Sanctitatea Sa Patriarhul Daniel al Bulgariei a trimis o scrisoare Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, în care își exprimă sprijinul neclintit pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și istorică, pe fondul cazului aflat în desfășurare care urmărește dizolvarea Mitropoliei Kievului.
Scrisoarea, adresată Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, urmează rapoartelor anterioare (https://orthochristian.com/179216.html) conform cărora Patriarhul Daniel și câțiva ierarhi bulgari făcuseră recurs la instanța care judecă dosarul de dizolvare. Conținutul scrisorii către Mitropolitul Onufrie a fost publicat, acum, de Protopopul Nichita Cecman (https://t.me/nikita_chekman/1118), avocat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice și istorice.
Astfel, Patriarhul Daniel notează că Preafericirea Sa, clericii și credincioșii Bisericii Ortodoxe Bulgare și-au exprimat „îngrijorarea profundă” la aflarea veștilor despre „noile încercări cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Ucraineană", încredințată Mitropolitului Onufrie de Dumnezeu.
„Pe fundalul tragediei nesfârșite a războiului sângeros de patru ani prin care trece poporul frate ucrainean, suntem deosebit de tulburați de vestea unei posibile revocări a înregistrării judiciare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene”, scrie Patriarhul Bulgariei.
„Un astfel de act ar reprezenta o încercare de restrângere a drepturilor și libertăților religioase a milioane de frați și surori ai noștri, precum și o imixtiune în treburile interne ale vieții religioase ortodoxe”.
Patriarhul Daniel trasează o paralelă cu istoria Bisericii Bulgare, afirmând: „toate încercările de amestec forțat al statului în problemele Bisericii Ortodoxe din Ucraina ne amintesc de schisma gravă, inspirată politic, prin care a trecut Biserica Ortodoxă Bulgară – Patriarhia Bulgară – și care a fost depășită cu prețul unor mari sacrificii” (vezi ARHIVA LO).
Patriarhul Bulgariei mai adaugă: „Istoria dovedește că diviziunile interne ale Bisericii nu pot fi rezolvate prin inginerie politică, ci doar sinodal – în duhul Sfintei Evanghelii și al Sfintelor Canoane ale Bisericii”.
Patriarhul își afirmă „sprijinul fără rezerve pentru dreptul la mărturisire religioasă, statutul garantat din punct de vedere legal și înregistrarea judiciară a Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice” și istorice, menționând că aceasta a fost și „poziția consecventă a predecesorilor noștri – pururea pomeniții Patriarhi bulgari Maxim și Neofit”.
Mesajul patriarhal se încheie printr-o rugăciune: „Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, să pună capăt războiului din Ucraina, să aducă pacea mult dorită poporului Său și să întărească și să apere Biserica Sa”, iar Mitropolitului Onufrie să i se dăruiască „sănătate deplină, putere, curaj și îndrăzneală” în păstorirea turmei sale.
Cazul privind dizolvarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice are la bază un proces intentat de Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință (DESS) al Ucrainei în septembrie 2025, care urmărește dizolvarea Mitropoliei din Kiev a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice. Răspunzând, Mitropolia a intentat un contra-proces.
La 6 aprilie 2026, a Șasea Curte Administrativă de Apel a anulat ordinul din 2023, care concluziona că Biserica Ortodoxă Ucraineană rămâne parte a Bisericii Ruse. În ciuda anulării ordinului care a stat la baza acestei concluzii, Serviciul de Stat a continuat să urmărească dosarul de dizolvare.
Anterior, Lăcașuri Ortodoxe a informat despre o scrisoare semnată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Gavriil de Loveci, din Biserica Ortodoxă Bulgară, către Tribunalul Ucrainean, în apărarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice și istorice.
Înspreasfințitul Mitropolit Teodosie de Raska și Prizren a prezidat Sfânta Liturghie în Mânăstirea Devina Voda, cu ocazia sărbătorii Icoanei Făcătoare de Minuni a Preasfintei Maici a Domnului "Cu Trei Mâini", hramul acestui lăcaș din Kosovo și Metohia.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Mitropolitul l-a tuns în schima monahală pe ucenicul Ivan Adamovici, dându-i numele Simeon, după Sfântul Simeon Primitorul de Dumnezeu. A fost tuns de Arhimandritul Andrei, stareț de Cerna Reka (Râul Negru), mărturisind intenția sa hotărâtă de a primi asceza monahală, în prezența Starețului Mânăstirii Devina Voda, Ieromonahul Ioanichie, a mai multor clerici, monahi și credincioși.
Monahul Simeon își va continua călătoria duhovnicească în Mânăstirea Devina Voda, în răstignita Kosovo-Metohia, alături de Icoana Făcătoare de Minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu "Cu Trei Mâini". Astfel, ziua de 25 iulie 2026 a fost adânc întipărită în istoria lăcașului, prin faptul că aici a fost săvârșită prima tundere în monahism de la întemeierea Mânăstirii Devina Voda.
Mitropolitul Teodosie a mulțumit Arhimandritului Andrei, starețul Mânăstirii Cerna Reka, și sfintei obști, subliniind: „Cerna Reka este, așa cum a fost și în trecut, o pepinieră a monahismului. Cerna Reka a restaurat multe mânăstiri, sau mai degrabă obști monahale din Episcopia noastră, iar acum a venit rândul și Mânăstirii Devina Voda”.
„După cum Sfântul Ioan Damaschinul primea odată vindecare, tot astfel foarte mulți din Biserica lui Dumnezeu primesc vindecare prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Icoanele Dânsei, care sunt numeroase în întreaga Ortodoxie. Trebuie, frați și surori, să ne imaginăm câte dintre mâinile noastre duhovnicești nu au fost tăiate de păcate și patimi [asemenea istorisirii legate de Sfântul Damaschin și Icoana Maicii Domnului].
Să ne îndreptăm către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru ca Dânsa să ne vindece, pentru ca prin pocăință, rugăciune, smerenie, dragoste, iertare și milă să putem dobândi vindecare prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că tot ce este duhovnicesc este mult mai important decât ceea ce este fizic, trecător.
Bucuria noastră este că avem o mânăstire închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Icoanei Dânsei "Cu Trei Mâini", căci în acest fel suntem și mai legați de Mânăstirea Hilandar și de Icoana cu Trei Mâini. Toate acestea sunt necesare, pentru că așa au făcut Sfinții noștri strămoși și Bătrânii noștri, pentru că toată frumusețea duhovnicească a venit din Sfântul Munte”, a concluzionat Mitropolitul Teodosie de Rașka-Prizren.
Memoria creștină este luminată de iubire, care transformă jertfa strămoșilor noștri în recunoștință, iar faptele lor într-o chemare la a fi oameni mai buni, oameni ai păcii
Sanctitatea Sa Patriarhul Sârb Porfirie a vorbit în aceste zile la o ceremonie desfășurată la intrarea în Catedrala "Sfântul Vasile de Ostrog" din Niksici, cu ocazia celebrării celei de-a 150-a aniversări a Bătăliei de la Vucie.
Mai jos vă prezentăm integral predica Patriarhului Sârb Porfirie:
Preasfinția Voastră, dragii noștri frați întru Hristos și gazde bune ale acestei binecuvântate adunări, respectați reprezentanți ai instituțiilor statului și sociale, frați și surori, dragi fii și fiice ale acestor meleaguri onorabile și eroice,
Ne-am adunat astăzi în pridvorul Catedralei "Sfântul Vasile de Ostrog" din Niksici, sub ocrotirea rugătoare a acestui mare Sfânt al lui Dumnezeu, slavă și har lui, pentru a marca o sută cincizeci de ani de la Bătălia de la Vuciedol, unul dintre marile și fatidicele evenimente din istoria Sârbiei. Din acest loc sfânt, ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către Vuciedol, unde strămoșii noștri, întemeiați pe credința ortodoxă și Evanghelia lui Hristos, apărându-și casele, credința, onoarea și libertatea, au lăsat o mărturie de curaj, unitate și dragoste jertfelnică pentru poporul lor. Să știți că și ei, de dragul confortului pământesc, ar fi putut, ca mulți alții, să se lepede de ei înșiși și de ai lor.
Ne-am adunat pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu și pentru a-i pomeni în rugăciune pe liderii militari, ostașii și toate persoanele cunoscute și necunoscute ale căror isprăvi și suferințe au fost cuprinse în libertatea pe care generațiile ulterioare au primit-o ca dar prețios. Jertfa lor reprezintă împlinirea cuvintelor Domnului: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).
Istoria, memoria populară și cântecul mărturisesc despre ceea ce s-a întâmplat la Vuciedol. În acest loc, sârbi din diferite grupări și frății - muntenegreni, vraceni și herțegovineni - fii ai aceleiași credințe a Sfântului Sava și moștenitori ai tradiției Sfântului Lazăr, conduși de Prințul Nicolae, duci și stegari, s-au aflat unul lângă altul. În ceasul marii încercări, au stat unul lângă altul, conștienți că libertatea se câștigă și se păstrează prin unitate, loialitate și dispoziția de sacrificiu.
Vuciedol rămâne o mărturie durabilă a credinței, speranței și iubirii, dar și a puterii unității. Ne confirmă că, trăind pentru fratele și aproapele nostru, depășim limitele propriilor noastre capacități și devenim capabili de fapte care depășesc puterea individului. Aceasta confirmă, în noi, cuvintele Sfântului Apostol Pavel, că suntem mădulare unul altuia și un singur trup și că bucuria și suferința fiecăruia dintre noi privesc întreaga comunitate (1 Corinteni 12:26-27).
Cu această convingere, strămoșii noștri au intrat în luptă pentru a-și apăra casele, copiii, Altarele și dreptul de a trăi ca oameni liberi. Izbânzile lor dezvăluie că libertatea are și o dimensiune duhovnicească profundă, că începe în inima noastră, în capacitatea noastră de a trăi în adevăr, de a sluji aproapelui nostru și de a înlătura din noi ura, invidia, mândria și egoismul.
Domnul ne cheamă să ne iubim aproapele ca pe noi înșine și, mai mult decât atât, ne cheamă să ne iubim vrăjmașii, să-i binecuvântăm pe cei ce ne blestemă și să facem bine celor ce ne urăsc (Luca 6:27-28). Desigur, nu este ușor să-ți iubești dușmanii, dar mă tem, frați și surori, că suntem pe punctul de a denatura complet cuvintele lui Dumnezeu și de a declara că este drept și aproape plăcut înaintea lui Dumnezeu să-ți urăști chiar și fratele.
Urmându-l pe Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Iustin de Celie ne învață că ceea ce nu putem face singuri, putem face prin harul, dragostea și puterea lui Dumnezeu și spune: „Precum luna nu poate străluci fără soare, așa omul nu poate iubi, fără Dumnezeu, un alt om”. Dragostea față de aproapele izvorăște din dragostea lui Dumnezeu. Când inima se întoarce către Hristos, recunoaștem în cealaltă persoană un frate, o icoană a lui Dumnezeu, pe cel pentru care Domnul Și-a vărsat sângele. Atunci dragostea față de fiecare persoană și, în cele din urmă, față de poporul Său devine curată, jertfitoare și evanghelică, pentru că ne conduce să slujim aproapelui nostru, să păstrăm unitatea comunității și să respectăm fiecare viață omenească. Este important ca Domnul Hristos și Biserica Sa să fie pe primul loc pentru noi, pentru că atunci și numai atunci toate celelalte vor fi la locul lor.
Când poetul popular spune: „Împărăția pământească este pentru cei mici, dar cea Cerească este pentru veșnicie”, el nu ne cheamă să disprețuim viața pământească, ci să o umplem cu sens veșnic. Tot ce este pământesc își dobândește plinătatea doar atunci când este înrădăcinat în Hristos, numai atunci când are verticala sa cerească. Atunci, atât lupta personală, cât și istoria poporului slujesc adevărului, dreptății, bunătății și iubirii și devin calea către Împărăția lui Dumnezeu.
Putem înțelege corect cuvintele „Pentru Crucea cea cinstită și libertatea cea de aur” doar în lumina Evangheliei. Crucea este un semn al iubirii jertfelnice a lui Hristos, o iubire care nu caută moartea altora, ci este gata să se ofere pentru viața aproapelui. Libertatea este de aur, atunci când este impregnată de responsabilitate.cu bunătate, atunci când devine un spațiu în care o persoană poate face bine și poate sluji altora.
Adunarea noastră de astăzi celebrează viața, iubirea și jertfa. Sărbătorește curajul unei persoane care îi apără pe cei slabi, își apără aproapele și este gata să se jertfească pentru binele comun. Prin harul lui Dumnezeu și prin bunătatea Mitropolitului Metodie, ne-am strâns aici pentru a extrage din trecut lecții și îndrumări pentru răscrucea de astăzi în care ne aflăm, precum și putere pentru pace, reconciliere și înțelegere reciprocă; pentru a înțelege că nu ne putem lipsi unii de alții, ci că avem nevoie unii de alții.
Memoria creștină este luminată de dragoste. Transformă jertfa strămoșilor noștri în recunoștință, iar izbânda lor într-o chemare de a fi noi înșine oameni mai buni, oameni ai păcii. Domnul spune: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9). Făcătorii de pace sunt cei care îi unesc pe cei despărțiți, vindecă rănile, întind o mână fratelui lor și mărturisesc cu viața lor că dragostea și îmbrățișarea sunt mai puternice decât orice dezbinare.
Aceasta înseamnă că suntem chemați să subordonăm interesele trecătoare, parțiale, politice, ideologice și toate celelalte interese individuale binelui comun, ținând cont că în Hristos suntem mădulare unii altora, că suntem un singur popor și că fiecăruia i s-a dat darul de a se oferi pentru a zidi unitatea Bisericii. Între noi există daruri, experiențe și opinii diferite și tocmai această diversitate, atunci când este impregnată de iubire și smerenie, ne îmbogățește în unitate.
De aceea, cuvintele Sfântului Apostol Pavel rezonează puternic cu noi astăzi: „Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.” (1 Corinteni 1, 10). Aceste cuvinte sunt o chemare la unitate în Hristos, la încredere reciprocă și la iubire frățească. Prin urmare, nu trebuie să permitem ca diferențele noastre să devină un motiv de dezbinare, de ridicare de ziduri, de suspiciune reciprocă și discordie, mai ales că astăzi, ca și în trecut, există cei care încearcă să folosească dezbinările noastre în scopuri proprii, contrare binelui nostru comun.
De aceea, astăzi, adunați în fața Bisericii Sfântului Vasile din Ostrog, cu gândurile îndreptate către Vuciedol, într-un singur glas și o singură inimă, în aceeași credință ortodoxă, ca o singură Biserică Ortodoxă a lui Hristos, ne rugăm pentru pace și înțelegere între națiuni, pentru armonie în familii, între vecini, prieteni și rude. Fie ca amintirea strămoșilor noștri să dăinuiască în noi prin credință, armonie, responsabilitate și iubire lucrătoare.
Veșnică amintire tuturor liderilor militari și ostașilor care au luptat pe Vuciedol și și-au dat viața pentru Sfânta Cruce și libertatea de aur.
Domnul să ne dăruiască tuturor, prin rugăciunile Sfântului Vasile de Ostrog, înțelepciunea de a ne aminti de trecut cu recunoștință, de a trăi prezentul în pace și onestitate și de a construi viitorul în iubire frățească. Binecuvântarea Domnului să fie asupra voastră, a tuturor. Amin.
Patriarhul Sârb Porfirie a ajuns în Podgorița în după-amiaza zilei de 28 iulie 2026. Patriarhul Sârb și sfântul său alai au fost întâmpinați pe aeroportul din Podgorița de către Înaltpreasfințiții Mitropoliți Ioanichie de Muntenegru și Litoral și Metodie de Budimlie și Nicsici.
Patriarhul Sârb Porfirie s-a îndreptat apoi spre Niksici, unde a fost întâmpinat în Catedrala Sfântul Vasile al Ostrog-ului. La slujba de seară și la Doxologie au participat Mitropoliții Ioanichie de Muntenegru și Litoral și Metodie de Budimlie și Niksici, care au adresat cuvinte de bun venit liderului Bisericii Ortodoxe Sârbe, subliniind că poporul credincios Îi recunoaște pe Hristos Însuși și pe succesorul Sfântului Sava prin sosirea sa:
"Astăzi, acest deal sârbesc al martiriului și acest lăcaș sfânt au devenit o parte tangibilă a Ierusalimului Ceresc, pentru că în persoana Voastră Îi primim pe Hristos Domnul Însuși și pe succesorul la tron al Sfântului Sava. Sosirea Voastră în Episcopia de Budimlie și Niksici este o manifestare a sinodalității depline a Sfântului Sava. Fie ca adunarea de astăzi a Sfântului Sava să înlăture orice dezbinare dintre oameni. Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului!".
Cu acea ocazie solemnă, Patriarhul sârb Porfirie, a spus:
"Vin ca unul dintre voi, pentru a ne ruga împreună lui Dumnezeu pentru pace, unitate, armonie și înțelegere reciprocă".
Seara, a avut loc o întrunire solemnă la intrarea în Catedrala Sfântul Vasile de Ostrog din Niksici, organizată de urmașii recunoscători ai slavei biruitorilor lor strămoși eroi, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a Bătăliei de la Vuciedol.
Astăzi, 29 iulie, Sanctitatea Sa Patriarhul Sârb Porfirie a prezidat Sfânta Liturghie, de sărbătoarea Sfântului Atinoghen, în biserica închinată acestui Sfânt Mucenic și mare plăcut al lui Dumnezeu din Vuciedol, alături de mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Victoria de la Vuciedol, din istoria poporului sârb, a rămas scrisă cu litere de aur, ca unul dintre cele mai strălucite exemple de unitate și loialitate, omenie și eroism, curaj și perseverență în lupta pentru libertate.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2026.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
