FILE DE LETOPISEȚ - 16 mai 2026

   Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și istorică a fost forțată să părăsească o altă biserică din Lavra Peșterilor din Kiev, întrucât lucrătorii Rezervației au tăiat lacătele și au confiscat, pe 12 mai 2026, Biserica "Zămislirea Sfintei Ana" din Peșterile Depărtate.

În jurul orei 11:30, muncitori de la Rezervația Lavrei Peșterilor din Kiev, administrată de stat, au pătruns prin efracție în biserică, potrivit Protopopului Nichita Cecman, avocat al Lavrei. 

   „Aceste acțiuni provoacă îngrijorare serioasă, deoarece sunt efectuate în ciuda faptului că procedurile judiciare dintre Mănăstire și Rezervație privind utilizarea clădirilor și spațiilor Lavrei sunt în curs de desfășurare, iar deciziile judecătorești finale în litigii nu au fost luate”, a declarat avocatul, conform Departamentului de Informare-Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

   Părintele Nichita a atras atenția asupra absenței oricăror avertismente prealabile sau notificări oficiale din partea Rezervației.

   „Profitând de spațiile goale, aceștia sparg lacătele, confiscă biserica și îi interzic efectiv Mănăstirii accesul în sfântul lăcaș. Abia după aceea trimit scrisori Mănăstirii, susținând că monahii și-au luat de bunăvoie bunurile”, a spus el.

   Aceasta este doar ultima dintr-o lungă serie de acțiuni împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice în Lavră. La începutul acestui an (vezi ARHIVA LO), Biserica a fost alungată din Peșterile Apropiate, care au fost predate nou-createi „Biserici Ortodoxe a Ucrainei”, care nu are absolut nicio legătură cu Lavra sau cu Sfinții ei.

   Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine și alți Ierarhi și clerici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au voie în prezent să slujească doar în Biserica "Sfântul Agapit", care se află de fapt în afara zidurilor Lavrei.

   Pe 12 mai 2026, în ziua cinstirii Sfântului Monah Amfilohie din Poceaev, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie în Lavra "Adormirea Maicii Domnului" din Poceaev.

Sărbătorile din sfânta mănăstire au început pe 10 mai. 

   În această zi, după Privegherea de Toată Noaptea, frații mănăstirii și locuitorii din Poceaev au purtat sfintele moaște ale Sfântului, în procesiune, la Catedrala "Schimbarea la Față a Mântuitorului" din Lavră.

   În ziua sărbătorii, 12 mai, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie în Catedralele "Adormirea Maicii Domnului" și "Schimbarea la Față" ale Lavrei.

   Mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-au rugat în timpul dumnezeieștilor slujbe, venind în mod tradițional la sfânta mănăstire pentru a-l cinsti pe Monahul Amfilohie.

   După Sfânta Liturghie, a avut loc o procesiune tradițională, în timpul căreia sfintele moaște ale Sfântului Monah Amfilohie au fost mutate la Biserica Peșterilor, unde se odihnesc cea mai mare parte a timpului.
https://web.facebook.com/share/v/1E5bPcJ6RF/
 

   Prima sărbătoare liturgică a Sfântului Mucenic Ilie de Trubar, care a fost inclus în rândul Sfinților, la propunerea Episcopului Serghie de Bihaci-Petrovița și prin decizia Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe din 2025, a avut loc în ziua pomenirii sale, 9 mai 2026, în Biserica "Sfântul Sava" din Drvar.

   Salutând rudele și pe cei ce au evlavie la Sfântul Ilie de Trubar, Episcopul Serghie a vorbit despre faptul că la Sfânta Liturghie s-au adunat urmașii „celor care au aprins torța libertății acum 85 de ani, ridicându-se și răzvrătindu-se împotriva celor care ne-au legat lațul de gât și care ne-au aruncat în gropi, ca să dispărem pentru totdeauna din satele și orașele noastre”.

   „Flacăra rebeliunii a cuprins toate satele și orașele sârbești din Kraina, deoarece, pentru a nu dispărea biologic și pentru a supraviețui, oamenii a trebuit să se ridice la răscoală. În acel conflict frățesc, din păcate, a avut de suferit și cel pe care îl sărbătorim astăzi, Sfântul Sfințit Mucenic Ilie Trubarski, din cinstitul Tribar, păstor al turmei lui Hristos și slujitor al Altarului lui Dumnezeu”, a spus Episcopul Serghie.

   „Martiriul său din aprilie 1942 l-a ridicat la Raiul Sfinților, de unde ne încredem în binecuvântările sale, rugându-ne Domnului Atotputernic pentru moștenitorii noștri duhovnicești și biologici”.

   Părintele Ilie nu voia să-și părăsească poporul, chiar dacă știa că zilele îi erau numărate, pentru că o mână de frate, nu una ocupantă, l-a aruncat într-una dintre gropile Trubar, în Miercurea Paștelui, a reamintit Episcopul Serghie, subliniind: 

   „Canonizarea sa de astăzi nu este un atac asupra vreunei părți beligerante din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ci un apel la reconcilierea pământească a celor care în Ceruri vor cânta cu siguranță împreună Creatorului și Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul și Atotputernicul. 

   Fie ca rugăciunile Sfântului Sfințit Mucenic Ilie să reînnoiască dragostea frățească dintre noi, vindecând rănile din trecutul nu atât de îndepărtat, și fie ca Domnul să dea ca binecuvântarea Părintelui Ilie să reînnoiască viața celebrului Trubar, care a născut întotdeauna eroi și eroine, și fie ca Sfințitul Mucenic Ilie să fie și să rămână un protector rugător și un ocrotitor ceresc pentru voi toți, dragi frați și surori, și în această zi și până la sfârșitul vremurilor și al lumii", a concluzionat Episcopul Serghie.

   După binecuvântarea Episcopului de Bihaci-Petrovița, obștea s-a adresat Părintelui Nicolae Radovancevici, un descendent al Sfântului Sfințit Mucenic Ilie de Trubar, cleric al Eparhiei de Novo Gracanița-Midwest America și preot al Bisericii "Sfântul Nicolae" din South Milwaukee. El „a primit invitația de a istorisi mai multe despre bunicul său ca pe o mare binecuvântare, dar și ca pe o sarcină foarte dificilă”. Vorbind despre bunicul pe care nu l-a întâlnit niciodată și care a fost întotdeauna figura centrală în creșterea și viața sa, Părintele Nicolae a împărtășit enoriașilor amintirile mamei, unchiului și altor membri ai familiei sale despre Părintele Ilie și a mărturisit că "până în ziua de azi este clar că încă încercăm cu toții să înțelegem nu doar detaliile, ci și esența și adevărul a ceea ce s-a întâmplat în acele zile dificile și dureroase”. 

   Durerea unei pierderi profunde și nedrepte a rămas prea vie și grea pentru copiii Părintelui Ilie chiar și după decenii, iar când regretata sa mamă, Dara, vorbea despre tatăl ei, „vorbea mai mult despre impresii, decât despre amintiri”, pentru că era prea mică când el a suferit, aruncat într-o prăpastie fără fund. „A vorbit întotdeauna despre sentimentul că a fost iubită de tatăl ei și că unii oamenii au întreaga viață plină de amintiri, dar din păcate nu simt niciodată că sunt iubiți”, a adăugat Părintele Nicolae.

   Mărturisind că în tinerețe, furia față de nedreptate, tiranie și opresiune l-a tentat să-i urască pe cei care i-au ucis bunicul și să se gândească la cum să-i aducă în fața justiției, Părintele Nicolae le-a povestit celor de față despre evenimentul care a făcut să dispară acea furie. Anume, cu mulți ani în urmă, cineva i-a dezvăluit numele unui om din comunitatea sa duhovnicească ce fusese implicat în arestarea, torturarea și executarea Părintelui Ilie. Un sentiment de furie și o dorință de răzbunare au apărut, dar apoi și-a amintit de copii - nepoții acelui om. „Orice s-ar fi întâmplat în trecut - nu a fost păcatul lor”, a spus Părintele Nicolae, care le preda educația religioasă acelor copii virtuoși și buni. „Atunci, lucrarea lui Dumnezeu i s-a arătat: nepotul căruia i s-a refuzat chiar și cunoașterea propriului bunic, acum le  împărtășea comoara dătătoare de viață nepoților celui care i-a fost chinuitor, ajutându-le să meargă pe calea mântuirii”, a subliniat Părintele Nicolae, care a văzut în aceasta „calea tainică a lui Dumnezeu, dragostea Sa profundă și dreptatea Sa mai presus de lume”.

   „Dreptatea lui Dumnezeu și dragostea lui Dumnezeu nu pot fi separate. Nu există coincidențe în viață, nu există noroc sau ghinion, ci există doar acțiunea constantă și providențială a Proniei lui Dumnezeu, care permite ca tot ce este necesar pentru noi și pentru mântuirea noastră să ni se întâmple”, a subliniat și a mai arătat Părintele Nicolae.

    „Așa cum cel rău se bucura odinioară când fratele se ridica împotriva fratelui, așa se plânge acum când fratele iartă pe frate și când ne adunăm să pomenim pe iubitul și niciodată uitatul nostru strămoș, nou canonizat Sfințit Mucenic Ilie de Trubar”.

    În cele din urmă, Părintele Nicolae i-a menționat pe toți descendenții direcți ai Sfințitului Mucenic Ilie și a mulțumit în mod special Preasfințitului Episcop Serghie: „fără sprijinul și eforturile sale neclintite această sărbătoare nu ar fi fost posibilă de această parte a vălului ceresc”, dar și preoților Sașa, Zoran și Sinisa cu familiile și comunitățile lor din Drvar și Trubar, pentru ospitalitate și „pentru continuarea lucrării curajoase și neobosite de slujire a Domnului Iisus Hristos în aceste regiuni frumoase și suferinde”.

   Să adăugăm că, la propunerea Preasfințitului Episcop Serghie, la sesiunea ordinară a Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe din mai 2025, pe lângă Sfântul Sfințit Mucenic Ilie Rodici, paroh de Trubar, au fost incluși în rândul Sfinților și Cuvioșii Mucenici din Rmani, cu data de prăznuire pe 10 septembrie, și Mucenicii din Garațica și Bihaci-Petrovița, cu data de prăznuire 27 iulie.

   Biserica Ortodoxă Rusă a sărbătorit în ziua de 14 mai 2026, de sărbătoarea Sfântului Gherasim de Boldino, cea de-a 35-a aniversare de la renașterea Mânăstirii "Preasfânta Treime" din Boldino.

   Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Isidor de Smolensk, alături de starețul mănăstirii, Arhimandritul Antonie, și de alți clerici și vizitatori.

După Sfânta Liturghie, a avut loc o procesiune.

   Starețul mănăstirii s-a adresat adunării:

   "Acum 35 de ani am săvârșit prima Sfântă Liturghie în acest loc. Dar pe atunci nu credeam că vom putea face ceva: totul era stricat, totul era la pământ. Chiar și mica biserică în cinstea Sfântului Tihon de Zadonsk, unde Sfântul Gherasim a viețuit și a trecut la Domnul, nu mai avea acoperiș. Nu exista nicio speranță că vom realiza ceva. Dar au trecut 35 de ani și vedem oamenii venind, bisericile au fost restaurate și viața de aici a fost restabilită. Rugăciunea continuă, aici".

   Mânăstirea a fost întemeiată în 1530, de către Sfântul Gherasim de Boldino. În secolul al XVI-lea, mănăstirea a primit pământuri de la Țar și donații de la boieri și oameni bogați. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, deținea peste 80 de sate în districtul Daragobuj și întreprindea și activități comerciale.

   Construcția din piatră a început în anii 1590, incluzând o Catedrală a Preasfintei Treimi, cu cinci cupole, un turn cu clopotniță, o trapeză și Biserica "Intrarea Maicii Domnului în Biserică".

   Din 1617 până în 1654, regiunea Daragobuj a făcut parte din Uniunea Polono-Lituaniană, iar mănăstirea a devenit pustie. A fost reînviată în 1654, când pământurile din Smolensk s-au reîntors la țaratul rus. În 1764, toate pământurile au fost confiscate mănăstirii, după cum prevedea manifestul Ecaterinei a II-a.

   Anii 1870-1880 au cunoscut o nouă înflorire, sub Arhimandritul Andrei (Vasiliev), care a reparat și reconstruit structurile existente și a construit clădiri noi, inclusiv Porțile Sfinte, un paraclis pe locul chiliei Sfântului Gherasim și loc de găzduire a pelerinilor.

Între 1919 și 1927, au fost efectuate lucrări de restaurare și s-a organizat un muzeu de istorie și de artă, în fostele clădiri ale mănăstirii. În noiembrie 1929, mănăstirea a fost oficial închisă.

   În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mănăstirea a servit drept bază a partizanilor. În martie 1943, forțele germane în retragere au minat și au aruncat în aer Catedrala "Preasfânta Treime", Biserica "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" și turnul clopotniței. Restaurarea, bazată pe măsurători și fotografii păstrate, a început în 1964.

   În 1991, Mănăstirea Boldino a fost transferată Bisericii Ortodoxe Ruse. Zidul de piatră cu patru turnuri, turnul clopotniței și Biserica de la Intrare au fost restaurate. Catedrala "Preasfânta Treime" a fost sfințită de Patriarhul Chiril, în iunie 2010. 
 

   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a canonizat un nou Mucenic și un nou Mărturisitor.

   Prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, doi noi Sfinți ai secolului XX au fost canonizați, în ziua de 14 mai 2026.

   Astfel, după audierea rapoartelor Comisiei Sinodale de Canonizare, Sinodul i-a adăugat oficial pe Monahul-Mucenic Vladimir (Elizarov) și pe Mărturisitorul Atanasie Saiko, Soborului Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, numindu-i „nou canonizați”.

   Sfântul Vladimir a fost executat pe 20 februarie 1930, pentru că s-a opus închiderii planificate a Bisericii "Înălțarea Domnului", unde slujea ca paznic. Ziua sa de sărbătoare este stabilită ca fiind ziua martiriului său.

   Sfântul Atanasie, un "nebun pentru Hristos", a îndurat arestări repetate, închisoare în lagăre de concentrare și peste 18 ani în spitale psihiatrice pentru credința și activitățile sale religioase sub persecuția sovietică, continuând în același timp să slujească credincioșilor pe tot parcursul suferinței sale. Ziua sa de prăznuire a fost stabilită ca fiind 5 mai, ziua adormirii sale în Domnul.

   Pentru ambii Sfinți, Sfântul Sinod a hotărât ca, în cazul în care rămășițele lor pământești vor fi descoperite, acestea să fie considerate sfinte moaște și venerate ca atare.

   În plus, a decis „comandărea unor Icoane ale Sfinților nou canonizați, pentru venerare, conform hotărârii celui de-Al VII-lea Sinod Ecumenic”.

   Sfântul Vladimir a fost adăugat și la Soborul Sfinților din Ekaterinburg și Perm, în timp ce Sfântul Atanasie a fost adăugat și la Soborul Sfinților din Oriol.

   Sfântul Vladimir s-a născut în 1877 în satul Bicova, provincia Novgorod, într-o familie de țărani. În 1904-1905 a participat la Războiul Ruso-Japonez. Din 1907 a fost muncitor la Mănăstirea Solovețchi, iar în 1911 s-a transferat ca ucenic în Mănăstirea "Sfântul Nicolae" Belogorski din Episcopia de Perm.

   În perioada 1914-1917, a fost înrolat în Primul Război Mondial. În 1917, s-a întors la mănăstire, iar pe 1 iunie 1919 a fost tuns ca monah rasofor, primind numele de Vladimir.

   A rămas viețuitor al Mănăstirii "Sfântul Nicolae" din Belogorski, până la închiderea acesteia în 1923. În același an, Sfântul Vladimir a fost arestat, dar pe 15 octombrie, după aproape șapte luni de arest, a fost eliberat sub angajament semnat de a nu părăsi zona.

   Lucrând, după închiderea Mănăstirii Belogorschi, ca paznic la Biserica "Înălțarea Domnului" din Mihailovschi Zavod (acum orașul Mihaiovsk, regiunea Sverdlovsk), Sfântul Vladimir s-a opus cu vehemență închiderii planificate a bisericii, motiv pentru care a fost arestat din nou în ianuarie 1930.

   S-a purtat cu curaj în timpul interogatoriilor și, pentru aceasta, a fost condamnat la pedeapsa capitală. A fost executat prin împușcare, pe 20 februarie în același an. Probabil este înmormântat într-o groapă comună din vecinătatea Ekaterinburgului, pe teritoriul poligonului de tragere.

   Sfântul Atanasie s-a născut în 1887 în satul Danicevo, provincia Volnia, într-o familie de funcționari publici. Din 1905 până în 1908, a servit în armată.

   În iulie 1920, a fost arestat și internat în orașul Oriol, în lagărul de concentrare nr. 1, unde a rămas până în noiembrie același an. După eliberare, s-a instalat în turnul clopotniței Catedralei "Sfântul Botez al Domnului" din Oriol și din acel moment a început isprava sfintei nebunii.

   La începutul anilor 1920, după ce s-a vindecat de o boală gravă, a intrat într-o mănăstire, cu binecuvântarea Părintelui său duhovnic. Din 1926 până în 1931, a cântat în corul Bisericii "Sfânta Înviere" din fostul cimitir monahal din Oriol.

   În aprilie 1931, a fost arestat din nou, acuzat de „agitație în rândul maselor credincioase împotriva măsurilor puterii sovietice și ale partidului în țară”. În timpul interogatoriului, Sfântul Atanasie a confirmat că, atunci când oamenii l-au întrebat despre aderarea la fermele colective, a răspuns negativ, dar a respins celelalte acuzații. Pe 28 octombrie 1931, dosarul penal împotriva mai multor persoane, inclusiv a Sfântului Atanasie, a fost închis din cauza lipsei de dovezi ale activității criminale. În 1932, a fost internat în Spitalul de Psihiatrie din Oriol, unde a petrecut 9 ani. 

   Mulți credincioși veneau la el în spital, pentru sfat și mângâiere. Din 1941 până în 1948, ascetul a trăit în Oriol, a cântat în corul bisericii și i-a ajutat pe locuitorii orașului la treburile casnice. În anii de război, i-a întărit pe oameni, oferea sfaturi duhovnicești, avertiza despre necazuri și povestea despre soarta soldaților și a prizonierilor.

   După 1948, a fost arestat de mai multe ori și internat în spitale psihiatrice, unde a petrecut încă 7 ani. În dosarele medicale, doctorii au consemnat invariabil religiozitatea, calmul, sociabilitatea și firea bună a Sfântului Atanasie. Pe toată perioada petrecută în unitățile medicale, oamenii veneau la el, ca și înainte, pentru ajutor și sfaturi.

   Pe 5 mai 1967, la vârsta de 81 de ani, Sfântul Atanasie a adormit în Domnul. A fost înmormântat în Cimitirul Krestitelschi din Oriol.
 

   Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Alexei de Sitka și Alaska a emis o scrisoare pastorală, prin care susține eforturile de închidere a unui centru de băuturi alcoolice din Marshall, în Alaska, drept răspuns la frământările exprimate de locuitorii comunității.

   În scrisoarea din 13 mai, adresată Parohiei "Sfântul Apostol Iacob", Arhiepiscopul Alexei prezintă alcoolismul atât ca pe o criză spirituală, cât și ca pe o criză comunitară.

   Este o adresare care, credem noi, merită luată în seamă:

Episcopia Ortodoxă de Sitka și Alaska - Biserica Ortodoxă din America / Preafericitul Tihon Mitropolit și Primat

Preasfințitul Alexei
Episcop de Sitka și Alaska
13 mai 2026

Preaiubiți în Hristos,
   Domnul nostru îi cheamă pe toți cei obosiți și împovărați să vină la El și să găsească odihnă. Dar prin ispita beției, cel rău oferă o odihnă falsă. El promite mângâiere, dar oferă tristețe. El promite uitare, dar adâncește rana. El promite libertate, dar aduce sclavie.

   De aceea, astăzi nu ne ridicăm prin cuvânt împotriva fraților și surorilor noastre care se nevoiesc, ci vorbim pentru ei. Cei răniți de alcool nu sunt străini. Sunt fii iubiți ai lui Dumnezeu. Sunt rudele noastre, vecinii noștri, prietenii noștri, propriul nostru sânge. Unii au început să bea din cauza durerii. Unii din cauza singurătății. Alții pentru că tristețea era prea grea și nimeni nu a știut cum să-i ajute să o ducă.

   Biserica nu se îndepărtează de ei. Hristos nu Se îndepărtează de ei. Dar pentru că îi iubim, nu trebuie să binecuvântăm ceea ce îi distruge. Părinții noștri ne învață că vinul, folosit corect, este un dar de la Dumnezeu, dar beția este sclavie. Sfântul Vasile numește beția răzvrătire față de Dumnezeu, iar Sfântul Ioan Gură de Aur o numește nebunie voluntară. Când un popor se dedă beției, îngerii lui Dumnezeu plâng, iar puterile întunericului se bucură.

   Așadar, aceasta nu este doar o chestiune de afaceri, comoditate sau preferințe personale. Este o chestiune de viață. Ce fel de sat vrem pentru copiii noștri? Ce fel de case vrem pentru mamele și tații noștri, bătrânii și tinerii noștri? Ce moștenire vom lăsa celor care vor veni după noi?

   Bătrânii noștri care ne-au dat naștere ne-au învățat puterea, autocontrolul, grija față de familie, respectul față de bătrâni și responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu. Dar alcoolul a luat ceea ce nu avea niciodată dreptul să ia: pacea din case, tăria de la bărbați, siguranța de la femei, inocența de la copii, demnitatea de la bătrâni și speranța de la suflete.

   Am îngropat deja prea multe dureri. Am văzut prea multe lacrimi. Dacă există o modalitate legală și onorabilă de a închide acest magazin, atunci conștiința creștină nu poate rămâne tăcută. A acționa nu înseamnă a-i condamna pe cei căzuți; înseamnă a-i ajuta să se ridice. A vorbi nu este ură; este milă. Tăcerea, atunci când poporul nostru este rănit, nu este pace. Este abandonare.

   Așa că, vă spun: fiți curajoși. Aceasta este lupta bună. Aceasta este o lucrare nobilă. Aceasta este iubire cu curaj. A sta împotriva alcoolului, într-un sat rănit, nu este cruzime. Sunt tați și mame care își păzesc casele. Sunt tineri care spun că viitorul lor nu va mai fi furat. Sunt bătrâni care spun că satul încredințat lor merită încă apărat. Este un popor întreg care se ridică împreună, nu în mânie, ci în credință, milă și speranță.

   Să nu vă rușinați de nimeni că faceți ceea ce este drept. Stați uniți. Rugați-vă împreună. Vorbiți împreună. Acționați împreună. Spuneți cu o singură inimă: 'Casele noastre merită apărate. Copiii noștri merită protejați. Bătrânii noștri merită cinstiți. Sufletele noastre merită salvate. Pacea satului nostru nu este de vânzare'.

   Alegeți viața. Alegeți sobrietatea. Alegeți pacea. Alegeți-L pe Hristos. Și fie ca îngerii lui Dumnezeu să se bucure de un popor care a avut curajul să închidă ușa distrugerii și să deschidă din nou ușa vindecării, demnității și speranței.

   Patriarhul Daniel al Bulgariei și-a exprimat mirarea și consternarea privind refuzul din partea unui Mitropolit grec de a permite slujbele în limba bulgară într-o biserică bulgărească din Edirne, Turcia (vezi ARHIVA LO).

   „Această neînțelegere... personal nu pot înțelege, nu pot explica de ce se întâmplă acest lucru”, a declarat Patriarhul Daniel pentru Televiziunea Națională Bulgară (BNT), ca răspuns la scandalul de pe lângă Biserica Bulgărească "Sfântul Gheorghe" din Edirne, unde un Mitropolit grec a blocat o Sfântă Liturghie festivă în limba bulgară de Ziua Sfântului Gheorghe, sâmbăta trecută.

   Patriarhul a întrebat de ce Părintelui Haralambie Nicev, cleric al Patriarhiei Constantinopolului, nu i s-a permis să oficieze slujba.

   „Este cleric al Patriarhiei Ecumenice, a mers în ziua aceea să celebreze. Exista un acord anterior”, a spus Patriarhul. „Odată ce 150 de bulgari s-au deplasat acolo, care este problema cu permiterea săvârșîrii Liturghiei în limba bulgară?”.

   Întâistătătorul bulgar a remarcat că acest tip de conflicte dintre Mitropolitul Amfilohie și comunitatea bulgară „durează de ceva vreme” și sunt cunoscute de toate părțile.

„Repetăm ​​ceea ce s-a întâmplat acum 150 de ani, când au luptat pentru dreptul de a predica în limbă bulgară independent”, a spus el. „Aceste probleme care au fost atât de sensibile în trecut - nu vedem de ce este nevoie acum să le readucem la viață, nefiind în beneficiul nimănui”.

   Exarhatul Bulgar din Istanbul a declarat că nu va permite oficierea slujbelor în limba greacă în bisericile bulgărești din Edirne și a informat atât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, cât și Patriarhia de Constantinopol.

   În ceea ce privește decizia de a interzice preoții greci în biserică până la rezolvarea problemei, Patriarhul Daniel a spus că respectiva comunitate are acest drept, în conformitate cu legislația turcă, ca organizație religioasă înregistrată. „Cred că această decizie vine ca urmare a multor negocieri, a multor încercări de a rezolva această problemă într-un alt mod”, a spus el.

   Patriarhul și-a exprimat speranța că „părțile responsabile vor ține cont de istorie, de istoria îndepărtată a acestei probleme, de istoria recentă a neînțelegerii și vor găsi o soluție pentru această chestiune, astfel încât toată lumea să fie mulțumită, astfel încât să existe acolo un cult regulat, într-un limbaj ușor de înțeles”.
 

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna mai 2026.