Cine a fost Corneliu sutașul?

Cum a contribuit convertirea unui neevreu la extinderea Bisericii primare

Robin Gallaher Branch / 11 septembrie 2026

FOTO: Pictură în nuanțe închise de roșu, gri, albastru și negru, înfățișând un înger în zbor în partea stângă și un bărbat cu o eșarfă roșie drapată în partea dreaptă. "Viziunea centurionului Corneliu", de Zanobi Rosi (1577–1631). Domeniu public, via Wikimedia Commons.

Sfântul Apostol Luca, autorul căruia îi sunt atribuite în mod tradițional Faptele Apostolilor și Evanghelia care îi poartă numele, a extins și a dezvoltat adesea teologia, prin intermediul relatării despre un anumit personaj. În capitolele 10 și 11 din Faptele Apostolilor, el a procedat astfel, relatând convertirea lui Corneliu, un centurion roman a cărui istorie a ajutat consiliul de la Ierusalim să accepte faptul că mântuirea îi includea acum atât pe iudei, cât și pe neevrei.

Menționat cu numele în Noul Testament doar în capitolul 10 din Faptele Apostolilor, Corneliu este adesea amintit ca fiind primul neevreu convertit nominal la „Cale” (așa cum era numit creștinismul timpuriu). Totuși, convertirea și botezul său au fost precedate, în text, de cele ale unui oficial fără nume, cunoscut drept eunucul etiopian (Faptele Apostolilor 8):

"Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. Ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea acasă; şi şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta. Şi alergând Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti? Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: "Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui". Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva? Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat.Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se. Iar Filip s-a aflat în Azot şi, mergând, binevestea prin toate cetăţile, până ce a sosit în Cezareea" (26 -40).

Luate împreună, cele două convertiri demonstrează că, pentru Sfântul Apostol Luca, mântuirea în Iisus se extindea la nivel mondial, cuprinzând toate popoarele.

Faptele Sfinţilor Apostoli, 10:

"Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaş, din cohorta ce se chema Italica, cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui şi care făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna. Şi a văzut în vedenie, lămurit, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un înger al lui Dumnezeu, intrând la el şi zicându-i: Corneliu! Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu. Şi acum, trimite bărbaţi la Iope şi cheamă să vină un oarecare Simon, care se numeşte şi Petru. El este găzduit la un om oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă este lângă mare. Acesta îţi va spune ce să faci.

Şi după ce s-a dus îngerul care vorbea cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale de casă şi pe un ostaş cucernic din cei ce îi erau mai apropiaţi. Şi după ce le-a istorisit toate, i-a trimis la Iope. Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea. Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz. Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului. Şi glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi îndată acel ceva s-a ridicat la cer.

Pe când Petru nu se dumirea întru sine ce ar putea să fie vedenia pe care o văzuse, iată bărbaţii cei trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, s-au oprit la poartă, și, strigând, întrebau dacă Simon, numit Petru, este găzduit acolo.

Şi tot gândindu-se Petru la vedenie, Duhul i-a zis: Iată, trei bărbaţi te caută; ci sculându-te, coboară-te şi mergi împreună cu ei, de nimic îndoindu-te, fiindcă Eu i-am trimis. Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina pentru care aţi venit? Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de Dumnezeu şi mărturisit de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca să audă cuvinte de la tine.

Deci, chemându-i înăuntru, i-a găzduit. Iar a doua zi, sculându-se, a plecat împreună cu ei; iar câţiva din fraţii cei din Iope l-au însoţit. Şi în ziua următoare au intrat în Cezareea. Iar Corneliu îi aştepta şi chemase acasă la el rudeniile sale şi prietenii cei mai de aproape. Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te. Şi eu sunt om.

Şi, vorbind cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi adunaţi. Şi a zis către ei: Voi ştiţi că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească sau să se apropie de cel de alt neam, dar mie Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. De aceea, chemat fiind să vin, am venit fără împotrivire. Deci vă întreb: Pentru care cuvânt aţi trimis după mine?

Corneliu a zis: Acum patru zile eram postind până la ceasul acesta şi mă rugam în casa mea, în ceasul al nouălea, şi iată un bărbat în haină strălucitoare a stat în faţa mea. Şi el a zis: Corneliu, a fost ascultată rugăciunea ta şi milosteniile tale au fost pomenite înaintea lui Dumnezeu. Trimite, deci, la Iope şi cheamă pe Simon, cel ce se numeşte Petru; el este găzduit în casa lui Simon, tăbăcarul, lângă mare. Deci îndată am trimis la tine; şi tu ai făcut bine că ai venit. Şi acum noi toţi suntem de faţă înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm toate cele poruncite ţie de Domnul.

Iar Petru, deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor. Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El. Şi El a trimis fiilor lui Israel cuvântul, binevestind pacea prin Iisus Hristos: Acesta este Domn peste toate. Voi ştiţi cuvântul care a fost în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan.

(Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El. Şi noi suntem martori pentru toate cele ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate, nu la tot poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi. Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi. Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui.

Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau cuvântul. Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru:

Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?

Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile" (1 - 48).

Capitolul 10 din Faptele Apostolilor pune bazele extinderii lente, dar constante, a creștinismului. Deși capitolul se concentrează pe convertirea unui neevreu de vază, Corneliu, Apostolul Petru și Duhul Sfânt joacă, de asemenea, roluri principale. Narațiunea captivantă și alertă a Sfântului Luca se desfășoară, în acest capitol, prin intermediul a patru „întreruperi”:

   - Un înger îl întrerupe pe Corneliu în timp ce se ruga;

   - O viziune îl întrerupe pe Petru în timpul prânzului;

   - Mesagerii lui Corneliu îl întrerup pe Petru în timp ce cugeta asupra viziunii sale

   - Duhul Sfânt întrerupe predica lui Petru

Pe baza informațiilor din capitolul 12 al Faptelor Apostolilor, evenimentele legate de Corneliu par să fi avut loc în timpul domniei împăratului roman Claudius (41–54 după Hristos) și a lui Irod Agripa I, regele Iudeii (10 înainte de Hristos – 44 după Hristos).

Sfântul Apostol Luca îi aduce un omagiu lui Corneliu, printr-un portret detaliat și favorabil. Staționat în Cezareea, Corneliu făcea parte din Cohorta Italică. Centurionii comandau, de regulă, o sută de oameni, cifră care stătea la baza denumirii lor. Comandarea Cohortei Italica reprezenta, probabil, o numire de elită, având în vedere interacțiunea acesteia cu autoritățile administrative.

Corneliu era, fără îndoială, o figură cunoscută și respectată atât în ​​Cezareea, cât și în Ierusalim. Prin urmare, ca ofițer cu rang înalt în armata romană de ocupație, el deținea probabil o *domus* – o locuință romană, prevăzută cu poartă de acces. Activitățile publice se desfășurau în încăperea numită *atrium*, iar casa dispunea, cel mai probabil, de un peristil, în partea din spate, cu o fântână situată într-o curte interioară deschisă. Întrucât capitolul 10 din Faptele Apostolilor menționează în mod specific ore și zile, narațiunea capătă un ritm și un ton caracteristice mediului militar.

Totuși, Corneliu însemna mai mult decât funcția și prestigiul său. Sfântul Luca îl descrie ca pe un om evlavios, care se temea de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui, făcea milostenii poporului și se ruga neîncetat (Faptele Apostolilor 10:1–2). Textul relevă faptul că ducea o viață deschisă, fără a-și ascunde nici respingerea panteonului roman, nici adeziunea față de Dumnezeul iudeilor. Este posibil să fi fost căsătorit – poate cu o femeie de origine iudaică; versetul 24 din capitolul 10 sugerează că avea relații bune cu vecinii și rudele sale. Descriindu-l drept un om „temător de Dumnezeu, cu toată casa lui”, Sfântul Luca indică faptul că Corneliu – acest om onorabil, neobișnuit și cu o perspectivă universală – credea în Dumnezeul iudeilor, dar nu era convertit la iudaism și nici circumcis.

Prima întrerupere

Ca figură publică și militară, Corneliu era, probabil, la ordin în permanență. Urma o rutină bine stabilită, din care făcea parte și rugăciunea. Prima întrerupere a avut loc la ora 15:00, în timp ce se ruga. Un înger s-a apropiat de acest soldat experimentat, provocându-i o reacție tipică: spaima!

"Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul" (Luca 2:9–10);

"Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi" (Matei 28:2–5).

Îngerul i s-a adresat lui Corneliu pe nume și l-a lăudat: Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu ca o jertfă de aducere-aminte. Apoi, îngerul i-a dat un ordin: Trimite acum oameni la Iope și cheamă-l pe Simon, zis și Petru; el găzduiește la un tăbăcar pe nume Simon, a cărui casă se află lângă mare (Faptele Apostolilor 10:3–6). Obișnuit să respecte autoritatea, Corneliu a dat dovadă de disciplina sa militară și s-a conformat imediat.

FOTO: Statuetă a lui Petru – cu părul ondulat și barbă, purtând o robă și având mâinile împreunate; poalele robei se adună la picioarele sale în numeroase falduri. Statuetă din lemn de tei (cca. 1440). Sursă: The Metropolitan Museum of Art, domeniu public.

A doua întrerupere

Relatarea biblică se mută la Iope. A doua zi, pe la amiază, Petru a urcat pe acoperișul casei lui Simon, pentru a se ruga. Simțind că i se face foame, Petru a intrat într-o stare de cugetare adâncă; a văzut un giulgiu mare coborând din cer, ținut de cele patru colțuri și plin cu animale, reptile și păsări. O voce a spus: Ridică-te, Petre! Taie și mănâncă (Faptele Apostolilor 10: 9–13).

Se pare că Petru a considerat această poruncă drept o încercare a supunerii sale față de tradiția iudaică, căci a răspuns: Nicidecum, Doamne, căci n-am mâncat niciodată nimic necurat sau întinat. Vocea a replicat: Ce a curățit Dumnezeu, tu să nu numești necurat. Viziunea, poate pentru a sublinia importanța mesajului, a avut loc de trei ori (Faptele Apostolilor 10: 12–16).

A treia întrerupere

În timp ce Petru reflecta asupra semnificației viziunii, mesagerii lui Corneliu soseau la casa lui Simon. Vocea i-a spus lui Petru să coboare imediat pentru a-i întâmpina: căci Eu i-am trimis (Faptele Apostolilor 10: 20). Petru a ascultat solicitarea mesagerilor și i-a invitat înăuntru, urmând instrucțiunile primite de la voce. Totuși, acest gest contravenea tradiției iudaice privind separarea socială de neevrei.

Cu toate acestea, Petru părea deja pregătit să-i primească, întrucât, la urma urmei, locuia în casa unui tăbăcar, un om care practica o meserie considerată necurată. Ospitalitatea lui Petru față de mesageri a inclus împărtășirea mesei și oferirea de cazare peste noapte. Deși nu există nicio referință biblică directă care să interzică evreilor să socializeze și să mănânce împreună cu neevreii, până în vremea lui Petru, tradiția iudaică dezvoltase aceste restricții.

În dimineața următoare, Petru și alții, identificați drept credincioși din Iope, au plecat împreună cu mesagerii, spre Cezareea. Între timp, în Cezareea, Corneliu aștepta cu nerăbdare și emoție sosirea lui Petru, prevăzută pentru ziua următoare. În această așteptare, Corneliu invitase și alte persoane să asculte cuvintele lui Petru (Faptele Apostolilor 10: 23–24).

Corneliu l-a întâmpinat pe Petru, într-un mod cu totul neobișnuit. S-a așezat în genunchi, a căzut la picioarele lui și i s-a închinat! Petru a reacționat prompt, corectându-l: Ridică-te; și eu sunt doar un om (Faptele Apostolilor 10:25–26). Cei doi au purtat o discuție, în timp ce se îndreptau spre o încăpere – foarte probabil un atrium – unde se adunase un grup numeros de rude și prieteni apropiați ai lui Corneliu.

Petru a salutat adunarea – formată, fără îndoială, în mare parte din neevrei – recunoscând o nouă revelație: Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuie să numesc pe nimeni spurcat sau necurat. Așa că, atunci când am fost chemat, am venit fără nicio obiecție. Acum, vă întreb: de ce m-ați chemat? (Faptele Apostolilor 10: 27–29). Corneliu a răspuns, relatând vizita îngerului din urmă cu patru zile și l-a lăudat pe Petru pentru bunăvoința de a veni: Cu toții suntem aici, înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să spui (Faptele Apostolilor 10: 30–33).

Apoi, Sfântul Luca consemnează fie un rezumat al cuvântării lui Petru, fie o predică foarte scurtă. Iată câteva idei principale (Faptele Apostolilor 10: 34–43):

   - Dumnezeu nu este părtinitor, iar Iisus îi primește pe credincioșii din toate neamurile;

   - Dumnezeu L-a uns pe Iisus cu Duhul Sfânt și cu putere

   - Iisus a fost ucis prin „spânzurarea pe lemn”

   - Dumnezeu L-a înviat a treia zi

   - Petru și Apostolii mărturisesc că Iisus este Cel rânduit de Dumnezeu să judece viii și morții

   - Oricine crede în Iisus primește iertarea păcatelor, prin numele Său

A patra întrerupere

În timp ce Petru predica, Duhul Sfânt S-a pogorât pe neașteptate peste cei adunați. Acceptând întreruperea, Petru a încetat să mai vorbească. A ascultat. I-a auzit pe cei dintre neamuri vorbind în limbi și preamărindu-L pe Dumnezeu (Faptele Apostolilor 10:46). Petru a recunoscut că neamurile din casa lui Corneliu manifestau, în mod evident, aceleași caracteristici, comportamente și emoții pe care le trăiseră el și ceilalți credincioși evrei la Rusalii (Faptele Apostolilor 2: 1–16). Sfântul Apostol Luca consemnează reacția comună a lui Petru și a celorlalți credincioși evrei la constatarea că și neamurile primiseră Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 10: 45): uimire!

După un timp, Petru a cerut liniște (probabil cu voce tare!), spunând: Poate cineva să oprească apa pentru botezul acestor oameni care au primit Duhul Sfânt, la fel ca noi? (Faptele Apostolilor 10: 47). Apoi, a dispus ca aceștia să fie botezați imediat în numele lui Iisus Hristos. Poate că Corneliu le-a arătat drumul spre peristil și spre fântâna din curtea sa. Ulterior, comunitatea l-a invitat pe Petru să rămână câteva zile (Faptele Apostolilor 10: 48); în acest răstimp, el a continuat, fără îndoială, să-i învețe și să le istorisească despre Iisus.

Întreruperi care unesc

Fiecare dintre cele patru întreruperi din capitolul 10 al Faptelor Apostolilor intersectează un tipar consacrat al vieții religioase. Aceste puncte de intersecție literară – ca să spunem așa – sunt: ​​rutina de rugăciune a lui Corneliu, concepțiile lui Petru despre puritatea rituală, separarea obișnuită dintre iudei și neamuri, precum și predica lui Petru. Întreruperile prezintă vestea bună a Evangheliei ca pe ceva urgent. Întreruperile pun în practică, într-un sens literar, ceea ce propovăduiesc. Ele ilustrează o nouă poruncă sau o nouă perspectivă; ele orientează atenția – nouă, dar comună – către Iisus; ele îi invită pe alții să pășească pe „Cale”.

Întreruperile indică noua înțelegere a lui Petru – și anume că Dumnezeu nu face nicio deosebire între credincioși – precum și invitația tacită a Sfântului Luca adresată cititorilor săi de a-și însuși această perspectivă. Barierele care defineau odinioară separările religioase nu mai sunt valabile. Capitolul 10 din Faptele Apostolilor nu doar consemnează această schimbare crucială din istoria Bisericii primare, ci îl prezintă și pe Corneliu – centurionul temător de Dumnezeu, aflat în căutarea adevărului – drept punctul central al acestei transformări.

Până la capitolul următor, Faptele Apostolilor 11, vestea despre șederea lui Petru în mijlocul neamurilor ajunsese deja în Ierusalim. Petru este chemat în fața consiliului. Acolo, el își explică viziunea și cuvintele auzite: "Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate" (Faptele Apostolilor 11: 9). Se pare că el a împărtășit evenimentele din casa lui Corneliu și a încheiat cu o întrebare adresată consiliului: „Deci, dacă Dumnezeu a dat lor acelaşi dar ca şi nouă, acelora care au crezut în Domnul Iisus Hristos, cine eram eu ca să-L pot opri pe Dumnezeu?” (Faptele Apostolilor 11: 17).

Deși relatarea Sfântului Luca omite primele reacții ale membrilor consiliului, ea consemnează acceptarea lor unanimă: „ Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre viaţă” (Faptele Apostolilor 11: 18). Răspunsul consiliului pare plin de uimire și recunoaște, totodată, un cuvânt profetic rostit mai demult: „Iată că Eu fac un lucru nou” (Isaia 43: 19).

Capitolele următoare, Faptele Apostolilor 11–14, prezintă extinderea activității de evanghelizare a tinerei Biserici. Locuri precum Antiohia, Cipru și Iconia sunt menționate în mod special. Ulterior, Barnaba și Pavel, doi Sfinți Apostoli, relatează în fața consiliului din Ierusalim despre semnele și minunile pe care Dumnezeu le săvârșise prin ei în mijlocul neamurilor (Faptele Apostolilor 15: 12).

FOTO: Reprezentare a Sfântului centurion Corneliu, realizată de Osip Chirikov (secolul al XIX-lea). Osip Semenovici Chirikov, via Wikimedia Commons, domeniu public.

Noul Testament îl prezintă într-o lumină favorabilă nu doar pe Corneliu, ci și pe alți doi sutași, ale căror nume nu sunt menționate. Primul a fost un centurion aflat de gardă la Cruce, care a asistat la moartea lui Iisus; el a exclamat: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27: 54).

Al doilea a fost un sutaș din perioada de început a lucrării lui Iisus. Bătrânii iudei se apropiaseră de Iisus pe când acesta intra în Capernaum (Luca 7: 1–10). Ei au vorbit în numele unui sutaș al cărui slujitor era bolnav și pe moarte. Aceștia au transmis cererea sutașului ca Iisus să vină și să-l vindece pe slujitor. Subliniind cât de multe făcuse centurionul pentru comunitatea iudaică din Capernaum, ei i-au spus lui Iisus: „Vrednic este să-i faci lui aceasta, căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga” (Luca 7: 5).

Iisus a acceptat să meargă cu ei. Însă, pe drum, a sosit un al doilea grup de mesageri trimiși de centurion, rugându-L pe Iisus să nu Se deranjeze, ci doar să rostească un cuvânt, iar slujitorul avea să fie vindecat. Mesagerii au transmis și scuza centurionului: Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu (Luca 7: 6–7). Sfântul Luca consemnează uimirea și aprecierea lui Iisus: „Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” (Luca 7: 9). Sfântul Luca relatează, pe scurt, întoarcerea mesagerilor la casa centurionului: aceștia l-au găsit pe slujitor „sănătos” (Luca 7: 10).

Portretizarea favorabilă a doi centurioni în Evangheliile după Sfinții Luca și Matei, precum și a lui Corneliu în Faptele Apostolilor, nu este, cel mai probabil, întâmplătoare. Acești trei bărbați ilustrează parcursuri individuale de credință, înfățișând totodată poporul lui Dumnezeu ca pe o nouă unitate. Pentru autorii Evangheliilor, acești centurioni — figuri ale credinței neașteptate și surprinzătoare — servesc, împreună, drept mărturie timpurie a extinderii treptate a Evangheliei către toți oamenii. Mesajul Evangheliei este prezentat ca un răspuns la chestiuni legate de naștere, identitate, statut, apartenență socială și moștenire religioasă.

Corneliu nu mai este menționat în mod specific în textul biblic după capitolul 10 din Faptele Apostolilor. Cu toate acestea, două tradiții religioase îi continuă istoria. Tradiția coptă relatează că el a fost hirotonit Episcop de Cezareea. Tradiția ortodoxă, mai detaliată, povestește că Corneliu a părăsit armata și l-a însoțit pe Petru în călătoriile sale de propovăduire. O solicitare de ajutor venise din partea unei comunități creștine din Skepsis, un oraș important situat în regiunea Troada din Turcia de astăzi. Sfinții Petru, Corneliu și Tit (un alt credincios din acea vreme) au tras la sorți pentru a decide pe cine să trimită; sorțul a căzut pe Corneliu.

Când a predicat în Skepsis, Corneliu a intrat în conflict cu Demetrius, guvernatorul provinciei. Întrebat de ce a venit, Corneliu a răspuns că venise să propovăduiască Adevărul. Demetrius l-a aruncat în închisoare. A avut loc un cutremur. Un templu închinat zeilor romani a fost distrus. Din dărâmăturile templului s-au auzit vocile soției și fiului lui Demetrius, care Îl lăudau pe Dumnezeul creștinilor. Corneliu a fost eliberat din închisoare, iar rugăciunile sale au fost considerate responsabile pentru salvarea celor doi; întreaga familie a primit botezul.

De-a lungul secolelor, Corneliu – sutașul convertit la creștinism – a captat imaginația și inimile credincioșilor din diverse tradiții creștine. El este sărbătorit pe 13 septembrie în tradiția ortodoxă răsăriteană, ca Sfințit-Mucenic (Episcop și Mucenic) și pe 23 Hatour (o dată din a doua jumătate a lunii noiembrie) în tradiția ortodoxă coptă.

Autor: Robin Gallaher Branch, Societatea de Arheologie Biblică - profesor asociat la Christian Brothers University din Memphis, Tennessee; cercetător la North-West University din Potchefstroom, Africa de Sud, unde a activat ca bursier Fulbright în perioada 2002–2003.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.