(https://orthodoxia.info/news/tin-arsi-ton-anathematon-simera-4/#)
"După ridicarea anatemelor reciproce din 1054 la încheierea Conciliului Vatican II, pe 7 decembrie 1965, într-o ceremonie desfășurată simultan la Roma și Constantinopol, cele două Biserici ale Romei și Constantinopolului s-au aflat într-o situație similară cu cea în care se aflau la începutul secolului al XI-lea: o stare de comuniune tulbure, de necomuniune. Pentru a remedia această problemă, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora inițiaseră anterior, în timpul întâlnirii lor istorice și profetice de la Ierusalim, în ianuarie 1964, un dialog al carității.
Acest dialog al carității își propunea să conducă la un dialog al adevărului prin crearea, în 1979, a Comisiei Internaționale Mixte pentru Dialog Teologic între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă, pe picior de egalitate, în urma unui acord reciproc între Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Ecumenic Dimitrios. Scopul acestei comisii, încă de la început, a fost foarte clar: restabilirea deplinei comuniuni între aceste două Biserici, fondată pe unitatea credinței conform experienței și tradiției comune a Bisericii primare, tradiția comună a primului mileniu, așa cum se poate citi în proiectul documentului comisiei pregătit la Rodos în 1980.
Care este situația după patruzeci și cinci de ani? Cu siguranță, există încă mulți sceptici care repetă încontinuu: „Care este rostul dialogului cu latinii, pe care Părinții noștri în credință - precum Sfântul Marcu al Efesului sau Sfântul Cosma Etolianul - i-au condamnat...”, fără să realizeze că situația în care se află Biserica Romano-Catolică după Conciliul Vatican II nu este aceeași cu cea în care se afla atunci când trăiau acești Sfinți. Într-adevăr, Biserica Romano-Catolică a trecut printr-o adevărată „revoluție coperniciană” în timpul acestui conciliu, o revoluție declanșată de redescoperirea tradiției primilor Părinți ai Bisericii și de o deschidere către Orientul creștin.
Desigur, vor exista întotdeauna cei care se îndoiesc de sinceritatea dialogului și suspectează că este pur și simplu un plan orchestrat de latinii vicleni pentru a atrage Biserica Ortodoxă în brațele Romei. De fapt, renașterea așa-numiților „uniați” după căderea regimului comunist la sfârșitul anilor 1980 a dus la o răcire a dialogului, alimentată de teama unei reveniri la uniatism. Cu toate acestea, Comisia Mixtă Internațională a afirmat clar în două ocazii, la Freising în 1990 și la Balamand în 1993, că metoda numită „uniatism” este respinsă ca metodă de căutare a unității „deoarece este contrară tradiției comune a Bisericilor noastre”.
Personal, sunt convins că activitatea Comisiei Mixte Internaționale a inspirat reînnoirea sinodalității în cadrul Bisericii Romano-Catolice în ultimii ani, sub pontificatul Papei Francisc: o reînnoire care inspiră o anumită „descentralizare” a Bisericii Romano-Catolice, contestând astfel așa-numita „jurisdicție universală” a Papei și care, în acest sens, pare foarte promițătoare pentru creștinii ortodocși atenți. În acest sens, Papa Leon al XIV-lea pare să dorească să continue această abordare.
Observând progrese în dialogul adevărului, comisia pare pregătită în această etapă a istoriei să confrunte și să discute, într-o atmosferă de obiectivitate științifică și încredere reciprocă, problemele care au divizat mult timp Bisericile. Pe ordinea de zi se află acum chestiunile infailibilității papale și clauza filioque. În ceea ce privește această ultimă chestiune, merită să reamintim că documentul din 2003 al Consultării Teologice Ortodoxo-Catolice Nord-Americane, intitulat „Filioque: o problemă dezbinatoare în Biserică? O declarație de consens”, recomanda ca Biserica Romano-Catolică „să folosească doar textul grecesc original pentru traducerile Crezului de la Niceea în scopuri catehetice și liturgice”, adică fără Filioque.
Din această perspectivă, un eveniment foarte recent ne aduce o bucurie deosebită: în timpul „Sărbătorii ecumenice în memoria martirilor credinței secolului XXI”, prezidată de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea la Bazilica Sfântul Pavel din afara zidurilor Romei, pe 14 septembrie 2025, Crezul niceo-constantinopolitan a fost recitat în latină, fără Filioque! Acest detaliu important demonstrează că se fac progrese și că dialogul dă roade.
Dialogul teologic pe care Biserica Ortodoxă îl poartă cu Biserica Romano-Catolică, ca și cu restul lumii creștine, nu urmărește în niciun fel să ajungă la un compromis sau să trădeze Ortodoxia, ci, dimpotrivă, a dus deja la multe acorduri importante și a adus roade semnificative în ultimele decenii, conducându-ne pe calea către o unitate creștină vizibilă.
Cu siguranță, există încă mulți sceptici care se plâng încontinuu: „Care este rostul să intrăm în dialog cu latinii, pe care Părinții noștri în credință - precum Sfântul Marcu al Efesului sau Sfântul Cosma Etolianul - i-au condamnat...”, fără să realizeze că situația în care se află Biserica Romano-Catolică după Conciliul Vatican II nu este aceeași cu cea în care se afla când trăiau acești Sfinți.
Cu toate acestea, timp de mai bine de patruzeci și cinci de ani, Comisia Mixtă Internațională a lucrat neobosit, fără a fi influențată sau distrasă. Astăzi putem culege unele roade. După ce a început prin a examina ceea ce au în comun cele două Biserici - adică o înțelegere comună a Tainelor Bisericii și o înțelegere comună a naturii mistice a Bisericii - Comisia a putut apoi să examineze chestiunea sinodalității și a primatului. Strălucirea documentului de la Ravenna din 2007 constă tocmai în accentul pus pe faptul că problema spinoasă a primatului roman nu putea fi separată de chestiunea sinodalității, deoarece primatul și sinodalitatea sunt interdependente. Într-adevăr, nimeni nu poate fi primul fără alții și nu poate exista adunare, sinod fără o președinție. Documentul de la Ravenna a clarificat faptul că acest lucru se aplică la trei niveluri ale experienței ecleziale: nivelul local eparhial, nivelul regional al sinodului episcopal și nivelul universal, în cadrul comuniunii Bisericilor patriarhale și autocefale.
Apoi, documentul de la Chieti din 2016 a aprofundat problema, examinând mai atent tradiția comună a primului mileniu, considerată normativă pentru ambele Biserici. Și, mai recent, documentul de la Alexandria din 2023 a examinat evoluțiile administrației ecleziastice din Răsărit și Apus în perioada celui de-al doilea mileniu și a concluzionat că: „Biserica nu este înțeleasă corect ca o piramidă, cu un primat care domnește de sus, dar nici nu este înțeleasă corect ca o federație de Biserici autosuficiente”.
(Mitropolitul Iov al Pisidiei)
Iov de Telmessos, născut Ihor Getcha pe 31 ianuarie 1974, la Montreal, Canada (părinții săi fiind Vladimir Getcha, originar din Galiția din vestul Ucrainei, de credință ortodoxă, și Hélène Despins, o canadiancă din Quebec, inițial catolică), este Episcop ortodox, doctor în teologie și profesor la Institutul pentru Studii Avansate în Teologie Ortodoxă al Centrului Ortodox al Patriarhiei Ecumenice Chambésy din Geneva și la Institutul Catolic din Paris.
Pe 2 noiembrie 2013, a fost ales în fruntea Arhiepiscopiei Bisericilor Ortodoxe Ruse din Europa Occidentală (Exarhatul Patriarhiei Ecumenice), cu titlul de Arhiepiscop de Telmessos și Exarh al Patriarhului Ecumenic. Apoi a devenit rector al Institutului Teologic Ortodox Sfântul Serghie. Pe 28 noiembrie 2015, a renunțat la aceste funcții, în urma numirii sale ca reprezentant al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol la Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva. Din 22 iulie 2022, este Mitropolit de Pisidia.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna decembrie 2025.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
