Pe 12 iulie 2026, în A 6-a Duminică după Rusalii, ziua pomenirii biruitorilor și atotlăudaților Apostoli Petru și Pavel (c. Iul.), Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril al Moscovei și al întregii Rusii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala istorică Imperială a Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Cetatea Petru și Pavel din Sankt Petersburg. După slujbă, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat credincioșilor, cu o predică, publicată de revista franțuzească Orthodoxie, a cărei traducere o prezentăm mai jos:
Înaltpreasfințite Mitropolit!
Dragi Episcopi, Părinți, Frați și Surori!
Vă felicit din inimă pe toți, la această mare sărbătoare pentru orașul Sankt Petersburg și, bineînțeles, pentru întreaga Biserică Universală!
Această zi a fost întotdeauna sărbătorită în mod special în capitala nordică a Rusiei, deoarece acest oraș a fost numit în onoarea marelui Apostol Petru și acesta a fost venerat în mod special aici. Nu este o coincidență faptul că primul Țar a purtat și numele de Petru. Desigur, în mare parte numele împăratului a dus la închinarea capitalei memoriei Apostolului Petru.
Toate aceste împrejurări legate de nașterea și consolidarea vieții bisericești în ansamblul ei aici, pe malurile Nevei, odată cu întemeierea capitalei nordice, reprezintă un capitol foarte important în istoria noastră națională și bisericească, istoria Bisericii Ortodoxe Ruse.
Prin voia lui Dumnezeu, în acest loc s-au concentrat toate forțele duhovnicești ale țării. Deși acest lucru s-ar putea să nu se fi aplicat pe deplin clasei conducătoare și intelectualității din acea vreme, oamenii erau profund religioși și devotați Bisericii lui Dumnezeu. Mari Sfinți ai secolului al XX-lea au înflorit aici - Maica Xenia de Petersburg și Părintele Ioan de Kronstadt. Nu este o coincidență faptul că acest lucru se întâmpla tocmai pe malurile Nevei și chiar în momentul care a precedat cele mai grave încercări pentru țară și pentru Biserica noastră.
Când autoritățile nelegiuite de aici, din Petersburg, au preluat puterea asupra întregii țări și au proclamat drept scop eradicarea credinței ortodoxe, mulți au urmat calea pe care le-o arătau autoritățile - unii se temeau de această autoritate, în timp ce alții chiar o admirau. Și, a fost o cale teribilă. Aceasta nu a fost doar o cale de luptă pentru prosperitatea materială și culturală a țării - această cale a fost o cale de insuflare a ateismului în inimile poporului rus, care contrazicea întreaga noastră istorie, tradițiile strămoșilor, părinților, asceților, războinicilor, cărturarilor și, în mare măsură, chiar și ale intelectualității noastre. Totul s-a făcut împotriva căii istorice a poporului nostru.
Și toată această mizerie a fost concentrată aici, în acest oraș. Aici a avut loc o teribilă răsturnare, numită revoluție; aici s-a vărsat sânge nevinovat; aici, conducătorii nebuni au pornit să construiască o societate a prosperității universale. Dar, după cum știm, nu a rezultat nimic din asta.
Și, ne întrebăm: de ce nu a funcționat? La urma urmei, aveau totul în mâinile lor: putere, știință, artă, tehnologie, bani, factori materiali. Totul era în mâinile acestei puteri. Mai mult, spre deosebire de autoritățile care conduseseră anterior țara noastră și de autoritățile din multe alte țări, aici exista o monopolizare completă a puterii într-o singură mână, în mâini necredincioase. Și această putere mare și-a stabilit, ca prim obiectiv, eradicarea credinței ortodoxe. În orașul Sankt Petersburg, redenumit în onoarea liderului revoluției necredincioase, bisericile au început să se închidă - maiestuoasa Catedrală Sfântul Isaac, Catedrala din Kazan și multe altele.
După cum știți, sunt un leningrădean, un petersburgean, o persoană legată prin naștere de acest mare oraș și încă îmi amintesc de Leningradul postbelic. Îmi amintesc că existau aproximativ treisprezece biserici active în oraș, la acea vreme. Îmi amintesc cum slujbele din Paraclisul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg, în Cimitirul Smolenskoe, atrăgeau o mulțime imensă, pentru că oamenii își păstrau credința. Aceste mici focare de ortodoxie din Capitala de Nord erau foarte venerate de toți locuitorii ortodocși. Focul credinței ardea, cu adevărat, în aceste biserici.
Știu că unii clerici, desigur, prețuiesc amintirea acestui lucru, transmisă de generațiile anterioare, deși majoritatea clerului de astăzi din Sankt Petersburg s-ar putea să nu-și amintească pe deplin toate circumstanțele acelei vieți. Dar, trebuie să păstrăm istoria Sankt Petersburgului în conștiința noastră religioasă. Pentru că acest oraș a fost un simbol al ateismului, un simbol al apostaziei de la credința ortodoxă, un simbol al victoriei unui guvern fără Dumnezeu care s-a autoproclamat, pentru totdeauna, ca guvernul „cel mai drept, cel mai ușor de înțeles pentru popor”, reflectând, chipurile, interesele poporului. Iar scopul principal al acelui guvern era să construiască un fel de societate ideală, care să amintească foarte mult de Împărăția Cerurilor, doar că... fără Dumnezeu.
Știm că nu a rezultat nimic din asta. Pentru că între aceste ziduri, în orașul Sankt Petersburg, din care a început să se dezvolte toată acea filozofie fără Dumnezeu și toată politica fără Dumnezeu, ducând țara la multe încercări, se poate simți încă puterea lui Dumnezeu, care se desăvârșește în slăbiciunea omenească (vezi 2 Corinteni 12:9). Și nicio superputere fără Dumnezeu, cu armatele, agențiile de informații și numeroase alte forțe puternice, nu a putut eradica credința din poporul nostru.
Oamenii aflați în poziții înalte au încercat să-și ascundă credința, nu au participat deschis la Biserică, dar au crezut în Dumnezeu. Am cunoscut mulți astfel de oameni, inclusiv printre savanți. Manifestările exterioare ale religiozității, în țară, au fost atunci reduse la minimum.
Situația dificilă a Bisericii părea multora (în special celor aflați la putere la acea vreme) un vestitor al eradicării complete a religiei în țara noastră, al realizării idealurilor unei societăți fără Dumnezeu, pe care autoritățile au numit-o „comunistă”. Era un vis, un obiectiv național, pe care, prin puterea partidului, a agențiilor de informații și a multor altor factori, îl insuflau în mintea oamenilor, pe care încercau să-i reformeze complet.
Dar nu a funcționat. Și iată întrebarea, mai ales pentru necredincioși: de ce nu a funcționat? Puterea concentrată în acest guvern, probabil, nu mai fusese văzută în niciun alt guvern, de pe vremea romanilor. Totul era subordonat - de la cultură și artă, la știință, medicină și educație - totul era sub controlul acestui guvern fără Dumnezeu. Acesta a pornit să distrugă credința, dar a eșuat. Și, amintirea acestui guvern a pierit cu sunet (vezi Psalmul 9:6).
Amintirea acestei părți importante a istoriei noastre ar trebui să ne întărească pe toți în credința ortodoxă. Căci numai o minune poate și așa ar trebui să fie numită renașterea Ortodoxiei în Rusia, în ceea ce era atunci Uniunea Sovietică și, bineînțeles, renașterea acestui loc sfânt, însăși inima capitalei nordice - Biserica din Cetatea Petru și Pavel, care a fost sfințită prin vizitele multor oameni proeminenți și în care s-a sălășluit rugăciunea.
Rugăciunea și prezența credincioșilor în această Biserică au devenit, din nou, realitate. Vreau să subliniez, încă o dată, că este o dovadă a puterii lui Dumnezeu, care este mai mare decât orice putere omenească. Toată lumea trebuie să țină cont de această experiență istorică. Dacă într-adevăr nu există o putere mai mare decât puterea lui Dumnezeu, atunci noi, credincioșii, trebuie să ne predăm complet acestei Puteri Dumnezeiești, să ne supunem Ei. Mai mult, cerințele sunt destul de simple. Toată lumea le cunoaște, toate sunt stabilite în porunci. Trebuie să trăim după aceste porunci, nu să le uităm; după acest cod moral și duhovnicesc, prin care, numai urmându-le, o persoană se poate dezvolta cu adevărat spiritual și intelectual.
De aceea este atât de important acest lucru, mai ales în vremea noastră, când ateismul a cuprins așa-numita lume civilizată - Europa de Vest și alte țări. Într-adevăr, credința creștină de acolo se retrage la margini. Prin urmare, Rusia trebuie să îndeplinească marea misiune de a mărturisi despre Hristos. Nu pretindem un fel de slujire mesianică. Nu pretindem că suntem cei mai buni, cei mai deștepți sau altceva de acest gen. Dar istoria se manifestă în așa fel încât astăzi, tocmai în țara noastră, credința creștină, ortodoxă, se întărește și devine nu doar o forță care călăuzește viața personală sau familială a unei persoane, ci și o forță care influențează viața societății și a statului.
Fie ca Dumnezeu să dea ca această perioadă remarcabilă a renașterii Ortodoxiei să fie marcată nu doar de manifestări exterioare - deschiderea bisericilor și mănăstirilor - ci și de ceea ce se întâmplă în mintea oamenilor. Fie ca Dumnezeu să dea ca această renaștere să dăruiască Patriei noastre și poporului nostru roade care să facă, în așa fel încât noi, ca popor, să ne putem bucura de ele, mulți ani de acum înainte. Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu, ocrotirea Împărătesei Cerurilor și rugăciunile Martirilor și Mărturisitorilor Bisericii noastre, inclusiv ale celor care au suferit aici, pe acest pământ, în Cetatea lui Petru, să ne întărească în credință, evlavie, curăție și credincioșie față de Domnul și Sfânta Sa Biserică. Amin!
Vă urez sărbători fericite!
Comunicat de presă al Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe
Publicat la 10.07.2026
Sfântul Sinod al Episcopilor a primit informații despre verdictul scandalos al Tribunalului Districtual din Liublana [capitala Sloveniei], prin care Sanctitatea Sa Patriarhul Sârb Porfirie și comunitatea Bisericii Ortodoxe Sârbe din Liubliana au fost condamnați la o pedeapsă cu suspendare, de la patru luni la un an, și de asemenea, la o amendă cu suspendare, de zece mii de euro, cu o perioadă de supraveghere de un an. Verdictele au fost date la propunerea Parchetului de Stat Districtual din Liubliana, pronunțate în rezumat sau, mai precis, în procedură sumară.
Sfântul Sinod al Episcopilor constată că nici Patriarhul Sârb Porfirie, nici avocatul său, nu au fost informați anterior că procedura judiciară a fost inițiată. Mai mult, Parchetul Districtual din Liubliana nu l-a citat niciodată pe Patriarh pentru a da o declarație cu privire la acuzații, ceea ce este, în sine, un precedent de acest fel și vorbește elocvent despre intenția acestei proceduri judiciare.
Deosebit de îngrijorător este faptul că informațiile despre această procedură judiciară au ajuns la anumite instituții media din Serbia, chiar înainte de sesiunea din acest an a Sfântului Sinod al Episcopilor, fără îndoială cu scopul de a declanșa o campanie mediatică murdară împotriva Bisericii Ortodoxe Sârbe și a Patriarhului Serbiei, Sanctitatea Sa Porfirie.
Sfântul Sinod al Episcopilor este obligat să informeze publicul că această procedură judiciară face parte și ea dintr-o serie de procese fără sens intentate împotriva Bisericii Ortodoxe Sârbe de către preotul demis Jeliko Lubarda. Comportamentul extrem de neobișnuit și nedemn menționat mai sus, care a început în timpul vrednicului de pomenire Mitropolit Iovan, a continuat chiar în timp ce Patriarhul Sârb Porfirie conducea Mitropolia Zagrebului și Liublianei. Sfântul Sinod al Episcopilor a analizat în repetate rânduri activitățile anti-bisericești ale acestui preot demis și a luat mai multe decizii pe această temă, chiar dinainte ca Patriarhul Porfirie, pe atunci Episcop Vicar de Jegar, să fie ales Mitropolit de Zagreb și Liubliana.
Conform evaluării experților juridici, Parchetul Districtual și Tribunalul Districtual din Liubliana, conform raționamentului hotărârilor judecătorești, au ignorat faptul că numirea în slujba bisericească și transferul preoților parohi se înscriu între drepturile canonice inalienabile ale Episcopului competent, prevăzute de Constituția Bisericii Ortodoxe Sârbe. Au fost încălcate Acordul privind statutul juridic al Bisericii Ortodoxe Sârbe – Mitropolia Zagreb-Liubliana, Legea privind libertatea religioasă și avizul obligatoriu al Curții Constituționale a Republicii Slovenia, precum și principiile fundamentale ale unei societăți civilizate, ale statului de drept.
Sfântul Sinod al Episcopilor, luând în considerare acțiunile menționate mai sus ale Parchetului și ale Tribunalului din Liubliana, a cerut Sanctității Sale să nu obiecteze la hotărârile Tribunalului Districtual din Liubliana și, în ciuda faptului că acestea contrazic structura canonică a Bisericii, să nu participe, așa cum nu a participat până acum, la procesul kafkian care este îndreptat exclusiv împotriva reputației, structurii și demnității Bisericii Ortodoxe Sârbe și, în special, împotriva Patriarhului Sârb.
Lauren K. McCormick a publicat în numărul Revistei de Arheologie Biblică apărut în data de 8 iulie 2026, un articol intitulat: Piatră verticală scoată din cult, descoperită în Iuda. Iezechia, tu ești? - anunțând astfel o nouă descoperire importantă. Vă oferim traducerea articolului primit recent pe adresa redacției noastre, în rândurile de mai jos.
Fotografie aeriană compusă, a clădirii 101 excavate la Tel 'Eton. Fotografie de Sky View, Griffin Aerial Imaging; Imagine editată de Yair Sapir. Prin amabilitatea lui Avraham Faust și a expediției Tel 'Eton.
Cu mult înainte de fotografii, jurnale sau smartphone-uri, oamenii păstrau momentele definitorii ale vieții, în piatră. În Biblie, israeliții ridicau massebot - pietre verticale - pentru a comemora întâlnirile cu Dumnezeu, a pecetlui legăminte, a marca granițe și a comemora evenimente semnificative:
13. Apoi S-a înălţat Dumnezeu de la el, din locul în care îi grăise.
14. Şi a aşezat Iacov un stâlp pe locul unde-i grăise Dumnezeu, un stâlp de piatră, şi a săvârşit turnare peste el şi a turnat peste el untdelemn.
15. Şi a pus Iacov locului unde-i grăise Dumnezeu, numele Betel. (Facerea 35)
3. A venit deci Moise şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi legile. Atunci a răspuns tot poporul într-un glas şi a zis: "Toate cuvintele pe care le-a grăit Domnul le vom face şi le vom asculta!"
4. Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului. Şi el, sculându-se dis-de-dimineaţă, a zidit jertfelnic sub munte şi a pus doisprezece stâlpi, după cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
5. A trimis apoi tineri dintre fiii lui Israel, de au adus aceştia arderi de tot şi au jertfit vitei, ca jertfă de izbăvire Domnului Dumnezeu. (Ieșirea 24).
25. Şi a încheiat Iosua cu poporul legământ în ziua aceea şi i-a dat legi şi porunci în Sichem, înaintea cortului Domnului Dumnezeului lui Israel.
26. Şi a scris Iosua cuvintele acestea în cartea legii lui Dumnezeu şi a luat o piatră mare şi a pus-o acolo sub stejarul care era lângă locaşul sfânt al Domnului.
27. Apoi a zis Iosua către tot poporul: "Iată piatra aceasta ne va fi mărturie, căci ea a auzit toate cuvintele Domnului, pe care le-a grăit El cu noi astăzi. Să fie dar ca mărturie împotriva voastră în zilele viitoare, ca să nu minţiţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru!" (Cartea lui Iosua Navi 24).
Pentru israeliți, aceste pietre funcționau la fel ca monumentele de astăzi: chemau la venerare și dădeau formă fizică amintirilor pe care oamenii doreau ca generațiile viitoare să le țină minte.
Într-un nou articol, arheologul Avraham Faust de la Universitatea Bar-Ilan relatează despre descoperirea unei pietre verticale într-o reședință de elită din secolul al VIII-lea înainte de Hristos, la Tel 'Eton (probabil Eglonul biblic). La un moment dat, înainte ca asirienii să distrugă așezarea, piatra pare să fi fost așezată în mod deliberat și ascunsă pe o platformă de piatră, într-o casă mare. Să reprezinte, oare, acest lucru dezactivarea sa cultică?
Contextul descoperirii de la sfârșitul secolului al VIII-lea - împreună cu alte dovezi ale reformei religioase din Arad, Be'er Sheva și Lachish - îl determină pe Faust să conecteze piatra verticală cu reforma religioasă a regelui Iezechia. Dacă are dreptate, descoperirea oferă dovezi despre cum ar fi putut fi primită reforma lui Iezechia în casele oamenilor.
Piatra verticală a fost găsită într-o casă impunătoare cu patru camere, pe care arheologii o numesc Clădirea 101. Faust identifică această structură ca fiind reședința familiei extinse (bet av) a unui guvernator local sau a unui funcționar administrativ, distrusă în timpul unei campanii asiriene, la sfârșitul secolului al VIII-lea.
Excavată pe parcursul a zece sezoane (2006–2015), Clădirea 101 a fost găsită într-o stare excepțională de conservare. Zidurile sale excavate aveau o înălțime de 0,9 până la 1,5 metri și au fost găsite sute de vase și artefacte, împreună cu rămășițe botanice. Având în vedere natura meticuloasă a excavațiilor, echipa a reușit să reconstruiască modul în care funcționa clădirea „în ajunul distrugerii sale”.
Arheologii au descoperit inițial un strat dens de pietre neprelucrate, care acopereau o parte din podeaua din cea mai mare cameră a clădirii. Excavările ulterioare au dezvăluit că acestea nu erau resturi prăbușite, ci o platformă din piatră, construită în mod deliberat, care ocupa doar porțiunea de sud-vest a camerei. În platformă erau îngropate două fragmente mari prelucrate din piatră, care se îmbină ca părți ale unei singure pietre, măsurând aproximativ 1,4 metri lungime și cântărind uluitoarea greutate de 700 kg.
Vedere de prim-plan a camerei în care au fost găsite cele două segmente ale pietrei verticale (evidențiate). Adăugat (stânga jos), cele două segmente au fost „unite” în Photoshop, pentru a oferi o idee despre cum ar fi putut arăta piatra originală. Fotografie de Sky View, Griffin Aerial Imaging; adăugire pregătită de Dvir Rotem. Prin amabilitatea lui Avraham Faust și a Expediției Tel ‘Eton.
Piatra era singurul bloc din platformă care a fost prelucrat. Sub ea se afla o fundație special construită, care traversa camera. În altă parte a Clădirii 101, fundații continue similare susțineau pereții. Acesta este singurul exemplu în care o fundație traversează un spațiu interior, sugerând că a fost construită special pentru a susține în mod stabil piatra verticală. Într-o etapă ulterioară, piatra a fost așezată orizontal (posibil provocând spargerea ei în două), iar platforma a fost construită deasupra ei. Efortul necesar pentru transportarea pietrei de 700 kg, ridicarea ei pe o fundație special pregătită în interiorul casei și apoi îngroparea ei indică importanța considerabilă pe care a avut-o odinioară.
"Piatra verticală" este bine cunoscută în tot Orientul Apropiat antic și apare frecvent în Biblia ebraică. Aceste pietre verticale au fost adesea interpretate ca reprezentări ale zeităților, iar Iezechia este asociat în mod evident cu îndepărtarea lor (de exemplu, Cartea a patra a Regilor 18).
"4. Şi a stricat şarpele cel de aramă, pe care-l făcuse Moise; chiar până în zilele acelea fiii lui Israel îl tămâiau şi-l numeau Nehuştan.
5. Şi a nădăjduit el în Domnul Dumnezeu. Ca el n-a mai fost altul între toţi regii lui Iuda, nici înainte, nici după;
6. Căci s-a lipit el de Domnul şi nu s-a abătut de la El, ci a păzit poruncile Lui, cum poruncise Domnul lui Moise.
7. De aceea Domnul a fost cu el şi tot ce a făcut Iezechia, făcea cu chibzuinţă. Şi s-a depărtat el de regele Asiriei şi n-a mai slujit aceluia.
8. Apoi a bătut pe Filisteni până la Gaza, precum şi în cuprinsul ei, de la turnul de pază până la cetatea întărită.
9. în anul al patrulea al regelui Iezechia, adică în anul al şaptelea al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel, s-a dus Salmanasar, regele Asiriei, asupra Samariei şi a împresurat-o şi după trei ani a luat-o.
10. În anul al şaptelea al lui Iezechia, adică în anul al zecelea al lui Osea, regele lui Israel, a fost luată Samaria.
11. Atunci regele Asiriei a strămutat pe Israeliţi în Asiria şi i-a aşezat în Halach, în Habor, lângă râul Gozan, în cetăţile Mediei,
12. Pentru că n-au ascultat glasul Domnului Dumnezeului lor şi au călcat legământul Lui; tot ceea ce a poruncit Moise, robul Domnului, ei nici n-au ascultat, nici n-au făcut.
13. Iar în anul al paisprezecelea al regelui Iezechia s-a dus Senaherib, regele Asiriei, asupra tuturor cetăţilor întărite ale lui Iuda şi le-a luat.
14. Atunci a trimis Iezechia, regele Iudei, la regele Asiriei în Lachiş, ca să-i zică: "Vinovat sunt! Du-te de la mine, căci ceea ce vei pune asupra mea, voi plăti!" Şi a pus regele Asiriei asupra lui Iezechia, un bir de trei sute de talanii de argint şi treizeci de talanţi de aur.
15. Şi a dat Iezechia tot argintul ce s-a găsit în templul Domnului şi în vistieria casei domneşti.
16. În vremea aceea a luat Iezechia aurul de pe uşile templului Domnului şi de pe stâlpii cei vechi pe care-i aurise însuşi Iezechia. şi l-a dat regelui Asiriei.
17. Şi a trimis regele Asiriei din Lachiş pe Tartan, pe Rabsaris şi pe Rabşache cu oştire mare asupra Ierusalimului şi, sosind, s-au oprit la canalul iazului de sus, care se află lângă drumul ce merge spre ţarina nălbitorului.
18. Şi chemând aceia pe rege, au ieşit la ei Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia curţii domneşti, Şebna scriitorul şi Ioah cronicarul, fiul lui Asaf.
19. Atunci a zis către ei Rabşache: "Spuneţi lui Iezechia: Aşa zice regele cel mare, regele Asiriei: Ce fel de nădejde este aceea în care te reazemi? Tu ai spus numai vorbe goale; pentru război însă trebuie pricepere şi putere.
20. Acum însă în cine nădăjduieşti tu, de te-ai răzvrătit împotriva mea?
21. Iată, tu socoţi să te reazemi pe Egipt, pe acea trestie frântă care de se sprijineşte cineva în ea îi intră în mână şi i-o sparge. Aşa este Faraon, regele Egiptului, pentru toţi cei ce nădăjduiesc în el.
22. Iar de-mi veţi zice: Noi nădăjduim în Domnul Dumnezeul nostru! Apoi în acela, oare, ale cărui înălţimi şi jertfelnice le-a stricat Iezechia şi a zis lui Iuda şi Ierusalimului: Numai înaintea acestui jertfelnic să vă închinaţi, care este în Ierusalim?"
Dovezile arheologice atestă, de asemenea, existența unor pietre verticale în mai multe așezări iudaice, inclusiv Tell Beit Mirsim, Tel Halif, Khirbet Qeiyafa și Lachish. La Tell Beit Mirsim și Tel Halif, ca și la Tel 'Eton, pietrele verticale au fost descoperite în contexte clar domestice, sugerând că astfel de realizări au constituit elemente artistice ale practicilor religioase casnice, alături de utilizarea lor în spații publice.
Deși așezată adânc în interiorul casei, piatra verticală ar fi fost vizibilă de la intrare și din curtea centrală, ceea ce o face un punct focal evident al reședinței. De asemenea, piatra nu pare să fi fost abandonată întâmplător sau distrusă violent. În schimb, se pare că a fost coborâtă cu grijă și ascunsă în interiorul platformei. Cazul diferă de o profanare reală, în care obiectele sacre sunt profanate în mod deliberat, și de îngroparea ritualică respectuoasă a obiectelor retrase din cult. Faust propune un scenariu intermediar: localnicii s-au supus noilor politici religioase care impuneau îndepărtarea obiectului de cult, dar l-au tratat cu respect datorită rolului său sacru, de lungă durată, în familie.
Întrucât clădirea ulterioară este de dinainte de distrugerea asiriană a așezării, Faust susține că demontarea trebuie să fi avut loc anterior, reflectând o anulare intenționată a cultului, mai degrabă decât o distrugere în timp de război. Această interpretare câștigă susținere atunci când este privită alături de alte descoperiri de la sfârșitul secolului al VIII-lea. La Arad, un templu iudaic a fost dezafectat cu grijă; la Be'er Sheva, un altar cu patru coarne a fost demontat și reutilizat în construcțiile ulterioare; iar în Lachish, un altar de la poartă pare să fi fost închis intenționat înainte de cucerirea asiriană. Deși fiecare sit rămâne supus dezbaterilor, împreună sugerează că în această perioadă au avut loc schimbări religioase semnificative în Iuda.
Faust sugerează că aceste situri dezvăluie un model consistent de transformare religioasă în Iuda la sfârșitul secolului al VIII-lea. Deși niciunul nu dovedește individual istoricitatea reformei lui Iezechia, Faust susține că dovezile arheologice cumulate fac ca un tip de reformă religioasă coordonată să fie din ce în ce mai plauzibilă.
Dezvoltarea studiului capătă, astfel, o caracteristică metodologică. Arheologii au căutat în mod tradițional dovezi ale reformei, în temple și altare publice, însă astfel de clădiri sunt rare, iar dovezile sunt contestate. Casele, în schimb, erau peste tot. Pentru Faust, anularea atentă a pietrei verticale de la Tel 'Eton demonstrează potențialul arheologiei domestice de a aduce lumină în unul dintre cele mai dezbătute fenomene din istoria religioasă a Iudeii.
În mod ironic, actul care a pus capăt funcției religioase a pietrei a fost și cel care i-a asigurat supraviețuirea. Aproape 2 700 de ani mai târziu, piatra continuă să-și îndeplinească scopul inițial de a păstra memoria - chiar dacă ceea ce comemorează exact rămâne o întrebare încă fără răspuns.
***Lauren K. McCormick este redactor asistent la Revista de Arheologie Bivlică și specialistă în religii antice din Orientul Apropiat, cultură vizuală și Biblie. Deține diplome în religie de la Universitatea Syracuse, Universitatea Duke, Universitatea New York și Universitatea Rutgers și a absolvit o bursă postdoctorală pe teme religioase și de conversație publică la Universitatea Princeton.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
