Șapte decenii de la adormirea întru Domnul a Sfântului Nicolae Velimirovici au fost sărbătorite în Serbia, Duminică, 15 martie 2026, la mânăstirea închinată Sfântului, în Soko Grad.
Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Mitropoliții Hrisostom de Dabar-Bosnia și Iovan de Sumadia, de Episcopii Isihie de Valievo, Ierotei de Sabaci, alături de clerici din mai multe eparhii ale Bisericii Ortodoxe Sârbe, în prezența rugătoare a unui număr mare de credincioși.
În predica sa, Mitropolitul Hrisostom a menționat că Sfântul Nicolae a adormit întru Domnul acum 70 de ani „în îndepărtata Pennsylvania” și că, deși era fizic departe de Serbia, „nu a încetat niciodată să fie alături de noi în rugăciunile sale, în lacrimile sale, în durerea sa, în suferințele sale duhovnicești pe care le-a îndurat din cauza a tot ceea ce se întâmpla poporului sârb în vremea ateismului și a comunismului”.
Mitropolitul a adăugat că Sfântul Nicolae a fost „un simbol al sfințeniei, predicii, înțelepciunii și teologiei” de-a lungul vieții sale, un om care a unit întregul popor sârb - nu numai în Eparhiile de Zicea și Ohrid, unde a slujit ca Episcop, ci în întreaga Biserică Ortodoxă Sârbă și, din acest motiv, a devenit „Episcop pentru tot poporul”.
Episcopul Ierotei, aducând cuvinte de mulțumire la încheierea Sfintei Liturghii, a amintit rolul regretatului Episcop Lavrentie de Sabaci în întemeierea Mânăstirii Soko Grad, care este închinată Sfântului Nicolae Velimirovici. El a menționat că Episcopul Lavrentie și-a dedicat toată viața, Sfântului Nicolae Velimirovici, colecționând operele Sfântului, în Europa și Australia, și publicându-le „în condiții dificile, când acest lucru era interzis aici”. De asemenea, el a amintit că Episcopul Lavrentie a adus sfintele moaște ale Sfântului Nicolae Velimirovici în Serbia - „cea mai mare binecuvântare pentru poporul nostru” - la fel cum Sfinții Arsenie de Srem și Regele Vladislav aduceau altădată sfintele moaște ale Sfântului Sava, din Bulgaria.
VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=d2zyq-aCdNg
Sfântul Nicolae se numără printre cei mai iubiți Sfinți care au slujit în America, unde și-a petrecut ultimul deceniu al vieții. A adormit întru Domnul pe când se afla la Mânăstirea și Seminarul “Sfântul Tihon” din South Canaan, Pennsylvania, în martie 1956, și a fost înmormântat la Mânăstirea "Sfântul Sava" din Libertyville, Illinois.
Sfintele sale moaște au fost mutate în orașul său natal, Lelici, pe 12 mai 1991.
Reamintim că, în Lelici, în prezent se construiește un Muzeu în cinstea Sfântului Nicolae Velimirovici.
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Metodie de Budimlie-Niksici a vorbit, pe 9 martie 2026, la cea de-a 10-a conferință studențească MOST, care a avut loc la Zlatibor în perioada 8-10 martie 2026.
Conferința a reunit, anul acesta, peste cinci sute de studenți din Serbia și din țări dimprejur. Transmitem în întregime, mai jos, discursul de bun venit:
Întâlnirea cu Hristos, ca început al personalității și unității poporului
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului ocupă un loc semnificativ în teologia și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe. Evenimentul descris în Evanghelia după Luca reprezintă întâlnirea Vechiului și Noului Testament, dar și o realitate antropologică și eclesiologică mai profundă: întâlnirea omului cu Hristos, ca început al unei adevărate vieți personale și comunitare.
În tradiția teologică a Bisericii, această sărbătoare este interpretată nu doar ca un eveniment istoric, ci și ca un simbol al întâlnirii duhovnicești dintre Dumnezeu și om.
În acest sens, Întâmpinarea reprezintă o paradigmă a relației dintre individ și comunitate, dintre experiența duhovnicească și existența istorică a poporului. Pentru poporul sârb, această sărbătoare are și o dimensiune istorică specială, deoarece este legată de momente cheie din istoria națională, precum Prima Răscoală Sârbă și adoptarea Constituției de la Sretenie.
Este dorința și intenția mea ca, prin acest modest discurs de astăzi, să vedem Întâmpinarea ca pe o sărbătoare care celebrează și dezvăluie un adevăr duhovnicesc profund: întâlnirea cu Hristos reprezintă începutul transformării personale, dar și temelia unității spirituale a poporului.
Dragi frați și surori, dragi tineri,
Pe drumul de la Întâmpinare la Paște, prin harul lui Dumnezeu, ne întâlnim unii cu alții. Dar, fiecare întâlnire adevărată dintre noi are sens numai dacă este o reflectare a unei Întâlniri mai mari.
Întâmpinarea înseamnă – întâlnire.
În acea zi, la Templul din Ierusalim, Bătrânul Simeon L-a întâlnit pe Hristos. L-a luat pe Prunc în brațe și, în brațe, a ținut Mântuirea lumii.A așteptat mult timp.
S-a îndoit uneori.
S-a luptat cu rațiunea.
Dar nu și-a pierdut nădejdea. Și când a venit momentul, a recunoscut Adevărul. Aceasta este esența Întâlnirii: să-L recunoști pe Hristos atunci când stă în fața ta. Nu numai în biserică. Nu doar în istorie. Ci și în viața ta.
Pentru noi, sârbii, Întâmpinarea nu este doar o sărbătoare din calendarul bisericesc. Întâmpinarea este o sărbătoare a inimii. O sărbătoare a poporului. O sărbătoare a statului. Este o sărbătoare a întâlnirii – iar întâlnirea este începutul a toate.
Nu este o coincidență faptul că oamenii care sărbătoresc Întâmpinarea ca sărbătoare națională își marchează și conștiința istorică de sine.
Statul nu a fost creat doar ca un act politic. A fost creat ca o întâlnire spirituală. O întâlnire cu legea.
O întâlnire cu libertatea.
O întâlnire cu responsabilitatea. Dar pentru a înțelege statul, trebuie să înțelegem Biserica. Pentru a înțelege poporul, trebuie să înțelegem Întâmpinarea.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu își aduce Fiul la Templu, în a patruzecea zi după nașterea Lui.
Ea – Cea Curată. El – Cel Fără de Păcat.
Nici unul, nici altul nu au nevoie de curățire.Și totuși, ei vin.
De ce?
Să împlinească legea.
Nu să o încalce, ci să o sfințească prin exemplul lor. Aceasta este prima lecție a Întâlnirii: măreția nu constă în a te situa deasupra legii, ci în a o împlini cu smerenie. Chiar și atunci când „nu ai nevoie de ea”. Aceasta este o lecție atât pentru individ, cât și pentru popor. Un stat nu se construiește prin disprețul față de lege. Un popor nu se ridică prin arbitrar.
Sunt întâmpinați în Templu, de Bătrânul Simeon.
Simeon Primitorul de Dumnezeu a fost unul dintre traducătorii Septuagintei. Când a citit cuvântul profetului Isaia: „Fecioara va zămisli și va naște”, s-a îndoit.
A vrut să corecteze textul. Pentru că rațiunea nu putea accepta minunea. Dar îngerul i-a zis: „Nu te atinge. Vei vedea cu ochii tăi".
Și Simeon trăiește mult timp.
El așteaptă.
Până când, într-o zi, Pruncul lui Dumnezeu intră în Templu.Bătrânul, alb ca o lebădă, Îl primește în brațe. El reprezintă dreptatea Vechiului Testament. Legea care își aștepta împlinirea.
Aceasta este a doua lecție a Întâlnirii: dreptatea fără Hristos rămâne... în așteptare. Dreptatea fără iubire rămâne nedesăvârșită.
Și Proorocița Ana este în Templu.
O văduvă care și-a petrecut viața în post și rugăciune. Ea reprezintă ascetismul, perseverența și credincioșia.
Tinerețea își dorește adesea clipa.
Dar Întâmpinarea ne învață că întâlnirea apare la cei care perseverează.Preasfânta Fecioară Maria Îl poartă pe Pruncul Dumnezeu.
Ea este model de curăție, inocență și încredere.
Sfântul Iosif vine în smerenie și ascultare.
Gata să împlinească voia lui Dumnezeu... chiar și atunci când nu o înțelege pe deplin.
Când punem toate acestea laolaltă, obținem o imagine/icoană a oamenilor care serbează Întâmpinarea.
Dreptate.
Ascetism.
Curăție.Ascultare.
Smerenie.
Acesta este spațiul în care intră Hristos. Este o icoană a Templului. Dar și o icoană a inimii...
Un popor care vrea să fie lăcaș pentru Hristos, trebuie să poarte în sine: dreptatea legii, lupta și nevoința, curăția intenției, smerenia și ascultarea, perseverența în așteptarea împlinirii.
Fără acestea, statul rămâne doar o structură. Cu acestea, devine o comunitate.
Prin urmare, Întâmpinarea, ca sărbătoare națională, nu este doar o amintire. Este o chemare ca statul să fie un spațiu în care Hristos să poată locui. Un spațiu pentru Dumnezeu.
Întâmpinarea înseamnă bucuria întâlnirii. Dar fără Hristos, nu există întâlnire.
Întrebarea nu este dacă există Templul. Întrebarea este dacă inima e pregătită.
Dacă dreptatea, lupta, curăția, smerenia, ascultarea, locuiesc în ea, atunci Hristos vine. El rămâne.
Și, atunci, totul începe: atât omul, cât și oamenii, și viitorul.Aceasta este Întâlnirea.
Aceasta este bucuria.
Acesta este începutul.
Întâlnirea cu Hristos nu este o formulă evlavioasă. Nu este o ideologie. Nu este un sistem de reguli. Este un eveniment.
Un eveniment ontologic.Trecerea de la anonimat la personalitate, de la împrăștiere la concentrare, de la vătămare, la răspundere creativă. Fără această întâlnire, omul rămâne un fragment. Cu această întâlnire, el devine întreg.
Suferința nu este destin - ci o chemare. Istoria noastră este o istorie a ispitei și a suferinței. Dar dacă transformăm o rană într-o ideologie, devenim amărăciune. Răspunsul creștin nu este slăvirea durerii. Crucea nu este sfârșitul. Este o trecere.
Cel care a trecut prin durere poate înțelege durerea altora.
De aceea, nu-ți construiești identitatea pe o rană. Ci pe capacitatea de a transforma rana în milă.
Aceasta este puterea.
Aceasta este demnitatea.
Pruncul Iisus, adus de Maica sa la Templu, devine și un simbol al copiilor și tinerilor din Templu. Voi, tinerilor, purtați în voi un duh avangardist (prin căutarea unor soluții radicale și prin ruperea de trecut și de tradiție). Tinerețea nu este o problemă care trebuie rezolvată. Tinerețea este energie care trebuie direcționată. Dacă voi combinați tradiția și libertatea, suferința și mila, identitatea și universalitatea, atunci nu numai că veți păstra moștenirea. Veți crea viitorul. Și aceasta este cea mai mare avangardă.
Adevărata avangardă nu este distrugerea de dragul distrugerii. Este reînnoirea de dragul adevărului.
Cea mai mare avangardă printre sârbi este Calea Sfântului Sava.
Această cale din istoria sârbilor a fost cel mai profund demonstrată de Sfântul Sava.El nu a zidit o cetate.
Nu a ridicat ziduri.A construit identitate.
Întâlnirea cu Hristos este începutul personalității, culturii și istoriei.
Creștinismul nu începe cu un sistem.Începe cu o întâlnire.
Nu începe cu reguli.Începe cu Persoana.
Calea Sfântului Sava dă naștere la trei virtuți: ascultarea fără sclavie, identitatea fără închidere (izolare), universalitatea fără a sacrifica altceva.
A fi înrădăcinat, dar deschis.
Dragi frați și surori, dragi tineri,
Toate marile momente din istorie încep cu o singură întâlnire. Întâlnirea este tocmai... acel moment.Un Bătrân ține un Copil în brațe. Lumea încă nu știe ce s-a întâmplat. Istoria încă nu a înțeles ce a început.
Dar, în acea mică întâlnire, se găsește deja viitorul omenirii. Așa încep cele mai mari lucruri.În liniște.
Cu calm.
Fără zgomot.Cu o întâlnire.
În același fel, începe fiecare adevărată reînnoire a unui popor. Nu începe cu programe. Nu începe cu ideologii. Nu începe cu sloganuri. Începe cu întâlnirea unei persoane cu Hristos.
Întâlnirea cu Hristos nu este doar o experiență religioasă privată. Când se întâmplă acest lucru, o persoană încetează să mai facă parte din masă și devine individ.
Dar, când indivizii încep să trăiască pentru adevăr, dreptate și iubire - atunci se naște un popor cu viitor. De aceea, cea mai mare întrebare a fiecărei generații este aceeași: nu ce fel de stat vom crea, ci ce fel de oameni vom deveni. Pentru că acolo începe totul.
Dragi tineri,
trăiți într-un timp care vă oferă nenumărate alegeri, dar puțin sens.
Vă oferă viteză, dar nicio direcție.
Vă oferă libertate, dar adesea fără fundament.
De aceea, isprava voastră este mai mare decât credeți. Sarcina voastră nu este să fiți observatori cinici sau adepți orbi. Sarcina voastră este să fiți creatori.Să fiți o generație care va arăta că este posibil să fii modern, nu gol spiritual.
Că este posibil să fii liber, nu pierdut.Că este posibil să fii tu însuți, nu împotriva altora.
Că este posibil să fii atât sârb, cât și un om deschis către întreaga lume.
Aceasta este Calea Sfântului Sava.
Calea înrădăcinării și a deschiderii.
Calea identității fără ură.
Calea libertății fără autodistrugere.
Și totul începe într-un singur loc. Într-o întâlnire cu Hristos...
Drept urmare, amintiți-vă un adevăr simplu: Nu construiești o societate, fără omul transformat.
Nu căuta o nouă eră, fără o inimă nouă.
Pentru că viitorul unui popor nu se naște în instituții. Se naște în inimi.
Și când inima devine Templu - atunci intră Hristos. Și, atunci, începe totul.
Începe personalitatea.
Încep oamenii.
Începe viitorul.Este Întâlnirea.
Iar aceasta este bucuria întâlnirii.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
