceea, frați și surori, ar trebui să trăim prin credință, să respirăm prin ea și să fim plini de rugăciune. În aceste zile [când Brăul Maicii Domnului s-a aflat în Serbia, adus din Muntele Athos - vezi ARHIVA LO], am fost cu adevărat sustrași afară din timp și spațiu, ca și cum timpul s-ar fi oprit și nouăsprezece zile ar fi trecut într-o clipă, dintr-o dată, pentru că tocmai prin dragostea și harul lui Dumnezeu și prin rugăciunile și ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu am fost absorbiți în realitatea duhovnicească a existenței noastre.
Suntem aici, dar tot ceea ce era al nostru, impregnat de Duhul Sfânt, a devenit din ce în ce mai spiritual. De aceea am repetat constant, în aceste zile [vezi înregistrări video, cu vizitele și cuvântarile regulate ale Patriarhului la șirul de închinători - ARHIVA LO / Televiziunea Patriarhiei Sârbe din programul ReverseBar - Lăcașuri Ortodoxe], că ar trebui să ne rugăm, să ne rugăm constant, în primul rând Domnului Iisus Hristos, cu rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Ar trebui să repetăm aceste cuvinte în tăcere, în sinea noastră. Putem face acest lucru atunci când suntem ocupați cu orice muncă și chiar și atunci când ne odihnim, când mergem la culcare. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Ne putem ruga, desigur, pentru aproapele nostru, menționându-le numele, la sfârșitul rugăciunii, spunând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-i pe Petru, Pavel, Maria, Fotinia sau pe oricine altcineva ne este aproape.
Și, desigur, în aceste zile am învățat că există Cineva în Ceruri Care ne aude, Care este mereu cu noi, Care ne vine în ajutor, că există; și că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu există și ne înțelege mai bine decât oricine altcineva. De aceea, ar trebui să ne îndreptăm constant către Ea, cu rugăciune tăcută, rugăciune în inimile noastre, rugăciune în noi înșine, rostind cuvintele: 'Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă' sau 'Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi'. Să rostim aceste cuvinte peste tot și în orice loc și veți vedea cum totul se schimbă în viața noastră, totul devine diferit.
Pe dinafară poate fi la fel, poate chiar mai rău decât era, dar pe dinăuntru, în noi, în inimă, în suflet – putere, frumusețe, bucurie. Și nimeni nu poate înțelege, dar totul devine diferit în viața noastră. Apoi, când rugăciunea devine întărirea și structura ființei noastre interioare, când rugăciunea pătrunde totul, fiecare gând al nostru, fiecare cuvânt al nostru, fiecare faptă a noastră, totul devine ferm și stabil, totul este sfințit și luminat de harul Duhului Sfânt și dobândim putere duhovnicească, dobândim imunitate, armură împotriva căreia fiecare săgeată a celui rău, fiecare atac, fiecare atac al vrăjmașului, fiecare ură este respinsă, și se dezvoltă în noi pacea; pacea, un sentiment de dulceață, un sentiment de bucurie liniștită și tăcută, care ne ridică spre Cer și care deschide spațiu pentru ca Cerul să intre în sufletele noastre. Aceste rugăciuni nu sunt ușoare, trebuie să fim perseverenți. Uneori, am vrea ca roadele să vină mai rapid, dar roadele vin când Domnul vrea, când El a binecuvântat.
Am vrea să ne grăbim, să zicem Domnului: Doamne, grăbește-Te, vino cât mai curând posibil. Și noi chiar ne dorim asta, dar El este aici și vine - Se descoperă, ne întărește - și ne întărește când vrea El, când este momentul potrivit, când este cel mai bine pentru noi. De aceea, frați și surori, zicând: 'Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi' și 'Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne', pacea, dragostea, bucuria comuniunii, iertarea și proslăvirea lui Dumnezeu să fie printre noi întotdeauna și acum. Amin".
În Lunea Rusaliilor, 1 iunie 2026, cu ocazia hramului orașului Șabaț, din vestul Serbiei, Înaltpreasfințitul Episcop Ierotei de Șabaț a condus procesiunea solemnă de Rusalii, pe străzile principale ale orașului.
VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=ZwXySxyq7Wo
Un sigiliu rar din scoică a fost descoperit la Tel Hadid, în centrul Israelului, cu imagini religioase care implică un model lunar, un închinător și un posibil altar. Cu un diametru mai mic de 2 centimetri, obiectul a fost recuperat dintr-o groapă de gunoi din secolul al VII-lea înainte de Hristos, plină cu ceramică, oase de animale, vase din piatră și cenușă. Având în vedere contextul arheologic, sigiliul oferă o privire asupra lumii Bibliei în perioada de vârf a dominației asiriene. Este, probabil, produsul forțelor politice și religioase care au remodelat sudul Levantului după cuceririle asiriene.
{FOTO: Sigiliu din sidef găsit la Tel Hadid. Credit: Ido Koch; fotografie de Sasha Flit, desen de Ulrike Zurkinden}
În urma campaniilor din secolul al VIII-lea, ale regilor asirieni precum Tiglat-Pileser al III-lea, Șalmanaser al V-lea și Sargon al II-lea, Regatul de Nord al Israelului a fost absorbit de Imperiul Neo-Asirian. Textele biblice descriu deportările și transferurile de populație care au urmat acestor cuceriri:
"15. Şi slugile regelui au zis către rege: "La tot ce va voi regele, stăpânul nostru, noi slugile tale suntem gata".
16. Şi a ieşit regele pe jos şi după el a mers toată casa lui. Regele însă a lăsat zece femei din concubinele sale, ca să păzească casa.
17. Şi au plecat regele şi tot poporul pe jos şi s-au oprit la Bet-Merhac". (2 Regi 15-17)
în timp ce documentele vechi asiriene vorbesc despre aceleași politici, dar din perspectiva lor.
Tel Hadid a fost integrat în sistemul provincial asirian. Săpăturile din apropiere au descoperit tăblițe cuneiforme care înregistrau tranzacțiile economice conform formulelor administrative asiriene, inclusiv una datată 664/663 înainte de Hristos. Documentele sugerează prezența administrației imperiale și, posibil, a coloniștilor care au sosit prin relocare forțată.
Materialul sigiliului este de excepție. Potrivit cercetătorilor, este primul sigiliu cu timbru din sidef găsit vreodată în sudul Levantului. Spre deosebire de majoritatea sigiliilor din epoca fierului, care erau realizate din piatră, acesta a fost sculptat în stratul interior iridescent al unei cochilii de moluște. S-a constatat că scoica provine din regiunea indo-pacifică, demonstrând participarea la rețele de schimb la distanță. Sigiliul simboliza, probabil, statutul elevat al purtătorului său.
Materialul neobișnuit a determinat o investigație detaliată a modului în care a fost fabricat obiectul. Folosind analize microscopice și teste elementare, cercetătorii au reconstituit procesul de fabricare a sigiliului.
Descoperirile lor dezvăluie că scoica a fost modelată în formă de oval și a fost perforată longitudinal, pe ambele părți, cu un burghiu, pentru a putea fi înșirată ca într-un colier. Examinările arată că găurile s-au aflat în apropierea centrului obiectului, cu o precizie remarcabilă, demonstrând lucrarea unei mâini experimentate.
Imaginea gravată care implică modelul lunar, închinătorul și posibilul altar a fost adăugată ulterior. Examinând inciziile suprapuse, adâncimea liniei și urmele uneltelor, echipa a reconstituit ordinea în care a fost sculptat modelul. Specialiștii au descoperit că gravura s-a realizat printr-o serie de adăugiri și corecții, nefiind finalizată într-o singură etapă. În plus, analiza elementară a relevat urme de plumb și staniu încorporate în caneluri, probabil transferate de la un instrument de gravare din bronz. Dovezile indică faptul că un artizan a pregătit mai întâi cochilia și a perforat-o, înainte ca scena de cult să fie gravată cu un instrument metalic fin. Cercetătorii lasă deschisă posibilitatea ca această cochilie să fi fost procurată și pregătită într-un loc și sculptată în altul.
Echipa observă că proiectele artistice monumentale sunt rare în arhiva arheologică din sudul Levantului, dar sigiliile păstrează o arhivă bogată de imagini.
Deși fața sigiliului este oarecum uzată, compoziția sa aparține unei tradiții iconografice bine-cunoscute care s-a răspândit în întregul Imperiu Neo-Asirian în secolele al VIII-lea și al VII-lea înainte de Hristos. Embleme lunare similare apar pe alte sigilii și pe documente administrative din teritoriile controlate de asirieni. O paralelă regională apropiată ar fi în Tel Ghezer, aflat în apropiere, unde o tăbliță de lut din secolul al VII-lea înainte de Hristos poartă o imprimare a unui simbol similar al zeului lunii.
Pentru cititorii Bibliei, aspectul semilunei este deosebit de interesant. Principalul centru de cult al zeului Sin al lunii era situat în Harran, în nordul Mesopotamiei. Harran este familiar Genezei, fiind locul unde familia lui Avraam s-a stabilit înainte de a continua drumul spre Canaan:
"31. Şi a luat Terah pe Avram, fiul său, şi pe Lot, fiul lui Haran şi nepotul său, şi pe Sarai, nora sa, şi femeia lui Avram, fiul său, şi a plecat cu ei din Urul Caldeii, ca să meargă până în ţara Canaanului; dar au mers până la Haran şi s-au aşezat acolo.
32. De toate, zilele vieţii lui Terah în pământul Haran au fost două sute cinci ani. Şi a murit Terah în Haran" (Facerea 11:31-32).
Sigiliul nu face trimitere la narațiunea patriarhală (este mult prea târziu datat), dar demonstrează că Harran a rămas un centru religios influent secole mai târziu și că simbolurile sale au circulat pe scară largă în Orientul Apropiat antic.
În gândirea religioasă mesopotamiană, zeul lunii ocupa un loc important. Cunoscut sub numele de Nana, în sumeriană, și Sin, în akadiană, el era venerat ca un conducător al cerului nopții, măsurător al timpului, sursă de înțelepciune și tată atât al zeului soarelui Șamaș, cât și al zeiței Iștar. În perioada neo-asiriană, cultul lui Sin devenise strâns asociat cu ideologia imperială, în special sub regii sargonizi. Semiluna lui Sin simboliza în mod variat protecția divină, ordinea cosmică și legitimitatea regală.
Acest context poate, de asemenea, să scoată la iveală preocupările biblice cu privire la venerarea corpurilor cerești. Mai mulți autori biblici au criticat evlavia îndreptată către soare, lună și stele. Reformele atribuite Regelui Iosia în 4 Regi 23, de exemplu, au vizat în mod specific forme de cult astral.
Sigiliul Tel Hadid nu dovedește că localnicii se închinau lui Sin, dar oferă dovezi că imaginile asociate cu religia lunară mesopotamiană au circulat în aceeași sferă culturală.
Per total, sigiliul reunește o combinație extraordinară de material, tehnologie și simbolism. O scoică exotică importată din ape îndepărtate a fost modelată folosind tehnici sofisticate de fabricație și gravată (în Levant?) cu o emblemă legată de una dintre cele mai importante zeități ale Asiriei. Găsit într-o așezare remodelată de cucerirea și administrația imperială, acest mic obiect reflectă interconexiunile existente în unele dintre cele mai formative secole ale Bibliei. În locul unei diviziuni clare între cultura israelită și cea străină, astfel de artefacte arată că oamenii din lumea biblică trăiau între bunuri importate, oficiali imperiali și unele tradiții religioase și artistice suprapuse.
Amănunte și foto:
https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/00758914.2026.2663758#d1e494
Traducere după un articol semnat de: Lauren K. McCormick:
Lauren K. McCormick este redactor asistent la Revista americană de Arheologie Biblică și specialistă în religii antice din Orientul Apropiat, cultură vizuală și Biblie. Deține diplome în religie, de la Universitatea Syracuse, Universitatea Duke, Universitatea New York și Universitatea Rutgers și a absolvit o bursă postdoctorală pe teme religioase și de conversație publică la Universitatea Princeton.
Unde există credință vie și unde există rugăciune, există binecuvântarea Preasfintei Maici a lui Dumnezeu și harul lui Dumnezeu.
Zile întregi, mass-media mondială a transmis scene uimitoare cu șiruri nesfârșite de oameni evlavioși, slujbe solemne și magnifica procesiune Spasovdan. Lăcașuri Ortodoxe a încercat să împărtășească, de asemenea, bucuria acestor zile. Având în vedere că, înainte cu câteva zile de sosirea Sfântului Brâu al Maicii Domnului în Serbia, în Galeria Academiei Sârbe de Științe și Arte a fost vernisată expoziția istorică „Sfântul Sava” - organizată cu ocazia celei de-a 850-a aniversări a nașterii primului Arhiepiscop al Bisericii Sârbe independente, care, pe lângă numeroase opere de artă prețioase, a expus și Icoane cu Hristos Pantocrator, Maica Domnului Hodighitria, Cea Care Alăptează, Sfântul Sava și Sfântul Simeon, Tipicul Kareian, toiagul starețului din Hilandar și toiagul arhieresc al Sfântului Sava cel Sfințit - putem spune cu tot dreptul și mândria că Belgradul a fost centrul mondial al Ortodoxiei și Creștinismului în lunile mai și iunie 2026 ale anului Domnului nostru și că poporul sârb, ajuns în capitala sa din întreaga lume, a arătat și a dovedit, așa cum a făcut-o Sanctitatea Sa Patriarhul Sârb, Porfirie, că poporul Sfântului Sava este poporul Maicii Domnului, poporul Fiului Său și al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În dimineața zilei de 6 iunie 2026, coloane de credincioși – în care, ca și în zilele precedente, erau în mare parte tineri – cu rugăciune pe buze, s-au revărsat sub arcadele lăcașului sârbesc, unde Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe a prezidat Sfânta Liturghie în fața Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care – conform cu tradiția și practica seculară prezentă în toate Bisericile Ortodoxe – a fost înălțat pe un piedestal în interiorul Lăcașului Sfântul Sava, astfel încât fiecare dintre pelerini, veniți să primească binecuvântare de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să poată trece încet, pe sub sfânta relicvă, și să primească binecuvântare aducând rugăciuni pentru sine și pentru cei de aproape.
Bucuria și dulceața duhovnicească au fost aduse în inimile și sufletele tuturor celor adunați, prin prezența Cuvioasei Maici Haritina, Stareța Patriarhiei din Peci.
Redăm, mai jos, traducerea predicii integrale istorice a Patriarhului Sârb rostită pe 6 iunie 2026 în Biserica Sfântul Sava din Belgrad, la trimiterea Brâului Preasfințitului Maicii Domnului către Mânăstirea Vatoped:
"În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Dragi fii duhovnicești, fii ai Sfântului Sava, să-I mulțumim cu toții Domnului, împreună: Îți mulțumim cu adevărat, Doamne, că arăți în această vreme și în aceste zile că suntem poporul Tău; că suntem credincioși Preasfintei Maicii Domnului, Maicii Tale; că arăți că suntem fii vrednici ai Sfântului Sava și ai Sfântului Prinț Lazăr și ai sfântului lor legământ; că arăți cum cuvântul Tău ne-a modelat, ne modelează și ne va modela cu ajutorul și binecuvântarea Ta; că ne-ai învățat că este cel mai important să Te iubim și să Te ascultăm, să împlinim legea Ta și Evanghelia Ta; că ne-ai învățat că numai atunci când Te iubim, ne putem iubi unii pe alții; dar mai mult decât atât, așa cum Tu Însuți ai spus, că suntem chemați - și cu ajutorul Tău putem - nu doar să ne iubim aproapele, ci nici să nu ne urâm și chiar să-i iubim și pe dușmanii noștri; că ne ajuți să-i binecuvântăm întotdeauna pe cei care ne blestemă și că, oricât de greu ar fi, putem face bine celor care ne urăsc, să ne rugăm pentru cei care ne jignesc și ne prigonesc; și că din această cauză știm cu adevărat că suntem fiii Tăi.
Frați și surori, iată-ne în fața Sfântului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și la această Sfântă Liturghie, și ne apropiem de momentul în care ne vom despărți de acest mare odor, care în ultimele zile a adunat poporul nostru în jurul Maicii Domnului. Și oriunde este Ea, Fiul Ei, Domnul nostru Iisus Hristos, este întotdeauna prezent. Sfântul Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se întoarce în Sfântul Munte, la Sfânta Mânăstire Vatoped de pe Muntele Athos, dar știm că binecuvântarea pe care ne-a adus-o acest Brâu nu se depărtează de noi. Ceea ce am primit cu toții prin credință, rugăciune și pocăință rămâne în inimile noastre, în ființa noastră, ca dar neprețuit și nepieritor al lui Dumnezeu.
Am privit, frați și surori, în aceste zile râurile de oameni care s-au revărsat spre acest sfânt lăcaș. Au venit atât bătrâni, cât și tineri, copii și părinți, bolnavi și sănătoși, cei care poartă bucurie în inimă și cei care poartă crucea grea a vieții lor. Toți au venit la O Singură Maică, Maica Domnului și Maica noastră, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Sunt, știm bine acest lucru, mulți, mulți alții care au vrut să vină să se închine acestei sfințenii, dar din cauza bolii, unii din cauza bătrâneții, a slăbiciunii sau a altor împrejurări ale vieții, nu au putut. Să știe că noi – care am venit, și voi – care ați venit: am venit și pentru ei! Să știe că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îi va binecuvânta și pe ei și că nu i-a uitat. Ea aude rugăciunea din patul de bolnav și suspinul din casa familiei și lacrima celui care suferă și al celui care suferă în tăcere. Ocrotirea Ei nu este limitată la un loc, spațiu și timp, nici dragostea Ei nu depinde de faptul că am putut sta fizic în fața Ei, în fața acestui odor. Unde este credință vie, unde este rugăciune, este și binecuvântarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că există și harul lui Dumnezeu.
Într-o vreme care este adesea plină de zgomot, neliniști, dezbinări și conflicte, aici am văzut o imagine complet diferită, zile întregi. Sute de mii de oameni au făcut pelerinajul în tăcere, pace și armonie. Au așteptat cu răbdare, purtând o rugăciune în inimă nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru aproapele lor, pentru binele tuturor, pentru pacea între oameni, pentru armonia în familii, pentru bucuria copiilor, pentru sănătatea bolnavilor, pentru mângâierea celor care suferă și pentru orice progres și sporire duhovnicească adevărată. Mulți au așteptat zece, doisprezece, chiar paisprezece ore pentru a săruta acest sfânt odor. Au așteptat în pace, răbdare, în rugăciune [cei ce au urmărit imaginile live, ori înregistrările video, au putut vedea că nu a fost nevoie de prezența niciuni jandarm și nici de garduri despărțitoare]. Nu a fost dificil pentru nimeni, pentru că acolo unde este iubire, acolo unde este credință, iubire pentru Dumnezeu, omul nu numără pașii, nu numără orele. Când omul stă în fața tainei lui Dumnezeu, adică atunci când stăm în fața tainei lui Dumnezeu, în fața Dumnezeului Cel Viu, timpul încetează să mai fie măsurat de ceas, iar inima noastră începe să bată altfel și să trăiască într-un ritm diferit.
Într-o clipă, am simțit cum arată lumea, cum arătăm noi când ne adunăm în jurul a ceea ce este sfânt, când rugăciunea este mai importantă decât cearta, un frate mai important decât un adversar, comuniunea mai importantă decât conflictul, decât cearta, decât dezbinarea. Mulți s-au întrebat, în aceste zile: De unde asta? De unde au venit atâția oameni? Și, aici, în Serbia? Ce fel de forță a mișcat sute de mii de oameni să vină și să aștepte cu răbdare ore întregi pentru a se închina unui odor sfânt? Unii, pe baza capacității și posibilității lor, au încercat să explice acest eveniment - pentru că este un eveniment, așa cum Biserica este un eveniment - prin parametrii sociologici, unii psihologici sau chiar politici. Fiecare dintre ei se prea poate să fi recunoscut și să fi ghicit vreun aspect extern al acestei adunări a noastre, această sfântă adunare. Totuși, esența rămâne mai profundă decât orice explicație externă, esența rămâne de neînțeles, dar de neînțeles doar pentru logica simplă a acestei lumi și doar pentru rațiunea noastră omenească.
Acesta nu este un fenomen care să poată fi pe deplin înțeles prin statistică, logică sau formule matematice. Este vorba despre credință. Și credința, dragi fii duhovnicești, este întotdeauna mai mare decât ceea ce putem măsura. Este mai vastă decât rațiunea noastră, mai profundă decât sentimentele noastre și mai sublimă decât orice putem vedea cu ochiul liber și atinge cu mâinile noastre. Desigur, credința nu respinge nici rațiunea, nici corpul, ci le transformă pe toate, le înalță în sfera duhovnicească a existenței, unde se aplică o logică diferită și există alte legi. Credința nu cuprinde doar o parte a ființei noastre, ci ne cuprinde complet, cuprinde întreaga noastră persoană, mintea noastră, inima noastră, sufletul nostru și trupul nostru. Credința este, în cele din urmă, un sinonim al - sau cealaltă față a - iubirii. Și acolo unde există iubire, logica singură, logica acestei lumi, nu este suficientă, pentru că iubirea nu se dovedește prin argumente exclusive și nici doar prin ceea ce este vizibil. Este o taină, se trăiește, este o experiență, este o relație, este o întâlnire și o comuniune. La fel este și cu credința. Credința este o experiență vie a comuniunii noastre cu Dumnezeu, iar credința și iubirea, împreună, dau naștere cunoașterii. Nu invers! Cunoașterea nu le precede încât abia apoi să vină credința și iubirea. Nu. Credința și iubirea sunt cele care dau cunoaștere adevărată, completă și desăvârșită, cunoașterea lui Dumnezeu și cunoașterea omului. Numai atunci când credem cu adevărat și iubim cu adevărat, atunci putem cunoaște, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel.
Lumea ne învață adesea că putem face totul singuri și că omul este măsura tuturor lucrurilor. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ne învață cu totul altceva. Ne învață să ne încredem în Dumnezeu. Toată măreția Ei se rezumă în puține cuvinte. Ne învață că ar trebui să ne predăm întreaga ființă, tot ceea ce suntem, voința noastră, Domnului Dumnezeu, Iisus Hristos, Fiului Ei și Dumnezeului nostru. Și, de aceea, Ea o spune pur și simplu în cuvinte care ne sunt familiare tuturor: Iată, Roaba Domnului; fie Mie după cuvântul Tău. Sau, la Nunta din Cana Galileii, când se întorc către Dânsa cu uimire, nu știu ce să facă, nu mai au vin, iar Ea le spune să se întoarcă spre Fiul Ei, zicând: Orice vă va spune, să faceți! Aceasta, frați și surori, este și legea noastră. Aceasta este rânduiala vieții noastre – să se facă voia lui Dumnezeu, să facem ceea ce vrea El. Tocmai de aceea Ea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a devenit Mai Cinstită decât Heruvimii și Mai Mărită, Fără de Asemănare, decât Serafimii. Smerenia și ascultarea Ei au devenit o binecuvântare pentru întregul neam omenesc. De aceea Dânsa este mângâierea noastră, de aceea ne susține, dar este și exemplul nostru adevărat.
Cu recunoștință, astăzi, ne îndreptăm în mod special rugăciunile către Domnul, pentru frații Mânăstirii Vatoped, pentru Starețul Efrem. Ne exprimăm dragostea față de ei, pentru că au adus acest odor sfânt poporului nostru. De asemenea, le mulțumim tuturor celor care s-au străduit ca aceste zile să treacă în pace, ordine și duh de rugăciune și, mai ales, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru că ne-a adunat pe toți sub ocrotirea Ei maternă și pentru că ne-a amintit că suntem cu toții o singură familie în Hristos, toți cei care am fost botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. De aceea, O rugăm pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să continue să ocrotească Sfânta noastră Biserică, poporul nostru, casele noastre și familiile noastre, să întărească pe cei bolnavi, să mângâie pe cei îndurerați, să încurajeze pe cei slabi la inimă, să dea înțelepciune celor care poartă povara responsabilității pentru alții și să dăruiască pace întregii lumi.
Astăzi, un singur cuvânt să se audă mai presus de toate, din inimile noastre: Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc pentru aceste zile de binecuvântăre! Mulțumesc pentru mângâierea pe care mulți au primit-o! Mulțumesc pentru lacrimile care s-au transformat în nădejde! Mulțumesc pentru rugăciunile care s-au înălțat la Cer! Suntem recunoscători pentru experiența că, chiar și în vremuri de dezbinare și tulburare, putem fi uniți în jurul lui Hristos. Așadar, fie ca această binecuvântare să rămână cu noi toți, cu cei care au venit, cu cei care au vrut să vină dar nu au putut, cu cei care s-au rugat, cu cei care au plâns, cu cei care s-au bucurat, cu cei care au mulțumit și cu cei care, în tăcerea inimii lor, au căutat ajutorul Maicii Domnului pentru ei înșiși și pentru întreaga lume. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să ne învețe să fim aproape de Hristos, să fim una cu El, să fim mai aproape unii de alții, să fim una unii cu alții, să păstrăm credința, să nu pierdem nădejdea și să depășim cu dragoste orice dezbinare, interioară în noi înșine, dar și între noi, orice temere și orice slăbiciune.
Cinstitul Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se întoarce la Mânăstirea Vatoped, dar binecuvântarea acestor zile rămâne cu noi. Rămâne ca o chemare pentru noi să fim oameni mai buni, creștini adevărați, un popor al rugăciunii, un popor al păcii, un popor al lui Dumnezeu. Rugăciunea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Pururea Fecioarei Maria să fie cu noi. Fie ca ele să ne întărească și să păzească Sfânta noastră Biserică, poporul nostru și pe toți oamenii de bunăvoință. Fie ca rugăciunea să rămână în inimile noastre: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne! Fie ca rugăciunea să se prindă de ființa noastră, să devină al doilea nostru sine și să pătrundă tot, să fie stâlpul și pivotul vieții noastre, și atunci totul se va așeza la locul lui și, atunci, vom putea cu toții, împreună, împreună cu toți Sfinții și, în primul rând, cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să-L slăvim pe Cel în Treime Dumnezeu, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2026.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
